Sinod

De la OrthodoxWiki
Salt la: navigare, căutare
Acest articol necesită îmbunătățiri.
Puteți da chiar dv. o mână de ajutor corectându-l, aducând informații noi, restructurându-l și/sau aducându-l mai aproape de
standardele de editare OrthodoxWiki.


Sinodul (ngr. σύνοδος sinodos, lat. synodus, fr. synode) este o adunare a Bisericii creştine, la care participă în primul rând episcopii ca reprezentanţi a diferitelor Biserici locale; episcopii pot fi însoţiţi de teologi şi clerici, mai rar şi de laici (teologi sau delegaţi).

Terminologie

Termenul teologic provine din grecescul σγνοδος, care înseamnă "adunare", şi este sinonim atât cu latinescul concilium, cât şi cu termenul slavon sobor (acesta din urmă putând avea o semantică mai largă).

În limba bisericească românească veche era folosit cel mai adesea termenul "sobor" (de exemplu: "sobor a toată lumea" pentru "sinod ecumenic"). Pe la sfârşitul secolului al XIX-lea, înţelesul de "sinod" al termenului "sobor" este abandonat în limba română, şi termenii de "sinod" şi "conciliu" sunt folosiţi un timp în paralel. În secolul XX, termenul de "sinod" se încetăţeneşte definitiv în limba teologică a Ortodoxiei româneşti, iar termenul de "conciliu" este rezervat pentru sinoadele locale ale Bisericii Catolice din al doilea mileniu, de după Marea Schismă.

Feluri de sinoade

În înţelesul Ortodoxiei, sinoadele pot să fie de multe feluri, şi au diferite grade de autoritate.

În tradiţia ortodoxă, sinod înseamnă o adunare a unei comunităţi a Bisericii pentru a decide asupra unor subiecte de doctrină sau administrative ale acelei comunităţi, atât la nivel local cât şi la cele mai înalte nivele ale jurisdicţiilor. Un sinod ecumenic este un sinod al întregii Biserici. Cuvântul sinod este aplicat frecvent în cadrul Bisericii Ortodoxe adunărilor permanente ale episcopilor de rang înalt ale bisericilor autonome şi autocefale şi care se ocupă de treburile administrative curente ale acelei biserici. Aceste adunări sunt cunoscute sub numele de sfinte sinoade.

A se vedea şi

Legături externe