Sinoade Ecumenice

De la OrthodoxWiki
Versiunea din 12 octombrie 2007 20:25, autor: Kamasarye (Discuție | contribuții) (→‎Later councils: traducere)
Salt la: navigare, căutare
Acest articol (sau părți din el) este propus spre traducere din limba engleză!

Dacă doriți să vă asumați acestă traducere (parțial sau integral), anunțați acest lucru pe pagina de discuții a articolului.
De asemenea, dacă nu ați făcut-o deja, citiți pagina de ajutor Traduceri din limba engleză.

Format:Orthodoxchristianity

Sinoadele Ecumenice sunt sinoade episcopale extraordinare care iau decizii în primul rând în privința formulărilor dogmatice, în special atunci când Biserica se confruntă cu erezii. În al doilea rând, ele se pot ocupa cu stabilirea unor norme canonice care reglementează modul de administrare al Bisericii.


Ecumenicitatea

O teorie eclesiologică populară încă din vremea în care a fost definită de filosoful slavofil Alexei Homiakov afirmă că ecumenicitatea unui Sinod - ideea că un sinod anume are o semnificație universală, infailibilă pentru Biserică - este dată de acceptarea ei de către întreaga Biserică. Aceasta ar însemna că un Sinod care e declară ecumenic ar putea fi considerat mai târziu de către Biserică drept un Sinod tâlhăresc, adică unul care nu a stabilit adevărul, ci mai degrabă a propovăduit o erezie. De asemeni, un Sinod poate stabili o învățătură corectă, dar care să nu aibă semnificație universală, pentru întreaga Biserică. Ideea că un conciliu trebuie să fie "acceptat", recunoscut de către întreaga Biserică înainte să fie considerat ecumenic se numește uneori "recepționism" (din lat. receptus, acceptat).

Această atitudine a apărut în primul rând din opoziția față de perspectiva romano-catolică asupra acestei chestiuni. Pentru Biserica Romano-Catolică, un sinod poate fi considerat ecumenic atunci când este ratificat de Papa de la Roma. Însă Ortodoxia nu are aceeași structură eclesiologică, ci una diferită de cea a Romei, iar Homiakov și alții au încercat să formuleze un alt model pentru stabilirea caracterului ecumenic și deci infailibil al unui Sinod particular.

O formă a recepționismului (sau cel puțin un limbaj care favorizează acest mod de gândire) o putem găsi și în Enciclica Ptriarhilor Ortodocşi din 1848 care, împotriva papismului, afirmă că păzitorul Adevărului nu este Papa, ci întregul popor al lui Dumnezeu.

Însă alți teologi, precum Pr. John S. Romanides au afirmat că, la Sinoadele considerate ecumenice în Biserica Ortodoxă nu pare să fi existat sentimentul că ar fi fost nevoie de o acceptare formală de către Biserică, înainte de intrarea lor în vigoare. În textele rămase de la acestea regăsim formule de auto-declarare a caracterului lor ecumenic, iar în cele mai multe cazuri hotărârile acestora au fost înscrise imediat în legislația imperială romană. Textele Sinoadelor nu par să cuprindă indicații cu privire la necesitatea unor aprobări sa recunoașteri ulterioare.

În plus, teoria "recepționistă" nu rezolvă problema stabilirii clare a momentului în care se poate spune că Biserica a recunoscut sau a respins un Sinod. Recepționismul mai ridică și alte probleme eclesiologice: astfel, cum se poate spune că al patrulea Sinod Ecumenic a fost "recunoscut de către întreaga Biserică", în condițiile în care un mare număr de creștini care, aparent, aparțineau Bisericii, l-au respins, provocând o schismă care persistă până în zilele noastre? Un astfel de raționament este circular, pentru că presupune că oricine acceptă un Sinod este în Biserică, iar oricine îl respinge se găsește în afara Ei. Altfel spus, asemenea Sinoade sunt considerate ecumenice în principal pentru că aceia care susțin hotărârile lor declară că numai ei constituie Biserica.

Nevoile determinate de circumstanțele istorice par să susțină și ele analiza lui Romanides. Atunci când Sinoadele s-au întrunit, stabilirea unor formulări dogmatice era o chestiune urgentă. Ideea că s-ar fi putut aștepta decenii sau secole întregi pentru a ști dacă un Sinod era cu adevărat ecumenic ar fi schimbat în mod dramatic caracterul unui astfel de sinod. Părinții de la Sinoadele Ecumenice considerau deciziile pe care luau în comun drept imediat aplicabile.

Până în prezent, ierarhia Bisericii Ortodoxe nu a stabilit încă o definiție universal acceptabilă asupra modului în care se poate stabili caracterul ecumenic al unui Sinod. Părerea unanim acceptată este că un Sinod poate fi considerat ecumenic și infailibil atunci când și în măsura în care acesta mărturisește Adevărul așa cum ne-a fost lăsat, prin Sfânta Tradiţie, de către Sfinții Părinți ai Bisericii.

Canonical status

The canons of the Ecumenical Councils are regarded within the Orthodox Church as universally authoritative, though not in a strictly constructionist sense. Their canons have often been repealed or revised by the decisions of local synods or even of later Ecumenical Councils. Nevertheless, their legislation is central to the Orthodox canonical tradition, and appeals to such canons are more frequently made than to any other source of canonical legislation.

Seven or Nine Ecumenical Councils?

As far as some Orthodox are concerned, since the Seventh Ecumenical Council there has been no synod or council of the same scope as any of the Ecumenical councils. Local meetings of hierarchs have been called "pan-Orthodox," but these have invariably been simply meetings of local hierarchs of whatever Eastern Orthodox jurisdictions are party to a specific local matter. From this point of view, there has been no fully "pan-Orthodox" (Ecumenical) council since 787. Unfortunately, the use of the term "pan-Orthodox" is confusing to those not within Eastern Orthodoxy, and it leads to mistaken impressions that these are ersatz ecumenical councils rather than purely local councils to which nearby Orthodox hierarchs, regardless of jurisdiction, are invited.

Others, including 20th century theologians Fr. John S. Romanides and Fr. George Metallinos (both of whom refer repeatedly to the "Eighth and Ninth Ecumenical Councils"), Fr. George Dragas, Metropolitan Hierotheos (Vlachos) of Nafpaktos, and the 1848 Encyclical of the Eastern Patriarchs (which refers explicitly to the "Eighth Ecumenical Council" and was signed by the patriarchs of Constantinople, Jerusalem, Antioch, and Alexandria as well as the Holy Synods of the first three), regard other synods beyond the Seventh Ecumenical Council as being ecumenical. Those who regard these councils as ecumenical often characterize the limitation of Ecumenical Councils to only seven to be the result of Jesuit influence in Russia, part of the so-called "Western Captivity of Orthodoxy."

Lista Sinoadelor Ecumenice


Unii creștini ortodocși (dar nu întreaga Biserică Ortodoxă) consideră și următoarele două Sinoade ca având caracter ecumenic. Alții, în schimb, le consideră doar Sinoade locale importante.

Sinoade ulterioare

Doctrina ortodoxă, bazându-se în primul rând pe cele stabilite la Sinoadele Ecumenice, continuă să capete noi precizări de-a lungul timpului. Acestea cuprind părerea Bisericii (sau "mintea Bisericii", cum se mai spune), așa cum se exprimă ea în diferite Sinoade locale și prin scrisorile care cuprind mărturisirile de credință redactate de unii eposcopi. Dintre deciziile și mărturisirile de credință care au o mare importanță până în ziua de astăzi, amintim:

  1. Scrisoarea enciclică a Sf. Fotie (867);
  2. Prima Scrisoare a lui Mihail Cerularie către Petru al Antiohiei (1054);
  3. Deciziile Sinoadelor din Constantinopol din 1341 și 1351 cu privire la Controversa isihastă;
  4. Scrisoarea enciclică a Sf. Marcu al Efesului (1440-1441);
  5. Mărturisirea de credință a Patriarhului Ghenadie al Constantinopolului (1455-1456);
  6. Răspunsul lui Ieremia al II-lea către luterani (1573-1581);
  7. Mărturisirea de credință a lui Mitrofan Critopol (1625);
  8. Mărturisirea Ortodoxă a lui Petru Movilă, în forma sa revizuită ratificată de către Sinodul de la Iași din 1642;
  9. Mărturisirea lui Dositei al Ierusalimului (ratificată de Sinodul de la Ierusalim din 1672);
  10. Răspunsurile Patriarhilor Ortodocși către ne-jurători (1718, 1723);
  11. Răspunsul Patriarhilor Ortodocși către Papa Pius al IX-lea (1848);
  12. Răspunsul Sinodului de la Constantinopol către Papa Leon al XIII-lea (1895);
  13. Scrisorile Enciclice ale Patriarhiei de Constantinopol despre unitatea creștinilor și cu privire la 'Mișcarea Ecumenică' (1920, 1952).

Documentele 5-9 sunt uneori numite Cărțile simbolice ale Bisericii Ortodoxe.

See also


External links

Adus de la „https://ro.orthodoxwiki.org/index.php?title=Sinoade_Ecumenice&oldid=6237”