Sinoade Ecumenice: Diferență între versiuni

De la OrthodoxWiki
Salt la: navigare, căutare
m (interwiki mk)
(legături interne)
Linia 6: Linia 6:
 
==Ecumenicitatea==
 
==Ecumenicitatea==
  
O teorie [[eclesionogie|eclesiologică]] populară încă din vremea în care a fost definită de filosoful [[slavofilism|slavofil]] [[Alexei Homiakov]] afirmă că ecumenicitatea unui Sinod - ideea că un sinod anume are o semnificație universală, infailibilă pentru Biserică - este dată de acceptarea ei de către întreaga Biserică. Aceasta ar însemna că un Sinod care e declară ecumenic ar putea fi considerat mai târziu de către Biserică drept  un [[Sinod tâlhăresc]], adică unul care nu a stabilit adevărul, ci mai degrabă a propovăduit o [[erezie]]. De asemeni, un Sinod poate stabili o învățătură corectă, dar care să nu aibă semnificație universală, pentru întreaga Biserică. Ideea că un conciliu trebuie să fie "acceptat", recunoscut de către întreaga Biserică înainte să fie considerat ecumenic se numește uneori "recepționism" (din lat. ''receptus'', acceptat).
+
O teorie eclesiologică populară încă din vremea în care a fost definită de filosoful slavofil [[Alexei Homiakov]] afirmă că ecumenicitatea unui Sinod - ideea că un sinod anume are o semnificație universală, infailibilă pentru Biserică - este dată de acceptarea ei de către întreaga Biserică. Aceasta ar însemna că un Sinod care e declară ecumenic ar putea fi considerat mai târziu de către Biserică drept  un [[Sinod tâlhăresc]], adică unul care nu a stabilit adevărul, ci mai degrabă a propovăduit o [[erezie]]. De asemeni, un Sinod poate stabili o învățătură corectă, dar care să nu aibă semnificație universală, pentru întreaga Biserică. Ideea că un conciliu trebuie să fie "acceptat", recunoscut de către întreaga Biserică înainte să fie considerat ecumenic se numește uneori "recepționism" (din lat. ''receptus'', acceptat).
  
 
Această atitudine a apărut în primul rând din opoziția față de perspectiva [[Biserica Romano-Catolică|romano-catolică]] asupra acestei chestiuni. Pentru Biserica Romano-Catolică, un sinod poate fi considerat ecumenic atunci când este ratificat de Papa de la Roma. Însă Ortodoxia nu are aceeași structură eclesiologică, ci una diferită de cea a Romei, iar Homiakov și alții au încercat să formuleze un alt model pentru stabilirea caracterului ecumenic și deci infailibil al unui Sinod particular.
 
Această atitudine a apărut în primul rând din opoziția față de perspectiva [[Biserica Romano-Catolică|romano-catolică]] asupra acestei chestiuni. Pentru Biserica Romano-Catolică, un sinod poate fi considerat ecumenic atunci când este ratificat de Papa de la Roma. Însă Ortodoxia nu are aceeași structură eclesiologică, ci una diferită de cea a Romei, iar Homiakov și alții au încercat să formuleze un alt model pentru stabilirea caracterului ecumenic și deci infailibil al unui Sinod particular.

Versiunea de la data 22 august 2011 16:10

Acest articol face parte din seria
Introducere în
Creștinismul Ortodox
Sfânta Tradiție
Sfânta Scriptură
Simbolul credinței
Sinoade ecumenice
Sfinții Părinți
Sfânta Liturghie
Drept canonic
Icoane
Sfânta Treime
Dumnezeu Tatăl
Iisus Hristos
Sfântul Duh
Biserica
Eclesiologie
Istoria Bisericii
Sfintele Taine
Viața Bisericii
Editează această cutie

Sinoadele Ecumenice sunt sinoade episcopale extraordinare care iau decizii în primul rând în privința formulărilor dogmatice, în special atunci când Biserica se confruntă cu erezii. În al doilea rând, ele se pot ocupa cu stabilirea unor norme canonice care reglementează modul de administrare al Bisericii.


Ecumenicitatea

O teorie eclesiologică populară încă din vremea în care a fost definită de filosoful slavofil Alexei Homiakov afirmă că ecumenicitatea unui Sinod - ideea că un sinod anume are o semnificație universală, infailibilă pentru Biserică - este dată de acceptarea ei de către întreaga Biserică. Aceasta ar însemna că un Sinod care e declară ecumenic ar putea fi considerat mai târziu de către Biserică drept un Sinod tâlhăresc, adică unul care nu a stabilit adevărul, ci mai degrabă a propovăduit o erezie. De asemeni, un Sinod poate stabili o învățătură corectă, dar care să nu aibă semnificație universală, pentru întreaga Biserică. Ideea că un conciliu trebuie să fie "acceptat", recunoscut de către întreaga Biserică înainte să fie considerat ecumenic se numește uneori "recepționism" (din lat. receptus, acceptat).

Această atitudine a apărut în primul rând din opoziția față de perspectiva romano-catolică asupra acestei chestiuni. Pentru Biserica Romano-Catolică, un sinod poate fi considerat ecumenic atunci când este ratificat de Papa de la Roma. Însă Ortodoxia nu are aceeași structură eclesiologică, ci una diferită de cea a Romei, iar Homiakov și alții au încercat să formuleze un alt model pentru stabilirea caracterului ecumenic și deci infailibil al unui Sinod particular.

O formă a recepționismului (sau cel puțin un limbaj care favorizează acest mod de gândire) o putem găsi și în Enciclica Ptriarhilor Ortodocşi din 1848 care, împotriva papismului, afirmă că păzitorul Adevărului nu este Papa, ci întregul popor al lui Dumnezeu.

Însă alți teologi, precum Pr. John S. Romanides au afirmat că, la Sinoadele considerate ecumenice în Biserica Ortodoxă nu pare să fi existat sentimentul că ar fi fost nevoie de o acceptare formală de către Biserică, înainte de intrarea lor în vigoare. În textele rămase de la acestea regăsim formule de auto-declarare a caracterului lor ecumenic, iar în cele mai multe cazuri hotărârile acestora au fost înscrise imediat în legislația imperială romană. Textele Sinoadelor nu par să cuprindă indicații cu privire la necesitatea unor aprobări sa recunoașteri ulterioare.

În plus, teoria "recepționistă" nu rezolvă problema stabilirii clare a momentului în care se poate spune că Biserica a recunoscut sau a respins un Sinod. Recepționismul mai ridică și alte probleme eclesiologice: astfel, cum se poate spune că al patrulea Sinod Ecumenic a fost "recunoscut de către întreaga Biserică", în condițiile în care un mare număr de creștini care, aparent, aparțineau Bisericii, l-au respins, provocând o schismă care persistă până în zilele noastre? Un astfel de raționament este circular, pentru că presupune că oricine acceptă un Sinod este în Biserică, iar oricine îl respinge se găsește în afara Ei. Altfel spus, asemenea Sinoade sunt considerate ecumenice în principal pentru că aceia care susțin hotărârile lor declară că numai ei constituie Biserica.

Nevoile determinate de circumstanțele istorice par să susțină și ele analiza lui Romanides. Atunci când Sinoadele s-au întrunit, stabilirea unor formulări dogmatice era o chestiune urgentă. Ideea că s-ar fi putut aștepta decenii sau secole întregi pentru a ști dacă un Sinod era cu adevărat ecumenic ar fi schimbat în mod dramatic caracterul unui astfel de sinod. Părinții de la Sinoadele Ecumenice considerau deciziile pe care luau în comun drept imediat aplicabile.

Până în prezent, ierarhia Bisericii Ortodoxe nu a stabilit încă o definiție universal acceptabilă asupra modului în care se poate stabili caracterul ecumenic al unui Sinod. Părerea unanim acceptată este că un Sinod poate fi considerat ecumenic și infailibil atunci când și în măsura în care acesta mărturisește Adevărul așa cum ne-a fost lăsat, prin Sfânta Tradiţie, de către Sfinții Părinți ai Bisericii.

Statut canonic

Canoanele Sinoadelor Ecumenice au autoritate universală, pentru întreaga Biserică Ortodoxă, deși nu în sens absolut. Canoanele acestora au fost adesea respinse sau revizuite prin decizii ale unor Sinoade locale sau chiar ale unor Sinoade Ecumenice ulterioare. Deciziile lor rămân însă elemente centrale ale Tradiției canonice ortodoxe, iar apelul la deciziile acestora ca surse de autoritate este mai frecvent decât pentru orice alt tip de sursă de drept canonic.

Sinoadele Ecumenice: șapte sau nouă?

Pentru unii ortodocși, nu a mai existat nici un Sinod de o amploare sau semnificație comparabilă cu cele ecumenice după al Șaptelea Sinod Ecumenic. Unele întruniri locale ale ierarhilor unor Biserici locale au fost numite "pan-ortodoxe"m dar acestea au fost mai degrabă simple reuniuni ale ierarhilor din diferite jurisdicții Ortodoxe Răsăritene care erau părți interesate în rezolvarea unor chestiuni specifice. Din acest punct de vedere, nu a mai existat nici un Sinod într-adevăr "pan-ortodox" (Ecumenic) după 787. Din nefericire, folosirea termenului "pan-ortodox" lasă loc de confuzie mai ales pentru neortodocși, întrucât lasă impresia că aceste sinoade ulterioare sunt un fel de ersatz de Sinoade Ecumenice mai degrabă decât Sinoade locale la care sunt invitați și ierarhi ortodocși aparținând unor jurisdicții din vecinătate.

Din punctul de vedere al altora, inclusiv teologii de secol XX, Pr. John S. Romanides și Pr. Georgios Metallinos (ambii vorbesc despre "Sinodul al VIII-lea și al IX-lea Ecumenic), Pr. Georgios Dragas, Mitropolitul Hierotheos (Vlachos) de Nafpaktos și Enciclica Patriarhilor Ortodocși din 1848 (care se referă în mod explicit la "Al VIII-lea Sinod Ecumenic și care a fost semnat de patriarhii de Constantinopol, Ierusalim, Antiohia, Alexandria, precum și de Sfintele Sinoade ale primelor trei), există și alte sinoade cu caracter ecumenuc după primele șapte. Cei care consuderă aceste Sinoade ulterioare drept Sinoade Ecumenice vorbesc despre această limitare a numărului de Sinoade Ecumenice ale Bisericii Ortodoxe la șapte ca despre un efect al influenței iezuiților în Rusia și ca parte din așa numita Captivitate occidentală a Ortodoxiei.

Lista Sinoadelor Ecumenice


Unii creștini ortodocși (dar nu întreaga Biserică Ortodoxă) consideră și următoarele două Sinoade ca având caracter ecumenic. Alții, în schimb, le consideră doar Sinoade locale importante.

Sinoade ulterioare

Doctrina ortodoxă, bazându-se în primul rând pe cele stabilite la Sinoadele Ecumenice, continuă să capete noi precizări de-a lungul timpului. Acestea cuprind părerea Bisericii (sau "mintea Bisericii", cum se mai spune), așa cum se exprimă ea în diferite Sinoade locale și prin scrisorile care cuprind mărturisirile de credință redactate de unii eposcopi. Dintre deciziile și mărturisirile de credință care au o mare importanță până în ziua de astăzi, amintim:

  1. Scrisoarea enciclică a Sf. Fotie (867);
  2. Prima Scrisoare a lui Mihail Cerularie către Petru al Antiohiei (1054);
  3. Deciziile Sinoadelor din Constantinopol din 1341 și 1351 cu privire la Controversa isihastă;
  4. Scrisoarea enciclică a Sf. Marcu al Efesului (1440-1441);
  5. Mărturisirea de credință a Patriarhului Ghenadie al Constantinopolului (1455-1456);
  6. Răspunsul lui Ieremia al II-lea către luterani (1573-1581);
  7. Mărturisirea de credință a lui Mitrofan Critopol (1625);
  8. Mărturisirea Ortodoxă a lui Petru Movilă, în forma sa revizuită ratificată de către Sinodul de la Iași din 1642;
  9. Mărturisirea lui Dositei al Ierusalimului (ratificată de Sinodul de la Ierusalim din 1672);
  10. Răspunsurile Patriarhilor Ortodocși către ne-jurători (1718, 1723);
  11. Răspunsul Patriarhilor Ortodocși către Papa Pius al IX-lea (1848);
  12. Răspunsul Sinodului de la Constantinopol către Papa Leon al XIII-lea (1895);
  13. Scrisorile Enciclice ale Patriarhiei de Constantinopol despre unitatea creștinilor și cu privire la 'Mișcarea Ecumenică' (1920, 1952).

Documentele 5-9 sunt uneori numite Cărțile simbolice ale Bisericii Ortodoxe.

A se vedea și

Sursa

Legături externe

În limba română

În limba engleză: