Sinoade Ecumenice: Diferență între versiuni

De la OrthodoxWiki
Salt la: navigare, căutare
(traducere - început)
Linia 2: Linia 2:
  
 
{{Orthodoxchristianity}}
 
{{Orthodoxchristianity}}
−
'''Ecumenical Councils''' are extraordinary [[synod]]s of [[bishop]]s which primarily decide upon [[dogma]]tic formulations, especially in the face of [[heresy]]. Secondarily, they also issue [[canon law|canonical legislation]] which governs the administration of the Church.
+
'''Sinoadele Ecumenice''' sunt [[sinod|sinoade]] [[episcop]]ale extraordinare care iau decizii în primul rând în privința formulărilor [[dogmă|dogmatice]], în special atunci când Biserica se confruntă cu [[erezie|erezii]]. În al doilea rând, ele se pot ocupa cu stabilirea unor [[drept canonic|norme canonice]] care reglementează modul de administrare al Bisericii.
  
 
<!-- ==History== -->
 
<!-- ==History== -->
  
−
==Ecumenicity==
+
==Ecumenicitatea==
−
An [[ecclesiology|ecclesiological]] theory which has been popular since the time of the [[Slavophiles|Slavophile]] philosopher [[Alexis Khomiakov]] first defined it is that ecumenicity&mdash;the idea that a particular council is of universal, infallible significance for the Church&mdash;is determined by the reception of the whole body of the Church.  That is, while a particular council may declare itself to be ecumenical, it may later be regarded by the Church as being a [[Robber Council]], that is, a council which did not declare the truth but rather [[heresy]].  Likewise, a council may properly teach the truth but not be of universal significance for the Church.  Such councils are usually termed ''local''.  That a council must be "received" by the Church before it can be considered ecumenical is sometimes termed ''receptionism''.
 
  
−
Receptionism was formed primarily in opposition to [[Roman Catholic]] viewpoints on the same question.  For the Roman Catholic Church, a council's ecumenicity is primarily determined by its ratification by the Pope of Rome. Orthodoxy does not have the same ecclesiological structure as Rome, however, and so Khomiakov and others attempted to formulate another model by which the infallibility of Ecumenical Councils may be determined.
+
O teorie [[eclesionogie|eclesiologică]] populară încă din vremea în care a fost definită de filosoful [[slavofilism|slavofil]] [[Alexei Homiakov]] afirmă că ecumenicitatea unui Sinod - ideea că un sinod anume are o semnificație universală, infailibilă pentru Biserică - este dată de acceptarea ei de către întreaga Biserică. Aceasta ar însemna că un Sinod care e declară ecumenic ar putea fi considerat mai târziu de către Biserică drept un [[Sinod tâlhăresc]], adică unul care nu a stabilit adevărul, ci mai degrabă a propovăduit o [[erezie]]. De asemeni, un Sinod poate stabili o învățătură corectă, dar care să nu aibă semnificație universală, pentru întreaga Biserică. Ideea că un conciliu trebuie să fie "acceptat", recunoscut de către întreaga Biserică înainte să fie considerat ecumenic se numește uneori "recepționism" (din lat. ''receptus'', acceptat).
  
−
A form of receptionism (or, at least, language which is conducive to receptionist thought) may also be found in the 1848 [[Encyclical of the Eastern Patriarchs]], which proclaims against papism that the guardian of the truth is not the office of the pope, but the whole people of God.
+
Această atitudine a apărut în primul rând din opoziția față de perspectiva [[Biserica Romano-Catolică|romano-catolică]] asupra acestei chestiuni. Pentru Biserica Romano-Catolică, un sinod poate fi considerat ecumenic atunci când este ratificat de Papa de la Roma. Însă Ortodoxia nu are aceeași structură eclesiologică, ci una diferită de cea a Romei, iar Homiakov și alții au încercat să formuleze un alt model pentru stabilirea caracterului ecumenic și deci infailibil al unui Sinod particular.
 +
 +
O formă a recepționismului (sau cel puțin un limbaj care favorizează acest mod de gândire) o putem găsi și în [[Enciclica Ptriarhilor Ortodocşi]] din 1848 care, împotriva papismului, afirmă că păzitorul Adevărului nu este Papa, ci întregul popor al lui Dumnezeu.
  
−
Theologians such as Fr. [[John S. Romanides]] have argued, however, that the councils universally regarded as ecumenical within the Orthodox Church seemed of themselves to have no sense of requiring a reception by the Church before they went into effect. Their texts do indeed include self-declarations of their ecumenicity, and in most cases, their decrees immediately were written into Roman imperial law. No condition of later reception is reflected in the councils' texts.
+
Însă alți teologi, precum Pr. [[John S. Romanides]] au afirmat că, la Sinoadele considerate ecumenice în Biserica Ortodoxă nu pare să fi existat sentimentul că ar fi fost nevoie de o acceptare formală de către Biserică, înainte de intrarea lor în vigoare. În textele rămase de la acestea regăsim formule de auto-declarare a caracterului lor ecumenic, iar în cele mai multe cazuri hotărârile acestora au fost înscrise imediat în legislația imperială romană. Textele Sinoadelor nu par să cuprindă indicații cu privire la necesitatea unor aprobări sa recunoașteri ulterioare.
  
−
Further, the question of when exactly one may say that the Church has received or rejected a council is not answerable by receptionist theory. Another ecclesiological problem is also created by receptionism: Why is it, for instance, that the [[Fourth Ecumenical Council]] may be said to have been "received by the whole Church" while significant numbers of Christians apparently within the Church rejected it, leading to the [[schism]] which even now persists? Such reasoning is circular, because whoever accepts a council is therefore inside the Church, but any who reject it are outside. In other words, such councils are ecumenical essentially because those who hold to their decrees declare themselves exclusively to be the Church.
+
În plus, teoria "recepționistă" nu rezolvă problema stabilirii clare a momentului în care se poate spune că Biserica a recunoscut sau a respins un Sinod. Recepționismul mai ridică și alte probleme eclesiologice: astfel, cum se poate spune că [[Sinodul IV Ecumenic|al patrulea Sinod Ecumenic]] a fost "recunoscut de către întreaga Biserică", în condițiile în care un mare număr de creștini care, aparent, aparțineau Bisericii, l-au respins, provocând o [[schismă]] care persistă până în zilele noastre? Un astfel de raționament este circular, pentru că presupune că oricine acceptă un Sinod este în Biserică, iar oricine îl respinge se găsește în afara Ei. Altfel spus, asemenea Sinoade sunt considerate ecumenice în principal pentru că aceia care susțin hotărârile lor declară că numai ei constituie Biserica.
  
−
The practical needs of the historical circumstances of the councils also bear out Romanides' analysis. Dogmatic decisions were needed right away when the councils met. The idea that one could wait for decades or even centuries to know whether a council was truly ecumenical would have radically changed the character of such a council.  The councils' fathers regarded their decisions as immediately binding.
+
Nevoile determinate de circumstanțele istorice par să susțină și ele analiza lui Romanides. Atunci când Sinoadele s-au întrunit, stabilirea unor formulări dogmatice era o chestiune urgentă. Ideea că s-ar fi putut aștepta decenii sau secole întregi pentru a ști dacă un Sinod era cu adevărat ecumenic ar fi schimbat în mod dramatic caracterul unui astfel de sinod. Părinții de la Sinoadele Ecumenice considerau deciziile pe care luau în comun drept imediat aplicabile.   
  
−
At the current time, the episcopacy of the Church has not as yet put forward a universal definition as to what precisely lends a council its ecumenicity.  What is generally held is that councils may be regarded as ecumenical and infallible because they accurately teach the truth handed down in tradition from the [[Church Fathers]].
+
Până în prezent, ierarhia Bisericii Ortodoxe nu a stabilit încă o definiție universal acceptabilă asupra modului în care se poate stabili caracterul ecumenic al unui Sinod. Părerea unanim acceptată este că un Sinod poate fi considerat ecumenic și infailibil atunci când și în măsura în care acesta mărturisește Adevărul așa cum ne-a fost lăsat, prin [[Sfânta Tradiţie]], de către Sfinții Părinți ai Bisericii.  
  
 
==Canonical status==
 
==Canonical status==

Versiunea de la data 12 octombrie 2007 19:39

Acest articol (sau părți din el) este propus spre traducere din limba engleză!

Dacă doriți să vă asumați acestă traducere (parțial sau integral), anunțați acest lucru pe pagina de discuții a articolului.
De asemenea, dacă nu ați făcut-o deja, citiți pagina de ajutor Traduceri din limba engleză.

Format:Orthodoxchristianity

Sinoadele Ecumenice sunt sinoade episcopale extraordinare care iau decizii în primul rând în privința formulărilor dogmatice, în special atunci când Biserica se confruntă cu erezii. În al doilea rând, ele se pot ocupa cu stabilirea unor norme canonice care reglementează modul de administrare al Bisericii.


Ecumenicitatea

O teorie eclesiologică populară încă din vremea în care a fost definită de filosoful slavofil Alexei Homiakov afirmă că ecumenicitatea unui Sinod - ideea că un sinod anume are o semnificație universală, infailibilă pentru Biserică - este dată de acceptarea ei de către întreaga Biserică. Aceasta ar însemna că un Sinod care e declară ecumenic ar putea fi considerat mai târziu de către Biserică drept un Sinod tâlhăresc, adică unul care nu a stabilit adevărul, ci mai degrabă a propovăduit o erezie. De asemeni, un Sinod poate stabili o învățătură corectă, dar care să nu aibă semnificație universală, pentru întreaga Biserică. Ideea că un conciliu trebuie să fie "acceptat", recunoscut de către întreaga Biserică înainte să fie considerat ecumenic se numește uneori "recepționism" (din lat. receptus, acceptat).

Această atitudine a apărut în primul rând din opoziția față de perspectiva romano-catolică asupra acestei chestiuni. Pentru Biserica Romano-Catolică, un sinod poate fi considerat ecumenic atunci când este ratificat de Papa de la Roma. Însă Ortodoxia nu are aceeași structură eclesiologică, ci una diferită de cea a Romei, iar Homiakov și alții au încercat să formuleze un alt model pentru stabilirea caracterului ecumenic și deci infailibil al unui Sinod particular.

O formă a recepționismului (sau cel puțin un limbaj care favorizează acest mod de gândire) o putem găsi și în Enciclica Ptriarhilor Ortodocşi din 1848 care, împotriva papismului, afirmă că păzitorul Adevărului nu este Papa, ci întregul popor al lui Dumnezeu.

Însă alți teologi, precum Pr. John S. Romanides au afirmat că, la Sinoadele considerate ecumenice în Biserica Ortodoxă nu pare să fi existat sentimentul că ar fi fost nevoie de o acceptare formală de către Biserică, înainte de intrarea lor în vigoare. În textele rămase de la acestea regăsim formule de auto-declarare a caracterului lor ecumenic, iar în cele mai multe cazuri hotărârile acestora au fost înscrise imediat în legislația imperială romană. Textele Sinoadelor nu par să cuprindă indicații cu privire la necesitatea unor aprobări sa recunoașteri ulterioare.

În plus, teoria "recepționistă" nu rezolvă problema stabilirii clare a momentului în care se poate spune că Biserica a recunoscut sau a respins un Sinod. Recepționismul mai ridică și alte probleme eclesiologice: astfel, cum se poate spune că al patrulea Sinod Ecumenic a fost "recunoscut de către întreaga Biserică", în condițiile în care un mare număr de creștini care, aparent, aparțineau Bisericii, l-au respins, provocând o schismă care persistă până în zilele noastre? Un astfel de raționament este circular, pentru că presupune că oricine acceptă un Sinod este în Biserică, iar oricine îl respinge se găsește în afara Ei. Altfel spus, asemenea Sinoade sunt considerate ecumenice în principal pentru că aceia care susțin hotărârile lor declară că numai ei constituie Biserica.

Nevoile determinate de circumstanțele istorice par să susțină și ele analiza lui Romanides. Atunci când Sinoadele s-au întrunit, stabilirea unor formulări dogmatice era o chestiune urgentă. Ideea că s-ar fi putut aștepta decenii sau secole întregi pentru a ști dacă un Sinod era cu adevărat ecumenic ar fi schimbat în mod dramatic caracterul unui astfel de sinod. Părinții de la Sinoadele Ecumenice considerau deciziile pe care luau în comun drept imediat aplicabile.

Până în prezent, ierarhia Bisericii Ortodoxe nu a stabilit încă o definiție universal acceptabilă asupra modului în care se poate stabili caracterul ecumenic al unui Sinod. Părerea unanim acceptată este că un Sinod poate fi considerat ecumenic și infailibil atunci când și în măsura în care acesta mărturisește Adevărul așa cum ne-a fost lăsat, prin Sfânta Tradiţie, de către Sfinții Părinți ai Bisericii.

Canonical status

The canons of the Ecumenical Councils are regarded within the Orthodox Church as universally authoritative, though not in a strictly constructionist sense. Their canons have often been repealed or revised by the decisions of local synods or even of later Ecumenical Councils. Nevertheless, their legislation is central to the Orthodox canonical tradition, and appeals to such canons are more frequently made than to any other source of canonical legislation.

Seven or Nine Ecumenical Councils?

As far as some Orthodox are concerned, since the Seventh Ecumenical Council there has been no synod or council of the same scope as any of the Ecumenical councils. Local meetings of hierarchs have been called "pan-Orthodox," but these have invariably been simply meetings of local hierarchs of whatever Eastern Orthodox jurisdictions are party to a specific local matter. From this point of view, there has been no fully "pan-Orthodox" (Ecumenical) council since 787. Unfortunately, the use of the term "pan-Orthodox" is confusing to those not within Eastern Orthodoxy, and it leads to mistaken impressions that these are ersatz ecumenical councils rather than purely local councils to which nearby Orthodox hierarchs, regardless of jurisdiction, are invited.

Others, including 20th century theologians Fr. John S. Romanides and Fr. George Metallinos (both of whom refer repeatedly to the "Eighth and Ninth Ecumenical Councils"), Fr. George Dragas, Metropolitan Hierotheos (Vlachos) of Nafpaktos, and the 1848 Encyclical of the Eastern Patriarchs (which refers explicitly to the "Eighth Ecumenical Council" and was signed by the patriarchs of Constantinople, Jerusalem, Antioch, and Alexandria as well as the Holy Synods of the first three), regard other synods beyond the Seventh Ecumenical Council as being ecumenical. Those who regard these councils as ecumenical often characterize the limitation of Ecumenical Councils to only seven to be the result of Jesuit influence in Russia, part of the so-called "Western Captivity of Orthodoxy."

Lista Sinoadelor Ecumenice


The next two are regarded as ecumenical by some in the Orthodox Church but not by other Orthodox Christians, who instead consider them to be important local councils.

Later councils

Although based strongly on the Ecumenical Councils Orthodox doctrine continues to be defined through the church. These include the mind of the church as expressed through Local Councils and letters or statements of faith put out by individual bishops. Those decisions/statements made in the past that bear particular importance today are:

  1. The Encyclical Letter of Saint Photius (867)
  2. The First Letter of Michael Cerularius to Peter of Antioch (1054)
  3. The decisions of ‘the Councils of Constantinople in 1341 and 1351 on the Hesychast Controversy
  4. The Encyclical Letter of Saint Mark of Ephesus (1440-1441).
  5. The Confession of Faith by Gennadius, Patriarch of Constantinople (1455-1456)
  6. The Replies of Jeremias the Second to the Lutherans (1573-1581)
  7. The Confession of Faith by Metrophanes Kritopoulos (1625)
  8. The Orthodox Confession by Peter of Moghila, in its revised form (ratified by the Council of Jassy, 1642)
  9. The Confession of Dositheus (ratified by the Council of Jerusalem, 1672)
  10. The Answers of the Orthodox Patriarchs to the Non-Jurors (1718, 1723)
  11. The Reply of the Orthodox Patriarchs to Pope Pius the Ninth (1848)
  12. The Reply of the Synod of Constantinople to Pope Leo the Thirteenth (1895)
  13. The Encyclical Letters by the Patriarchate of Constantinople on Christian unity and on the 'Ecumenical Movement' (1920, 1952)

Documents 5-9 are sometimes called the Symbolical Books of the Orthodox Church

See also


External links

Adus de la „https://ro.orthodoxwiki.org/index.php?title=Sinoade_Ecumenice&oldid=6234”