Siluan Athonitul: Diferență între versiuni

De la OrthodoxWiki
Salt la: navigare, căutare
m (Imnografie)
(legături interne)
Linia 58: Linia 58:
 
Începe o lungă perioadă (15 ani !) de alternări continue între vizite ale harului şi părăsiri dublate de intense atacuri demonice.
 
Începe o lungă perioadă (15 ani !) de alternări continue între vizite ale harului şi părăsiri dublate de intense atacuri demonice.
  
După 15 ani de la prima arătare a Domnului Hristos, într-o înfricoşătoare noapte de luptă spirituală împotriva demonilor, Siluan cade din nou în ghearele unei disperări vecine cu moartea şi necredinţa. Descurajat, cu inima îndurerată, se roagă fierbinte. Şi atunci aude glasul Domnului: "Cei [[mândri]] suferă pururea din pricina demonilor".
+
După 15 ani de la prima arătare a Domnului Hristos, într-o înfricoşătoare noapte de luptă spirituală împotriva demonilor, Siluan cade din nou în ghearele unei disperări vecine cu moartea şi necredinţa. Descurajat, cu inima îndurerată, se roagă fierbinte. Şi atunci aude glasul Domnului: "Cei [[mândria|mândri]] suferă pururea din pricina demonilor".
  
 
"Doamne, zice atunci Siluan, învaţă-mă ce să fac ca sufletul meu să ajungă smerit".
 
"Doamne, zice atunci Siluan, învaţă-mă ce să fac ca sufletul meu să ajungă smerit".
Linia 66: Linia 66:
 
"Ţine mintea ta în iad şi nu deznădăjdui."
 
"Ţine mintea ta în iad şi nu deznădăjdui."
  
Începând din acel moment sufletul său a înţeles că locul de bătălie împotriva răului, a răului cosmic, se găseşte în inima noastră; că rădăcina ultimă a păcatului stă în [[mândrie]] - acest flagel al umanităţii care-i smulge pe oameni de lângă Dumnezeu şi cufundă lumea în nenorociri şi suferinţe; [[mândria]] - această adevărată sămânţă a morţii care face să apese asupra întregii omeniri întunericul deznădejdii. De acum înainte Siluan îşi concentrează toate puterile sufletului pentru a dobândi smerenia lui Hristos: biruieşte orice suferinţă pământească, aruncându-se într-o suferinţă încă şi mai mare; osândindu-se la iad, ca nefiind vrednic de Dumnezeu; dar, sigur de iubirea Domnului său, stă în chip înţelept pe marginea adâncului, "şi nu deznădăjduieşte".
+
Începând din acel moment sufletul său a înţeles că locul de bătălie împotriva răului, a răului cosmic, se găseşte în inima noastră; că rădăcina ultimă a păcatului stă în [[mândria|mândrie]] - acest flagel al umanităţii care-i smulge pe oameni de lângă Dumnezeu şi cufundă lumea în nenorociri şi suferinţe; [[mândria]] - această adevărată sămânţă a morţii care face să apese asupra întregii omeniri întunericul deznădejdii. De acum înainte Siluan îşi concentrează toate puterile sufletului pentru a dobândi smerenia lui Hristos: biruieşte orice suferinţă pământească, aruncându-se într-o suferinţă încă şi mai mare; osândindu-se la iad, ca nefiind vrednic de Dumnezeu; dar, sigur de iubirea Domnului său, stă în chip înţelept pe marginea adâncului, "şi nu deznădăjduieşte".
  
 
Timp de încă 15 ani, Siluan urmează calea de foc ce i-a fost arătată. De acum înainte harul nu-l mai părăseşte ca mai înainte - Duhul Sfânt îi dă din nou puterea de a iubi.
 
Timp de încă 15 ani, Siluan urmează calea de foc ce i-a fost arătată. De acum înainte harul nu-l mai părăseşte ca mai înainte - Duhul Sfânt îi dă din nou puterea de a iubi.

Versiunea de la data 22 august 2011 16:03

Sf. Siluan de la Muntele Athos
Sf. Siluan de la Muntele Athos
Date personale
Naștere 1866, Rusia
Mutare la Domnul (†) 24 septembrie 1938, Muntele Athos
Localizare Muntele Athos
Naționalitate rusă
Date cult
Tip cuvios
Data canonizării 1987 de către Patriarhia ecumenică
Prăznuire la data de 24 septembrie
Recunoaștere pan-ortodoxă
Biserici patronate



Sfântul cuvios Siluan Athonitul este un sfânt de origine rusă de la Muntele Athos, a cărui pomenire se săvârşeşte în ziua de 24 septembrie.

Viaţa

Cuviosul Siluan (Simeon Ivanovici Antonov) s-a născut în 1866 într-o familie modestă de ţărani ruşi, alcătuită - pe lângă părinţi - din cinci băieţi şi două fete. Tatăl lui Simeon, un om plin de adâncă credinţă, blândeţe şi de multă înţelepciune, îi este primul model în viaţa sa lăuntrică.

Încă de mic copil, Simeon şi-a pus în gând - avea doar patru ani - ca atunci "când va fi mare să caute pe Dumnezeu în tot pământul". Auzind mai apoi de viaţa sfântă şi minunile săvârşite de Ioan Zăvorâtul (un sfânt rus contemporan) tânărul Simeon şi-a dat seama că "dacă există Sfinţi, înseamnă că Dumnezeu e cu noi şi n-am nevoie să străbat tot pământul să-L găsesc."

De îndată ce şi-a dat seama că a găsit credinţa - împlinise 19 ani - Simeon, înflăcărat de dragostea lui Dumnezeu, simte o prefacere interioară şi atracţia pentru viaţa monahală. Tatăl său este însă categoric: "Fă-ţi mai întâi serviciul militar, apoi eşti liber să te duci."

Această stare excepţională a durat trei luni, după care l-a părăsit. Tânărul Simeon, viguros şi chipeş, începe să ducă o viaţă asemenea celorlalţi tineri de vârsta lui; o viaţă departe de sfinţenia fiorului divin care îl cercetase.

Dotat cu o fire robustă şi cu excepţională forţă fizică, trece prin multe ispite ale tinereţii; într-o zi loveşte pe un flăcău din sat atât de puternic, încât acesta de-abia rămâne în viaţă.

În vâltoarea acestei vieţi de păcat, prima chemare la viaţa monahală începe să se stingă. Într-o zi, însă, este trezit dintr-un coşmar de glasul blând al Maicii Domnului, care înrâurează sufletul său tulburat. Până la sfârşitul vieţii, Cuviosul Siluan i-a mulţumit Preasfintei Fecioare pentru că a binevoit să-l ridice din căderea sa .

Această a doua chemare, petrecută cu puţin timp înaintea serviciului militar, a jucat un rol hotărâtor în alegerea căii pe care avea să meargă de acum înainte. Simeon a simţit o adâncă ruşine pentru trecutul său şi a început să se căiască fierbinte înaintea lui Dumnezeu. Atitudinea sa faţă de tot ce vedea în această viaţă s-a schimbat radical.

Simeon îşi execută serviciul militar la Sankt Petersburg, în batalionul de geniu al gărzii imperiale. Soldat conştiincios, cu o fire paşnică şi purtare ireproşabilă, a fost foarte preţuit de camarazii săi. Dar gândul său era mereu la pocăinţă, Sfântul Munte Athos (unde trimitea uneori chiar şi bani). În timpul serviciului militar, sfaturile sale salvează de la destrămare tânăra familie a unui soldat căzut in ispită.

Puţin înainte de eliberare s-a dus să ceară binecuvântarea Părintelui Ioan din Kronstadt; însă negăsindu-l îi lasă o scrisoare. Întors în cazarmă, Simeon simte puterea rugăciunii Sfântului Părinte.

Sf. Siluan Athonitul
Ajuns mai apoi acasă, se îmbarcă în scurt timp pentru o nouă perioadă a vieţii sale: Muntele Athos. "Grădina Maicii Domnului", citadela monahismului răsăritean şi oaza spiritualităţii filocalice, Sfântul Munte cunoştea la sosirea sa un moment de apogeu.

În vârstă de 26 de ani, intră în mănăstirea rusească a "Sfântului Mucenic Pantelimon" (Russikon). Introdus în tradiţia seculară atonită: rugăciunea singuratică la chilie, lungile slujbe în biserică, posturi, privegheri, deasa mărturisire şi cuminecare, citirea, munca şi ascultarea - fratele Simeon se împărtăşeşte din negrăita bucurie a rugăciunii lui Iisus: "Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul!"

Într-o seară, pe când se ruga înaintea icoanei Maicii Domnului, dobândeşte - ca un dar nepreţuit - rugăciunea inimii, ce ţâşnea de la sine, fără încetare.

Lipsit de experienţă, tânărul frate cade mai apoi pradă unor ispite cumplite: chinurile demonice.

După 6 luni de sfâşieri lăuntrice, într-o după-amiază, şezând în chilia sa, a atins treapta ultimă a deznădejdii, încercând preţ de o oră sentimentul unei părăsiri totale de către Dumnezeu - fapt care i-a cufundat sufletul în întunericul unei spaime de iad.

Pradă aceleiaşi spaime şi întristări, se duce la Vecernie în paraclisul "Sfântului Ilie" şi abia şopteşte "Doamne, Iisuse Hristoase, miluieşte-mă!". Atunci, în dreapta uşilor împărăteşti, în locul icoanei Mântuitorului, Îl vede pe Iisus Hristos Cel Viu! Întreaga sa făptură s-a umplut de focul harului Duhului Sfânt, o lumină dumnezeiască l-a învăluit, răpindu-i mintea la cer. Intensitatea viziunii îi provoacă o stare de epuizare aproape de moarte.

Cuviosul Siluan face parte din acei rari sfinţi creştini care primesc încă de la începutul căii lor ascetice arătarea desăvârşită a harului lui Dumnezeu. Calea lor este însă cea mai anevoioasă, căci sentimentul părăsirii şi al pierderii harului sfâşie sufletul ("nu puteţi înţelege durerea mea" spunea Siluan).

Câteva zile după arătarea lui Hristos, Simeon trăieşte o stare de fericire pascală. A trecut apoi un răstimp. Într-o zi de sărbătoare, acelaşi har l-a cercetat a doua oară, dar cu mai puţină intensitate, după care treptat lucrarea sa simţită a început să slăbească; pacea şi bucuria lăsau loc unei chinuitoare nelinişti şi temeri de a pierde harul.

În efortul de a păstra adânca pace a lui Hristos, fratele Simeon (devenit acum monahul Siluan) recurge la mijloace ascetice care pot părea incredibile.

Păstrându-şi "ascultarea" de econom (responsabil administrativ) al mănăstirii cu peste două mii de vieţuitori, se cufundă şi mai adânc în rugăciune.

Începe o lungă perioadă (15 ani !) de alternări continue între vizite ale harului şi părăsiri dublate de intense atacuri demonice.

După 15 ani de la prima arătare a Domnului Hristos, într-o înfricoşătoare noapte de luptă spirituală împotriva demonilor, Siluan cade din nou în ghearele unei disperări vecine cu moartea şi necredinţa. Descurajat, cu inima îndurerată, se roagă fierbinte. Şi atunci aude glasul Domnului: "Cei mândri suferă pururea din pricina demonilor".

"Doamne, zice atunci Siluan, învaţă-mă ce să fac ca sufletul meu să ajungă smerit".

Şi din nou, în inima sa primeşte acest răspuns de la Dumnezeu:

"Ţine mintea ta în iad şi nu deznădăjdui."

Începând din acel moment sufletul său a înţeles că locul de bătălie împotriva răului, a răului cosmic, se găseşte în inima noastră; că rădăcina ultimă a păcatului stă în mândrie - acest flagel al umanităţii care-i smulge pe oameni de lângă Dumnezeu şi cufundă lumea în nenorociri şi suferinţe; mândria - această adevărată sămânţă a morţii care face să apese asupra întregii omeniri întunericul deznădejdii. De acum înainte Siluan îşi concentrează toate puterile sufletului pentru a dobândi smerenia lui Hristos: biruieşte orice suferinţă pământească, aruncându-se într-o suferinţă încă şi mai mare; osândindu-se la iad, ca nefiind vrednic de Dumnezeu; dar, sigur de iubirea Domnului său, stă în chip înţelept pe marginea adâncului, "şi nu deznădăjduieşte".

Timp de încă 15 ani, Siluan urmează calea de foc ce i-a fost arătată. De acum înainte harul nu-l mai părăseşte ca mai înainte - Duhul Sfânt îi dă din nou puterea de a iubi.

În această stare, Cuviosul Siluan începe să înţeleagă în profunzimea lor marile taine ale vieţii duhovniceşti. Puţin câte puţin, în rugăciunea sa începe să predomine compătimirea pentru cei ce nu-l cunosc pe Dumnezeu. Întinsă la extrem şi însoţită de lacrimi din belşug, rugăciunea sa trece dincolo de marginile timpului. Duhul Sfânt îi îngăduie să trăiască aievea iubirea pentru "întreg Adamul" - iubirea lui Hristos pentru toată omenirea.

Aceeaşi iubire îl îndeamnă pe Siluan să-ţi aşterne în scris experienţa interioară, extraordinara sa viaţă duhovnicească, ignorată aproape cu totul de confraţii săi monahi. În această perioadă a vieţii sale îl descoperă Arhimandritul Sofronie, cel care avea să publice însemnările sale.

Sfârşitul pământesc al Cuviosului Siluan de la Athos a fost la fel de blând, liniştit şi smerit ca întreaga sa viaţă de călugăr. După o scurtă suferinţă (8 zile), perfect lucid, senin şi cufundat în rugăciune, se stinge uşor - fără ca vecinii de infirmerie să audă ceva - între orele 1-2 din noaptea de 24 septembrie a anului 1938, în timp ce în paraclisul infirmeriei se cânta Utrenia.

Prin Viaţa sfântă şi însemnările Părintelui Siluan Athonitul, Hristos transmite un mesaj umanităţii strivite de absurditatea experienţelor cotidiene, durere şi deznădejde. Probabil - cum spunea Părintele Sofronie (Saharov) într-una din cărţile sale - ultimul...

"Fost-a un om pe pământ mistuit de dorinţa lui Dumnezeu. Numele său era Simeon. El s-a rugat îndelung, vărsând lacrimi nestăvilite şi zicând: "Miluieşte-mă!". Dar strigătul său se pierdea în tăcerea lui Dumnezeu. Luni şi luni de zile a rămas în această rugăciune şi puterile sufletului său s-au istovit. Atunci a căzut în deznădejde şi a strigat: "Eşti neînduplecat!" Şi când, o dată cu aceste cuvinte, încă un lucru s-a rupt în sufletul său strivit de deznădejde, dintr-o dată în scânteierea unei clipe Îl vede pe Hristos viu. Inima şi trupul său au fost năpădite cu totul de un foc atât de năprasnic încât, dacă vederea ar fi durat doar o clipă mai mult, n-ar mai fi putut să-i supravieţuiască. Şi de atunci n-a mai putut uita privirea lui Hristos, o privire de o negrăită blândeţe, nesfârşit iubitoare, plină de pace şi bucurie. Şi în toţi anii îndelungatei sale vieţi ce se vor scurge mai apoi, el a dat neobosit mărturie că Dumnezeu este Iubire, Iubire nesfârşită, nepătrunsă..."

Imnografie

În cinstea Cuviosului Siluan Athonitul s-au alcătuit mai multe tropare şi condace, cele ce se cântă în Mănăstirea întemeiată de Arhimandritul Sofronie fiind acelea pe glas 3, respectiv 8.

Tropar (glas 3) (făcut de Pavel Ieromonahul)

Propoveduitor al iubirii lui Hristos, lumii întregi ai fost dat, de trei ori fericite,
între cuvântătorii de Dumne­zeu cel prea duios,
căci pre Cel smerit şi blând ai văzut, şi inima Aceluia ai cunoscut;
pentru aceasta, cu graiu­rile tale toţi luminându-ne, Siluane de Dumnezeu însuflate,
proslăvim Du­hul, Carele pre tine-au proslăvit.

Tropar (glas 4):

Pre Hristos, Învăţător în calea smereniei, rugându-te, ai aflat,
Duhul mărturisind în inima ta mântuirea;
*pentru aceasta, neamurile toate, acum la nădejde chemate, se veselesc întru pomenirea ta. :Cuvioase Părinte Siluane, roagă pre Hristos Dumnezeu, să se mântuiască sufletele noastre.
*Iar în Mănăstiri se cântă: pentru aceasta, călăuza nevoinţei te-ai arătat, plin fiind de lumina cea dumnezeiască. Cuvioase Părinte Siluane, roagă pre Hristos Dumnezeu, să se mântuiască sufletele noastre.

Tropar (glas 5):

Împodobit-ai, Părinte, Muntele Atho­nului, mai presus de fire vieţuind,
şi dumnezeiasca lucrare a Duhului arătând;
pentru aceasta, cu cu­viinţă cinstind pomenirea ta, Siluane,
din inimă slăvim pre Cela ce pre tine
Bisericii mare propoveduitor al lui Hristos te-au dat.

Condac (Glas 4)

Precum mult ai iubit, şi mult ai aflat,
Harul cel dumnezeiesc al Duhului, Si­luane, de la Hristos;
pentru aceasta neamurile strigă ţie:
Bucură-te Părin­te, podoaba Părinţilor.

Condac (glas 8):

Pre pământ fiind, slujit-ai lui Hristos, pre urmele Aceluia umblând;
Acuma, în ceruri, pre Carele ai dorit priveşti,
Împreună cu Dânsul petrecând, pre­cum au făgăduit.
Pentru aceasta, Pă­rinte Siluane, calea mă învaţă, carea ai urmat.

Referinţe

  • Saint Silouan the Athonite by Archimandrite Sophrony. Publisher: St. Vladimir's Seminary Press. ISBN 0881411957.

Legături externe