Siluan Athonitul: Diferență între versiuni

De la OrthodoxWiki
Salt la: navigare, căutare
m (diacritice noi (cu virgulă))
m (infocaseta)
(Nu s-a afișat o versiune intermediară efectuată de același utilizator)
Linia 1: Linia 1:
 
{{Sfinti
 
{{Sfinti
|nume=Sf. Siluan de la Muntele Athos
+
|nume=Sf. Siluan<br>de la Muntele Athos
|Imagine=[[Imagine:silouanicon.jpg|280 px|center|Sf. Siluan de la Muntele Athos]]
+
|Imagine=[[Imagine:silouanicon.jpg|250 px|center|Sf. Siluan de la Muntele Athos]]
 
|nastere=1866, Rusia
 
|nastere=1866, Rusia
|adormire=[[24 septembrie]] 1938, Muntele Athos
+
|adormire=[[24 septembrie]] 1938,<br>Muntele Athos
|localizare= Muntele Athos
+
|localizare= [[Muntele Athos]]
 
|etnie= rusă
 
|etnie= rusă
 
|tip=cuvios
 
|tip=cuvios
|canonizare= 1987, de către Patriarhia ecumenică
+
|canonizare= 1987, de către<br>[[Patriarhia Ecumenică]]
|calendar= 24 septembrie
+
|calendar= [[24 septembrie]]
 
|recunoastere= pan-ortodoxă
 
|recunoastere= pan-ortodoxă
 
|biserici=
 
|biserici=
 
|site=
 
|site=
}}
+
}}Sfântul [[cuvios]] '''Siluan Athonitul''' este un [[sfânt]] de origine rusă de la [[Muntele Athos]], a cărui pomenire se săvârșește în ziua de [[24 septembrie]].
 
 
Sfântul [[cuvios]] '''Siluan Athonitul''' este un [[sfânt]] de origine rusă de la [[Muntele Athos]], a cărui pomenire se săvârșește în ziua de [[24 septembrie]].
 
  
 
==Viața==
 
==Viața==

Versiunea de la data 23 septembrie 2017 04:02

Sf. Siluan
de la Muntele Athos
Sf. Siluan de la Muntele Athos
Date personale
Naștere 1866, Rusia
Mutare la Domnul (†) 24 septembrie 1938,
Muntele Athos
Localizare Muntele Athos
Naționalitate rusă
Date cult
Tip cuvios
Data canonizării 1987, de către
Patriarhia Ecumenică
Prăznuire la data de 24 septembrie
Recunoaștere pan-ortodoxă
Biserici patronate

Sfântul cuvios Siluan Athonitul este un sfânt de origine rusă de la Muntele Athos, a cărui pomenire se săvârșește în ziua de 24 septembrie.

Viața

Cuviosul Siluan (Simeon Ivanovici Antonov) s-a născut în 1866 într-o familie modestă de țărani ruși, alcătuită - pe lângă părinți - din cinci băieți și două fete. Tatăl lui Simeon, un om plin de adâncă credință, blândețe și de multă înțelepciune, îi este primul model în viața sa lăuntrică.

Încă de mic copil, Simeon și-a pus în gând - avea doar patru ani - ca atunci "când va fi mare să caute pe Dumnezeu în tot pământul". Auzind mai apoi de viața sfântă și minunile săvârșite de Ioan Zăvorâtul (un sfânt rus contemporan) tânărul Simeon și-a dat seama că "dacă există Sfinți, înseamnă că Dumnezeu e cu noi și n-am nevoie să străbat tot pământul să-L găsesc."

De îndată ce și-a dat seama că a găsit credința - împlinise 19 ani - Simeon, înflăcărat de dragostea lui Dumnezeu, simte o prefacere interioară și atracția pentru viața monahală. Tatăl său este însă categoric: "Fă-ți mai întâi serviciul militar, apoi ești liber să te duci."

Această stare excepțională a durat trei luni, după care l-a părăsit. Tânărul Simeon, viguros și chipeș, începe să ducă o viață asemenea celorlalți tineri de vârsta lui; o viață departe de sfințenia fiorului divin care îl cercetase.

Dotat cu o fire robustă și cu excepțională forță fizică, trece prin multe ispite ale tinereții; într-o zi lovește pe un flăcău din sat atât de puternic, încât acesta de-abia rămâne în viață.

În vâltoarea acestei vieți de păcat, prima chemare la viața monahală începe să se stingă. Într-o zi, însă, este trezit dintr-un coșmar de glasul blând al Maicii Domnului, care înrâurește sufletul său tulburat. Până la sfârșitul vieții, Cuviosul Siluan i-a mulțumit Preasfintei Fecioare pentru că a binevoit să-l ridice din căderea sa .

Această a doua chemare, petrecută cu puțin timp înaintea serviciului militar, a jucat un rol hotărâtor în alegerea căii pe care avea să meargă de acum înainte. Simeon a simțit o adâncă rușine pentru trecutul său și a început să se căiască fierbinte înaintea lui Dumnezeu. Atitudinea sa față de tot ce vedea în această viață s-a schimbat radical.

Simeon își execută serviciul militar la Sankt Petersburg, în batalionul de geniu al gărzii imperiale. Soldat conștiincios, cu o fire pașnică și purtare ireproșabilă, a fost foarte prețuit de camarazii săi. Dar gândul său era mereu la pocăință, Sfântul Munte Athos (unde trimitea uneori chiar și bani). În timpul serviciului militar, sfaturile sale salvează de la destrămare tânăra familie a unui soldat căzut in ispită.

Puțin înainte de eliberare s-a dus să ceară binecuvântarea Părintelui Ioan din Kronstadt; însă negăsindu-l îi lasă o scrisoare. Întors în cazarmă, Simeon simte puterea rugăciunii Sfântului Părinte.

Sf. Siluan Athonitul
Ajuns mai apoi acasă, se îmbarcă în scurt timp pentru o nouă perioadă a vieții sale: Muntele Athos. "Grădina Maicii Domnului", citadela monahismului răsăritean și oaza spiritualității filocalice, Sfântul Munte cunoștea la sosirea sa un moment de apogeu.

În vârstă de 26 de ani, intră în mănăstirea rusească a "Sfântului Mucenic Pantelimon" (Russikon). Introdus în tradiția seculară atonită: rugăciunea singuratică la chilie, lungile slujbe în biserică, posturi, privegheri, deasa mărturisire și cuminecare, citirea, munca și ascultarea - fratele Simeon se împărtășește din negrăita bucurie a rugăciunii lui Iisus: "Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine, păcătosul!"

Într-o seară, pe când se ruga înaintea icoanei Maicii Domnului, dobândește - ca un dar neprețuit - rugăciunea inimii, ce țâșnea de la sine, fără încetare.

Lipsit de experiență, tânărul frate cade mai apoi pradă unor ispite cumplite: chinurile demonice.

După 6 luni de sfâșieri lăuntrice, într-o după-amiază, șezând în chilia sa, a atins treapta ultimă a deznădejdii, încercând preț de o oră sentimentul unei părăsiri totale de către Dumnezeu - fapt care i-a cufundat sufletul în întunericul unei spaime de iad.

Pradă aceleiași spaime și întristări, se duce la Vecernie în paraclisul "Sfântului Ilie" și abia șoptește "Doamne, Iisuse Hristoase, miluiește-mă!". Atunci, în dreapta ușilor împărătești, în locul icoanei Mântuitorului, Îl vede pe Iisus Hristos Cel Viu! Întreaga sa făptură s-a umplut de focul harului Duhului Sfânt, o lumină dumnezeiască l-a învăluit, răpindu-i mintea la cer. Intensitatea viziunii îi provoacă o stare de epuizare aproape de moarte.

Cuviosul Siluan face parte din acei rari sfinți creștini care primesc încă de la începutul căii lor ascetice arătarea desăvârșită a harului lui Dumnezeu. Calea lor este însă cea mai anevoioasă, căci sentimentul părăsirii și al pierderii harului sfâșie sufletul ("nu puteți înțelege durerea mea" spunea Siluan).

Câteva zile după arătarea lui Hristos, Simeon trăiește o stare de fericire pascală. A trecut apoi un răstimp. Într-o zi de sărbătoare, același har l-a cercetat a doua oară, dar cu mai puțină intensitate, după care treptat lucrarea sa simțită a început să slăbească; pacea și bucuria lăsau loc unei chinuitoare neliniști și temeri de a pierde harul.

În efortul de a păstra adânca pace a lui Hristos, fratele Simeon (devenit acum monahul Siluan) recurge la mijloace ascetice care pot părea incredibile.

Păstrându-și "ascultarea" de econom (responsabil administrativ) al mănăstirii cu peste două mii de viețuitori, se cufundă și mai adânc în rugăciune.

Începe o lungă perioadă (15 ani !) de alternări continue între vizite ale harului și părăsiri dublate de intense atacuri demonice.

După 15 ani de la prima arătare a Domnului Hristos, într-o înfricoșătoare noapte de luptă spirituală împotriva demonilor, Siluan cade din nou în ghearele unei disperări vecine cu moartea și necredința. Descurajat, cu inima îndurerată, se roagă fierbinte. Şi atunci aude glasul Domnului: "Cei mândri suferă pururea din pricina demonilor".

"Doamne, zice atunci Siluan, învață-mă ce să fac ca sufletul meu să ajungă smerit".

Şi din nou, în inima sa primește acest răspuns de la Dumnezeu:

"Ţine mintea ta în iad și nu deznădăjdui."

Începând din acel moment sufletul său a înțeles că locul de bătălie împotriva răului, a răului cosmic, se găsește în inima noastră; că rădăcina ultimă a păcatului stă în mândrie - acest flagel al umanității care-i smulge pe oameni de lângă Dumnezeu și cufundă lumea în nenorociri și suferințe; mândria - această adevărată sămânță a morții care face să apese asupra întregii omeniri întunericul deznădejdii. De acum înainte Siluan își concentrează toate puterile sufletului pentru a dobândi smerenia lui Hristos: biruiește orice suferință pământească, aruncându-se într-o suferință încă și mai mare; osândindu-se la iad, ca nefiind vrednic de Dumnezeu; dar, sigur de iubirea Domnului său, stă în chip înțelept pe marginea adâncului, "și nu deznădăjduiește".

Timp de încă 15 ani, Siluan urmează calea de foc ce i-a fost arătată. De acum înainte harul nu-l mai părăsește ca mai înainte - Duhul Sfânt îi dă din nou puterea de a iubi.

În această stare, Cuviosul Siluan începe să înțeleagă în profunzimea lor marile taine ale vieții duhovnicești. Puțin câte puțin, în rugăciunea sa începe să predomine compătimirea pentru cei ce nu-l cunosc pe Dumnezeu. Întinsă la extrem și însoțită de lacrimi din belșug, rugăciunea sa trece dincolo de marginile timpului. Duhul Sfânt îi îngăduie să trăiască aievea iubirea pentru "întreg Adamul" - iubirea lui Hristos pentru toată omenirea.

Aceeași iubire îl îndeamnă pe Siluan să-ți așterne în scris experiența interioară, extraordinara sa viață duhovnicească, ignorată aproape cu totul de confrații săi monahi. În această perioadă a vieții sale îl descoperă Arhimandritul Sofronie, cel care avea să publice însemnările sale.

Sfârșitul pământesc al Cuviosului Siluan de la Athos a fost la fel de blând, liniștit și smerit ca întreaga sa viață de călugăr. După o scurtă suferință (8 zile), perfect lucid, senin și cufundat în rugăciune, se stinge ușor - fără ca vecinii de infirmerie să audă ceva - între orele 1-2 din noaptea de 24 septembrie a anului 1938, în timp ce în paraclisul infirmeriei se cânta Utrenia.

Prin Viața sfântă și însemnările Părintelui Siluan Athonitul, Hristos transmite un mesaj umanității strivite de absurditatea experiențelor cotidiene, durere și deznădejde. Probabil - cum spunea Părintele Sofronie (Saharov) într-una din cărțile sale - ultimul...

"Fost-a un om pe pământ mistuit de dorința lui Dumnezeu. Numele său era Simeon. El s-a rugat îndelung, vărsând lacrimi nestăvilite și zicând: "Miluiește-mă!". Dar strigătul său se pierdea în tăcerea lui Dumnezeu. Luni și luni de zile a rămas în această rugăciune și puterile sufletului său s-au istovit. Atunci a căzut în deznădejde și a strigat: "Ești neînduplecat!" Şi când, o dată cu aceste cuvinte, încă un lucru s-a rupt în sufletul său strivit de deznădejde, dintr-o dată în scânteierea unei clipe Îl vede pe Hristos viu. Inima și trupul său au fost năpădite cu totul de un foc atât de năprasnic încât, dacă vederea ar fi durat doar o clipă mai mult, n-ar mai fi putut să-i supraviețuiască. Şi de atunci n-a mai putut uita privirea lui Hristos, o privire de o negrăită blândețe, nesfârșit iubitoare, plină de pace și bucurie. Şi în toți anii îndelungatei sale vieți ce se vor scurge mai apoi, el a dat neobosit mărturie că Dumnezeu este Iubire, Iubire nesfârșită, nepătrunsă..."

Imnografie

În cinstea Cuviosului Siluan Athonitul s-au alcătuit mai multe tropare și condace, cele ce se cântă în Mănăstirea întemeiată de Arhimandritul Sofronie fiind acelea pe glas 3, respectiv 8.

Tropar (glas 3) (făcut de Pavel Ieromonahul)

Propovăduitor al iubirii lui Hristos, lumii întregi ai fost dat, de trei ori fericite,
între cuvântătorii de Dumne­zeu cel prea duios,
căci pre Cel smerit și blând ai văzut, și inima Aceluia ai cunoscut;
pentru aceasta, cu graiu­rile tale toți luminându-ne, Siluane de Dumnezeu insuflate,
proslăvim Du­hul, Carele pre tine-au proslăvit.

Tropar (glas 4):

Pre Hristos, Învățător în calea smereniei, rugându-te, ai aflat,
Duhul mărturisind în inima ta mântuirea;
*pentru aceasta, neamurile toate, acum la nădejde chemate, se veselesc întru pomenirea ta. :Cuvioase Părinte Siluane, roagă pre Hristos Dumnezeu, să se mântuiască sufletele noastre.
*Iar în Mănăstiri se cântă: pentru aceasta, călăuza nevoinței te-ai arătat, plin fiind de lumina cea dumnezeiască. Cuvioase Părinte Siluane, roagă pre Hristos Dumnezeu, să se mântuiască sufletele noastre.

Tropar (glas 5):

Împodobit-ai, Părinte, Muntele Atho­nului, mai presus de fire viețuind,
și dumnezeiasca lucrare a Duhului arătând;
pentru aceasta, cu cu­viință cinstind pomenirea ta, Siluane,
din inimă slăvim pre Cela ce pre tine
Bisericii mare propovăduitor al lui Hristos te-au dat.

Condac (Glas 4)

Precum mult ai iubit, și mult ai aflat,
Harul cel dumnezeiesc al Duhului, Si­luane, de la Hristos;
pentru aceasta neamurile strigă ție:
Bucură-te Părin­te, podoaba Părinților.

Condac (glas 8):

Pre pământ fiind, slujit-ai lui Hristos, pre urmele Aceluia umblând;
Acuma, în ceruri, pre Carele ai dorit privești,
Împreună cu Dânsul petrecând, pre­cum au făgăduit.
Pentru aceasta, Pă­rinte Siluane, calea mă învață, carea ai urmat.

Referințe

  • Saint Silouan the Athonite by Archimandrite Sophrony. Publisher: St. Vladimir's Seminary Press. ISBN 0881411957.

Legături externe