Sfințirea casei

De la OrthodoxWiki
Versiunea din 21 ianuarie 2010 08:16, autor: IoanC (Discuție | contribuții) (Anularea modificării 15526 făcute de Haruiken (discuţie))
Salt la: navigare, căutare

Sfinţirea casei este o slujbă care se face în casa creştinului cu diferite ocazii şi în diferite feluri.

Biserica a stabilit ca sfinţirea caselor credincioşilor să se facă prin două slujbe distincte care nu se exclud una pe alta, ci se completează reciproc.

Prima rânduială este stropirea caselor cu agheasmă mare în ajunul Bobotezei.

A doua, la fel de importantă ca prima, este slujba sfeştaniei sau agheasmei mici care se săvârşeşte la mutarea în casă nouă şi apoi se repetă în fiecare an sau chiar mai des atunci când lucrarea răului se face simţită în vreun fel în casă.

În Ajunul Botezului Domnului există obiceiul ca preotul să meargă în parohia sa, la enoriaşi acasă pentru a sfinţi casele, stropindu-le cu apă sfinţită. Folosirea apei nu este întâmplătoare. Apa, ca element fundamental al creaţiei, fiindcă se foloseşte la spălarea şi curăţirea fizică a trupului uman sau a celorlalte corpuri materiale, este asociată şi lucrării de curăţire spirituală, de spălare a urmelor lăsate de păcatele şi fărădelegile oamenilor. Apa sfinţită de preot poartă în ea puterea curăţitoare şi sfinţitoare a harului dumnezeiesc. Când face sfinţirea apei, preotul se roagă pentru ca: "apa aceasta să se sfinţească cu puterea, cu lucrarea şi cu pogorârea Sfântului Duh", "pentru ca să se pogoare peste ea lucrarea cea curăţitoare a Treimii celei mai presus de fire", "pentru ca să fie tămăduitoare sufletelor şi trupurilor şi izgonitoare a toată puterea cea potrivnică" şi "pentru ca prin gustarea şi stropirea cu apa sfinţită să ne trimită Dumnezeu binecuvântarea Sa, care spală întinăciunea patimilor".

Nu Dumnezeu are nevoie de apă sau de alte elemente materiale pentru a-şi trimite binecuvântarea şi sfinţenia Sa, ci omul are nevoie de ea pentru a primi lucrarea lui Dumnezeu. Pentru că este trup şi suflet, pentru că are o constituţie psihosomatică, cum spunem (psihi = suflet, soma = trup), omul are nevoie de această îngemănare a spiritului cu materialul, are nevoie de semne materiale care să indice prezenţa şi lucrarea harului dumnezeiesc.

De aceea Dumnezeu a rânduit ca omul să se împărtăşească de harul şi puterea dumnezeiască, de Dumnezeu Însuşi prin intermediul unor elemente componente ale lumii noastre materiale. Astfel, ne împărtăşim de Trupul şi Sângele lui Hristos prin pâinea şi vinul euharistic, primim lucrarea harului Duhului Sfânt prin gustarea sau stropirea cu apă sfinţită sau prin untdelemn sfinţit etc.

Prin sfinţirea casei, aşezăm casa sub oblăduirea lui Dumnezeu. Casa nesfinţită, ca şi omul nebotezat, sunt vulnerabili la lucrarea răului; în casa sfinţită sunt ocrotiţi în faţa tuturor relelor, dacă ei însăşi nu aduc răul în casă prin săvârşirea lui.

Articole înrudite