Sfinții Părinți

De la OrthodoxWiki
Versiunea din 18 februarie 2008 22:54, autor: Magda (Discuție | contribuții) (Legături: bg)
Salt la: navigare, căutare
Acest articol face parte din seria
Spiritualitate ortodoxă
Sfintele Taine
BotezulMirungerea
Sf. ÎmpărtășanieSpovedania
CăsătoriaPreoția
Sf. Maslu
Starea omului
PăcatulPatimaVirtutea
RaiulIadul
Păcate
Păcate strigătoare la cer
Păcate capitale
Alte păcate
Păcatele limbii
Virtuți
Virtuțile teologice

CredințaNădejdeaIubirea

Virtuțile morale

ÎnțelepciuneaSmerenia
RăbdareaStăruința în bine
PrieteniaIertareaBlândețea
PaceaMilaDreptateaHărnicia

Etapele vieții duhovnicești
Despătimirea (Curățirea)
Contemplația
Îndumnezeirea
Isihasm
Trezvia Pocăința
IsihiaDiscernământul
Mintea
Asceza
FecioriaAscultarea
StatorniciaPostul
SărăciaMonahismul
Rugăciunea
ÎnchinareaCinstirea
Pravila de rugăciune
Rugăciunea lui Iisus
Sf. MoașteSemnul Sf. Cruci
Sfinții Părinți
Părinții apostolici
Părinții pustiei
Părinții capadocieni
Filocalia
Scara dumnezeiescului urcuș
Editați această casetă

Sfinţii Părinţi sunt acei părinţi teologi ai Creştinătăţii care au rămas în conştiinţa Bisericii, prin viaţa şi scrierile lor, ca modele şi izvoare de înţelepciune. De asemenea, limbajul liturgic al sinaxarelor îi numesc Sfinţi Părinţi, generic, pe ierarhii şi teologii care au luat parte la Sinoadele Ecumenice.

Exemple

Sunt Sfinţi Părinţi

Sfântul Ioan Gură de Aur - a rămas în conştiinţa Bisericii mai ales ca un mare predicator (de unde şi supranumele de "Gură de Aur"), tâlcuitor al Sfintei Scripturi, şi teolog, dar şi ca slujitor al Sfintei Liturghii şi luptător pentru bunele moravuri în societate.

Sfântul Teodor Studitul - a rămas în conştiinţa Bisericii ca mare teolog şi apărător al sfintelor icoane.

Nu sunt Sfinţi Părinţi

Există teologi importanţi în istoria creştinismului, care nu sunt însă consideraţi drept Sfinţi Părinţi de către Tradiţia vie a Bisericii: Origen, Evagrie Ponticul, Eusebiu de Cezareea etc.

Împărţiri şi distincţii

Sfinţii Părinţi care i-au cunoscut şi au fost ucenici ai Apostolilor se numesc Părinţi apostolici.

Uneori se vorbeşte de "Părinţi greci" şi "Părinţii latini", ca unii care au scris şi gândit în limbi diferite, ceea ce a determinat diferite nuanţe în teologia lor.

O categorie oarecum aparte o reprezintă Părinţii pustiei, sfinţi monahi ale căror cuvinte - apoftegme - ne-au fost transmise de Patericul egiptean. Câţiva dintre cei mai cunoscuţi sunt: Antonie cel Mare, Pahomie cel Mare, Arsenie cel Mare, Pimen cel Mare, Ioan Colov.

Un mic grup, format din trei Sfinţi Părinţi - Vasile cel Mare, Grigorie Teologul şi Grigorie de Nyssa - sunt numiţi de către teologii contemporani cu numele comun de Părinţii capadocieni, pentru o anumită unitate a gândirii lor teologice.

Teologi pe care Biserica nu-i consideră neapărat sfinţi, dar ale căror scrieri sunt importante pentru constituirea Teologiei creştine, sunt numiţi Scriitori bisericeşti (între aceştia: Origen, Evagrie Ponticul, Eusebiu de Cezareea).

Perioade

Apostolii şi autorii scrierilor Noului Testament nu sunt cuprinşi de această sintagmă de "Sfinţi Părinţi".

Patrologii au opinii împărţite asupra perioadei ce ar trebui luată în considerare ca definire a Sfinţilor Părinţi:

  1. unii consideră că Sfinţi Părinţi ar trebui să fie doar aceia din primele cinci secole ale creştinismului, adică până în jurul Sinodului IV Ecumenic de la Calcedon, când s-au definitivat principalele mari linii ale ale Teologiei ortodoxe;
  2. alţii extind această perioadă până în secolul VIII, adică la epoca Sinoadelor Ecumenice;
  3. în fine, alţii prelungesc acestă perioadă până în vremea Sfântului Grigorie Palama şi chiar mai târziu - aceasta este opinia majorităţii patrologilor ortodocşi.

Autoritatea Sfinţilor Părinţi

Biserica mărturiseşte că Sfinţii Părinţi sunt "organe ale Duhului Sfânt", adică ne-au grăit nouă "cuvinte cu putere multă".

Sfinţii Părinţi au nuanţat şi explicitat învăţătura Bisericii (una şi aceeaşi de la începuturi, dar dezvoltată şi explicitată în timp), au precizat-o şi au apărat-o în faţa ereziilor.

Totuşi, cum perfecţiunea este un atribut propriu doar a lui Dumnezeu, Sfinţii Părinţi nu sunt infailibili, ci au putut avea în scrierile lor anumite inexactităţi, ori greşeli, pe care nu au avut ocazia să le îndrepte în timpul vieţii lor pământeşti. Pentru aceasta, o scriere a unui Sfânt Părinte nu este luată ca valoare "în sine", ci împreună cu scrierilor celorlalţi Sfinţi Părinţi. Această atitudine teologică se numeşte "consensul Părinţilor", Consensus Patrum (lat.).

De asemenea, autoritatea aserţiunilor teologice ale Sfinţilor Părinţi este concepută în sânul Sfintei Tradiţii, prin receptarea în timp de către conştiinţa Bisericii universale.

Legături