Sfinții Părinți
| La acest articol se lucrează chiar în acest moment!
Ca o curtoazie față de persoana care dezvoltă acest articol și pentru a evita conflictele de versiuni din baza de date a sistemului, evitați să îl editați până la dispariția etichetei. În cazul în care considerați că este necesar, vă recomandăm să contactați editorul prin pagina de discuții a articolului. |
Sfinţii Părinţi sunt acei părinţi teologi ai Creştinătăţii care au rămas în conştiinţa Bisericii, prin viaţa şi scrierile lor, ca modele şi izvoare de înţelepciune.
Exemple
Sfântul Ioan Gură de Aur - a rămas în conştiinţa Bisericii mai ales ca un mare predicator (de unde şi supranumele de "Gură de Aur"), tâlcuitor al Sfintei Scripturi, şi teolog, dar şi ca slujitor al Sfintei Liturghii şi luptător pentru bunele moravuri în societate.
Sfântul Teodor Studitul - a rămas în conştiinţa Bisericii ca mare teolog şi apărător al sfintelor icoane.
Împărţiri şi distincţii
Sfinţii Părinţi care i-au cunoscut şi au fost ucenici ai Apostolilor se numesc Părinţi apostolici.
Uneori se vorbeşte de "Părinţi greci" şi "Părinţii latini", ca unii care au scris şi gândit în limbi diferite, ceea ce a determinat diferite nuanţe în teologia lor.
O categorie oarecum aparte o reprezintă Părinţii pustiei, sfinţi monahi a căror cuvinte - apoftegme - ne-au fost transmise de Patericul egiptean. Câţiva dintre cei mai cunoscuţi sunt: Antonie cel Mare, Pahomie cel Mare, Arsenie cel Mare, Pimen cel Mare, Ioan Colov.
Un mic grup, format din trei Sfinţi Părinţi - Vasile cel Mare, Grigorie Teologul şi Grigorie de Nyssa - sunt numiţi de teologi cu numele comun de "Părinţii capadocieni", pentru o anumită unitate a gândirii lor teologice.
Teologi pe care Biserica nu-i consideră neapărat sfinţi, dar ale căror scrieri sunt importante pentru constituirea Teologiei creştine, sunt numiţi Scriitori bisericeşti.
Autoritatea Sfinţilor Părinţi
Biserica marturiseste ca Sfintii Parinti sunt "organe ale Duhului Sfant", adica ne'au graite "cuvinte cu putere multa".
Sfintii Parinti au nuantat invatatura Bisericii (una si aceeasi de la inceputuri, dar dezvoltata si explicitata in timp), au precizat'o si au aparat'o.
Sfintii Parinti pot avea greseli. Nimeni nu'i infailibil. De aceea o scriere a unui Sfant Parinte nu este luata ca valoare "in sine", ci impreuna cu scrierilor altor Parinti.
