Sfinții Părinți

De la OrthodoxWiki
Versiunea din 15 decembrie 2006 00:49, autor: Inistea (Discuție | contribuții)
(dif) ← Versiunea anterioară | Versiunea curentă (dif) | Versiunea următoare → (dif)
Salt la: navigare, căutare

Format:Înlucru Sfinţii Părinţi sunt acei părinţi teologi ai Creştinătăţii care au rămas în conştiinţa Bisericii, prin viaţa şi scrierile lor, ca modele şi izvoare de înţelepciune.

Exemple

Sfântul Ioan Gură de Aur - a rămas în conştiinţa Bisericii mai ales ca un mare predicator (de unde şi supranumele de "Gură de Aur"), tâlcuitor al Sfintei Scripturi, şi teolog, dar şi ca slujitor al Sfintei Liturghii şi luptător pentru bunele moravuri în societate.

Sfântul Teodor Studitul - a rămas în conştiinţa Bisericii ca mare teolog şi apărător al sfintelor icoane.

Împărţiri şi distincţii

Sfinţii Părinţi care i-au cunoscut şi au fost ucenici ai Apostolilor se numesc Părinţi apostolici.


Autoritatea Sfinţilor Părinţi

Biserica marturiseste ca Sfintii Parinti sunt "organe ale Duhului Sfant", adica ne'au graite "cuvinte cu putere multa".

Sfintii Parinti au nuantat invatatura Bisericii (una si aceeasi de la inceputuri, dar dezvoltata si explicitata in timp), au precizat'o si au aparat'o.

Sfintii Parinti pot avea greseli. Nimeni nu'i infailibil. De aceea o scriere a unui Sfant Parinte nu este luata ca valoare "in sine", ci impreuna cu scrierilor altor Parinti.