Sfânta Scriptură

De la OrthodoxWiki
Versiunea din 10 noiembrie 2013 17:15, autor: Kamasarye (Discuție | contribuții) (→‎Canonul Vechiului Testament în Bibliile Bisericilor ortodoxe: greacă, rusă și română: formulare mai explicită a intentiei tabelului.)
Salt la: navigare, căutare

Sfânta Scriptură (Biblia) este cartea dumnezeiască, sfântă a creştinilor. Biblia cuprinde Vechiul Testament, format din 39 de cărţi canonice şi Noul Testament, format din 27 de cărţi canonice, având în total 66 cărţi canonice. În tradiţia ortodoxă la acestea se adaugă un set de cărţi necanonice, dar „bune de citit”, în număr de 14.[1]Vechiul Testament cuprinde revelaţia făcută de Dumnezeu prin patriarhii vechi şi prin prooroci, timp de aproximativ 1000 de ani (sec. XV - sec. V î.d.Hr.), fiind „călăuză spre Hristos” (Galateni 3,24), pregătind venirea Lui.

Vechiul Testament începe cu Pentateuhul (primele cinci cărţi - Facerea, Ieşirea, Leviticul, Numeri şi Deuteronomul) în care este relatată crearea lumii şi a neamului omenesc şi sunt evocate istoria, legile, religia, instituţiile, obiceiurile poporului evreu până la aşezarea în Canaan, pământul făgăduinţei. Următoarele cărţi urmăresc destinul poporului evreu după acel moment, îndeosebi sub raport politic şi militar, evocându-se regimul judecătorilor şi apoi al monarhiei, care culminează cu regatele lui David şi Solomon. Cartea lui Iov tratează problema suferinţei umane, propunând pe Iov ca model grăitor de răbdare şi credinţă neclintită, lămurite prin crâncene încercări. Cartea Psalmilor cuprinde psalmii lui David şi ai altor autori care sunt de diverse feluri: psalmi de laudă, psalmi de cerere, psalmi istorici, psalmi didactici, psalmi de căinţă, psalmi mesianici, etc. Cartea Pildele lui Solomon cuprinde proverbe aparţinând în principal lui Solomon care acoperă o paletă extrem de largă de situaţii de viaţă, fiind un ghid esenţial de înţelepciune. Ecclesiastul este o meditaţie asupra vieţii dar şi un îndreptar de viaţă înţeleaptă. Cântarea Cântărilor este un poem de dragoste. Cărţile profetice îi au în centru pe profeţi care îi mustră, îi sfătuiesc şi îi încurajează pe regii vremii din Israel.

Noul Testament desăvârşeşte revelaţia făcută de Dumnezeu prin Legea lui Moise (cuprinsă în Pentateuh - primele cinci cărţi ale Bibliei) şi prooroci, din perioada Vechiului Testament, după cuvintele Mântuitorului: „Să nu socotiţi că am venit să stric Legea sau proorocii; n-am venit să stric, ci să împlinesc” (Matei 5, 17). Noul Testament cuprinde cele patru evanghelii, Faptele Apostolilor, cele 14 epistole ale lui Pavel şi cele şapte apostole soborniceşti ale lui Iacov, Petru, Ioan şi Iuda, încheindu-se cu Apocalipsa lui Ioan. Evangheliile înfăţişează viaţa şi învăţăturile Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Faptele Apostolilor evocă întemeierea primelor comunităţi creştine. Epistolele apostolului Pavel sunt scrisori adresate de ,,apostolul neamurilor" apropiaţilor săi pentru sfătuirea, îmbărbătarea şi îndrumarea lor în conducerea primelor comunităţi de credincioşi. Epistolele soborniceşti sunt scrisorile trimise de Petru, Iacov şi Ioan în diverse situaţii. Apocalipsa Sf. Ioan cuprinde descoperirea dumnezeiască pe care o are apostolul Ioan şi pe care acesta o consemnează spre folosul creştinilor.Noul Testament cuprinde revelaţia dumnezeiască făcută nu prin trimişi ai lui Dumnezeu, ci prin Însuşi Dumnezeu Fiul (Evrei 1,1-2).

Folosul

„Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu şi de folos spre învăţătură, spre mustrare, spre îndreptare, spre înţelepţirea cea întru dreptate,/Astfel ca omul lui Dumnezeu să fie desăvârşit, bine pregătit pentru orice lucru bun”.(II Timotei 3,16-17)

Limbile

Biblia a fost scrisă în limba ebraică (Vechiul Testament) şi în limba greacă (Noul Testament, în afară de Evanghelia după Matei care a fost scrisă de apostolul Matei în limba aramaică, ebraica vorbită în vremea lui Iisus, apoi tradusă tot de el în greacă). Vechiul Testament a fost tradus în limba greacă sub numele de Septuaginta, în vremea lui Ptolomeu Filadelful (sec al III-lea î.Hr.), la Alexandria, în Egipt, de către 72 de învăţaţi. În sec al IV-lea Biblia a fost tradusă în întregime în limba latină de către Sf.Ieronim, primind apelativul de Vulgata. În sec al IX-lea a fost tradusă Biblia în limba slavonă. Începând din sec. al XVI-lea, după apariţia protestantismului, a început să fie tradusă în toate limbile naţionale.

Sursele Revelaţiei

Biserica Ortodoxă recunoaşte două surse interdependente ale Revelaţiei: Sfânta Scriptură şi Sfânta Tradiţie.

Sistemul de referinţe

Pentru orientarea mai rapidă în cadrul textului Sfintei Scripturi, exegeţii au întreprins, începând cu secolul al XIII-lea, o împărţire a textului pe capitole şi pe versete. Lucrând pe Vulgata, versiunea latină a textului biblic, cardinalul Stephen Langton, arhiepiscop de Canterbury a început împărţirea textului pe capitole în jurul anului 1205; opera sa a fost dusă la bun sfârşit de un grup de 500 de călugări dominicani sub coordonarea lui Hugues de Saint Cher, în jurul anului 1240. O primă împărţire în versete a Bibliei a fost introdusă de Robert Estienne, un erudit tipograf parizian protestant în 1545: Noul Testament împărţit în capitole şi versete a fost publicat în ediţie greco-latină în 1551, iar o versiune integrală a Bibliei în latină a apărut în 1555.[2]

Actualitate

În 2001 Biblia era tradusă în mai mult de 1200 de limbi[3] şi este cea mai bine vândută carte din toate timpurile cu 3,9 miliarde de copii în toate variantele ei în februarie 2011.[4]

Natura Sfintei Scripturi

Sfânta Scriptură este Cuvântul lui Dumnezeu și în același timp este despre Dumnezeu Cuvântul, Iisus Hristos. Sfânta Scriptură reprezintă Descoperirea Lui Dumnezeu despre El Însuși, Cuvântul lui Dumnezeu spus în cuvintele oamenilor. Biblia este o mărturie a Descoperirii dumnezeiești, şi o parte a Sfintei Tradiţii care este vie și lucrătoare în Biserică. Astfel, dacă Sfânta Tradiţie înseamnă viaţa Bisericii, Sfânta Scriptură este limba principală a acestei vieţi.

Biblia—atât Vechiul Testament, cât şi Noul Testament—este hristocentrică şi hristologică. În întreaga Biblie se vorbește despre Mesia. În timpul Vechiului Testament venirea Mântuitorului este proorocită și pregătită, pe când Noul Testament a fost scris întocmai pentru că Hristos înviase deja din morţi, iar prin moartea Apostolului Iacov, Biserica înţelesese că martorii oculari ai Mântuitorului nu vor fi pe pământ încă mult timp.

La început, Apostolii au transmis Sfânta Evanghelie prin viu grai; prin aceasta, Cuvântul lui Dumnezeu s-a răspândit şi a întemeiat Biserica. Ulterior, în acest context, Biblia a putut fi compusă și canonizată. În mod firesc, oamenii mai întâi predică(oral) Adevărul și apoi înregistrează în scris cele auzite. Primele cuvinte ale lui Moise rostite către poporul lui Israel după Paştile evreilor au fost ca aceștia să spună copiilor cele întâmplate. Primul lucru pe care l-a săvârșit Sf. Maria Magdalena după ce L-a văzut pe Iisus Înviat a fost să îi spună îndată și Sf. Petru. Mai târziu, aceste evenimente au fost trecute în scris spre mărturie nestrămutată pentru următoarele generații.

Se presupune credinţa

Biblia presupune credinţa cititorului. "Credința" înseamnă acceptarea unui adevăr pe baza mărturiei altcuiva, și nu pe bănuieli sau pe cunoașterea directă, ca martor ocular. După cum spune Sf. Ioan Hrisostom, Biserica ar muri dacă ar fi fondată numai pe cunoștință (experiența directă). Ferice de cei care cred fără să fi văzut, spune Mântuitorul. Cu toate că, de-a lungul istoriei Bisericii, Descoperiri dumnezeiești au fost într-adevăr trăite de către sfinți și prin experiență empirică, acest lucru nu se întâmplă în mod obișnuit. Astfel că, în această viaţă, majoritatea creștinilor nu vor primi adevărurile descrise în Biblie prin Descoperire directă, ci ei trebuie să o citească cu ochii credinței.

Scopul Sfintei Scripturi

Sfânta Scriptură există pentru motivul pe care îl dă Sfântul Apostol Ioan îl dă în Evanghelia sa (20, 30-31):

Deci şi alte multe minuni a făcut Iisus înaintea ucenicilor Săi, care nu sunt scrise în cartea aceasta.
Iar acestea s-au scris, ca să credeţi că Iisus este Hristosul, Fiul lui Dumnezeu, şi, crezând, să aveţi viaţă în numele Lui.

Prin urmare, Biblia a fost scrisă ca să putem crede și să fim mântuiți.

Canonul Sfintei Scripturi

Biblia. Tetragramele benedictine Porţiune de scriere din sulurile de argint cu Binecuvântările preoţeşti din Numeri 6.24-26, în care pot fi văzute tetragramele. Cea mai timpurie înfăţişare a tetragramelor, în jurul datei de 600 î.H. Sulurile au fost găsite de Gabriel Barkay în 1979 în Ierusalim

Canonul Vechiului Testament din Scriptură urmat de Biserica Ortodoxă este cel al Septuagintei, care era Biblia cunoscută de Apostoli. De-a lungul anilor, alte comunități creștine s-au abătut întrucâtva de la acest canon al Scripturii. Canonul Noului Testament s-a structurat în primele secole ale Bisericii. Prima listă definitivă a cărților Noului Testament o găsim în Scrisoarea pascală a Sf. Atanasie al Alexandriei în anul 367.

Biblia. Faptele Apostolilor 8.26-32 pe Papirusul 50, sec al V-lea

Canonul Sfintei Scripturi reprezintă lista cărţilor sfinte acceptate de Biserică ca fiind scrise sub inspiraţia Duhului Sfânt şi cuprinzând revelaţia dumnezeiască. Dacă inspiraţia cărţilor canonice este o învăţătură descoperită chiar în Sfânta Scriptură (II Tim. 3, 16), introducerea şi menţinerea acestor cărţi în canon, precum şi numărul lor, au fost stabilite de Biserică prin Tradiţie. Canonul Vechiului Testament s-a format definitiv la sfârşitul secolului I, în cadrul sinagogii iudaice, de unde l-a preluat Biserica Creştină. Biserica primară a ales canonul alexandrin sau Septuaginta, care cuprinde 39 de cărţi. În afară de aceste cărţi inspirate şi canonice, Biserica Ortodoxă consideră ca bune de citit şi folositoare de suflet pentru credincioşi alte paisprezece cărţi care s-au păstrat în Sfânta Scriptură împreună cu cele canonice şi care sunt folosite în cult.

La un moment dat, către anul 150, Biserica a fixat, pe baza Tradiţiei, un canon al scrierilor care cuprind descoperirea dumnezeiască a lui Iisus Hristos, propovăduită de apostoli, şi care formează Noul Testament. Într-o scrisoare de Paşti a sfântului Atanasie din anul 367, apare pentru prima oară şi lista cu cele 27 de cărţi pe care Biserica creştină le acceptă şi le recunoaşte ca inspirate şi canonice. Pe cât posibil, vom reda între paranteze variantele de transcriere alternative ale numelor cărților Scripturii în cele ce urmează.

Canonul Vechiului Testament

Pentateuhul (Legea) (5 cărţi)

Cărţile istorice (12 cărţi)

Cărţile poetice (6 cărţi din care primele 5 cărţi sunt cărţi didactice sau sapienţiale)

Cărţile profeţilor (16 cărţi)

Profeţii mari (4 cărţi)

Profeţii mici (12 cărţi)

Cărţi necanonice, bune de citit (anaghinoscomena) (14 cărţi)


Canonul Vechiului Testament în Bibliile Bisericilor ortodoxe: greacă, rusă și română

În funcție de sursa folosită pentru organizarea textului și de alte criterii, există diferențe între modul de organizare a cărților Vechiului Testament în Bisericile Ortodoxe. Un tabel comparativ al cărților Vechiului Testament cuprinse în Bibliile Bisericilor ortodoxe greacă, rusă și română[5] ilustrează cel mai bine aceste diferențe. Cu litere italice sunt semnalate în tabel cărțile anagignoscomena, numite uneori deuterocanonice, necanonice sau apocrife de către diferiți autori ortodocși. Astfel, în textul românesc, spre deosebire de alte versiuni, aceste cărți (cu excepția cărții I Ezdra și a Psalmului 151) sunt grupate toate la finalul Vechiului Testament.

Biblia grecească [6]

  • Facerea
  • Ieșirea
  • Levitic
  • Numeri
  • Deuteronom
  • Iosua Navi
  • Judecători
  • Rut
  • 1 Regi
  • 2 Regi
  • 3 Regi
  • 4 Regi
  • 1 Paralipomena
  • 2 Paralipomena
  • 1 Ezdra
  • 2 Ezdra
  • Neemia
  • Tobit
  • Iudita
  • Ester (+ adaosurile grecești)
  • 1 Macabei
  • 2 Macabei
  • 3 Macabei
  • Psalmi (+ Ps. 151)
  • Iov
  • Pildele lui Solomon
  • Eclesiastul
  • Cântarea cântărilor
  • Înțelepciunea lui Solomon
  • Înțelepciunea lui Sirah
  • Osea
  • Amos
  • Miheia
  • Ioil
  • Avdia
  • Iona
  • Naum
  • Avacum
  • Sofonie
  • Agheu
  • Zaharia
  • Maleahi
  • Isaia
  • Ieremia
  • Baruh
  • Plângerile lui Ieremia
  • Epistola lui Ieremia
  • Iezechiel
  • Daniel (+ adaosurile grecești)
  • 4 Macabei (în anexă)

Biblia rusească [7]

  • Facerea
  • Ieșirea
  • Levitic
  • Numeri
  • Deuteronom
  • Iosua Navi
  • Judecători
  • Rut
  • 1 Regi
  • 2 Regi
  • 3 Regi
  • 4 Regi
  • 1 Paralipomena
  • 2 Paralipomena
  • 1 Ezdra
  • Neemia
  • 2 Ezdra
  • Tobit
  • Iudita
  • Ester (+ adaosurile grecești)
  • Iov
  • Psalmi (+ Ps. 151)
  • Pilde
  • Ecclesiastul
  • Cântarea cântărilor
  • Înțelepciunea lui Solomon
  • Înțelepciunea lui Isus, fiul lui Sirah
  • Isaia
  • Ieremia
  • Plângerile lui Ieremia
  • Epistola lui Ieremia
  • Baruh
  • Iezechiel
  • Daniel (+ adaosurile grecești)
  • Osea
  • Ioil
  • Amos
  • Avdia
  • Iona
  • Miheia
  • Naum
  • Avacum
  • Sofonie
  • Agheu
  • Zaharia
  • Maleahi
  • 1 Macabei
  • 2 Macabei
  • 3 Macabei
  • 3 Ezdra

Biblia românească[8][9]

Canonul Noului Testament

Epistolele sfântului apostol Pavel (14 epistole)



Epistolele soborniceşti (7 epistole)

A se vedea şi


Note

  1. ↑ Protestanţii numesc aceste cărţi apocrife şi nu le includ în Biblie.
  2. ↑ Valeriu Anania, Cuvânt lămuritor asupra Sfintei Scripturi, introducere la Biblia sau Sfânta Scriptură, versiune diortosită după Septuaginta, redactată şi adnotată de Valeriu Anania, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 2001, p. 12, ISBN 973-9332-86-2; "Concordances of the Bible", in Catholic Encyclopedia (New Advent).
  3. ↑ About the Bible, pe christiananswers.net
  4. ↑ http://www.dailyiasi.ro/life-style/cultura/cele-mai-citite-10-carti-din-lume.html
  5. ↑ Pus la dispoziția ro.OrthodoxWiki.org cu amabilitate de Prof. Dr. Ștefan Munteanu, profesor de teologie biblică și ebraică biblică la Institutul de Teologie Ortodoxă „Sfântul Serghie” din Paris.
  6. ↑ Παλαιά Διαθήκη (Vechiul Testament în versiunea greacă).
  7. ↑ Ветхий Завет (Vechiul Testament în limba slavonă, varianta folosită în Biserica Ortodoxă Rusă).
  8. ↑ Biblia sau Sfânta Scriptura, tiparită sub îndrumarea și cu purtarea de grijă a P.F. Teoctist, cu aprobarea Sfantului Sinod, 1994 (online)
  9. ↑ În paranteze, titlurile cărților după „Sfânta Scriptură - Ediţia jubiliară a Sfântului Sinod”, din 2001, redactată şi adnotată de Bartolomeu Valeriu Anania, arhiepiscopul Clujului, şi tipărită la Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române (online la http://www.dervent.ro/biblia.php)

Bibliografie

Legături externe

Biblia Online

Citiri zilnice din Scriptură

Alte articole

Ştiri noi

Galerie de imagini

  • Noul Testament, King James Version, 1631

  • Biblia Cantacuzino

  • Prima Biblie finlandeză 1642

  • Prima traducere catolică a Bibliei integrale de Johannes Dietenberger, 1534, Universität Münster

  • Codex Vaticanus B, pagină care conţine textul biblic II Tesaloniceni. 3,11-18, Evrei 1,1-2;2, sec al IV-lea d.H

  • Codex Alexandrinus, pagina 65V cu sfârşitul Evangheliei după Luca

  • Biblia de la Bucureşti - foaia de titlu

  • Biblia de la Bucureşti - prima pagină (verso)

Adus de la „https://ro.orthodoxwiki.org/index.php?title=Sfânta_Scriptură&oldid=35573”