Sfânta Liturghie

De la OrthodoxWiki
Versiunea din 29 septembrie 2007 14:10, autor: Kamasarye (Discuție | contribuții) (Liturgy of the Faithful: traducere-partial)
Salt la: navigare, căutare
Acest articol (sau părți din el) este propus spre traducere din limba engleză!

Dacă doriți să vă asumați acestă traducere (parțial sau integral), anunțați acest lucru pe pagina de discuții a articolului.
De asemenea, dacă nu ați făcut-o deja, citiți pagina de ajutor Traduceri din limba engleză.

Acest articol face parte din seria
Sfânta Liturghie
Liturghia pregătitoare
Proscomidia
Obiecte liturgice
Veșminte
Liturghia cuvântului
Ectenia Mare
Antifoanele
Ieșirea cu Sfânta Evanghelie
Troparul sărbătorii
Trisaghionul
Apostolul
Evanghelia
Predica
Ectenia cererii stăruitoare
Ectenia celor chemați
Liturghia euharistică
Heruvicul
Ieșirea cu Cinstitele Daruri
Ectenia credincioșilor
Crezul
Anaforaua
Epicleza
Axionul
Rugăciunea „Tatăl nostru
Împărtășirea
Încheierea
Anafura
Liturghia Darurilor Înainte Sfințite
Editați această casetă

Sfânta Liturghie este slujba principală şi centrală a Bisericii Ortodoxe. Cele mai adesea se slujește Liturghia Sf. Ioan Gură de Aur, iar uneori Liturghia Sf. Vasile cel Mare și Liturghia Darurilor Înainte Sfințite. Dar există și alte Liturghii, precum Liturghia Sf. Iacov sau Liturghia Sf. Marcu.

Dumnezeiasca Liturghie este o slujbă euharistică. Este compusă din două părți: Liturghia catehumenilor, numită și Liturghia Cuvântului, în timpul căreia sunt prezentate și comentate fragmente din Sfânta Scriptură, urmată de Liturghia credincioșilor, uneori numită și Liturghia euharistică, pe parcursul căreia Darurile de pâine și vin sunt aduse și sfințite. Biserica Ortodoxă ne învață că Darurile sfințite devin cu adevărat Trupul și Sângele Mântuitorului Iisus Hristos, dar nu a formulat niciodată o dogmă cu privire la modul în care se petrece această preschimbare. Proscomidia (sau Prothesis), slujba de pregătire a Sfintelor Daruri poate fi considerată o a treia parte a Liturghiei, care precede începutul Liturghiei propriu-zise.

Pregătirea Darurilor

Înainte de începutul Dumnezeieștii Liturghii, preotul și diaconul, dacă există, încep slujba cu pregătirea Darurilor de pâine și vin care vor fi sfințite la Liturghie. Această pregătire constituie ea însăși o parte considerabilă a slujbei. Nu se pun pur și simplu deoparte pâine și vin. Aceasta se face în cadrul unui ritual complex, cu un simbolism elaborat. Deși principalele momente ale ritualului sunt aceleași pentru majoritatea Bisericilor Ortodoxe, pot exista unele diferențe în funcție de tipicul folosit în fiecare jurisdicție.

În timpul Proscomidiei, preotul taie din prescura principală un fragment de forma unui pătrat, Agneţul (Mielul). Agnețul este cel care va fi sfințit în timpul Liturghiei credincioșilor, devenind astfel Sfântul Trup al lui Hristos. De asemeni, preotul mai scoate părticele de prescură și le așază pe Sfântul Disc, pentru pomenirea Maicii Domnului, pentru diferiții sfinți și pentru credincioșii vii și adormiți. Bucățile de prescură care rămân sunt binecuvântate și distribuite enoriașilor și închinătorilor după slujbă; această pâine este cunoscută sub numele de anafură.

În timpul Proscomidiei, preotul binecuvintează și vinul și apa, care sunt turnate în Sfântul Potir. După rugăciunile Epiclezei, în Potir va fi adăugată apă caldă.

Desigur, Darurile sunt tămâiate de mai multe ori în timpul Proscomidiei. Încheierea Proscomidiei duce direct la începutul Dumnezeieștii Liturghii.

Liturghia celor chemaţi

Slujba Ieșirii cu Sfânta Evanghelie

După un dialog relativ neauzit între preot și diacon (dacă slujește un diacon), Dumnezeiasca Liturghie începe cu proclamarea solemnă de către preot: "Binecuvântată este împărăția Tatălui și a Fiului și a Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor". Comunitatea credincioșilor răspunde: "Amin".

Diaconul (sau preotul, dacă nu slujește nici un diacon) continuă cu Ectenia Mare, numită astfel deoarece este mai lungă decât majoritatea ecteniilor, iar cererile pe care le cuprindă se referă la nevoile întregii lumi: pentru pace și mântuire, pentru Biserică, pentru episcopii ei, pentru credincioși, pentru cei robiți și pentru vindecarea și mântuirea lor, pentru izbăvirea de nevoi și necazuri. Se încheie, ca majoritata ecteniilor, cu pomenirea de către credincioși a mijlocirii Maicii Domnului și a sfinților. În perspectiva acestei puternice mărturii, credincioșii sunt chemați să își dăruiască viața Domnului nostru Iisus Hristos. Preotul rostește o rugăciune de încheiere.

Urmează trei antifoane care variază de la o zi la alta și în funcție de jurisdicţie. Primele două antifoane sunt urmate de o ectenie mai scurtă și de o rugăciune. După al treilea, urmează Ieșirea cu Sfânta Evanghelie (Vohodul mic sau Ieșirea mică"), după care se cântă: "Veniți să ne închinăm și să cădem la Hristos. Miluiește-ne pe noi, Fiul lui Dumnezeu, [pe] cei ce-Ți cântăm: Aliluia!" Cuvintele "Fiul lui Dumnezeu" sunt de regulă urmate de inserții precum "Cel ce ai înviat din morți" sau "Cel ce ești minunat între Sfinți", în funcție de rânduiala zilei.

Urmează cântarea troparelor și a condacelor prescrise pentru ziua, perioada liturgică și biserica respectivă.

După ce au intrat liturgic în biserică și s-au strâns cu toții în jurul Cuvântului, adunarea credincioșilor cântă Trisaghionul, imnul închinat Sfintei Treimi: "Sfinte Dumnezeule, Sfinte Tare, Sfinte fără de moarte, miluiește-ne pe noi."

Propovăduirea Cuvântului

Citirea din Scriptură este anunțată de prochimen, un psalm sau refrenul unei cântări dialogale [a psalm or canticle refrain sung in responsorial fashion]. Apoi, citeţul recită în fața adunării fragmente dintr-o epistolă apostolică sau din Faptele Apostolilor. Fragmentul este de regulă cântat, dar simpla recitare este permisă, acolo unde condițiile locale nu permit altceva. (În unele tradiții locale, citețul începe să cânte foarte încet, continuând apoi din ce în ce mai tare, în amintirea modului în care Biserica timpurie a ieșit încet-încet din catacombe).

Urmează apoi un întreit Aleluia, cântat dialogal, ca la prochimen. Acesta anunță citirea din Sfânta Evanghelie. După Aleluia, urmează un scurt dialog între preot și popor, după care acesta sau diaconul intonează pericopa Evangheliei zilei respective.

După citirea fragmentului din Evanghelie, adesea preotul ține o predică, omilie mai scurtă sau mai lungă referitoare la Scriptură, la perioada liturgică sau la următoarea sărbătoare sau pomenire. Predica mai poate fi ținută și după momentul împărtășirii sau chiar după încheierea Liturghiei.

Slujba continuă cu Ectenia cererii stăruitoare, marcată de întreita rostire "Doamne, miluiește" după fiecare cerere. În unele zile, aceasta este urmată de Ectenia celor adormiți.

Liturghia celor chemaţi se încheie cu o ectenie pentru creșterea în credință a catehumenilor, până în ziua botezului lor. Deși în multe biserici nu mai există catehumeni, această ectenie rămâne parte a Liturghiei și slujește ca un mod de permanentă reamintire a trimiterii Apostolilor la propovăduire, momentul întemeierii Bisericii ca misiune către întreaga lume.

Liturghia euharistică

Ieșirea cu Cinstitele Daruri

Pe când comunitatea cântă cântarea Heruvimilor, preotul și diaconul se duc la proscomidiar (masa pe care sunt pregătite Darurile). Preotul îi întinde diaconului Discul, apoi ia el însuși Sfântul Potir. As the assembly begins chanting the Cherubic Hymn, the celebrants go to the prothesis or table of preparation. The priest presents the diskos to the deacon and takes the chalice himself. The deacon leads the priest through the north door of the icon screen. The clergy bring the gifts in procession to the holy doors, the central doors of the icon screen, while the deacon calls the faithful to attention, asking that the Lord will remember all people in his kingdom. As the holy gifts are carried solemnly through the holy doors, the assembled faithful conclude the Cherubic Hymn. (Note: if a deacon is not present, the priest makes this entrance with the diskos and chalice alone.)

After the priest blesses the faithful the deacon exclaims, "The doors! The doors!" This famous exclamation once marked the point in the service at which the doors to the temple were locked, only faithful Christians remaining. Over the centuries, visitors have been allowed to stay, though the solemnity of what follows is still recalled with this phrase.

Then, the Church professes its common faith by reciting the Creed. The liturgical name for this creed is the Symbol of Faith, indicating its importance to early Christians in determining the Orthodoxy of persons claiming to be of the Church.

The Eucharistic Prayer

Following the Creed, the priest begins the anaphora, the great eucharistic prayer over the gifts, so called because of the initial phrase: "Let us lift up our hearts." The two principal anaphoras in use in the Orthodox Church are those of St. John Chrysostom and St. Basil the Great.

After remembering the history of our fall and redemption and the institution of the eucharistic meal, the priest invokes the Holy Spirit, asking that he be sent down on the gifts. It is sometimes noted that this invocation, the epiclesis, is the moment of transformation of the gifts of bread and wine into the body and blood of Christ, but there is not total agreement among Orthodox scholars whether the transformation can actually be pinpointed to a single moment in the service. It is certainly true that the prayers of the service treat the gifts as consecrated and transformed after this point.

Having invoked the Holy Spirit and consecrated the gifts, the priest commemorates the saints, beginning with the Theotokos. At this point, the assembled faithful chant the ancient hymn in honor of the Virgin, "It is truly meet to bless you, O Theotokos, ever blessed and most pure, and the Mother of our God. More honorable than the cherubim, beyond compare more glorious than the seraphim, without corruption you gave birth to God, the Word. True Theotokos, we magnify you."

The priest prays the the bishop, in whose name he is celebrating the Liturgy, will be kept in the Orthodox Faith and preserved in health and years.

The Communion and Dismissal

After consecrating the gifts, commemorating the saints and praying for the local bishop, the priest lifts up the consecrated gifts, exclaiming, "The holy things are for the holy!" To which the faithful respond, "One is holy, one is Lord, Jesus Christ, to the glory of God the Father, amen." This phrase unfortunately loses something in English, since we have two words for holy and saint. In most other languages, this dialogue has a connotation of, "The holy things are for the saints! / Only one is a saint! Only one is Lord: Jesus Christ...." This is a rather prominent reminder that our holiness finds its source in God alone, and particularly in our participation in this communion.

The faithful communicate in Orthodox tradition by receiving in both kinds (bread intincted in the wine) from a spoon, a tradition which dates to the fourth century. Having received the body and blood of the Savior, they take a small piece of bread, antidoron, which is a part of the same loaf from which the Lamb was taken. Antidoron is not consecrated to be the Eucharist, but it is blessed and so it is treated with reverence. In Russian tradition, a small cup of wine is also offered.

After a dismissal common to the services of the Church, the faithful come forward to venerate the cross and leave the church. Renewed by the eucharistic meal, they are sent forth as witnesses to Christ in the world.

Bibliographical Resources

  • Bradshaw, Paul, ed. Essays on Early Eastern Eucharistic Prayers (Collegeville, MN: Liturgical Press, 1997) ISBN 081466153X
Essays on eucharistic prayers (anaphoras) from various periods and locales.
  • Cuming, Geoffrey J. and R. C. D. Jasper. Prayers of the Eucharist: Early and Reformed (Collegeville, MN: Liturgical Press, 1987) ISBN 0814660851
Includes the texts of eucharistic prayers no longer extant as well as early redactions of the anaphoras of St. James, St. Basil the Great, and St. John Chrysostom.
A classic reflection on the meaning of the Divine Liturgy from one of the pioneers of liturgical theology.
  • Taft, Robert, SJ. Divine Liturgies — Human Problems in Byzantium, Armenia, Syria and Palestine (Burlington, VT: Ashgate, 2001) ISBN 0860788679
  • Taft, Robert, SJ. A History of the Liturgy of St. John Chysostom (Rome: Pontifical Oriental Institute)
This is a multi-volume work in progress. Currently, no ISBN are available. See the SVS Press website.
  • Volume II: The Great Entrance
  • Volume IV: The Diptychs
  • Volume V: The Precommunion Rites

External links