Deschide meniul principal

OrthodoxWiki β

Serghie de Radonej: Diferență între versiuni

 
(Nu s-au afișat 19 versiuni intermediare efectuate de alți 8 utilizatori)
Linia 1: Linia 1:
Cuviosul si de Dumnezeu purtatorul parintele nostru Serghie s-a nascut in cetatea Rostovului, din parinti binecredinciosi, pe nume Chiril si Maria. Deci, l-a ales pe el Dumnezeu pentru slujba Sa inca din pantecele mamei sale, caci, intrand oarecand mama lui dupa obiceiul sau in Biserica, la Sfanta Liturghie, si avand in pantece pe acest prunc, cand au vrut sa inceapa a citi Sf. Evanghelie pruncul a glasuit, incat au auzit toti cei ce erau aproape de maica sa. De-asemenea, in vremea cantarii heruvicului, a doua oara a strigat pruncul. Si cand preotul a glasuit “Sfintele sfintilor”, a treia oara s-a auzit, glasul pruncului din pantecele mamei. Din aceasta au, inteles toti ca o sa se arate mare luminator lumii si slujitor Sfintei Treimi. Caci, precum Sfantul Ioan Botezatorul a saltat cu bucurie in pantece inaintea Maicii Domnului, asa si acesta a saltat inaintea Domnului in sfanta biserica. Deci s-a cuprins de frica si de spaima mama lui de minunea aceea, si toti cei ce auzisera se mirau foarte. Iar dupa acestea s-au implinit zilele nasterii si a nascut fiu si i-a pus numele Vartolomeu. Si, de cand s-a nascut, nu sugea Miercurea si Vinerea niciodata si nici altceva nu gusta. Iar aceasta era incepatura a infranarii si a postirii lui celei mari, pe care mai pe urma a aratat-o in varsta cea desavarsita. Iar fiind de sapte ani a fost dat la invatatura cartii, dar nu invata lesne, caci era zabavnic la minte. Si cu multa silinta il invata pe el dascalul, insa cu greu sporea ceva. Aceasta era insa dupa randuiala lui Dumnezeu, ca de la Duhul Sfant, iar nu de la oameni, sa se dea copilului intelegerea cartii.
+
[[Fișier:Vasnetsov_sergij_radonezh.jpg|thumb|right|Sf. Serghie de Radonej]]
 +
Cuviosul părintele nostru '''Serghie de Radonej''' a fost unul din înnoitorii [[monahism]]ului în Rusia secolului al XIV-lea, întemeietor al mănăstirii [[Sfânta Treime]] din nordul Moscovei. [[Praznic|Prăznuirea]] sa se face pe [[25 septembrie]], ziua adormirii sale, și pe [[5 iulie]], ziua aflării sfintelor sale [[moaște]].
  
Intr-o zi umbland singur printr-o dumbrava - caci iubea din tinerete linistea si de multe ori se preumbla singur prin locuri linistite - a gasit un calugar, sau mai curand un inger in chip calugaresc, trimis de Dumnezeu, stand acolo si facand rugaciuni. Iar el, apropiindu-se, a asteptat sfarsitul rugaciunii, si apoi i-a facut inchinaciune. Iar calugarul l-a intrebat: “Ce-ti trebuie, fiule?” A raspuns copilul, zicand: “M-au dat, parinte, sa invat carte si nu pot sa inteleg nimic; din cele ce-mi spune dascalul meu, de care lucru tare ma necajesc si nu stiu ce sa fac. Ma rog sfintiei tale, roaga-te lui Dumnezeu pentru mine ca sa ma intelepteasca cu sfintele tale rugaciuni”. Iar calugarul, facand rugaciune, l-a binecuvantat, zicandu-i: “Iata, de acum, fiule, iti daruieste Dumnezeu sa intelegi cele ce-ti trebuie, incat sa poti si pe altii sa-i ajuti!”
+
__TOC__
  
Din vremea aceea fericitul copil, precum pamantul adapat din destul de ploaie se face roditor, luand binecuvantare de la sfantul acela calugar - mai bine zis de la inger - s-a facut lesnicios spre invatatura a toata intelepciunea cartii fara de osteneala. Pentru ca, Dumnezeu i-a deschis lui mintea sa inteleaga scripturile”.
+
== Viața Sfântului Serghie de Radonej ==
 +
[[Cuvios]]ul și de [[Sfânta Treime|Dumnezeu]] purtătorul părintele nostru Serghie s-a născut în cetatea Rostovului, din părinți binecredincioși, pe nume Chiril și Maria. Deci, l-a ales pe el Dumnezeu pentru slujba Sa încă din pîntecele mamei sale, căci, intrând oarecând mama lui după obiceiul său în Biserică, la Sfânta Liturghie, și având în pântece pe acest prunc, când au vrut să înceapă a citi Sf. Evanghelie pruncul a glăsuit, încât au auzit toți cei ce erau aproape de maica sa. De-asemenea, în vremea cântării heruvicului, a doua oară a strigat pruncul. Și când preotul a glăsuit „Sfintele sfinților”, a treia oară s-a auzit, glasul pruncului din pântecele mamei. Din aceasta au, înțeles toți că o să se arate mare luminător lumii și slujitor Sfintei Treimi. Căci, precum Sfântul [[Ioan Botezătorul]] a săltat cu bucurie în pântece înaintea Maicii Domnului, așa și acesta a săltat înaintea Domnului în sfânta biserică. Deci s-a cuprins de frică și de spaimă mama lui de minunea aceea, și toți cei ce auziseră se mirau foarte. Iar după acestea s-au împlinit zilele nașterii și a născut fiu și i-a pus numele Vartolomeu. Și, de când s-a născut, nu sugea Miercurea și Vinerea niciodată și nici altceva nu gusta. Iar aceasta era începătura a înfrânării și a postirii lui celei mari, pe care mai pe urmă a arătat-o în vârsta cea desăvârșită. Iar fiind de șapte ani a fost dat la învățătura cărții, dar nu învăța lesne, căci era zăbavnic la minte. Și cu multă silință îl învăța pe el dascălul, însă cu greu sporea ceva. Aceasta era însă după rânduiala lui Dumnezeu, ca de la Duhul Sfânt, iar nu de la oameni, să se dea copilului înțelegerea cărții.  
  
Si crestea copilul cu anii, cu intelegerea si cu faptele bune, caci iubea postul si infranarea, fugea de jucariile cele obisnuite copilaresti; iar la citirea dumnezeiestilor carti sezand, invata acea intelepciune, a carei incepatura este frica Domnului. Si asa, din treapta in treapta mergand, crestea spre barbatia cea desavarsita.
+
Într-o zi umblând singur printr-o dumbrava - căci iubea din tinerețe liniștea și de multe ori se preumbla singur prin locuri liniștite - a găsit un călugăr, sau mai curând un înger în chip călugăresc, trimis de Dumnezeu, stând acolo și făcând rugăciuni. Iar el, apropiindu-se, a așteptat sfârșitul rugăciunii, și apoi i-a făcut închinăciune. Iar călugărul l-a întrebat: „Ce-ți trebuie, fiule?” A răspuns copilul, zicând: „M-au dat, părinte, să învăț carte și nu pot să înțeleg nimic; din cele ce-mi spune dascălul meu, de care lucru tare mă necăjesc și nu știu ce să fac. Mă  rog sfinției tale, roagă-te Lui Dumnezeu pentru mine ca să mă înțelepțească cu sfintele tale rugăciuni”. Iar călugărul, făcând rugăciune, l-a binecuvântat, zicându-i: „Iată, de acum, fiule, îți dăruiește Dumnezeu să înțelegi cele ce-ți trebuie, încât să poți și pe alții să-i ajuți!”
  
Dupa aceasta, parintii lui s-au mutat din cetatea Rostovului la locul ce se chema Radonej, nu pentru ca era acel loc mai mare sau mai vestit, ci pentru ca Dumnezeu asa a binevoit, ca la acel loc sa proslaveasca pe placutul sau, despre care ne este noua acum cuvantul. Drept aceea, mutandu-se acolo parintii fericitului, nu dupa multa vreme s-au mutat si din viata aceasta la locurile cele luminoase si racoroase, lasandu-si toata averea mostenitorului lor, Vartolomeu. Iar el se gandea intru sine la moartea parintilor sai, zicand: “Si eu sunt muritor, si cu adevarat voi muri si eu ca si parintii mei”. Deci binecunoscatorul copil, socotind viata aceasta scurta, a impartit averea ce ramasese dupa parinti, nelasandu-si lui nimic spre hrana cea de nevoie, caci nadajduia spre Dumnezeu Cel ce da hrana celor flamanzi.
+
Din vremea aceea fericitul copil, precum pământul adăpat din destul de ploaie se face roditor, luând binecuvântare de la sfântul acela călugăr - mai bine zis de la înger - s-a făcut lesnicios spre învățătura a toată înțelepciunea cărții fără de osteneală. Pentru că, Dumnezeu i-a deschis lui mintea să înțeleagă scripturile”.  
  
Apoi s-a dus in pustie si, facandu-si o chiliuta, petrecea acolo nevoindu-se si rugandu-se lui Dumnezeu neincetat. Iar dupa o vreme a venit la dansul un sfintit calugar, anume Mitrofan, de catre care fericitul Vartolomeu s-a tuns in calugareasca randuiala, avand de la nasterea sa douazeci si trei de ani, si l-a chemat din calugarie cu numele de Serghie. Deci a petrecut acel sfant calugar cu Serghie putine zile si dupa aceasta i-a zis lui: “Eu, fiule, ma duc in calea mea, iar pe tine te dau in mainile lui Dumnezeu”. Si a proorocit, zicand: “Va face Dumnezeu la locul acesta o manastire mare si preamarita”. Si facand rugaciune s-a dus.
+
Și creștea copilul cu anii, cu înțelegerea și cu faptele bune, căci iubea postul și înfrânarea, fugea de jucăriile cele obișnuite copilărești; iar la citirea dumnezeieștilor cărți șezând, învăța acea înțelepciune, a cărei începătură este frica Domnului. Și așa, din treapta în treapta mergând, creștea spre bărbăția cea desăvârșită.  
  
Iar Sfantul Serghie a ramas la locul acela si se ostenea, zdrobindu-si trupul sau cu privegherea, cu postul si cu multe feluri de osteneli, in vreme de iarna, crapand pamantul de ger, el rabda intr-o haina, ca unul fara de trup aratandu-se. Iar diavolii, nesuferind nevointele lui, se sarguiau sa-l alunge de la locul acela, inchipuindu-se uneori in fiare, alteori in serpi, infricosand pe sfantul si repezindu-se la dansul cu salbaticie. Iar el, cu rugaciunea, precum cu o arma, ii alunga pe ei si infierbantarile lor le rupea ca paianjenul, prin vitejia sufletului. Odata, intr-o noapte, a napadit aievea o tabara draceasca asupra lui, ca o oaste oarecare si cu manie mare striga: “Iesi din locul acesta, iesi, sa mori ca un rau!”
+
După aceasta, părinții lui s-au mutat din cetatea Rostovului la locul ce se chema Radonej, nu pentru că era acel loc mai mare sau mai vestit, ci pentru că Dumnezeu așa a binevoit, ca la acel loc să proslăvească pe plăcutul său, despre care ne este nouă acum cuvântul. Drept aceea, mutându-se acolo părinții fericitului, nu după multă vreme s-au mutat și din viața aceasta la locurile cele luminoase și răcoroase, lăsându-și toată averea moștenitorului lor, Vartolomeu. Iar el se gândea întru sine la moartea părinților săi, zicând: „Și eu sunt muritor, și cu adevărat voi muri și eu ca și părinții mei”. Deci binecunoscătorul copil, socotind viața aceasta scurtă, a împărțit averea ce rămăsese după părinți, nelăsându-și lui nimic spre hrana cea de nevoie, căci nădăjduia spre Dumnezeu Cel ce dă hrană celor flămânzi.
  
Si acestea zicandu-le, o vapaie mare iesea din gurile lor. Iar el, cu rugaciunea inarmandu-se, indata a alungat tabara draceasca si fara de temere a ramas, cantand si laudand pe Dumnezeu. Acestea facandu-se asa, a inceput a strabate pretutindeni slava despre dansul si se adunau la el multi din cetatile si tinuturile dimprejur pentru folos sufletesc. Altii voiau sa locuiasca impreuna cu dansul si sa fie povatuiti de el la calea mantuirii; iar el cu dragoste-i primea pe cei ce veneau. Si a zidit mai intai o biserica mica, din porunca lui Teognost, care atunci era arhiereu, s-a sfintit in numele Preasfintei Treimi, apoi si manastire cinstita a ridicat, care este si astazi cu darul lui Hristos.
+
Apoi s-a dus în pustie și, făcându-și o chiliuță, petrecea acolo nevoindu-se și rugându-se Lui Dumnezeu neîncetat. Iar după o vreme a venit la dânsul un sfințit călugăr, anume Mitrofan, de către care fericitul Vartolomeu s-a tuns în călugărească rânduială, având de la nașterea sa douăzeci și trei de ani, și l-a chemat din călugărie cu numele de Serghie. Deci a petrecut acel sfânt călugăr cu Serghie puține zile și după aceasta i-a zis lui: „Eu, fiule, mă duc în calea mea, iar pe tine te dau în mâinile Lui Dumnezeu”. Și a proorocit, zicând: „Va face Dumnezeu la locul acesta o mănăstire mare și preamărită”. Și făcând rugăciune s-a dus.
  
Deci, rugat fiind de frati, a luat preotia, prin hirotonire de catre episcopul Atanasie, si pastea binecuvantatoarea turma cea incredintata lui, povatuind-o la pasunea cea duhovniceasca, iar pe lupii cei rau ganditori ii alunga cu rugaciunea.
+
Iar Sfântul Serghie a rămas la locul acela și se ostenea, zdrobindu-și trupul sau cu privegherea, cu postul și cu multe feluri de osteneli, în vreme de iarnă, crăpând pământul de ger, el răbda într-o haina, ca unul fără de trup arătându-se. Iar diavolii, nesuferind nevoințele lui, se sârguiau să-l alunge de la locul acela, închipuindu-se uneori în fiare, alteori în șerpi, înfricoșând pe sfântul și repezindu-se la dânsul cu sălbăticie. Iar el, cu rugăciunea, precum cu o armă, îi alunga pe ei și înfierbântările lor le rupea ca păianjenul, prin vitejia sufletului. Odată, într-o noapte, a năpădit aievea o tabără drăcească asupra lui, ca o oaste oarecare și cu mânie mare striga: „Ieși din locul acesta, ieși, să mori ca un rău!”
  
Dar dupa putina vreme iar se sculara diavolii, nesuferind a fi alungati de sfantul. Si, inchipuindu-se in serpi, au intrat in chilia lui, incat era chilia plina de serpi. Iar sfantul, degraba s-a intors la rugaciune si indata diavolii cu nalucirile lor s-au stins ca fumul. Din acea vreme i s-a dat de la Dumnezeu putere asupra duhurilor celor necurate, incat nici nu indrazneau a se mai apropia de dansul. Iar ducandu-se vestea despre dansul pretutindeni si multi din partile dimprejur adunandu-se, a venit un arhimandrit de la Smolensc, anume Simon, care s-a dat pe sine in supunere sfantului si multa avere aducand a dat-o in mainile lui, ca sa zideasca o biserica mai mare.
+
Și acestea zicându-le, o văpaie mare ieșea din gurile lor. Iar el, cu rugăciunea înarmându-se, îndată a alungat tabăra drăcească și fără de temere a rămas, cântând și lăudând pe Dumnezeu. Acestea făcându-se așa, a început a străbate pretutindeni slava despre dânsul și se adunau la el mulți din cetățile și ținuturile dimprejur pentru folos sufletesc. Alții voiau să locuiască împreună cu dânsul și să fie povățuiți de el la calea mântuirii; iar el cu dragoste-i primea pe cei ce veneau. Și a zidit mai întâi o biserică mica, din porunca lui Teognost, care atunci era arhiereu, s-a sfințit în numele Preasfintei Treimi, apoi și mănăstire cinstită a ridicat, care este și astăzi cu darul lui Hristos.
  
Si ajutand Dumnezeu, Cuv. Serghie degrab a ridicat, cu acea avere, o biserica mai mare si manastirea a largit-o si vietuia ingereste, ca in cer, cu ceata fratilor sai, ziua si noaptea laudand pe Dumnezeu. Deci s-a intamplat oarecand in manastirea lui a fi lipsa de hrana si erau fratii in mahnire mare, petrecand flamanzi fara de hrana trei zile. Iar randuiala cuviosului era ca sa nu iasa calugarii din manastire sa ceara la mireni paine, ci sa-si puna nadejdea spre Dumnezeu Cel ce hraneste toata suflarea, si de la Acela cu credinta sa-si ceara cele trebuincioase.
+
Deci, rugat fiind de frați, a luat preoția, prin hirotonire de către [[episcop]]ul Atanasie, și păștea binecuvântătoarea turmă cea încredințată lui, povățuind-o la pășunea cea duhovnicească, iar pe lupii cei rău gânditori îi alunga cu rugăciunea.
  
In timpul acela nu era viata de obste in manastirea cuviosului. Deci fratii fiind stramtorati de foamete, au inceput a carti impotriva sfantului, zicand: “Pana cand ne opresti pe noi a merge la lume si a cere cele de trebuinta? Vom mai rabda inca aceasta noapte, iar dimineata vom iesi din locul acesta, ca sa nu murim de foame”. Iar sfantul ii mangaia pe ei, spunandu-le din vietile sfintilor parinti, cum au rabdat multe necazuri, foame si sete si lipsa de imbracaminte pentru Domnul si le graia lor cuvintele lui Hristos: “Cautati la pasarile cerului, ca nici nu seamana, nici nu secera, nici nu aduna in jitnite, si Tatal Ceresc le hraneste pe ele. Si daca hraneste pasarile, oare pe noi nu poate sa ne hraneasca? Iata acum este vremea rabdarii, iar noi ne-am aratat nerabdatori, nevrand a suferi putina vreme ispita ce ni s-a intamplat, pe care de am fi primit-o cu multumire, mare folos ni s-ar fi socotit noua, caci fara de lamurire aurul nu se savarseste!” Si a proorocit, zicand: “Acum putina vreme ni s-a intamplat lipsa, iar dimineata va fi indestulare de toate bunatatile”.
+
Dar după puțină vreme iar se sculară diavolii, nesuferind a fi alungați de sfântul. Și, închipuindu-se în șerpi, au intrat în chilia lui, încât era chilia plină de șerpi. Iar sfântul, degrabă s-a întors la rugăciune și îndată diavolii cu nălucirile lor s-au stins ca fumul. Din acea vreme i s-a dat de la Dumnezeu putere asupra duhurilor celor necurate, încât nici nu îndrăzneau a se mai apropia de dânsul. Iar ducându-se vestea despre dânsul pretutindeni și mulți din părțile dimprejur adunându-se, a venit un arhimandrit de la Smolensc, anume Simon, care s-a dat pe sine în supunere sfântului și multă avere aducând a dat-o în mâinile lui, ca să zidească o biserică mai mare.
  
Si s-a implinit proorocirea sfantului, caci a doua zi s-au adus in manastire multime de paini proaspete si peste mult si alte feluri de bucate de curand gatite, de la un om nestiut, care le zicea: “Un iubitor de Hristos a trimis acestea lui Avva Serghie si fratilor celor ce locuiesc cu dansul’? Deci rugau fratii pe aceia ce le adusesera, ca sa manance cu dansii bucate, iar ei n-au vrut, spunand ca li s-a poruncit ca degraba sa se intoarca si, grabindu-se, au iesit din manastire. Apoi fratii vazand multimea de bucate, au inteles ca o cercetare cereasca este, si facura ospat, multumind lui Dumnezeu.
+
Și ajutând Dumnezeu, Cuv. Serghie degrabă a ridicat, cu acea avere, o biserica mai mare și mănăstirea a lărgit-o și viețuia îngerește, ca în cer, cu ceata fraților săi, ziua și noaptea lăudând pe Dumnezeu. Deci s-a întâmplat oarecând în mănăstirea lui a fi lipsă de hrană și erau frații în mâhnire mare, petrecând flămânzi fără de hrană trei zile. Iar rânduiala cuviosului era ca să nu iasă călugării din mănăstire să ceara la mireni pâine, ci să-și pună nădejdea spre Dumnezeu Cel ce hrănește toată suflarea, și de la Acela cu credință sa-și ceară cele trebuincioase.  
  
Deci au fost acele bucate pentru multe zile fratilor, si le-a zis cuviosul: “Vedeti, fratilor, si va minunati ce fel de rasplatire da Dumnezeu rabdarii, pentru ca nu va uita pe saracii Sai pana in sfarsit. Niciodata nu va trece cu vederea locul acesta sfant si pe robii Sai cei ce locuiesc intr-insul si ii slujesc Lui ziua si noaptea”.
+
În timpul acela nu era viața de obște în mănăstirea cuviosului. Deci frații fiind strâmtorați de foamete, au început a cârti împotriva sfântului, zicând: „Până când ne oprești pe noi a merge la lume și a cere cele de trebuință? Vom mai răbda încă această noapte, iar dimineața vom ieși din locul acesta, ca să nu murim de foame”. Iar sfântul îi mângâia pe ei, spunându-le din viețile sfinților părinți, cum au răbdat multe necazuri, foame și sete și lipsă de îmbrăcăminte pentru Domnul și le grăia lor cuvintele lui Hristos: „Căutați la păsările cerului, că nici nu seamănă, nici nu seceră, nici nu adună în jitnițe, și Tatăl Ceresc le hrănește pe ele. Și dacă hrănește păsările, oare pe noi nu poate să ne hrănească? Iată acum este vremea răbdării, iar noi ne-am arătat nerăbdători, nevrând a suferi puțină vreme ispita ce ni s-a întâmplat, pe care de am fi primit-o cu mulțumire, mare folos ni s-ar fi socotit nouă, căci fără de lămurire aurul nu se săvârșește!” Și a proorocit, zicând: „Acum puțină vreme ni s-a întâmplat lipsa, iar dimineață va fi îndestulare de toate bunătățile.
  
Inca se cade a pomeni si aceasta: “La inceputul venirii sale in pustie, Cuviosul parinte Serghie s-a salasluit la un loc fara de apa si aceasta spre adaugarea ostenelii; ca, de departe aducand apa, sa-si osteneasca trupul sau mai mult. Iar cand, cu voia lui Dumnezeu, s-au inmultit fratii si manastirea s-a asezat, era nevoie mare pentru apa, caci se aducea de departe cu multa osteneala. Si pentru acea pricina carteau unii impotriva sfantului, zicand: “Pentru ce cu rea chibzuire ai intemeiat manastirea pe acest loc si s-au facut atatea zidiri, nefiind apa aproape?” Iar sfantul le raspundea: “Eu, fratilor, singur am vrut sa ma linistesc in locul acesta, dar de vreme ce bine a vrut Dumnezeu ca atatea cladiri sa fie ridicate, apoi puternic este ca sa dea si apa nelipsita, numai sa nu slabiti de la datorie, ci rugati-va cu credinta. Pentru ca daca poporului celui neplecat i-a izvorat apa din piatra in pustie, cu atat mai mult nu va va trece cu vederea pe voi, cei ce slujiti Lui!” Iar odata, luand in taina pe un frate cu sine, s-a pogorat in valea de sub manastire si in valea aceea nu era apa curgatoare mai inainte, precum spuneau oamenii batrani. Deci sfantul, afland intr-o groapa putina apa stransa din ploaie, si-a plecat genunchii si s-a rugat lui Dumnezeu cu dinadinsul Si indata s-a aratat un izvor mare, care si pana astazi este vazut de toti; si se scoate dintr-insul apa pentru toata trebuinta manastireasca, si multe tamaduiri se fac cu apa aceea la cei ce o iau cu credinta. Si facea Cuviosul Serghie si alte feluri de minuni. Pentru ca atata putere facatoare de minuni luase de la Dumnezeu, incat a inviat si un mort. Un om credincios din hotarele locasului lui, avand un fiu, singurul nascut, cuprins de boala, l-a dus la cuviosul spre a-l tamadui. Dar copilul, slabind de boala, a murit. Si se tanguia tatal lui dupa el nemangaiat. Deci, vazand Cuv. Serghie tanguirea omului aceluia, i se facu mila de el si, facand rugaciune, a inviat copilul si l-a dat viu tatalui lui. Si s-a intors omul bucuros cu fiul viu si sanatos la casa sa. Inca veneau la dansul si cei cuprinsi de duhuri necurate si, inainte de a ajunge ei la sfantul, fugeau dintr-insii necuratele duhuri. Si cei leprosi se curateau si orbii vedeau si, in scurt a zice, toti cei cuprinsi de felurite neputinte si care mergeau la sfantul, cu credinta, primeau nu numai sanatate trupului, ci si folos sufletului, si se intorceau cu indoita tamaduire la casele lor. Pentru aceea era cinstit si slavit de toti Cuviosul Serghie si multi, dorind a vedea cinstita lui fata si a se indulci de vorba lui cea dulce, se adunau la dansul din nenumarate cetati si tinuturi. Iar multi din calugari, lasandu-si manastirile lor, veneau la dansul, dorind sa vietuiasca si sa fie povatuiti de el. Domnii, boierii si oamenii de rand alergau cu sarguinta la acest fericit parinte, caci toti il aveau in mare cinste, ca pe unul din parintii cei de demult, au ca pe unul din prooroci.
+
Și s-a împlinit proorocirea sfântului, căci a doua zi s-au adus în mănăstire mulțime de pâini proaspete și pește mult și alte feluri de bucate de curând gătite, de la un om neștiut, care le zicea: „Un iubitor de Hristos a trimis acestea lui [[Avva]] Serghie și fraților celor ce locuiesc cu dânsul?” Deci rugau frații pe aceia ce le aduseseră, ca să mănânce cu dânșii bucate, iar ei n-au vrut, spunând ca li s-a poruncit ca degrabă să se întoarcă și, grăbindu-se, au ieșit din mănăstire. Apoi frații văzând mulțimea de bucate, au înțeles că o cercetare cerească este, și făcură ospăț, mulțumind lui Dumnezeu.  
  
Un taran oarecare, lucrator de pamant, din locuri indepartate, auzind de Sfantul Serghie a vrut sa-l vada. Mergand in manastirea cuviosului, intreba de dansul. Se intamplase insa ca atunci cuviosul era in gradina si sapa, pamantul. Spunandu-i-se aceasta acelui om, el a mers acolo, si vazand pe sfantul in haina proasta, rupta si mult carpita, sapand pamantul, i se parea ca cei ce i-au spus au glumit, pentru ca nadajduia sa-l vada pe sfant in mare slava. Intorcandu-se in manastire, iar a intrebat, zicand: “Unde este Sfantul Serghie? Aratati-mi, caci am venit de departe ca sa-l vad!Iar ei i-au zis:
+
Deci au fost acele bucate pentru multe zile fraților, și le-a zis cuviosul: „Vedeți, fraților, și vă minunați ce fel de răsplătire dă Dumnezeu răbdării, pentru că nu va uita pe săracii Săi pană în sfârșit. Niciodată nu va trece cu vederea locul acesta sfânt și pe robii Săi cei ce locuiesc într-însul și îi slujesc Lui ziua și noaptea.”  
  
“Cu adevarat acela este pe care l-ai vazut”. Dupa aceea, iesind sfantul din gradina, l-a vazut taranul si, ingretosandu-se de el, si-a intors fata si nu voia nici sa caute la fericitul. Si se defaima in sinea lui, zicand: “O, cata osteneala am suferit in desert! Eu am venit sa vad un prooroc mare, de care auzeam, si nadajduiam sa-l vad in mare cinste si iata acum vad un sarac si necinstit staret”.
+
Încă se cade a pomeni și aceasta: „La începutul venirii sale în pustie, Cuviosul părinte Serghie s-a sălășluit la un loc fără de apă și aceasta spre adăugarea ostenelii; ca, de departe aducând apa, să-și ostenească trupul său mai mult. Iar când, cu voia lui Dumnezeu, s-au înmulțit frații și mănăstirea s-a așezat, era nevoie mare pentru apă, căci se aducea de departe cu multă osteneala. Și pentru acea pricină cârteau unii împotriva sfântului, zicând: “Pentru ce cu rea chibzuire ai întemeiat mănăstirea pe acest loc și s-au făcut atâtea zidiri, nefiind apă aproape?” Iar sfântul le răspundea: „Eu, fraților, singur am vrut să mă liniștesc în locul acesta, dar de vreme ce bine a vrut Dumnezeu ca atâtea clădiri să fie ridicate, apoi puternic este ca să dea și apă nelipsită, numai să nu slăbiți de la datorie, ci rugați-vă cu credință. Pentru că dacă poporului celui neplecat i-a izvorât apa din piatră în pustie, cu atât mai mult nu vă va trece cu vederea pe voi, cei ce slujiți Lui!” Iar odată, luând în taină pe un frate cu sine, s-a pogorât în valea de sub mănăstire și în valea aceea nu era apă curgătoare mai înainte, precum spuneau oamenii bătrâni. Deci sfântul, aflând într-o groapă puțină apă strânsă din ploaie, și-a plecat genunchii și s-a rugat lui Dumnezeu cu dinadinsul. Și îndată s-a arătat un izvor mare, care și până astăzi este văzut de toți; și se scoate dintr-însul apă pentru toată trebuința mănăstirească, și multe tămăduiri se fac cu apa aceea la cei ce o iau cu credința. Și făcea Cuviosul Serghie și alte feluri de minuni. Pentru că atâta putere făcătoare de minuni luase de la Dumnezeu, încât a înviat și un mort. Un om credincios din hotarele locașului lui, având un fiu, singurul născut, cuprins de boală, l-a dus la cuviosul spre a-l tămădui. Dar copilul, slăbind de boală, a murit. Și se tânguia tatăl lui după el nemângâiat. Deci, văzând Cuv. Serghie tânguirea omului aceluia, i se făcu mila de el și, făcând rugăciune, a înviat copilul și l-a dat viu tatălui lui. Și s-a întors omul bucuros cu fiul viu și sănătos la casa sa. Încă veneau la dânsul și cei cuprinși de duhuri necurate și, înainte de a ajunge ei la sfântul, fugeau dintr-înșii necuratele duhuri. Și cei leproși se curățeau și orbii vedeau și, în scurt a zice, toți cei cuprinși de felurite neputințe și care mergeau la sfântul, cu credință, primeau nu numai sănătate trupului, ci și folos sufletului, și se întorceau cu îndoita tămăduire la casele lor. Pentru aceea era cinstit și slăvit de toți Cuviosul Serghie și mulți, dorind a vedea cinstita lui față și a se îndulci de vorba lui cea dulce, se adunau la dânsul din nenumărate cetăți și ținuturi. Iar mulți din călugări, lăsându-și mănăstirile lor, veneau la dânsul, dorind să viețuiască și să fie povățuiți de el. Domnii, boierii și oamenii de rând alergau cu sârguință la acest fericit părinte, căci toți îl aveau în mare cinste, ca pe unul din părinții cei de demult, au ca pe unul din prooroci.
  
Deci sfantul, intelegandu-i gandurile lui, era foarte multumit, caci, precum mandrul de lauda si de cinste se bucura, asa se bucura cel smerit cu gandul de necinstire si de defaimare. Si luand pe taranul acela la sine, i-a pus masa si l-a ospatat cu dragoste. Dupa aceasta i-a zis: “Sa nu te mahnesti, omule, ca pe acela pe care doresti sa-l vezi, degrab il vei vedea”.
+
Un țăran oarecare, lucrător de pământ, din locuri îndepărtate, auzind de Sfântul Serghie a vrut să-l vadă. Mergând în mănăstirea cuviosului, întreba de dânsul. Se întâmplase însă că atunci cuviosul era în grădină și săpă, pământul. Spunându-i-se aceasta acelui om, el a mers acolo, și văzând pe sfântul în haină proastă, ruptă și mult cârpită, săpând pământul, i se părea că cei ce i-au spus au glumit, pentru că nădăjduia să-l vadă pe sfânt în mare slavă. Întorcându-se în mănăstire, iar a întrebat, zicând: „Unde este Sfântul Serghie? Arătați-mi, căci am venit de departe ca -l văd!” Iar ei i-au zis:
  
Iar cand sfantul graia acestea, iata un vestitor a venit, spunandu-i de venirea unui domn mare in manastire. Si sculandu-se, sfantul a iesit in intampinarea acelui domn, care venea cu multime de slugi. Si vazand acel domn pe sfantul sarguindu-se, a alergat la dansul si, apucand inainte cu inchinaciune pana la pamant, a luat binecuvantare de la cuviosul, iar el, binecuvantandu-l, l-a dus in manastire cu cinstea ce i se cadea. Si mergand amandoi impreuna, staretul si domnul vorbeau, iar ceilalti toti mergeau inainte. Iar taranul acela a fost impins undeva departe de slugile ce mergeau inainte, si pe staretul de care se ingretosa uitandu-se la dansul de departe, dorea sa-l vada, dar nu putea. Deci a intrebat in taina pe unul din cei ce mergeau inainte zicandu-i: “Cine este, stapane, staretul cel ce sade cu voievodul?” Si i-a spus lui acela ca este Sfantul Serghie. Apoi a inceput taranul a se necaji si a se ocari pe sine, zicand: “O, Doamne, cat m-ai orbit si n-am crezut celor ce-mi aratau pe sfantul parinte si nu i-am dat lui vrednica cinste? Cu dreptate este numele nostru taran si prost. Cum ma voi arata fetei sfantului, cuprins fiind de rusine?
+
„Cu adevărat acela este pe care l-ai văzut.” După aceea, ieșind sfântul din grădina, l-a văzut țăranul și, îngrețoșându-se de el, și-a întors fata și nu voia nici să caute la fericitul. Și se defăima în sinea lui, zicând: „O, câtă osteneală am suferit în deșert! Eu am venit să văd un prooroc mare, de care auzeam, și nădăjduiam să-l văd în mare cinste și iată acum văd un sărac și necinstit stareț.”
  
Dupa ce a plecat voievodul din manastire, taranul a alergat la cuviosul si, rusinandu-se a privi la fata lui, i-a cazut la picioare, cerandu-i iertare, caci din nestiinta a gresit. Sfantul l-a mangaiat cu dragoste, zicandu-i: “Sa nu te mahnesti, fiule! Pentru ca tu singur ai socotit adevarul despre mine, zicandu-mi ca sunt nimic, iar toti ceilalti s-au amagit, parandu-le ca sunt mare”. De aici s-a aratat aievea in cata smerenie era Cuviosul parinte Serghie, caci pe lucratorul de pamant, ce se ingretosa de el, l-a iubit mai mult decat cinstea ce i se facea de voievod.
+
Deci sfântul, înțelegându-i gândurile lui, era foarte mulțumit, căci, precum mândrul de laudă și de cinste se bucura, așa se bucura cel smerit cu gândul de necinstire și de defăimare. Și luând pe țăranul acela la sine, i-a pus masa și l-a ospătat cu dragoste. După aceasta i-a zis: „Să nu te mâhnești, omule, că pe acela pe care dorești să-l vezi, degrabă îl vei vedea.
  
Oarecand, intr-o seara tarziu, stand fericitul dupa obiceiul sau la citirea rugaciunilor si rugandu-se cu dinadinsul lui Dumnezeu pentru ucenicii sai, a auzit un glas, zicandu-i: “Serghie!
+
Iar când sfântul grăia acestea, iată un vestitor a venit, spunându-i de venirea unui domn mare în mănăstire. Și sculându-se, sfântul a ieșit în întâmpinarea acelui domn, care venea cu mulțime de slugi. Și văzând acel domn pe sfântul sârguindu-se, a alergat la dânsul și, apucând înainte cu închinăciune până la pământ, a luat binecuvântare de la cuviosul, iar el, binecuvântându-l, l-a dus în mănăstire cu cinstea ce i se cădea. Și mergând amândoi împreună, starețul și domnul vorbeau, iar ceilalți toți mergeau înainte. Iar țăranul acela a fost împins undeva departe de slugile ce mergeau înainte, și pe starețul de care se îngrețoșa uitându-se la dânsul de departe, dorea să-l vadă, dar nu putea. Deci a întrebat în taină pe unul din cei ce mergeau înainte zicându-i: „Cine este, stăpâne, starețul cel ce șade cu voievodul?” Și i-a spus lui acela că este Sfântul Serghie. Apoi a început țăranul a se necăji și a se ocărî pe sine, zicând: „O, Doamne, cât m-ai orbit și n-am crezut celor ce-mi arătau pe sfântul părinte și nu i-am dat lui vrednica cinste? Cu dreptate este numele nostru țăran și prost. Cum mă voi arăta feței sfântului, cuprins fiind de rușine?
  
Iar el, mirandu-se de neobisnuita chemare noaptea tarziu, a facut rugaciune si a deschis fereastra chiliei, vrand sa vada cine l-a chemat. Si iata a vazut o lumina mare din cer stralucind, incat s-a luminat noaptea aceea mai mult decat o zi luminoasa, apoi a venit la dansul a doua oara glasul, zicand: Serghie, te rogi pentru fiii tai si rugaciunea ta este primita. Cauta si vezi numarul calugarilor celor adunati in numele Sfintei Treimi la pastoria ta”. Si cautand, sfantul a vazut multime multa de pasari preafrumoase, nu numai in manastire, ci si imprejurul manastirii, sezand si cantand cantari ingeresti cu nespusa dulceata. Si iar se auzea glasul, zicandu-i: “In ce chip ai vazut pasarile acestea, asa se va inmulti turma ucenicilor tai, si dupa tine nu se va imputina, si asa cu minune si in multe feluri vor fi impodobiti cu bunatatile lor, cei ce vor urma pasilor tai”. Iar sfantul, vazand, se mira de acea minunata vedenie. Si vrand sa aiba partas si martor la vedenia aceea, a chemat pe Simeon cel mai sus pomenit, caci era aproape, iar Simeon, mirandu-se de neobisnuita chemare a staretului, a alergat degrab la dansul, dar nu s-a invrednicit sa vada toata vedenia ci numai o parte a vazut din lumina aceea cereasca. Insa sfantul i-a spus lui toate cele ce a vazut si s-au bucurat amandoi impreuna, proslavind pe Dumnezeu.
+
După ce a plecat voievodul din mănăstire, țăranul a alergat la cuviosul și, rușinându-se a privi la fața lui, i-a căzut la picioare, cerându-i iertare, căci din neștiință a greșit. Sfântul l-a mângâiat cu dragoste, zicându-i: „Să nu te mâhnești, fiule! Pentru că tu singur ai socotit adevărul despre mine, zicându-mi ca sunt nimic, iar toți ceilalți s-au amăgit, parându-le ca sunt mare”. De aici s-a arătat aievea în câtă smerenie era Cuviosul părinte Serghie, căci pe lucrătorul de pământ, ce se îngrețoșa de el, l-a iubit mai mult decât cinstea ce i se făcea de voievod.
  
Dupa aceasta, intr-una din zile, au venit grecii de la Constantinopol, trimisi la sfantul de Preasfintitul Patriarh Filotei, si i-au adus lui de la patriarh binecuvantare si daruri: “o cruce, un paraman, o schima si o scrisoare care avea in sine scris asa: “Cu mila lui Dumnezeu arhiepiscop al Constantinopolului si a toata lumea patriarh, Domnul Filotei, celui intru Sfantul Duh fiu si impreuna slujitor al smereniei noastre, Serghie, dar si pace si a noastra binecuvantare sa fie cu voi! Am auzit de viata voastra cea dupa Dumnezeu foarte imbunatatita si am laudat si am preamarit pe Dumnezeu. Insa o randuiala inca va mai trebuie, caci n-ati castigat inca viata cea de obste. Caci stii, cuvioase, ca si singur Sf. Prooroc si imparat David, cel ce pe toate le-a cercetat cu intelegere, nimic alt n-a putut sa laude, fara numai a locui fratii impreuna. Iar dupa acela si noi sfat bun va dam, ca sa alcatuiti viata de obste, si mila lui Dumnezeu si binecuvantarea noastra sa fie cu voi”. Aceasta scrisoare a patriarhului luand-o cuviosul, a mers la Preasfintitul Alexie, fericitul mitropolit a toata Rusia si, aratandu-i scrisoarea, il intreba, zicandu-i: “Tu, preasfintite stapane, cum poruncesti?Iar mitropolitul a raspuns staretului, zicand: “De vreme ce te-ai invrednicit de atatea bunatati, cuvioase, preamarind Dumnezeu pe cei ce-L slavesc pe El, incat si in tarile cele departate a ajuns auzul numelui si al vietii tale, iar marele patriarh a toata lumea te sfatuieste spre folos, apoi si noi la aceeasi te sfatuim si laudam o asa randuiala”. Deci din vremea aceea Cuviosul Serghie a asezat viata de obste in locasul sau, poruncind sa se pazeasca statornic randuielile vietii de obste: “nimic sa nu castige cineva pentru sine, nici sa numeasca ceva al sau, ci toate de obste sa le aiba, dupa poruncile sfintilor parinti. Iar dupa asezarea vietii de obste a vrut sa fuga de marirea omeneasca si sa slujeasca lui Dumnezeu in loc nestiut, salasluindu-se in liniste, la singuratate.
+
Oarecând, într-o seară târziu, stând fericitul după obiceiul său la citirea rugăciunilor și rugându-se cu dinadinsul lui Dumnezeu pentru ucenicii săi, a auzit un glas, zicându-i: „Serghie!
  
Deci, gasind o vreme cu inlesnire, a iesit in taina din manastirea sa, nestiind nimeni, si a plecat in pustie. Iar mergand ca la patruzeci de stadii, a aflat un loc bineplacut lui, aproape de raul ce se numeste Carjaci, si, acolo salasluindu-se, vietuia. Apoi fratii, vazandu-se parasiti de parintele lor, erau in mare necaz si tulburare, ca oile fara de pastor, si cu dinadinsul il cautau pretutindeni. Dupa catava vreme, au aflat fratii locul si, mergand, rugau pe sfantul cu lacrimi sa se intoarca in manastire. Dar el nu voia, iubind mai mult linistea si singuratatea. Din aceasta pricina, multi din ucenicii lui, lasand lavra, s-au asezat cu dansul in pustia aceea si dupa o vreme oarecare au ridicat manastire si biserica in numele Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu. Iar fratii din lavra cea mare, neputand a vietui fara de parintele lor si neizbutind a-l indupleca ca sa se intoarca la dansii, au mers la Preasfintitul Mitropolit Alexie, rugandu-l sa trimita el la cuviosul, poruncindu-i sa se intoarca la locul lui cel dintai. Deci fericitul Alexie a trimis doi arhimandriti, rugandu-l sa asculte si sa mangaie pe fratii sai prin intoarcerea sa la dansii, ca nu cumva fiind fara de dansul sa se supere si, risipindu-se, locul sfant sa se pustiasca. Apoi Cuv. Serghie, trebuind sa asculte de arhiereu, s-a intors in lavra la petrecerea sa cea dintai, unde s-au mangaiat fratii foarte mult de venirea lui.
+
Iar el, mirându-se de neobișnuita chemare noaptea târziu, a făcut rugăciune și a deschis fereastra chiliei, vrând să vadă cine l-a chemat. Și iată a văzut o lumina mare din cer strălucind, încât s-a luminat noaptea aceea mai mult decât o zi luminoasă, apoi a venit la dânsul a doua oară glasul, zicând: „Serghie, te rogi pentru fiii tăi și rugăciunea ta este primită. Căută și vezi numărul călugărilor celor adunați în numele Sfintei Treimi la păstoria ta”. Și căutând, sfântul a văzut mulțime multă de pasări preafrumoase, nu numai în mănăstire, ci și împrejurul mănăstirii, șezând și cântând cântări îngerești cu nespusă dulceață. Și iar se auzea glasul, zicându-i: „În ce chip ai văzut pasările acestea, așa se va înmulți turma ucenicilor tăi, și după tine nu se va împuțina, și așa cu minune și în multe feluri vor fi împodobiți cu bunătățile lor, cei ce vor urma pașilor tăi”. Iar sfântul, văzând, se mira de acea minunată vedenie. Și vrând să aibă părtaș și martor la vedenia aceea, a chemat pe Simeon cel mai sus pomenit, căci era aproape, iar Simeon, mirându-se de neobișnuita chemare a starețului, a alergat degrabă la dânsul, dar nu s-a învrednicit să vadă toată vedenia ci numai o parte a văzut din lumina aceea cerească. Însă sfântul i-a spus lui toate cele ce a văzut și s-au bucurat amândoi împreună, proslăvind pe Dumnezeu.
  
Episcopul Permului, Sfantul Stefan, avand mare dragoste catre cuviosul, mergea oarecand pe cale, de la episcopia sa catre cetatea Moscovei, care este de la manastirea lui Serghie ca la cinci stadii. Grabindu-se spre cetate, s-a gandit sa nu mearga atunci la manastirea sfantului, ci sa vada pe cuviosul cand se va intoarce catre casa. Si cand era el in dreptul manastirii, s-a sculat din caruta sa si, citind “Cuvine-se cu adevarat sa te fericim” si facand obisnuita rugaciune, s-a inchinat fiind cu fata spre manastirea Cuviosului Serghie, zicand asa: “Pace tie, duhovnicescule frate!”
+
După aceasta, într-una din zile, au venit grecii de la Constantinopol, trimiși la sfântul de Preasfințitul Patriarh Filotei, și i-au adus lui de la patriarh binecuvântare și daruri: „o cruce, un paraman, o schimă și o scrisoare care avea în sine scris așa: „Cu mila lui Dumnezeu arhiepiscop al Constantinopolului și a toată lumea patriarh, Domnul Filotei, celui întru Sfântul Duh fiu și împreună slujitor al smereniei noastre, Serghie, dar și pace și a noastră binecuvântare să fie cu voi! Am auzit de viața voastră cea după Dumnezeu foarte îmbunătățită și am lăudat și am preamărit pe Dumnezeu. Însă o rânduială încă vă mai trebuie, căci n-ați câștigat încă viața cea de obște. Căci știi, cuvioase, că și singur Sf. Prooroc și împărat David, cel ce pe toate le-a cercetat cu înțelegere, nimic alt n-a putut să laude, fără numai a locui frații împreună. Iar după acela și noi sfat bun vă dăm, ca să alcătuiți viața de obște, și mila lui Dumnezeu și binecuvântarea noastră să fie cu voi”. Aceasta scrisoare a patriarhului luând-o cuviosul, a mers la Preasfințitul Alexie, fericitul mitropolit a toată Rusia și, arătându-i scrisoarea, îl întrebă, zicându-i: „Tu, preasfințite stăpâne, cum poruncești?” Iar mitropolitul a răspuns starețului, zicând: „De vreme ce te-ai învrednicit de atâtea bunătăți, cuvioase, preamărind Dumnezeu pe cei ce-L slăvesc pe El, încât și în țările cele depărtate a ajuns auzul numelui și al vieții tale, iar marele patriarh a toată lumea te sfătuiește spre folos, apoi și noi la aceeași te sfătuim și lăudăm o așa rânduială”. Deci din vremea aceea Cuviosul Serghie a așezat viața de obște în locașul său, poruncind să se păzească statornic rânduielile vieții de obște: “nimic să nu câștige cineva pentru sine, nici să numească ceva al sau, ci toate de obște să le aibă, după poruncile sfinților părinți. Iar după așezarea vieții de obște a vrut să fugă de mărirea omenească și să slujească lui Dumnezeu în loc neștiut, sălășluindu-se în liniște, la singurătate.
  
Si s-a intamplat ca atunci fericitul Serghie manca la masa. Si intelegand cu duhul inchinaciunea episcopului, s-a sculat numaidecat de la masa si, stand putin si rugaciune facand, s-a inchinat asemenea episcopului celui ce se afla care vietuind inca in trup, se invrednicea cu cei fara de trupuri, caci, slujind el Sf. Liturghie, ingerul Domnului slujea cu el, precum marturiseau ucenicii lui, Isachie tacutul si Macarie, barbati vrednici de credinta si desavarsiti in fapte bune, care intr-adevar au vazut pe ingerul lui Dumnezeu slujind cu Cuv. Serghie in altar si s-au spaimantat vazand podoaba lui negraita: Dupa acestea, fericitul mitropolit Alexie, slabind de batranete si vazand ca se apropie de sfarsit, a chemat la sine pe Cuviosul Serghie si, luand crucea sa cea arhiereasca, pe care o purta la piept, impodobita cu aur si cu pietre scumpe, o dadu cuviosului. Iar el, inchinandu-se cu smerenie, i-a zis: “Iarta-ma, stapane, caci din tinerete n-am fost purtator de aur, iar la batranete mai mult decat atunci vreau ca sa petrec in saracie”. Iar arhiereul i-a zis: “Stiu, iubite, ca acestea le-ai ispravit, dar sa faci ascultare si sa primesti de la noi binecuvantarea ce ti se da”. Si asa a pus cu mainile sale crucea pe pieptul sfantului, ca o logodire, apoi a inceput a grai: “Sa stii, fericite, pentru ce te-am chemat si ce vreau sa randuiesc pentru tine. Iata eu am tinut Mitropolia Rusiei, Dumnezeu incredintandu-mi-o cat a vrut El. Iar acum ma vad apropiat de sfarsit, numai nu stiu ziua sfarsitului meu, si doresc, in viata fiind sa gasesc un barbat ce ar putea sa pasca turma lui Hristos dupa mine. Si nu aflu altul asa dupa cum doresc eu, decat numai pe tine. Inca stii cu incredintare ca si marii stapanitori, domni si toti oamenii laici si duhovnicesti, pana la cel de pe urma, pe tine te vor iubi, si nu pe altul, ci numai pe tine te vor cere la scaunul acela, ca cel ce esti vrednic. Deci acum, preacuvioase, primeste randuiala episcopiei. Iar dupa iesirea mea din trup vei lua scaunul meu”.
+
Deci, găsind o vreme cu înlesnire, a ieșit în taină din mănăstirea sa, neștiind nimeni, și a plecat în pustie. Iar mergând ca la patruzeci de stadii, a aflat un loc bineplăcut lui, aproape de râul ce se numește Carjaci, și, acolo sălășluindu-se, viețuia. Apoi frații, văzându-se părăsiți de părintele lor, erau în mare necaz și tulburare, ca oile fără de păstor, și cu dinadinsul îl căutau pretutindeni. După câtăva vreme, au aflat frații locul și, mergând, rugau pe sfântul cu lacrimi să se întoarcă în mănăstire. Dar el nu voia, iubind mai mult liniștea și singurătatea. Din această pricină, mulți din ucenicii lui, lăsând [[Lavră|lavra]], s-au așezat cu dânsul în pustia aceea și după o vreme oarecare au ridicat mănăstire și biserică în numele Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. Iar frații din lavra cea mare, neputând a viețui fără de părintele lor și neizbutind a-l îndupleca ca se întoarcă la dânșii, au mers la Preasfințitul Mitropolit Alexie, rugându-l să trimită el la cuviosul, poruncindu-i să se întoarcă la locul lui cel dintâi. Deci fericitul Alexie a trimis doi arhimandriți, rugându-l să asculte și să mângâie pe frații săi prin întoarcerea sa la dânșii, ca nu cumva fiind fără de dânsul să se supere și, risipindu-se, locul sfânt să se pustiască. Apoi Cuv. Serghie, trebuind să asculte de arhiereu, s-a întors în lavra la petrecerea sa cea dintâi, unde s-au mângâiat frații foarte mult de venirea lui.  
  
Auzind aceste cuvinte, cuviosul s-a mahnit foarte, caci se socotea pe sine a fi nevrednic de o randuiala ca aceea. Si a raspuns catre arhiereu: “Iarta-ma, stapane sfinte, dar pui pe mine sarcina mai presus de puterea mea, si aceasta nu se poate intampla niciodata. Cine sunt eu, pacatosul si mai smeritul decat toti oamenii, ca sa indraznesc a ma atinge de o randuiala ca aceasta?” Apoi fericitul Alexie a zis multe cuvinte catre sfantul din dumnezeiestile Scripturi, ca sa-l induplece pe el la voia sa. Dar iubitorul de smerenie nu s-a plecat nicidecum. La urma i-a raspuns: “Stapane sfinte, de nu vei vrea sa alungi smerenia mea din hotarele acestea si de la auzul tau, apoi sa nu mai adaugi a grai despre aceasta catre mine, nici pe altcineva sa-l lasi sa ma supere cu acest fel de cuvinte, de vreme ce nimeni nu va putea sa afle intru mine vrere la aceasta”. Iar arhiereul, vazand pe sfantul neplecat, a incetat a-i grai lui despre urmarea la scaunul episcopal, temandu-se ca nu cumva, suparandu-se cuviosul, sa se duca in cele mai departate parti si pustietati si sa lipseasca Moscova de un luminator ca acesta. Si mangaindu-l cu cuvinte duhovnicesti, i-a dat voie sa plece cu pace la manastire. Iar nu dupa multa vreme, cel intre sfinti Alexie mitropolitul s-a dus din viata, si fericitul Serghie era silit prin rugaminte de domnii cei mari stapanitori si de multimea pravoslavnicilor sa primeasca scaunul Mitropoliei Rusiei, dar sfantul a ramas neinduplecat si tare ca un diamant.
+
Episcopul Permului, Sfântul Ștefan, având mare dragoste către cuviosul, mergea oarecând pe cale, de la episcopia să către cetatea Moscovei, care este de la mănăstirea lui Serghie ca la cinci stadii. Grăbindu-se spre cetate, s-a gândit să nu meargă atunci la mănăstirea sfântului, ci să vadă pe cuviosul când se va întoarce către casă. Și când era el în dreptul mănăstirii, s-a sculat din căruța sa și, citind „Cuvine-se cu adevărat să te fericim” și făcând obișnuita rugăciune, s-a închinat fiind cu fața spre mănăstirea Cuviosului Serghie, zicând așa: „Pace ție, duhovnicescule frate!”
  
Atunci a fost suit pe scaun un arhimandrit, anume Mihail, care a indraznit mai inainte de sfintire a se imbraca in vesminte arhieresti si a-si pune camilafca alba. Inca incepuse si asupra Sfantului Serghie si a locasului lui a se inarma. I se parea ca Serghie ii taie indrazneala, cautandu-si pentru sine Mitropolia. Iar fericitul, auzind ca Mihail se lauda impotriva lui, a zis catre ucenicii sai: “Mihail, laudandu-se impotriva locasului acestuia, impotriva smereniei noastre, nu va castiga ceea ce doreste si, de vreme ce este biruit de mandrie, nici cetatea imparateasca nu va vedea”. Si s-a implinit proorocia sfantului, caci, calatorind Mihail in corabie spre Constantinopol pentru hirotonie, a cazut in boala trupeasca si s-a sfarsit. Iar pe scaun a fost ridicat Ciprian.
+
Și s-a întâmplat ca atunci fericitul Serghie mânca la masă. Și înțelegând cu duhul închinăciunea episcopului, s-a sculat numaidecât de la masă și, stând puțin și rugăciune făcând, s-a închinat asemenea episcopului celui ce se afla, care viețuind încă în trup, se învrednicea cu cei fără de trupuri, căci, slujind el Sf. Liturghie, îngerul Domnului slujea cu el, precum mărturiseau ucenicii lui, Isachie tăcutul și Macarie, bărbați vrednici de credință și desăvârșiți în fapte bune, care într-adevăr au văzut pe îngerul lui Dumnezeu slujind cu Cuv. Serghie în altar și s-au spăimântat văzând podoaba lui negrăită: După acestea, fericitul mitropolit Alexie, slăbind de bătrânețe și văzând că se apropie de sfârșit, a chemat la sine pe Cuviosul Serghie și, luând crucea sa cea arhierească, pe care o purta la piept, împodobită cu aur și cu pietre scumpe, o dădu cuviosului. Iar el, închinându-se cu smerenie, i-a zis: „Iartă-mă, stăpâne, căci din tinerețe n-am fost purtător de aur, iar la bătrânețe mai mult decât atunci vreau ca să petrec în sărăcie”. Iar arhiereul i-a zis: „Știu, iubite, că acestea le-ai isprăvit, dar să faci ascultare și să primești de la noi binecuvântarea ce ți se dă”. Și așa a pus cu mâinile sale crucea pe pieptul sfântului, ca o logodire, apoi a început a grăi: „Sa știi, fericite, pentru ce te-am chemat și ce vreau să rânduiesc pentru tine. Iată eu am ținut Mitropolia Rusiei, Dumnezeu încredințându-mi-o cât a vrut El. Iar acum mă văd apropiat de sfârșit, numai nu știu ziua sfârșitului meu, și doresc, în viață fiind să găsesc un bărbat ce ar putea să pască turma lui Hristos după mine. Și nu aflu altul așa după cum doresc eu, decât numai pe tine. Încă știi cu încredințare ca și marii stăpânitori, domni și toți oamenii laici și duhovnicești, până la cel de pe urmă, pe tine te vor iubi, și nu pe altul, ci numai pe tine te vor cere la scaunul acela, ca cel ce ești vrednic. Deci acum, preacuvioase, primește rânduiala episcopiei. Iar după ieșirea mea din trup vei lua scaunul meu”.  
  
In acei ani, prin vointa lui Dumnezeu, pentru pacatele noastre a fost navalirea necuratului Mamae, imparatul tataresc, asupra pamantului Rusiei. De acest lucru marele domn Dimitrie intristandu-se, Sfantul Serghie l-a inarmat cu rugaciunea si i-a proorocit biruinta, zicand: “Sa iesi impotriva barbarilor, lepadandu-ti toata indoiala, si, Dumnezeu ajutandu-ti, vei birui pe vrajmasii tai si te vei intoarce sanatos la scaunul tau”. Deci marele domn, nadajduind spre ajutorul lui Dumnezeu si rugaciunile sfantului, a mers, facand razboi cu tatarii, si i-a biruit pe ei, astfel ca abia cu putini tovarasi a scapat Mamae. Iar cuviosul, fiind inaintevazator, vedea cele de departe ca pe cele de aproape si cand era razboi intre crestini si intre tatari, stand cu fratii la rugaciune in manastirea sa spunea ca in acea vreme marele, domn Dimitrie a biruit pe tatari. Mai spunea apoi si care anume din ostasii crestini au fost ucisi in razboi si aducea jertfe lui Dumnezeu pentru dansii, pentru ca toate i se descopereau lui de la Domnul. Iar cneazul, intorcandu-se izbanditor de la razboi, a mers in manastire la cuviosul, multumind mult sfantului ca i-a ajutat cu rugaciunile sale catre Dumnezeu.
+
Auzind aceste cuvinte, cuviosul s-a mâhnit foarte, căci se socotea pe sine a fi nevrednic de o rânduiala ca aceea. Și a răspuns către arhiereu: „Iartă-mă, stăpâne sfinte, dar pui pe mine sarcina mai presus de puterea mea, și aceasta nu se poate întâmpla niciodată. Cine sunt eu, păcătosul și mai smeritul decât toți oamenii, ca să îndrăznesc a mă atinge de o rânduială ca aceasta?” Apoi fericitul Alexie a zis multe cuvinte către Sfântul din dumnezeieștile Scripturi, ca să-l înduplece pe el la voia sa. Dar iubitorul de smerenie nu s-a plecat nicidecum. La urmă i-a răspuns: „Stăpâne sfinte, de nu vei vrea să alungi smerenia mea din hotarele acestea și de la auzul tău, apoi să nu mai adaugi a grăi despre aceasta către mine, nici pe altcineva să-l lași să mă supere cu acest fel de cuvinte, de vreme ce nimeni nu va putea să afle întru mine vrere la aceasta”. Iar arhiereul, văzând pe sfântul neplecat, a încetat a-i grăi lui despre urmarea la scaunul episcopal, temându-se ca nu cumva, supărându-se cuviosul, să se ducă în cele mai depărtate părți și pustietăți și să lipsească Moscova de un luminător ca acesta. Și mângâindu-l cu cuvinte duhovnicești, i-a dat voie să plece cu pace la mănăstire. Iar nu după multă vreme, cel între sfinți Alexie mitropolitul s-a dus din viața, și fericitul Serghie era silit prin rugăminte de domnii cei mari stăpânitori și de mulțimea pravoslavnicilor să primească scaunul Mitropoliei Rusiei, dar sfântul a rămas neînduplecat și tare ca un diamant.
  
Stand oarecand fericitul parinte noaptea la obisnuita sa pravila inaintea icoanei Preacuratei Maici a lui Dumnezeu si adeseori privind la icoana, zicea: “Preacurata, Maica Hristosului meu, aparatoare si tare ajutatoare a neamului omenesc, fii mijlocitoare noua nevrednicilor, pururea rugandu-te Fiului tau si Dumnezeului nostru, ca sa caute spre locul acesta sfant, care este intemeiat spre lauda si cinstea sfantului Lui nume, in veci. Pe tine, Maica dulcelui meu Hristos, ca pe ceea ce ai castigat multa indrazneala catre Dansul, inainte-rugatoare te punem noi, robii tai, caci tu esti tuturor nadejde de mantuire si adapostire”. Asa se ruga, si canonul cel de multumire, adica Acatistul Preacuratei, cantandu-l, a sezut putin sa se odihneasca. Iar ucenicului sau, Mihail, i-a zis: “Fiule, trezeste-te si privegheaza, de vreme ce cercetare minunata si infricosatoare o sa ne fie noua in ceasul acesta”.
+
Atunci a fost suit pe scaun un [[arhimandrit]], anume Mihail, care a îndrăznit mai înainte de sfințire a se îmbrăca în veșminte arhierești și a-și pune camilafca alba. Încă începuse și asupra Sfântului Serghie și a locașului lui a se înarma. I se părea că Serghie îi taie îndrăzneala, căutându-și pentru sine Mitropolia. Iar fericitul, auzind ca Mihail se lauda împotriva lui, a zis către ucenicii săi: „Mihail, lăudându-se împotriva locașului acestuia, împotriva smereniei noastre, nu va câstiga ceea ce dorește și, de vreme ce este biruit de mândrie, nici cetatea împărățească nu va vedea”. Și s-a împlinit proorocia sfântului, căci, călătorind Mihail în corabie spre Constantinopol pentru hirotonie, a căzut în boala trupească și s-a sfârșit. Iar pe scaun a fost ridicat Ciprian.
  
Acestea graindu-le, indata se auzi un glas, zicand: “Iata, vine Preacurata!” Iar sfantul, auzindu-l, a iesit degrab din chilie in tinda, si iata o lumina mare, mai mult decat Soarele stralucind, a luminat pe sfantul, si indata a vazut pe Preacurata cu doi apostoli, cu Petru si Ioan, stralucind intr-o negraita lumina. Cand a vazut-o, sfantul a cazut cu fata la pamant, neputand suferi raza aceea stralucitoare. Iar Preacurate s-a atins de sfantul cu mainile sale, zicandu-i: “Nu te spaimanta, alesul Meu! Iata am venit sa te cercetez, caci s-a auzit rugaciunea ta pentru ucenicii tai si pentru locasul tau sa nu te mai mahnesti, ca de acum inainte vei fi indestulat cu de toate, nu numai pana ce vei fi in viata aceasta, ci si dupa ducerea ta catre Domnul, nedepartata voi fi de locasul tau, cele trebuitoare dandu-i nelipsit, pazindu-l si acoperindu-l”.
+
În acei ani, prin voința lui Dumnezeu, pentru păcatele noastre a fost năvălirea necuratului Mamae, împăratul tătăresc, asupra pământului Rusiei. De acest lucru marele domn Dimitrie întristându-se, Sfântul Serghie l-a înarmat cu rugăciunea și i-a proorocit biruința, zicând: „Să ieși împotriva barbarilor, lepădându-ți toată îndoiala, și, Dumnezeu ajutându-ți, vei birui pe vrăjmașii tăi și te vei întoarce sănătos la scaunul tău”. Deci marele domn, nădăjduind spre ajutorul lui Dumnezeu și rugăciunile sfântului, a mers, făcând război cu tătarii, și i-a biruit pe ei, astfel că abia cu puțini tovarăși a scăpat Mamae. Iar cuviosul, fiind înaintevăzator, vedea cele de departe ca pe cele de aproape și când era război între creștini și între tătari, stând cu frații la rugăciune în mănăstirea sa spunea ca în acea vreme marele, domn Dimitrie a biruit pe tătari. Mai spunea apoi și care anume din ostașii creștini au fost uciși în război și aducea jertfe lui Dumnezeu pentru dânșii, pentru că toate i se descopereau lui de la Domnul. Iar cneazul, întorcându-se izbânditor de la război, a mers în mănăstire la cuviosul, mulțumind mult sfântului că i-a ajutat cu rugăciunile sale către Dumnezeu.
  
Acestea zicand, s-a facut nevazuta. Iar sfantul, ca intr-o uimire a mintii, era cuprins de frica si de cutremur mare si, venindu-si in sine dupa putin, a aflat pe ucenicul sau zacand de frica, ca mort, si l-a ridicat. Iar el a inceput a se arunca la picioarele staretului, zicand: “Spune-mi, parinte, pentru Domnul, ce era aceasta minunata vedenie de vreme ce duhul meu numai putin de nu s-a despartit de trupeasca-mi legatura, pentru vedenia cea stralucita?” Iar sfantul se bucura cu sufletul si fata lui stralucea de acea negraita bucurie, neputand sa graiasca altceva nimic, fara numai atat: “Asteapta, fiule, fiindca duhul meu tremura in mine de acea minunata vedenie”. Si se afla tacand si mirandu-se. Apoi, dupa putin timp, a zis ucenicului sau: “Fiule, cheama la mine pe Isaac si pe Simon”. Si venind ei, le-a spus toate pe rand, cum a vazut pe Preacurata Nascatoare de Dumnezeu cu apostolii si ce i-a zis lui. Acestea auzindu-le ei, se umplura de bucurie si de veselie si toti impreuna au cantat Paraclisul Maicii lui Dumnezeu. Iar sfantul a petrecut toata noaptea aceea fara somn, socotind cu mintea pentru milostiva cercetare a Stapanei celei Preacurate.
+
Stând oarecând fericitul părinte noaptea la obișnuita sa pravilă înaintea icoanei Preacuratei Maici a lui Dumnezeu și adeseori privind la icoană, zicea: „Preacurată, Maica Hristosului meu, apărătoare și tare ajutătoare a neamului omenesc, fii mijlocitoare nouă nevrednicilor, pururea rugându-te Fiului tău și Dumnezeului nostru, ca să caute spre locul acesta sfânt, care este întemeiat spre lauda și cinstea sfântului Lui nume, în veci. Pe tine, Maica dulcelui meu Hristos, ca pe ceea ce ai câștigat multă îndrăzneală către Dânsul, înainte-rugătoare te punem noi, robii tăi, căci tu ești tuturor nădejde de mântuire și adăpostire”. Așa se ruga, și canonul cel de mulțumire, adică Acatistul Preacuratei, cântându-l, a șezut puțin să se odihnească. Iar ucenicului sau, Mihail, i-a zis: „Fiule, trezește-te și priveghează, de vreme ce cercetare minunată și înfricoșătoare o să ne fie noua în ceasul acesta”.  
  
Slujind oarecand cuviosul dumnezeiasca Liturghie, ucenicul lui, Simeon, de care am pomenit inainte, fiind desavarsit cu viata, era atunci eclesiarh. Acela a vazut foc umbland pe jertfelnic, inconjurand altarul si pe Serghie cand slujea. Si statea sfantul in foc de la cap pana la picioare. Iar sosind vremea impartasirii, s-a luat focul acela dumnezeiesc si, invaluindu-se ea o panza curata, a intrat in sfantul potir, si cu acela s-a impartasit vrednicul slujitor, Sfantul Serghie.
+
Acestea grăindu-le, îndată se auzi un glas, zicând: „Iată, vine Preacurata!” Iar sfântul, auzindu-l, a ieșit degrabă din chilie în tindă, și iată o lumină mare, mai mult decât Soarele strălucind, a luminat pe sfântul, și îndată a văzut pe Preacurata cu doi apostoli, cu Petru și Ioan, strălucind într-o negrăită lumină. Când a văzut-o, sfântul a căzut cu fața la pământ, neputând suferi raza aceea strălucitoare. Iar Preacurata s-a atins de sfântul cu mâinile sale, zicându-i: „Nu te spăimânta, alesul Meu! Iată am venit să te cercetez, căci s-a auzit rugăciunea ta pentru ucenicii tăi și pentru locașul tău să nu te mai mâhnești, că de acum înainte vei fi îndestulat cu de toate, nu numai până ce vei fi în viața aceasta, ci și după ducerea ta către Domnul, nedepărtată voi fi de locașul tău, cele trebuitoare dându-i nelipsit, păzindu-l și acoperindu-l”.  
  
Vietuind cuviosul ani indestulati in mare infranare si osteneli si facand multe minuni, a ajuns la adanci batraneti. Acum ii erau anii lui de la nastere saptezeci si opt. El si-a vazut mutarea sa catre Dumnezeu cu sapte luni mai inainte si a chemat fratii, incredintand egumena ucenicului sau cu numele Nicon, care desi era tanar de ani, mintea lui inflorea cu caruntetele si in toata viata urma invatatorului si povatuitorului sau Serghie. Punandu-l pe Nicon egumen, Serghie a inceput singur a se linisti, iar in luna lui septembrie, cazand in boala trupeasca si cunoscandu-si cea de pe urma ducere a sa catre Dumnezeu, a chemat si a invatat pe frati indestul, dandu-le binecuvantare si iertare; iar in ceasul din urma s-a impartasit singur cu Preacuratele Taine, dandu-si astfel sfantul sau suflet in mainile lui Dumnezeu. Fata lui era luminoasa, nu ca a mortului, ci ca a unui om care doarme, ceea ce era un semn incredintat de luminarea lui cea sufleteasca si de rasplata dumnezeiasca. Iar cinstitul lui trup a fost pus in locasul in care s-a nevoit. Dupa trei ani de zile insa s-au aflat moastele lui cele sfinte intregi si nestricate. Nici de hainele lui nu se atinsese stricaciunea, ci iesea mireasma buna negraita si multa tamaduire se dadea bolnavilor. Chiar si pana acum curg de la cinstita lui racla, ca dintr-un izvor, tamaduiri tuturor celor ce alearga cu credinta. Caci, precum in viata sa, asa si dupa mutare, el face nenumarate minuni pentru marirea lui Hristos, Dumnezeul nostru, Caruia se cuvine cinstea si multumita in veci. Amin
+
Acestea zicând, s-a făcut nevăzută. Iar sfântul, ca într-o uimire a minții, era cuprins de frică și de cutremur mare și, venindu-și în sine după puțin, a aflat pe ucenicul său zăcând de frica, ca mort, și l-a ridicat. Iar el a început a se arunca la picioarele starețului, zicând: „Spune-mi, părinte, pentru Domnul, ce era aceasta minunată vedenie de vreme ce duhul meu numai puțin de nu s-a despărțit de trupeasca-mi legătura, pentru vedenia cea strălucită?” Iar sfântul se bucura cu sufletul și fața lui strălucea de acea negrăită bucurie, neputând să grăiască altceva nimic, fără numai atât: „Așteaptă, fiule, fiindcă duhul meu tremură în mine de acea minunată vedenie”. Și se afla tăcând și mirându-se. Apoi, după puțin timp, a zis ucenicului sau: „Fiule, cheamă la mine pe Isaac și pe Simon”. Și venind ei, le-a spus toate pe rând, cum a văzut pe Preacurata Născătoare de Dumnezeu cu apostolii și ce i-a zis lui. Acestea auzindu-le ei, se umplură de bucurie și de veselie și toți împreuna au cântat Paraclisul Maicii lui Dumnezeu. Iar sfântul a petrecut toată noaptea aceea fără somn, socotind cu mintea pentru milostiva cercetare a Stăpânei celei Preacurate.
<br>
 
  
<center>[[Imagine:Serghie_de_la_Radonej.jpg]]</center>
+
Slujind oarecând cuviosul dumnezeiasca Liturghie, ucenicul lui, Simeon, de care am pomenit înainte, fiind desăvârșit cu viața, era atunci [[eclesiarh]]. Acela a văzut foc umblând pe jertfelnic, înconjurând altarul și pe Serghie când slujea. Și stătea sfântul în foc de la cap până la picioare. Iar sosind vremea împărtășirii, s-a luat focul acela dumnezeiesc și, învăluindu-se ca o pânză curată, a intrat în sfântul [[potir]], și cu acela s-a împărtășit vrednicul slujitor, Sfântul Serghie.
<br>
+
 
'''Acatistul Sfantului Serghie de Radonej'''[http://logos.md/rugaciuni/acatiste/serghie-radonej]
+
Viețuind cuviosul ani îndestulați în mare înfrânare și osteneli și făcând multe minuni, a ajuns la adânci bătrâneți. Acum îi erau anii lui de la naștere șaptezeci și opt. El și-a văzut mutarea să către Dumnezeu cu șapte luni mai înainte și a chemat frații, încredințând egumena ucenicului sau cu numele Nicon, care deși era tânăr de ani, mintea lui înflorea cu căruntețele și în toată viața urma învățătorului și povățuitorului său Serghie. Punându-l pe Nicon egumen, Serghie a început singur a se liniști, iar în luna lui septembrie, căzând în boala trupească și cunoscându-și cea de pe urmă ducere a sa către Dumnezeu, a chemat și a învățat pe frați îndestul, dându-le binecuvântare și iertare; iar în ceasul din urmă s-a împărtășit singur cu Preacuratele Taine, dându-și astfel sfântul sau suflet în mâinile lui Dumnezeu. Fata lui era luminoasa, nu ca a mortului, ci ca a unui om care doarme, ceea ce era un semn încredințat de luminarea lui cea sufletească și de răsplata dumnezeiască. Iar cinstitul lui trup a fost pus în locașul în care s-a nevoit. După trei ani de zile însă s-au aflat moaștele lui cele sfinte întregi și nestricate. Nici de hainele lui nu se atinsese stricăciunea, ci ieșea mireasmă bună negrăită și multă tămăduire se dădea bolnavilor. Chiar și până acum curg de la cinstita lui racla, ca dintr-un izvor, tămăduiri tuturor celor ce aleargă cu credință. Căci, precum în viața sa, așa și după mutare, el face nenumărate minuni pentru mărirea lui Hristos, Dumnezeul nostru, Căruia se cuvine cinstea și mulțumita în veci. Amin
 +
 
 +
==Surse==
 +
* [http://www.calendar-ortodox.ro/luna/septembrie/septembrie25.htm Sinaxar: 25 septembrie]
 +
 
 +
==Legături externe==
 +
*[http://logos.md/rugaciuni/acatiste/serghie-radonej Acatistul Sfântului Serghie de Radonej]
 +
*[http://days.pravoslavie.ru/Images/ii1974&288.htm Icoane ale Sfântului Serghie de Radonej]
 +
 
 +
[[Categorie:Sfinți]]
 +
[[Categorie:Sfinți ruși]]
 +
[[Categorie:Cuvioși]]
 +
[[Categorie:Monahism]]
 +
 
 +
[[en:Sergius of Radonezh]]
 +
[[fr:Serge de Radonège]]
 +
[[pt:Sérgio de Radonej]]

Versiunea curentă din 29 septembrie 2023 03:37

Sf. Serghie de Radonej

Cuviosul părintele nostru Serghie de Radonej a fost unul din înnoitorii monahismului în Rusia secolului al XIV-lea, întemeietor al mănăstirii Sfânta Treime din nordul Moscovei. Prăznuirea sa se face pe 25 septembrie, ziua adormirii sale, și pe 5 iulie, ziua aflării sfintelor sale moaște.

Viața Sfântului Serghie de Radonej

Cuviosul și de Dumnezeu purtătorul părintele nostru Serghie s-a născut în cetatea Rostovului, din părinți binecredincioși, pe nume Chiril și Maria. Deci, l-a ales pe el Dumnezeu pentru slujba Sa încă din pîntecele mamei sale, căci, intrând oarecând mama lui după obiceiul său în Biserică, la Sfânta Liturghie, și având în pântece pe acest prunc, când au vrut să înceapă a citi Sf. Evanghelie pruncul a glăsuit, încât au auzit toți cei ce erau aproape de maica sa. De-asemenea, în vremea cântării heruvicului, a doua oară a strigat pruncul. Și când preotul a glăsuit „Sfintele sfinților”, a treia oară s-a auzit, glasul pruncului din pântecele mamei. Din aceasta au, înțeles toți că o să se arate mare luminător lumii și slujitor Sfintei Treimi. Căci, precum Sfântul Ioan Botezătorul a săltat cu bucurie în pântece înaintea Maicii Domnului, așa și acesta a săltat înaintea Domnului în sfânta biserică. Deci s-a cuprins de frică și de spaimă mama lui de minunea aceea, și toți cei ce auziseră se mirau foarte. Iar după acestea s-au împlinit zilele nașterii și a născut fiu și i-a pus numele Vartolomeu. Și, de când s-a născut, nu sugea Miercurea și Vinerea niciodată și nici altceva nu gusta. Iar aceasta era începătura a înfrânării și a postirii lui celei mari, pe care mai pe urmă a arătat-o în vârsta cea desăvârșită. Iar fiind de șapte ani a fost dat la învățătura cărții, dar nu învăța lesne, căci era zăbavnic la minte. Și cu multă silință îl învăța pe el dascălul, însă cu greu sporea ceva. Aceasta era însă după rânduiala lui Dumnezeu, ca de la Duhul Sfânt, iar nu de la oameni, să se dea copilului înțelegerea cărții.

Într-o zi umblând singur printr-o dumbrava - căci iubea din tinerețe liniștea și de multe ori se preumbla singur prin locuri liniștite - a găsit un călugăr, sau mai curând un înger în chip călugăresc, trimis de Dumnezeu, stând acolo și făcând rugăciuni. Iar el, apropiindu-se, a așteptat sfârșitul rugăciunii, și apoi i-a făcut închinăciune. Iar călugărul l-a întrebat: „Ce-ți trebuie, fiule?” A răspuns copilul, zicând: „M-au dat, părinte, să învăț carte și nu pot să înțeleg nimic; din cele ce-mi spune dascălul meu, de care lucru tare mă necăjesc și nu știu ce să fac. Mă rog sfinției tale, roagă-te Lui Dumnezeu pentru mine ca să mă înțelepțească cu sfintele tale rugăciuni”. Iar călugărul, făcând rugăciune, l-a binecuvântat, zicându-i: „Iată, de acum, fiule, îți dăruiește Dumnezeu să înțelegi cele ce-ți trebuie, încât să poți și pe alții să-i ajuți!”

Din vremea aceea fericitul copil, precum pământul adăpat din destul de ploaie se face roditor, luând binecuvântare de la sfântul acela călugăr - mai bine zis de la înger - s-a făcut lesnicios spre învățătura a toată înțelepciunea cărții fără de osteneală. Pentru că, Dumnezeu i-a deschis lui mintea să înțeleagă scripturile”.

Și creștea copilul cu anii, cu înțelegerea și cu faptele bune, căci iubea postul și înfrânarea, fugea de jucăriile cele obișnuite copilărești; iar la citirea dumnezeieștilor cărți șezând, învăța acea înțelepciune, a cărei începătură este frica Domnului. Și așa, din treapta în treapta mergând, creștea spre bărbăția cea desăvârșită.

După aceasta, părinții lui s-au mutat din cetatea Rostovului la locul ce se chema Radonej, nu pentru că era acel loc mai mare sau mai vestit, ci pentru că Dumnezeu așa a binevoit, ca la acel loc să proslăvească pe plăcutul său, despre care ne este nouă acum cuvântul. Drept aceea, mutându-se acolo părinții fericitului, nu după multă vreme s-au mutat și din viața aceasta la locurile cele luminoase și răcoroase, lăsându-și toată averea moștenitorului lor, Vartolomeu. Iar el se gândea întru sine la moartea părinților săi, zicând: „Și eu sunt muritor, și cu adevărat voi muri și eu ca și părinții mei”. Deci binecunoscătorul copil, socotind viața aceasta scurtă, a împărțit averea ce rămăsese după părinți, nelăsându-și lui nimic spre hrana cea de nevoie, căci nădăjduia spre Dumnezeu Cel ce dă hrană celor flămânzi.

Apoi s-a dus în pustie și, făcându-și o chiliuță, petrecea acolo nevoindu-se și rugându-se Lui Dumnezeu neîncetat. Iar după o vreme a venit la dânsul un sfințit călugăr, anume Mitrofan, de către care fericitul Vartolomeu s-a tuns în călugărească rânduială, având de la nașterea sa douăzeci și trei de ani, și l-a chemat din călugărie cu numele de Serghie. Deci a petrecut acel sfânt călugăr cu Serghie puține zile și după aceasta i-a zis lui: „Eu, fiule, mă duc în calea mea, iar pe tine te dau în mâinile Lui Dumnezeu”. Și a proorocit, zicând: „Va face Dumnezeu la locul acesta o mănăstire mare și preamărită”. Și făcând rugăciune s-a dus.

Iar Sfântul Serghie a rămas la locul acela și se ostenea, zdrobindu-și trupul sau cu privegherea, cu postul și cu multe feluri de osteneli, în vreme de iarnă, crăpând pământul de ger, el răbda într-o haina, ca unul fără de trup arătându-se. Iar diavolii, nesuferind nevoințele lui, se sârguiau să-l alunge de la locul acela, închipuindu-se uneori în fiare, alteori în șerpi, înfricoșând pe sfântul și repezindu-se la dânsul cu sălbăticie. Iar el, cu rugăciunea, precum cu o armă, îi alunga pe ei și înfierbântările lor le rupea ca păianjenul, prin vitejia sufletului. Odată, într-o noapte, a năpădit aievea o tabără drăcească asupra lui, ca o oaste oarecare și cu mânie mare striga: „Ieși din locul acesta, ieși, să mori ca un rău!”

Și acestea zicându-le, o văpaie mare ieșea din gurile lor. Iar el, cu rugăciunea înarmându-se, îndată a alungat tabăra drăcească și fără de temere a rămas, cântând și lăudând pe Dumnezeu. Acestea făcându-se așa, a început a străbate pretutindeni slava despre dânsul și se adunau la el mulți din cetățile și ținuturile dimprejur pentru folos sufletesc. Alții voiau să locuiască împreună cu dânsul și să fie povățuiți de el la calea mântuirii; iar el cu dragoste-i primea pe cei ce veneau. Și a zidit mai întâi o biserică mica, din porunca lui Teognost, care atunci era arhiereu, s-a sfințit în numele Preasfintei Treimi, apoi și mănăstire cinstită a ridicat, care este și astăzi cu darul lui Hristos.

Deci, rugat fiind de frați, a luat preoția, prin hirotonire de către episcopul Atanasie, și păștea binecuvântătoarea turmă cea încredințată lui, povățuind-o la pășunea cea duhovnicească, iar pe lupii cei rău gânditori îi alunga cu rugăciunea.

Dar după puțină vreme iar se sculară diavolii, nesuferind a fi alungați de sfântul. Și, închipuindu-se în șerpi, au intrat în chilia lui, încât era chilia plină de șerpi. Iar sfântul, degrabă s-a întors la rugăciune și îndată diavolii cu nălucirile lor s-au stins ca fumul. Din acea vreme i s-a dat de la Dumnezeu putere asupra duhurilor celor necurate, încât nici nu îndrăzneau a se mai apropia de dânsul. Iar ducându-se vestea despre dânsul pretutindeni și mulți din părțile dimprejur adunându-se, a venit un arhimandrit de la Smolensc, anume Simon, care s-a dat pe sine în supunere sfântului și multă avere aducând a dat-o în mâinile lui, ca să zidească o biserică mai mare.

Și ajutând Dumnezeu, Cuv. Serghie degrabă a ridicat, cu acea avere, o biserica mai mare și mănăstirea a lărgit-o și viețuia îngerește, ca în cer, cu ceata fraților săi, ziua și noaptea lăudând pe Dumnezeu. Deci s-a întâmplat oarecând în mănăstirea lui a fi lipsă de hrană și erau frații în mâhnire mare, petrecând flămânzi fără de hrană trei zile. Iar rânduiala cuviosului era ca să nu iasă călugării din mănăstire să ceara la mireni pâine, ci să-și pună nădejdea spre Dumnezeu Cel ce hrănește toată suflarea, și de la Acela cu credință sa-și ceară cele trebuincioase.

În timpul acela nu era viața de obște în mănăstirea cuviosului. Deci frații fiind strâmtorați de foamete, au început a cârti împotriva sfântului, zicând: „Până când ne oprești pe noi a merge la lume și a cere cele de trebuință? Vom mai răbda încă această noapte, iar dimineața vom ieși din locul acesta, ca să nu murim de foame”. Iar sfântul îi mângâia pe ei, spunându-le din viețile sfinților părinți, cum au răbdat multe necazuri, foame și sete și lipsă de îmbrăcăminte pentru Domnul și le grăia lor cuvintele lui Hristos: „Căutați la păsările cerului, că nici nu seamănă, nici nu seceră, nici nu adună în jitnițe, și Tatăl Ceresc le hrănește pe ele. Și dacă hrănește păsările, oare pe noi nu poate să ne hrănească? Iată acum este vremea răbdării, iar noi ne-am arătat nerăbdători, nevrând a suferi puțină vreme ispita ce ni s-a întâmplat, pe care de am fi primit-o cu mulțumire, mare folos ni s-ar fi socotit nouă, căci fără de lămurire aurul nu se săvârșește!” Și a proorocit, zicând: „Acum puțină vreme ni s-a întâmplat lipsa, iar dimineață va fi îndestulare de toate bunătățile.”

Și s-a împlinit proorocirea sfântului, căci a doua zi s-au adus în mănăstire mulțime de pâini proaspete și pește mult și alte feluri de bucate de curând gătite, de la un om neștiut, care le zicea: „Un iubitor de Hristos a trimis acestea lui Avva Serghie și fraților celor ce locuiesc cu dânsul?” Deci rugau frații pe aceia ce le aduseseră, ca să mănânce cu dânșii bucate, iar ei n-au vrut, spunând ca li s-a poruncit ca degrabă să se întoarcă și, grăbindu-se, au ieșit din mănăstire. Apoi frații văzând mulțimea de bucate, au înțeles că o cercetare cerească este, și făcură ospăț, mulțumind lui Dumnezeu.

Deci au fost acele bucate pentru multe zile fraților, și le-a zis cuviosul: „Vedeți, fraților, și vă minunați ce fel de răsplătire dă Dumnezeu răbdării, pentru că nu va uita pe săracii Săi pană în sfârșit. Niciodată nu va trece cu vederea locul acesta sfânt și pe robii Săi cei ce locuiesc într-însul și îi slujesc Lui ziua și noaptea.”

Încă se cade a pomeni și aceasta: „La începutul venirii sale în pustie, Cuviosul părinte Serghie s-a sălășluit la un loc fără de apă și aceasta spre adăugarea ostenelii; ca, de departe aducând apa, să-și ostenească trupul său mai mult. Iar când, cu voia lui Dumnezeu, s-au înmulțit frații și mănăstirea s-a așezat, era nevoie mare pentru apă, căci se aducea de departe cu multă osteneala. Și pentru acea pricină cârteau unii împotriva sfântului, zicând: “Pentru ce cu rea chibzuire ai întemeiat mănăstirea pe acest loc și s-au făcut atâtea zidiri, nefiind apă aproape?” Iar sfântul le răspundea: „Eu, fraților, singur am vrut să mă liniștesc în locul acesta, dar de vreme ce bine a vrut Dumnezeu ca atâtea clădiri să fie ridicate, apoi puternic este ca să dea și apă nelipsită, numai să nu slăbiți de la datorie, ci rugați-vă cu credință. Pentru că dacă poporului celui neplecat i-a izvorât apa din piatră în pustie, cu atât mai mult nu vă va trece cu vederea pe voi, cei ce slujiți Lui!” Iar odată, luând în taină pe un frate cu sine, s-a pogorât în valea de sub mănăstire și în valea aceea nu era apă curgătoare mai înainte, precum spuneau oamenii bătrâni. Deci sfântul, aflând într-o groapă puțină apă strânsă din ploaie, și-a plecat genunchii și s-a rugat lui Dumnezeu cu dinadinsul. Și îndată s-a arătat un izvor mare, care și până astăzi este văzut de toți; și se scoate dintr-însul apă pentru toată trebuința mănăstirească, și multe tămăduiri se fac cu apa aceea la cei ce o iau cu credința. Și făcea Cuviosul Serghie și alte feluri de minuni. Pentru că atâta putere făcătoare de minuni luase de la Dumnezeu, încât a înviat și un mort. Un om credincios din hotarele locașului lui, având un fiu, singurul născut, cuprins de boală, l-a dus la cuviosul spre a-l tămădui. Dar copilul, slăbind de boală, a murit. Și se tânguia tatăl lui după el nemângâiat. Deci, văzând Cuv. Serghie tânguirea omului aceluia, i se făcu mila de el și, făcând rugăciune, a înviat copilul și l-a dat viu tatălui lui. Și s-a întors omul bucuros cu fiul viu și sănătos la casa sa. Încă veneau la dânsul și cei cuprinși de duhuri necurate și, înainte de a ajunge ei la sfântul, fugeau dintr-înșii necuratele duhuri. Și cei leproși se curățeau și orbii vedeau și, în scurt a zice, toți cei cuprinși de felurite neputințe și care mergeau la sfântul, cu credință, primeau nu numai sănătate trupului, ci și folos sufletului, și se întorceau cu îndoita tămăduire la casele lor. Pentru aceea era cinstit și slăvit de toți Cuviosul Serghie și mulți, dorind a vedea cinstita lui față și a se îndulci de vorba lui cea dulce, se adunau la dânsul din nenumărate cetăți și ținuturi. Iar mulți din călugări, lăsându-și mănăstirile lor, veneau la dânsul, dorind să viețuiască și să fie povățuiți de el. Domnii, boierii și oamenii de rând alergau cu sârguință la acest fericit părinte, căci toți îl aveau în mare cinste, ca pe unul din părinții cei de demult, au ca pe unul din prooroci.

Un țăran oarecare, lucrător de pământ, din locuri îndepărtate, auzind de Sfântul Serghie a vrut să-l vadă. Mergând în mănăstirea cuviosului, întreba de dânsul. Se întâmplase însă că atunci cuviosul era în grădină și săpă, pământul. Spunându-i-se aceasta acelui om, el a mers acolo, și văzând pe sfântul în haină proastă, ruptă și mult cârpită, săpând pământul, i se părea că cei ce i-au spus au glumit, pentru că nădăjduia să-l vadă pe sfânt în mare slavă. Întorcându-se în mănăstire, iar a întrebat, zicând: „Unde este Sfântul Serghie? Arătați-mi, căci am venit de departe ca să-l văd!” Iar ei i-au zis:

„Cu adevărat acela este pe care l-ai văzut.” După aceea, ieșind sfântul din grădina, l-a văzut țăranul și, îngrețoșându-se de el, și-a întors fata și nu voia nici să caute la fericitul. Și se defăima în sinea lui, zicând: „O, câtă osteneală am suferit în deșert! Eu am venit să văd un prooroc mare, de care auzeam, și nădăjduiam să-l văd în mare cinste și iată acum văd un sărac și necinstit stareț.”

Deci sfântul, înțelegându-i gândurile lui, era foarte mulțumit, căci, precum mândrul de laudă și de cinste se bucura, așa se bucura cel smerit cu gândul de necinstire și de defăimare. Și luând pe țăranul acela la sine, i-a pus masa și l-a ospătat cu dragoste. După aceasta i-a zis: „Să nu te mâhnești, omule, că pe acela pe care dorești să-l vezi, degrabă îl vei vedea.”

Iar când sfântul grăia acestea, iată un vestitor a venit, spunându-i de venirea unui domn mare în mănăstire. Și sculându-se, sfântul a ieșit în întâmpinarea acelui domn, care venea cu mulțime de slugi. Și văzând acel domn pe sfântul sârguindu-se, a alergat la dânsul și, apucând înainte cu închinăciune până la pământ, a luat binecuvântare de la cuviosul, iar el, binecuvântându-l, l-a dus în mănăstire cu cinstea ce i se cădea. Și mergând amândoi împreună, starețul și domnul vorbeau, iar ceilalți toți mergeau înainte. Iar țăranul acela a fost împins undeva departe de slugile ce mergeau înainte, și pe starețul de care se îngrețoșa uitându-se la dânsul de departe, dorea să-l vadă, dar nu putea. Deci a întrebat în taină pe unul din cei ce mergeau înainte zicându-i: „Cine este, stăpâne, starețul cel ce șade cu voievodul?” Și i-a spus lui acela că este Sfântul Serghie. Apoi a început țăranul a se necăji și a se ocărî pe sine, zicând: „O, Doamne, cât m-ai orbit și n-am crezut celor ce-mi arătau pe sfântul părinte și nu i-am dat lui vrednica cinste? Cu dreptate este numele nostru țăran și prost. Cum mă voi arăta feței sfântului, cuprins fiind de rușine?”

După ce a plecat voievodul din mănăstire, țăranul a alergat la cuviosul și, rușinându-se a privi la fața lui, i-a căzut la picioare, cerându-i iertare, căci din neștiință a greșit. Sfântul l-a mângâiat cu dragoste, zicându-i: „Să nu te mâhnești, fiule! Pentru că tu singur ai socotit adevărul despre mine, zicându-mi ca sunt nimic, iar toți ceilalți s-au amăgit, parându-le ca sunt mare”. De aici s-a arătat aievea în câtă smerenie era Cuviosul părinte Serghie, căci pe lucrătorul de pământ, ce se îngrețoșa de el, l-a iubit mai mult decât cinstea ce i se făcea de voievod.

Oarecând, într-o seară târziu, stând fericitul după obiceiul său la citirea rugăciunilor și rugându-se cu dinadinsul lui Dumnezeu pentru ucenicii săi, a auzit un glas, zicându-i: „Serghie!”

Iar el, mirându-se de neobișnuita chemare noaptea târziu, a făcut rugăciune și a deschis fereastra chiliei, vrând să vadă cine l-a chemat. Și iată a văzut o lumina mare din cer strălucind, încât s-a luminat noaptea aceea mai mult decât o zi luminoasă, apoi a venit la dânsul a doua oară glasul, zicând: „Serghie, te rogi pentru fiii tăi și rugăciunea ta este primită. Căută și vezi numărul călugărilor celor adunați în numele Sfintei Treimi la păstoria ta”. Și căutând, sfântul a văzut mulțime multă de pasări preafrumoase, nu numai în mănăstire, ci și împrejurul mănăstirii, șezând și cântând cântări îngerești cu nespusă dulceață. Și iar se auzea glasul, zicându-i: „În ce chip ai văzut pasările acestea, așa se va înmulți turma ucenicilor tăi, și după tine nu se va împuțina, și așa cu minune și în multe feluri vor fi împodobiți cu bunătățile lor, cei ce vor urma pașilor tăi”. Iar sfântul, văzând, se mira de acea minunată vedenie. Și vrând să aibă părtaș și martor la vedenia aceea, a chemat pe Simeon cel mai sus pomenit, căci era aproape, iar Simeon, mirându-se de neobișnuita chemare a starețului, a alergat degrabă la dânsul, dar nu s-a învrednicit să vadă toată vedenia ci numai o parte a văzut din lumina aceea cerească. Însă sfântul i-a spus lui toate cele ce a văzut și s-au bucurat amândoi împreună, proslăvind pe Dumnezeu.

După aceasta, într-una din zile, au venit grecii de la Constantinopol, trimiși la sfântul de Preasfințitul Patriarh Filotei, și i-au adus lui de la patriarh binecuvântare și daruri: „o cruce, un paraman, o schimă și o scrisoare care avea în sine scris așa: „Cu mila lui Dumnezeu arhiepiscop al Constantinopolului și a toată lumea patriarh, Domnul Filotei, celui întru Sfântul Duh fiu și împreună slujitor al smereniei noastre, Serghie, dar și pace și a noastră binecuvântare să fie cu voi! Am auzit de viața voastră cea după Dumnezeu foarte îmbunătățită și am lăudat și am preamărit pe Dumnezeu. Însă o rânduială încă vă mai trebuie, căci n-ați câștigat încă viața cea de obște. Căci știi, cuvioase, că și singur Sf. Prooroc și împărat David, cel ce pe toate le-a cercetat cu înțelegere, nimic alt n-a putut să laude, fără numai a locui frații împreună. Iar după acela și noi sfat bun vă dăm, ca să alcătuiți viața de obște, și mila lui Dumnezeu și binecuvântarea noastră să fie cu voi”. Aceasta scrisoare a patriarhului luând-o cuviosul, a mers la Preasfințitul Alexie, fericitul mitropolit a toată Rusia și, arătându-i scrisoarea, îl întrebă, zicându-i: „Tu, preasfințite stăpâne, cum poruncești?” Iar mitropolitul a răspuns starețului, zicând: „De vreme ce te-ai învrednicit de atâtea bunătăți, cuvioase, preamărind Dumnezeu pe cei ce-L slăvesc pe El, încât și în țările cele depărtate a ajuns auzul numelui și al vieții tale, iar marele patriarh a toată lumea te sfătuiește spre folos, apoi și noi la aceeași te sfătuim și lăudăm o așa rânduială”. Deci din vremea aceea Cuviosul Serghie a așezat viața de obște în locașul său, poruncind să se păzească statornic rânduielile vieții de obște: “nimic să nu câștige cineva pentru sine, nici să numească ceva al sau, ci toate de obște să le aibă, după poruncile sfinților părinți. Iar după așezarea vieții de obște a vrut să fugă de mărirea omenească și să slujească lui Dumnezeu în loc neștiut, sălășluindu-se în liniște, la singurătate.

Deci, găsind o vreme cu înlesnire, a ieșit în taină din mănăstirea sa, neștiind nimeni, și a plecat în pustie. Iar mergând ca la patruzeci de stadii, a aflat un loc bineplăcut lui, aproape de râul ce se numește Carjaci, și, acolo sălășluindu-se, viețuia. Apoi frații, văzându-se părăsiți de părintele lor, erau în mare necaz și tulburare, ca oile fără de păstor, și cu dinadinsul îl căutau pretutindeni. După câtăva vreme, au aflat frații locul și, mergând, rugau pe sfântul cu lacrimi să se întoarcă în mănăstire. Dar el nu voia, iubind mai mult liniștea și singurătatea. Din această pricină, mulți din ucenicii lui, lăsând lavra, s-au așezat cu dânsul în pustia aceea și după o vreme oarecare au ridicat mănăstire și biserică în numele Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. Iar frații din lavra cea mare, neputând a viețui fără de părintele lor și neizbutind a-l îndupleca ca să se întoarcă la dânșii, au mers la Preasfințitul Mitropolit Alexie, rugându-l să trimită el la cuviosul, poruncindu-i să se întoarcă la locul lui cel dintâi. Deci fericitul Alexie a trimis doi arhimandriți, rugându-l să asculte și să mângâie pe frații săi prin întoarcerea sa la dânșii, ca nu cumva fiind fără de dânsul să se supere și, risipindu-se, locul sfânt să se pustiască. Apoi Cuv. Serghie, trebuind să asculte de arhiereu, s-a întors în lavra la petrecerea sa cea dintâi, unde s-au mângâiat frații foarte mult de venirea lui.

Episcopul Permului, Sfântul Ștefan, având mare dragoste către cuviosul, mergea oarecând pe cale, de la episcopia să către cetatea Moscovei, care este de la mănăstirea lui Serghie ca la cinci stadii. Grăbindu-se spre cetate, s-a gândit să nu meargă atunci la mănăstirea sfântului, ci să vadă pe cuviosul când se va întoarce către casă. Și când era el în dreptul mănăstirii, s-a sculat din căruța sa și, citind „Cuvine-se cu adevărat să te fericim” și făcând obișnuita rugăciune, s-a închinat fiind cu fața spre mănăstirea Cuviosului Serghie, zicând așa: „Pace ție, duhovnicescule frate!”

Și s-a întâmplat ca atunci fericitul Serghie mânca la masă. Și înțelegând cu duhul închinăciunea episcopului, s-a sculat numaidecât de la masă și, stând puțin și rugăciune făcând, s-a închinat asemenea episcopului celui ce se afla, care viețuind încă în trup, se învrednicea cu cei fără de trupuri, căci, slujind el Sf. Liturghie, îngerul Domnului slujea cu el, precum mărturiseau ucenicii lui, Isachie tăcutul și Macarie, bărbați vrednici de credință și desăvârșiți în fapte bune, care într-adevăr au văzut pe îngerul lui Dumnezeu slujind cu Cuv. Serghie în altar și s-au spăimântat văzând podoaba lui negrăită: După acestea, fericitul mitropolit Alexie, slăbind de bătrânețe și văzând că se apropie de sfârșit, a chemat la sine pe Cuviosul Serghie și, luând crucea sa cea arhierească, pe care o purta la piept, împodobită cu aur și cu pietre scumpe, o dădu cuviosului. Iar el, închinându-se cu smerenie, i-a zis: „Iartă-mă, stăpâne, căci din tinerețe n-am fost purtător de aur, iar la bătrânețe mai mult decât atunci vreau ca să petrec în sărăcie”. Iar arhiereul i-a zis: „Știu, iubite, că acestea le-ai isprăvit, dar să faci ascultare și să primești de la noi binecuvântarea ce ți se dă”. Și așa a pus cu mâinile sale crucea pe pieptul sfântului, ca o logodire, apoi a început a grăi: „Sa știi, fericite, pentru ce te-am chemat și ce vreau să rânduiesc pentru tine. Iată eu am ținut Mitropolia Rusiei, Dumnezeu încredințându-mi-o cât a vrut El. Iar acum mă văd apropiat de sfârșit, numai nu știu ziua sfârșitului meu, și doresc, în viață fiind să găsesc un bărbat ce ar putea să pască turma lui Hristos după mine. Și nu aflu altul așa după cum doresc eu, decât numai pe tine. Încă știi cu încredințare ca și marii stăpânitori, domni și toți oamenii laici și duhovnicești, până la cel de pe urmă, pe tine te vor iubi, și nu pe altul, ci numai pe tine te vor cere la scaunul acela, ca cel ce ești vrednic. Deci acum, preacuvioase, primește rânduiala episcopiei. Iar după ieșirea mea din trup vei lua scaunul meu”.

Auzind aceste cuvinte, cuviosul s-a mâhnit foarte, căci se socotea pe sine a fi nevrednic de o rânduiala ca aceea. Și a răspuns către arhiereu: „Iartă-mă, stăpâne sfinte, dar pui pe mine sarcina mai presus de puterea mea, și aceasta nu se poate întâmpla niciodată. Cine sunt eu, păcătosul și mai smeritul decât toți oamenii, ca să îndrăznesc a mă atinge de o rânduială ca aceasta?” Apoi fericitul Alexie a zis multe cuvinte către Sfântul din dumnezeieștile Scripturi, ca să-l înduplece pe el la voia sa. Dar iubitorul de smerenie nu s-a plecat nicidecum. La urmă i-a răspuns: „Stăpâne sfinte, de nu vei vrea să alungi smerenia mea din hotarele acestea și de la auzul tău, apoi să nu mai adaugi a grăi despre aceasta către mine, nici pe altcineva să-l lași să mă supere cu acest fel de cuvinte, de vreme ce nimeni nu va putea să afle întru mine vrere la aceasta”. Iar arhiereul, văzând pe sfântul neplecat, a încetat a-i grăi lui despre urmarea la scaunul episcopal, temându-se ca nu cumva, supărându-se cuviosul, să se ducă în cele mai depărtate părți și pustietăți și să lipsească Moscova de un luminător ca acesta. Și mângâindu-l cu cuvinte duhovnicești, i-a dat voie să plece cu pace la mănăstire. Iar nu după multă vreme, cel între sfinți Alexie mitropolitul s-a dus din viața, și fericitul Serghie era silit prin rugăminte de domnii cei mari stăpânitori și de mulțimea pravoslavnicilor să primească scaunul Mitropoliei Rusiei, dar sfântul a rămas neînduplecat și tare ca un diamant.

Atunci a fost suit pe scaun un arhimandrit, anume Mihail, care a îndrăznit mai înainte de sfințire a se îmbrăca în veșminte arhierești și a-și pune camilafca alba. Încă începuse și asupra Sfântului Serghie și a locașului lui a se înarma. I se părea că Serghie îi taie îndrăzneala, căutându-și pentru sine Mitropolia. Iar fericitul, auzind ca Mihail se lauda împotriva lui, a zis către ucenicii săi: „Mihail, lăudându-se împotriva locașului acestuia, împotriva smereniei noastre, nu va câstiga ceea ce dorește și, de vreme ce este biruit de mândrie, nici cetatea împărățească nu va vedea”. Și s-a împlinit proorocia sfântului, căci, călătorind Mihail în corabie spre Constantinopol pentru hirotonie, a căzut în boala trupească și s-a sfârșit. Iar pe scaun a fost ridicat Ciprian.

În acei ani, prin voința lui Dumnezeu, pentru păcatele noastre a fost năvălirea necuratului Mamae, împăratul tătăresc, asupra pământului Rusiei. De acest lucru marele domn Dimitrie întristându-se, Sfântul Serghie l-a înarmat cu rugăciunea și i-a proorocit biruința, zicând: „Să ieși împotriva barbarilor, lepădându-ți toată îndoiala, și, Dumnezeu ajutându-ți, vei birui pe vrăjmașii tăi și te vei întoarce sănătos la scaunul tău”. Deci marele domn, nădăjduind spre ajutorul lui Dumnezeu și rugăciunile sfântului, a mers, făcând război cu tătarii, și i-a biruit pe ei, astfel că abia cu puțini tovarăși a scăpat Mamae. Iar cuviosul, fiind înaintevăzator, vedea cele de departe ca pe cele de aproape și când era război între creștini și între tătari, stând cu frații la rugăciune în mănăstirea sa spunea ca în acea vreme marele, domn Dimitrie a biruit pe tătari. Mai spunea apoi și care anume din ostașii creștini au fost uciși în război și aducea jertfe lui Dumnezeu pentru dânșii, pentru că toate i se descopereau lui de la Domnul. Iar cneazul, întorcându-se izbânditor de la război, a mers în mănăstire la cuviosul, mulțumind mult sfântului că i-a ajutat cu rugăciunile sale către Dumnezeu.

Stând oarecând fericitul părinte noaptea la obișnuita sa pravilă înaintea icoanei Preacuratei Maici a lui Dumnezeu și adeseori privind la icoană, zicea: „Preacurată, Maica Hristosului meu, apărătoare și tare ajutătoare a neamului omenesc, fii mijlocitoare nouă nevrednicilor, pururea rugându-te Fiului tău și Dumnezeului nostru, ca să caute spre locul acesta sfânt, care este întemeiat spre lauda și cinstea sfântului Lui nume, în veci. Pe tine, Maica dulcelui meu Hristos, ca pe ceea ce ai câștigat multă îndrăzneală către Dânsul, înainte-rugătoare te punem noi, robii tăi, căci tu ești tuturor nădejde de mântuire și adăpostire”. Așa se ruga, și canonul cel de mulțumire, adică Acatistul Preacuratei, cântându-l, a șezut puțin să se odihnească. Iar ucenicului sau, Mihail, i-a zis: „Fiule, trezește-te și priveghează, de vreme ce cercetare minunată și înfricoșătoare o să ne fie noua în ceasul acesta”.

Acestea grăindu-le, îndată se auzi un glas, zicând: „Iată, vine Preacurata!” Iar sfântul, auzindu-l, a ieșit degrabă din chilie în tindă, și iată o lumină mare, mai mult decât Soarele strălucind, a luminat pe sfântul, și îndată a văzut pe Preacurata cu doi apostoli, cu Petru și Ioan, strălucind într-o negrăită lumină. Când a văzut-o, sfântul a căzut cu fața la pământ, neputând suferi raza aceea strălucitoare. Iar Preacurata s-a atins de sfântul cu mâinile sale, zicându-i: „Nu te spăimânta, alesul Meu! Iată am venit să te cercetez, căci s-a auzit rugăciunea ta pentru ucenicii tăi și pentru locașul tău să nu te mai mâhnești, că de acum înainte vei fi îndestulat cu de toate, nu numai până ce vei fi în viața aceasta, ci și după ducerea ta către Domnul, nedepărtată voi fi de locașul tău, cele trebuitoare dându-i nelipsit, păzindu-l și acoperindu-l”.

Acestea zicând, s-a făcut nevăzută. Iar sfântul, ca într-o uimire a minții, era cuprins de frică și de cutremur mare și, venindu-și în sine după puțin, a aflat pe ucenicul său zăcând de frica, ca mort, și l-a ridicat. Iar el a început a se arunca la picioarele starețului, zicând: „Spune-mi, părinte, pentru Domnul, ce era aceasta minunată vedenie de vreme ce duhul meu numai puțin de nu s-a despărțit de trupeasca-mi legătura, pentru vedenia cea strălucită?” Iar sfântul se bucura cu sufletul și fața lui strălucea de acea negrăită bucurie, neputând să grăiască altceva nimic, fără numai atât: „Așteaptă, fiule, fiindcă duhul meu tremură în mine de acea minunată vedenie”. Și se afla tăcând și mirându-se. Apoi, după puțin timp, a zis ucenicului sau: „Fiule, cheamă la mine pe Isaac și pe Simon”. Și venind ei, le-a spus toate pe rând, cum a văzut pe Preacurata Născătoare de Dumnezeu cu apostolii și ce i-a zis lui. Acestea auzindu-le ei, se umplură de bucurie și de veselie și toți împreuna au cântat Paraclisul Maicii lui Dumnezeu. Iar sfântul a petrecut toată noaptea aceea fără somn, socotind cu mintea pentru milostiva cercetare a Stăpânei celei Preacurate.

Slujind oarecând cuviosul dumnezeiasca Liturghie, ucenicul lui, Simeon, de care am pomenit înainte, fiind desăvârșit cu viața, era atunci eclesiarh. Acela a văzut foc umblând pe jertfelnic, înconjurând altarul și pe Serghie când slujea. Și stătea sfântul în foc de la cap până la picioare. Iar sosind vremea împărtășirii, s-a luat focul acela dumnezeiesc și, învăluindu-se ca o pânză curată, a intrat în sfântul potir, și cu acela s-a împărtășit vrednicul slujitor, Sfântul Serghie.

Viețuind cuviosul ani îndestulați în mare înfrânare și osteneli și făcând multe minuni, a ajuns la adânci bătrâneți. Acum îi erau anii lui de la naștere șaptezeci și opt. El și-a văzut mutarea să către Dumnezeu cu șapte luni mai înainte și a chemat frații, încredințând egumena ucenicului sau cu numele Nicon, care deși era tânăr de ani, mintea lui înflorea cu căruntețele și în toată viața urma învățătorului și povățuitorului său Serghie. Punându-l pe Nicon egumen, Serghie a început singur a se liniști, iar în luna lui septembrie, căzând în boala trupească și cunoscându-și cea de pe urmă ducere a sa către Dumnezeu, a chemat și a învățat pe frați îndestul, dându-le binecuvântare și iertare; iar în ceasul din urmă s-a împărtășit singur cu Preacuratele Taine, dându-și astfel sfântul sau suflet în mâinile lui Dumnezeu. Fata lui era luminoasa, nu ca a mortului, ci ca a unui om care doarme, ceea ce era un semn încredințat de luminarea lui cea sufletească și de răsplata dumnezeiască. Iar cinstitul lui trup a fost pus în locașul în care s-a nevoit. După trei ani de zile însă s-au aflat moaștele lui cele sfinte întregi și nestricate. Nici de hainele lui nu se atinsese stricăciunea, ci ieșea mireasmă bună negrăită și multă tămăduire se dădea bolnavilor. Chiar și până acum curg de la cinstita lui racla, ca dintr-un izvor, tămăduiri tuturor celor ce aleargă cu credință. Căci, precum în viața sa, așa și după mutare, el face nenumărate minuni pentru mărirea lui Hristos, Dumnezeul nostru, Căruia se cuvine cinstea și mulțumita în veci. Amin

Surse

Legături externe