În 1793 Sf. Serafim a fost [[hirotonit]] [[ieromonah]], după care a slujit zilnic şi s-a împărtăşit cu [[Sfânta Împărtăşanie]] timp de un an de zile. Apoi Sf. Serafim a început să se retragă în "îndepărtata [[pustnicie]]" — a pădurii la aproximativ cinci km depărtare de Mănăstirea Sarov. Era deja la o măsură duhovnicească înaltă. Animalele sălbatice din pădure - urşi, iepuri, lupi, vulpi şi altele - veneau la coliba sfântului. Maica stareţă a Mănăstirii Diveevo, Matrona Plescheeva, a văzut cum sfântul a hrănit un urs chiar din mâna lui. "Faţa marelui părinte era minunat de luminoasă şi veselă avînd o strălucire îngerească," povestea ea. În timp ce trăia în mica lui colibă din pustie, sfântul a avut mult de suferit din cauza unor tâlhari care l-au atacat. Deşi era puternic din punct de vedere fizic şi avea un topor în mână în acel moment, sfântul nu a opus rezistenţă. Când l-au ameninţat şi i-au cerut banii, sfântul a lăsat jos toporul, şi-a încrucişat mâinile pe piept şi s-a lăsat în mâinile lor. Aceştia l-au lovit bestial cu coada toporului în cap până i-a pornit sângele pe nas şi urechi, după care l-au lovit cu o buturugă şi l-au călcat în picioare şi l-au târât pe jos lăsîndu-l inconştient. Când au considerat că a murit, l-au lăsat în pace. Unicul lucru de valoare pe care l-au găsit în colibă a fost icoana Maicii Domnului cea Îndurerată (Ymileniye) în faţa căreia se ruga mereu Sf. Serafim. După un timp, când tâlharii au fost prinşi, sfântul a depus mărturie în favoarea lor, deşi în urma loviturilor primite sfântul a rămas cocoşat toată viaţa.
Soon after this began the Curând apoi a început perioada "[[stylite|pillarstâlpnică]]" period of the life of St. Seraphima vieţii sale, petrecînd în rugăciune, pe o piatră, when he spent his days on a rock near his little hermitagecu mâinile ridicate, and nights in the thick of the forest. He prayed with his arms raised to heavenaproape nemişcat, almost without respite. This feat of his continued for a thousand daystimp de o mie de zile.
Because of Spre sfârşitul vieţii, Sf. Serafim a special vision of the Mother of God he was given toward the end of his lifeavut o viziune minunată cu Maica Domnului, St. Seraphim took upon himself the feat of becoming an elderceea de l-a determinat să devină părinte duhovnic. He began to admit everyone who came to him for advice and directionA început să primească pe oricine venea la el pentru ajutor sau un cuvânt de folos. Many thousands of people from all walks of life and conditions began to visit the elder nowMii de oameni din toate colţurile şi de toate felurile veneau la uşa sfântului ca să se îmbogăţească din harul său, who enriched them from his spiritual treasures, which he had acquired by many years of effortspe care l-a primit prin multele şi grelele nevoinţe. Everyone saw St. Seraphim as meekTuturor se arăta smerit, joyful, pensively sincerebucuros şi deschis. He greeted all with the wordsObişnuia să-i primească pe toţi cu cuvintele: "My joyBucuria mea!" To many he advised: "Acquire a peaceful spirit, and around you thousands will be savedPe mulţi îi sfătuia să dobândească pacea sufletului şi atunci se vor mântui oamenii din jurul lor." No matter who came to himIndiferent ce rang aveau oamenii care veneau la el, the starets bowed to the ground before all, and, in blessing, kissed their handssfântul se închina în faţa lor şi le săruta mâinile a binecuvântare. He did not need the visitors to tell about themselves, as he could see what each had on their soul. He also said, "Cheerfulness is not Nu avea nevoie să-i spună omul de ce a sinvenit pentru că vedea înlăuntrul sufletului fiecăruia. It drives away wearinessObişnuia să spună că veselia nu este un păcat deoarece aceasta înlătură tristeţea, for from weariness there is sometimes dejection, and there is nothing worse than thatdin care se naşte deznădejdea şi nimic nu este mai groaznic decât aceea."
"Oh, if you only knew," he once said to a monk, "what joy, what sweetness awaits a righteous soul in [[Heaven]]! You would decide in this mortal life to bear any sorrows, persecutions and slander with gratitude. If this very cell of ours was filled with worms, and these worms were to eat our flesh for our entire life on earth, we should agree to it with total desire, in order not to lose, by any chance, that heavenly joy which God has prepared for those who love Him."
