Modificări

Salt la: navigare, căutare

Serafim din Sarov

15 octeți șterși, 22 august 2011 18:26
legături interne
Sf. Serafim s-a născut în [[19 iulie]] 1754. Părinţii săi, Isidor şi Agatia Moshnin, locuiau în provincia rusească Kursk; Isidor era comerciant. La vârsta de 10 ani, Serafim s-a îmbolnăvit grav. În timp ce bolea a văzut-o pe [[Maica Domnului]] în somn, care i-a promis că îl va tămădui. După câteva zile a avut loc o procesiune religioasă în Kursk cu [[Icoană|icoana]] făcătoare de [[Minune|minuni]] a Maicii Domnului, preaslăvită în localitate. Datorită vremii nefavorabile, procesiunea şi-a schimbat cursul, scurtând drumul şi trecând pe lângă casa familiei Moshnin. După ce mama l-a dus pe copil la icoană acesta s-a vindecat repede. Încă de mic Serafim trebuia să-şi ajute părinţii la magazinul pe care îl aveau dar afacerile nu-l încântau deloc. Tânărului îi plăcea să citească scrierile [[hagiografie|vieţile sfinţilor]], să meargă la biserică şi să se retragă singur la [[rugăciune]].
La vârsta de 18 ani Serafim a hotărât să devină [[călugăr]]. Mama lui l-a binecuvântat şi i-a dăruit o [[cruce]] de aramă, pe care a purtat-o peste haine toată viaţa. Astfel a intrat la [[mănăstirea]] Sarov ca [[novice]].
===Viaţa monahală===
Încă din prima zi în mănăstire Serafim a arătat că avea două calităţi excepţionale ale vieţii sale: hrana puţină şi odihna puţină. El mânca o dată în zi, foarte puţin, iar miercurea şi vinerea nu mânca defel. După ce a primit binecuvântare de la [[stareţ]], adică părintele său duhovnicesc, a început tot mai des să se retragă în singurătatea pădurii pentru rugăciune şi meditaţie religioasă. La scurt timp s-a îmbolnăvit din nou grav, fiind ţintuit la pat de boală timp de trei ani.
Încă o dată Preasfânta Fecioară i-a apărut împreună cu mai mulţi sfinţi şi l-a vindecat. Arătînd spre [[părinte]]le Serafim, Preasfânta Fecioară i-a spus [[apostolul Ioan|Apostolului]] [[Ioan Teologul]]: "Acesta este unul de-ai noştri." Atunci, atingîndu-l într-o parte cu toiagul i-a luat boala.
Serafim a depus votul monahal în 1786, pe când avea 27 de ani, luând numele care în ebraică înseamnă "înfocat" sau "arzător." Curând a fost numit [[ierodiacon]]. Serafim a făcut cinste numelui său prin puterea de foc a rugăciunii pe care o avea. Cu excepţia timpului foarte scurt în care se odihnea, restul timpului şi-l petrecea în biserică. Prin nevoinţa în rugăciune şi la slujbele bisericeşti Serafim s-a învrednicit să vadă [[înger]]ii cântând şi slujind în biserică. În timpul [[Sfânta Liturghie|Sfintei Liturghii]] din [[Săptămâna Mare|Joia mare]], el L-a văzut pe Însuşi Domnul [[Iisus Hristos]] ca Fiu al Omului intrând în biserică înconjurat de alaiul îngeresc şi binecuvântând pe cei ce se rugau. După această vedenie minunată sfântul nu a putut grăi o lungă perioadă de timp.
===Pustnicul===
În 1793 Sf. Serafim a fost [[Preoţia|hirotonit]] [[ieromonah]], după care a slujit zilnic şi s-a împărtăşit cu [[Sfânta Împărtăşanie]] timp de un an de zile. Apoi Sf. Serafim a început să se retragă în "îndepărtata [[pustnic]]ie" — a pădurii la aproximativ cinci km depărtare de Mănăstirea Sarov. Era deja la o măsură duhovnicească înaltă. Animalele sălbatice din pădure - urşi, iepuri, lupi, vulpi şi altele - veneau la coliba sfântului. Maica stareţă a Mănăstirii Diveevo, Matrona Plescheeva, a văzut cum sfântul a hrănit un urs chiar din mâna lui. "Faţa marelui părinte era minunat de luminoasă şi veselă având o strălucire îngerească," povestea ea. În timp ce trăia în mica lui colibă din pustie, sfântul a avut mult de suferit din cauza unor tâlhari care l-au atacat. Deşi era puternic din punct de vedere fizic şi avea un topor în mână în acel moment, sfântul nu a opus rezistenţă. Când l-au ameninţat şi i-au cerut banii, sfântul a lăsat jos toporul, şi-a încrucişat mâinile pe piept şi s-a lăsat în mâinile lor. Aceştia l-au lovit bestial cu coada toporului în cap până i-a pornit sângele pe nas şi urechi, după care l-au lovit cu o buturugă şi l-au călcat în picioare şi l-au târât pe jos lăsându-l inconştient. Când au considerat că a murit, l-au lăsat în pace. Unicul lucru de valoare pe care l-au găsit în colibă a fost icoana Maicii Domnului cea Îndurerată (Umilenie) în faţa căreia se ruga mereu Sf. Serafim. După un timp, când tâlharii au fost prinşi, sfântul a depus mărturie în favoarea lor, deşi în urma loviturilor primite sfântul a rămas cocoşat toată viaţa.
Curând apoi a început perioada "[[stâlpnic]]ă" a vieţii sale, petrecând în rugăciune, pe o piatră, cu mâinile ridicate, aproape nemişcat, timp de o mie de zile.
5.288 de modificări

Meniu de navigare