Serafim din Sarov: Diferență între versiuni

De la OrthodoxWiki
Salt la: navigare, căutare
m
(Icoane: +categ.)
 
(Nu s-a afișat o versiune intermediară efectuată de același utilizator)
Linia 1: Linia 1:
[[Imagine:Seraphim of Sarov.jpg|right|frame|Sf. Serafim de Sarov]]
+
[[Imagine:Seraphim of Sarov.jpg|thumb|220px|<center>Sf. Serafim din Sarov</center>]]
Cel între sfinți [[cuvios]]ul părintele nostru '''Serafim de Sarov''' a fost un [[ascet]] rus care a trăit în [[Mănăstirea Sarov (Rusia)]] în secolul al XVIII-lea, și al cărui cult a cunoscut o mare răspândire în întreaga lume ortodoxă începând cu secolul XX. Este prăznuit în principal la [[2 ianuarie]], iar în unele biserici și la [[19 iulie]], ziua aflării [[moaște]]lor sale.  
+
Cel între sfinți [[cuvios]]ul părintele nostru '''Serafim din Sarov''' a fost un [[ascet]] rus care a trăit în [[Mănăstirea Sarov (Rusia)]] în secolul al XVIII-lea, și al cărui cult a cunoscut o mare răspândire în întreaga lume ortodoxă începând cu secolul XX. Este [[Praznic|prăznuit]] la [[2 ianuarie]], iar în unele biserici și la [[19 iulie]], ziua aflării [[moaște]]lor sale.  
  
 
==Viața==
 
==Viața==
Linia 15: Linia 15:
  
 
===Pustnicul===
 
===Pustnicul===
În 1793 Sf. Serafim a fost hirotonit [[ieromonah]], după care a slujit zilnic și s-a împărtășit cu [[Sfânta Împărtășanie]] timp de un an de zile. Apoi Sf. Serafim a început să se retragă în "îndepărtata [[pustnic]]ie" — a pădurii la aproximativ cinci km depărtare de Mănăstirea Sarov. Era deja la o măsură duhovnicească înaltă. Animalele sălbatice din pădure - urși, iepuri, lupi, vulpi și altele - veneau la coliba sfântului. Maica stareță a Mănăstirii Diveevo, Matrona Plescheeva, a văzut cum sfântul a hrănit un urs chiar din mâna lui. "Fața marelui părinte era minunat de luminoasă și veselă având o strălucire îngerească," povestea ea. În timp ce trăia în mica lui colibă din pustie, sfântul a avut mult de suferit din cauza unor tâlhari care l-au atacat. Deși era puternic din punct de vedere fizic și avea un topor în mână în acel moment, sfântul nu a opus rezistență. Când l-au amenințat și i-au cerut banii, sfântul a lăsat jos toporul, și-a încrucișat mâinile pe piept și s-a lăsat în mâinile lor. Aceștia l-au lovit bestial cu coada toporului în cap până i-a pornit sângele pe nas și urechi, după care l-au lovit cu o buturugă și l-au călcat în picioare și l-au târât pe jos lăsându-l inconștient. Când au considerat că a murit, l-au lăsat în pace. Unicul lucru de valoare pe care l-au găsit în colibă a fost icoana Maicii Domnului cea Îndurerată (Umilenie) în fața căreia se ruga mereu Sf. Serafim. După un timp, când tâlharii au fost prinși, sfântul a depus mărturie în favoarea lor, deși în urma loviturilor primite sfântul a rămas cocoșat toată viața.  
+
În 1793 Sf. Serafim a fost hirotonit [[ieromonah]], după care a slujit zilnic și s-a împărtășit cu [[Sfânta Împărtășanie]] timp de un an de zile. Apoi Sf. Serafim a început să se retragă în "îndepărtata [[pustnic]]ie" — a pădurii la aproximativ cinci km depărtare de Mănăstirea Sarov. Era deja la o măsură duhovnicească înaltă. Animalele sălbatice din pădure - urși, iepuri, lupi, vulpi și altele - veneau la coliba sfântului. Maica stareță a Mănăstirii Diveevo, Matrona Plescheeva, a văzut cum sfântul a hrănit un urs chiar din mâna lui. „Fața marelui părinte era minunat de luminoasă și veselă având o strălucire îngerească”, povestea ea. În timp ce trăia în mica lui colibă din pustie, sfântul a avut mult de suferit din cauza unor tâlhari care l-au atacat. Deși era puternic din punct de vedere fizic și avea un topor în mână în acel moment, sfântul nu a opus rezistență. Când l-au amenințat și i-au cerut banii, sfântul a lăsat jos toporul, și-a încrucișat mâinile pe piept și s-a lăsat în mâinile lor. Aceștia l-au lovit bestial cu coada toporului în cap până i-a pornit sângele pe nas și urechi, după care l-au lovit cu o buturugă și l-au călcat în picioare și l-au târât pe jos lăsându-l inconștient. Când au considerat că a murit, l-au lăsat în pace. Unicul lucru de valoare pe care l-au găsit în colibă a fost icoana Maicii Domnului cea Îndurerată (Umilenie) în fața căreia se ruga mereu Sf. Serafim. După un timp, când tâlharii au fost prinși, sfântul a depus mărturie în favoarea lor, deși în urma loviturilor primite sfântul a rămas cocoșat toată viața.  
  
Curând apoi a început perioada "[[stâlpnic]]ă" a vieții sale, petrecând în rugăciune, pe o piatră, cu mâinile ridicate, aproape nemișcat, timp de o mie de zile.  
+
Curând apoi a început perioada [[stâlpnic]]ă” a vieții sale, petrecând în rugăciune, pe o piatră, cu mâinile ridicate, aproape nemișcat, timp de o mie de zile.  
  
Spre sfârșitul vieții, Sf. Serafim a avut o viziune minunată cu Maica Domnului, ceea de l-a determinat să devină părinte [[duhovnic]]. A început să primească pe oricine venea la el pentru ajutor sau un cuvânt de folos. Mii de oameni din toate colțurile și de toate felurile veneau la ușa sfântului ca să se îmbogățească din harul său, pe care l-a primit prin multele și grelele nevoințe. Tuturor se arăta smerit, bucuros și deschis. Obișnuia să-i primească pe toți cu cuvintele: "Bucuria mea!" Pe mulți îi sfătuia să dobândească pacea sufletului și atunci se vor mântui oamenii din jurul lor." Indiferent ce rang aveau oamenii care veneau la el, sfântul se închina în fața lor și le săruta mâinile a binecuvântare. Nu avea nevoie să-i spună omul de ce a venit pentru că vedea înlăuntrul sufletului fiecăruia. Obișnuia să spună că veselia nu este un păcat deoarece aceasta înlătură tristețea, din care se naște deznădejdea și nimic nu este mai groaznic decât aceea.  
+
Spre sfârșitul vieții, Sf. Serafim a avut o viziune minunată cu Maica Domnului, ceea de l-a determinat să devină părinte [[duhovnic]]. A început să primească pe oricine venea la el pentru ajutor sau un cuvânt de folos. Mii de oameni din toate colțurile și de toate felurile veneau la ușa sfântului ca să se îmbogățească din harul său, pe care l-a primit prin multele și grelele nevoințe. Tuturor se arăta smerit, bucuros și deschis. Obișnuia să-i primească pe toți cu cuvintele: „Bucuria mea!Pe mulți îi sfătuia să dobândească pacea sufletului și atunci se vor mântui oamenii din jurul lor. Indiferent ce rang aveau oamenii care veneau la el, sfântul se închina în fața lor și le săruta mâinile a binecuvântare. Nu avea nevoie să-i spună omul de ce a venit pentru că vedea înlăuntrul sufletului fiecăruia. Obișnuia să spună că veselia nu este un păcat deoarece aceasta înlătură tristețea, din care se naște deznădejdea și nimic nu este mai groaznic decât aceea.  
  
"Of, dacă ați ști," spuse el odată unui călugăr, "ce bucurie și dulceață îl așteaptă în [[Rai]] pe un suflet drept! Ați fi de acord să îndurați în această viață toate necazurile, persecuțiile și umilința cu mulțumire. Dacă în chilie ar fi plin de viermi care ar mânca trupul nostru tot restul vieții am fi bucuroși să îndurăm numai să nu cumva să pierdem bucuria cea cerească pe care a pregătit-o Dumnezeu pentru cei ce Îl iubesc pe El."
+
„Of, dacă ați ști”, spuse el odată unui călugăr, „ce bucurie și dulceață îl așteaptă în [[Rai]] pe un suflet drept! Ați fi de acord să îndurați în această viață toate necazurile, persecuțiile și umilința cu mulțumire. Dacă în chilie ar fi plin de viermi care ar mânca trupul nostru tot restul vieții am fi bucuroși să îndurăm numai să nu cumva să pierdem bucuria cea cerească pe care a pregătit-o Dumnezeu pentru cei ce Îl iubesc pe El”.
  
 
===Motovilov===
 
===Motovilov===
Linia 75: Linia 75:
  
  
 +
[[Categorie:Sfinți]]
 +
[[Categorie:Sfinți ruși]]
 +
[[Categorie:Cuvioși]]
 
[[Categorie:Monahism]]
 
[[Categorie:Monahism]]
[[Categorie:Sfinți ruși]]
 
[[Categorie:Sfinți]]
 
  
 
[[en:Seraphim of Sarov]]
 
[[en:Seraphim of Sarov]]
 
[[fr:Séraphin de Sarov]]
 
[[fr:Séraphin de Sarov]]

Versiunea curentă din 2 ianuarie 2019 07:11

Sf. Serafim din Sarov

Cel între sfinți cuviosul părintele nostru Serafim din Sarov a fost un ascet rus care a trăit în Mănăstirea Sarov (Rusia) în secolul al XVIII-lea, și al cărui cult a cunoscut o mare răspândire în întreaga lume ortodoxă începând cu secolul XX. Este prăznuit la 2 ianuarie, iar în unele biserici și la 19 iulie, ziua aflării moaștelor sale.

Viața

Sf. Serafim s-a născut în 19 iulie 1754. Părinții săi, Isidor și Agatia Moshnin, locuiau în provincia rusească Kursk; Isidor era comerciant. La vârsta de 10 ani, Serafim s-a îmbolnăvit grav. În timp ce bolea a văzut-o pe Maica Domnului în somn, care i-a promis că îl va tămădui. După câteva zile a avut loc o procesiune religioasă în Kursk cu icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului, preaslăvită în localitate. Datorită vremii nefavorabile, procesiunea și-a schimbat cursul, scurtând drumul și trecând pe lângă casa familiei Moshnin. După ce mama l-a dus pe copil la icoană acesta s-a vindecat repede. Încă de mic Serafim trebuia să-și ajute părinții la magazinul pe care îl aveau dar afacerile nu-l încântau deloc. Tânărului îi plăcea să citească scrierile viețile sfinților, să meargă la biserică și să se retragă singur la rugăciune.

La vârsta de 18 ani Serafim a hotărât să devină călugăr. Mama lui l-a binecuvântat și i-a dăruit o cruce de aramă, pe care a purtat-o peste haine toată viața. Astfel a intrat la mănăstirea Sarov ca novice.

Viața monahală

Încă din prima zi în mănăstire Serafim a arătat că avea două calități excepționale ale vieții sale: hrana puțină și odihna puțină. El mânca o dată în zi, foarte puțin, iar miercurea și vinerea nu mânca defel. După ce a primit binecuvântare de la stareț, adică părintele său duhovnicesc, a început tot mai des să se retragă în singurătatea pădurii pentru rugăciune și meditație religioasă. La scurt timp s-a îmbolnăvit din nou grav, fiind țintuit la pat de boală timp de trei ani.

Încă o dată Preasfânta Fecioară i-a apărut împreună cu mai mulți sfinți și l-a vindecat. Arătând spre părintele Serafim, Preasfânta Fecioară i-a spus Apostolului Ioan: "Acesta este unul de-ai noștri." Atunci, atingându-l într-o parte cu toiagul i-a luat boala.

Serafim a depus votul monahal în 1786, pe când avea 27 de ani, luând numele care în ebraică înseamnă "înfocat" sau "arzător." Curând a fost numit ierodiacon. Serafim a făcut cinste numelui său prin puterea de foc a rugăciunii pe care o avea. Cu excepția timpului foarte scurt în care se odihnea, restul timpului și-l petrecea în biserică. Prin nevoința în rugăciune și la slujbele bisericești Serafim s-a învrednicit să vadă îngerii cântând și slujind în biserică. În timpul Sfintei Liturghii din Joia mare, el L-a văzut pe Însuși Domnul Iisus Hristos ca Fiu al Omului intrând în biserică înconjurat de alaiul îngeresc și binecuvântând pe cei ce se rugau. După această vedenie minunată sfântul nu a putut grăi o lungă perioadă de timp.

Pustnicul

În 1793 Sf. Serafim a fost hirotonit ieromonah, după care a slujit zilnic și s-a împărtășit cu Sfânta Împărtășanie timp de un an de zile. Apoi Sf. Serafim a început să se retragă în "îndepărtata pustnicie" — a pădurii la aproximativ cinci km depărtare de Mănăstirea Sarov. Era deja la o măsură duhovnicească înaltă. Animalele sălbatice din pădure - urși, iepuri, lupi, vulpi și altele - veneau la coliba sfântului. Maica stareță a Mănăstirii Diveevo, Matrona Plescheeva, a văzut cum sfântul a hrănit un urs chiar din mâna lui. „Fața marelui părinte era minunat de luminoasă și veselă având o strălucire îngerească”, povestea ea. În timp ce trăia în mica lui colibă din pustie, sfântul a avut mult de suferit din cauza unor tâlhari care l-au atacat. Deși era puternic din punct de vedere fizic și avea un topor în mână în acel moment, sfântul nu a opus rezistență. Când l-au amenințat și i-au cerut banii, sfântul a lăsat jos toporul, și-a încrucișat mâinile pe piept și s-a lăsat în mâinile lor. Aceștia l-au lovit bestial cu coada toporului în cap până i-a pornit sângele pe nas și urechi, după care l-au lovit cu o buturugă și l-au călcat în picioare și l-au târât pe jos lăsându-l inconștient. Când au considerat că a murit, l-au lăsat în pace. Unicul lucru de valoare pe care l-au găsit în colibă a fost icoana Maicii Domnului cea Îndurerată (Umilenie) în fața căreia se ruga mereu Sf. Serafim. După un timp, când tâlharii au fost prinși, sfântul a depus mărturie în favoarea lor, deși în urma loviturilor primite sfântul a rămas cocoșat toată viața.

Curând apoi a început perioada „stâlpnică” a vieții sale, petrecând în rugăciune, pe o piatră, cu mâinile ridicate, aproape nemișcat, timp de o mie de zile.

Spre sfârșitul vieții, Sf. Serafim a avut o viziune minunată cu Maica Domnului, ceea de l-a determinat să devină părinte duhovnic. A început să primească pe oricine venea la el pentru ajutor sau un cuvânt de folos. Mii de oameni din toate colțurile și de toate felurile veneau la ușa sfântului ca să se îmbogățească din harul său, pe care l-a primit prin multele și grelele nevoințe. Tuturor se arăta smerit, bucuros și deschis. Obișnuia să-i primească pe toți cu cuvintele: „Bucuria mea!” Pe mulți îi sfătuia să dobândească pacea sufletului și atunci se vor mântui oamenii din jurul lor. Indiferent ce rang aveau oamenii care veneau la el, sfântul se închina în fața lor și le săruta mâinile a binecuvântare. Nu avea nevoie să-i spună omul de ce a venit pentru că vedea înlăuntrul sufletului fiecăruia. Obișnuia să spună că veselia nu este un păcat deoarece aceasta înlătură tristețea, din care se naște deznădejdea și nimic nu este mai groaznic decât aceea.

„Of, dacă ați ști”, spuse el odată unui călugăr, „ce bucurie și dulceață îl așteaptă în Rai pe un suflet drept! Ați fi de acord să îndurați în această viață toate necazurile, persecuțiile și umilința cu mulțumire. Dacă în chilie ar fi plin de viermi care ar mânca trupul nostru tot restul vieții am fi bucuroși să îndurăm numai să nu cumva să pierdem bucuria cea cerească pe care a pregătit-o Dumnezeu pentru cei ce Îl iubesc pe El”.

Motovilov

Minunata transfigurare a sfântului a fost povestită de un ucenic cu mare evlavie la sfântul, pe nume: Motovilov. Întâmplarea s-a petrecut iarna, într-o zi noroasă. Motovilov stătea pe un trunchi în pădure iar Sf. Seraphim se afla în fața lui, povestindu-i despre sensul vieții creștine și explicându-i motivul vieții creștinilor pe pământ.

"Este nevoie să lăsăm Duhul Sfânt să pătrundă în inimile noastre. Toate cele bune pe care le săvârșim în numele lui Hristos, ni s-au dat prin Duhul Sfânt și le putem face mai ales prin rugăciune, care ne este tot timpul la îndemână," spunea el.

"Părinte," întrebă Motovilov, "cum aș putea vedea harul Sfântului Duh? Cum pot să-mi dau seama dacă este întru mine sau nu?"

Sf. Serafim a început să-i explice prin pilde din viețile sfinților și apostolilor dar ucenicul tot nu pricepea. Atunci bătrânul îl apucă de umeri hotărât și-i spuse, "Dragul meu frate, amândoi ne aflăm acum întru Duhul Sfânt." Atunci parcă i s-au luminat ochii lui Motovilov care a văzut cum fața bătrânului strălucea ca soarele. Inima i s-a umplut de liniște și bucurie, corpul i-a fost străbătut de căldură ca și când ar fi fost vară și în jurul lor se răspândea o mireasmă foarte plăcută. Motovilov s-a speriat de acea schimbare neobișnuită, dar mai ales de fața sfântului care strălucea. Dar sfântul i-a spus: "Nu te teme, dragă frate, că n-ai putea nici măcar să mă vezi dacă nu ai fi și tu în plinătatea Sfântului Duh. Să mulțumim Domnului că ne-a milostivit astfel."

Atunci a înțeles Motovilov cu mintea și cu inima ce înseamnă transfigurarea prin pogorârea Sfântului Duh asupra omului.

Cugetări duhovnicești

"Cititul cuvântului lui Dumnezeu trebuie să se facă în singurătate, pentru ca întreaga minte să se afunde în adevărurile din Sfânta Scriptură și să se înfierbânte până la lacrimi; de la acestea omul se încălzește tot și se umple de daruri duhovnicești care bucură mintea și inima mai tare decât orice alt cuvânt."

"Dumnezeu e foc care încălzește și aprinde inima și străfundurile trupului nostru. De aceea, când simțim răceala în inimi, aceea este de la diavol pentru că diavolul este rece. Atunci trebuie să chemăm numele Domnului, Care va veni și va încălzi inimile noastre cu o dragoste pură nu numai față de El ci și față de aproapele, iar răceala urâtorului de bine va dispărea din fața căldurii Lui."

"Trupul este un sclav iar sufletul este stăpânul, deci din mila lui Dumnezeu trupul este nevoit de boli, pentru că numai așa slăbesc patimile și ne întoarcem la omul dinlăuntru. Da, uneori bolile trupului sunt cauzate de patimile sale." -- Sfaturi duhovnicești.

"Cei care au hotărât să-I slujească Domnului Dumnezeu, trebuie să exerseze rugăciunea minții închinată Mântuitorului și să o rostească neîncetat: "Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine, păcătosul"!

"Când ne cuprinde deznădejdea, să nu ne lăsăm robiți. Mai degrabă întăriți și ocrotiți de lumina credinței, să spunem vrăjmașului cu curaj: "Ce ești tu nouă, tu care ai fost alungat de la fața lui Dumnezeu, un fugar din rai, un rob al răului? Tu nu ne poți atinge pentru că Hristos, Fiul lui Dumnezeu ne este stăpân nouă și tuturor. Piei, blestematule. Noi credem în dreaptă Crucea sa. Şarpe, te călcăm pe cap."

Imnografie

Tropar (glasul al 4-lea)

Din tinerețe L-ai îndrăgit pe Hristos, fericite, și numai Lui, Unul, ai dorit cu înflăcărare să îi slujești, prin rugăciune neîntreruptă în pustie, nevoindu-te cu inima plină de umilință dobândind iubirea lui Dumnezeu și arătându-te ales al Maicii Domnului. Pentru aceasta ne rugăm ție: Mântuiește-ne pre noi cu rugăciunile tale, preacuvioase Serafime, Părintele nostru.

Condac (glasul al 2-lea)

Frumusețea lumii și cele trecătoare lăsând, preacuvioase, te-ai sălășluit în Mănăstirea Sarovului, și acolo, îngerește viețuind, multora le-ai fost cale spre mântuire. Pentru aceasta și Hristos te-a preaslăvit pe tine, Părinte Serafime, îmbogățindu-te cu darul tămăduirilor și al minunilor. Drept aceea îți cântăm ție: Bucură-te, preacuvioase Serafime, Părintele nostru.

Acatist

Acatistul Sfantului Serafim de Sarov, mare făcător de minuni

Sursă

Legături externe

Icoane