Modificări

[[ImageImagine:Seraphim of Sarov.jpg|right|frame|Sf. Serafim de Sarov]]Cel între sfinţi sfinși [[cuvios]]ul părintele nostru '''Serafim de Sarov''' a fost un [[ascet]] rus care a trăit în [[Mănăstirea Sarov (Rusia)]] în secolul al XVIII-lea, şi și al cărui cult a cunoscut o mare răspândire în întreaga lume ortodoxă începând cu secolul XX. Este prăznuit în principal la [[2 ianuarie]], iar în unele biserici şi și la [[19 iulie]], ziua aflării [[moaştemoaște]]lor sale.

==ViaţaViașa==Sf. Serafim s-a născut în [[19 iulie]] 1754. Părinţii Părinșii săi, Isidor şi și Agatia Moshnin, locuiau în provincia rusească Kursk; Isidor era comerciant. La vârsta de 10 ani, Serafim s-a îmbolnăvit grav. În timp ce bolea a văzut-o pe [[Maica Domnului]] în somn, care i-a promis că îl va tămădui. După câteva zile a avut loc o procesiune religioasă în Kursk cu [[Icoană|icoana]] făcătoare de [[Minune|minuni]] a Maicii Domnului, preaslăvită în localitate. Datorită vremii nefavorabile, procesiunea şiși-a schimbat cursul, scurtând drumul şi și trecând pe lângă casa familiei Moshnin. După ce mama l-a dus pe copil la icoană acesta s-a vindecat repede. Încă de mic Serafim trebuia să-şi și ajute părinţii părinșii la magazinul pe care îl aveau dar afacerile nu-l încântau deloc. Tânărului îi plăcea să citească scrierile [[hagiografie|vieţile sfinţilorvieșile sfinșilor]], să meargă la biserică şi și să se retragă singur la [[rugăciune]].

La vârsta de 18 ani Serafim a hotărât să devină [[călugăr]]. Mama lui l-a binecuvântat şi și i-a dăruit o [[cruce]] de aramă, pe care a purtat-o peste haine toată viaţaviașa. Astfel a intrat la [[mănăstirea]] Sarov ca novice.

===Viaţa Viașa monahală===Încă din prima zi în mănăstire Serafim a arătat că avea două calităţi excepţionale calităși excepșionale ale vieţii vieșii sale: hrana puţină şi pușină și odihna puţinăpușină. El mânca o dată în zi, foarte puţinpușin, iar miercurea şi și vinerea nu mânca defel. După ce a primit binecuvântare de la [[stareţstareș]], adică părintele său duhovnicesc, a început tot mai des să se retragă în singurătatea pădurii pentru rugăciune şi meditaţie și meditașie religioasă. La scurt timp s-a îmbolnăvit din nou grav, fiind ţintuit șintuit la pat de boală timp de trei ani.

Încă o dată Preasfânta Fecioară i-a apărut împreună cu mai mulţi sfinţi şi mulși sfinși și l-a vindecat. Arătând spre părintele Serafim, Preasfânta Fecioară i-a spus [[apostolul Ioan|Apostolului Ioan]]: "Acesta este unul de-ai noştrinoștri." Atunci, atingându-l într-o parte cu toiagul i-a luat boala.

Serafim a depus votul monahal în 1786, pe când avea 27 de ani, luând numele care în ebraică înseamnă "înfocat" sau "arzător." Curând a fost numit [[ierodiacon]]. Serafim a făcut cinste numelui său prin puterea de foc a rugăciunii pe care o avea. Cu excepţia excepșia timpului foarte scurt în care se odihnea, restul timpului şiși-l petrecea în biserică. Prin nevoinţa nevoinșa în rugăciune şi și la slujbele bisericeşti bisericești Serafim s-a învrednicit să vadă [[înger]]ii cântând şi și slujind în biserică. În timpul [[Sfânta Liturghie|Sfintei Liturghii]] din [[Săptămâna Mare|Joia mare]], el L-a văzut pe Însuşi Însuși Domnul [[Iisus Hristos]] ca Fiu al Omului intrând în biserică înconjurat de alaiul îngeresc şi și binecuvântând pe cei ce se rugau. După această vedenie minunată sfântul nu a putut grăi o lungă perioadă de timp.

În 1793 Sf. Serafim a fost hirotonit [[ieromonah]], după care a slujit zilnic şi și s-a împărtăşit împărtășit cu [[Sfânta ÎmpărtăşanieÎmpărtășanie]] timp de un an de zile. Apoi Sf. Serafim a început să se retragă în "îndepărtata [[pustnic]]ie" — a pădurii la aproximativ cinci km depărtare de Mănăstirea Sarov. Era deja la o măsură duhovnicească înaltă. Animalele sălbatice din pădure - urşiurși, iepuri, lupi, vulpi şi și altele - veneau la coliba sfântului. Maica stareţă stareșă a Mănăstirii Diveevo, Matrona Plescheeva, a văzut cum sfântul a hrănit un urs chiar din mâna lui. "Faţa Fașa marelui părinte era minunat de luminoasă şi și veselă având o strălucire îngerească," povestea ea. În timp ce trăia în mica lui colibă din pustie, sfântul a avut mult de suferit din cauza unor tâlhari care l-au atacat. Deşi Deși era puternic din punct de vedere fizic şi și avea un topor în mână în acel moment, sfântul nu a opus rezistenţărezistenșă. Când l-au ameninţat şi ameninșat și i-au cerut banii, sfântul a lăsat jos toporul, şiși-a încrucişat încrucișat mâinile pe piept şi și s-a lăsat în mâinile lor. Aceştia Aceștia l-au lovit bestial cu coada toporului în cap până i-a pornit sângele pe nas şi și urechi, după care l-au lovit cu o buturugă şi și l-au călcat în picioare şi și l-au târât pe jos lăsându-l inconştientinconștient. Când au considerat că a murit, l-au lăsat în pace. Unicul lucru de valoare pe care l-au găsit în colibă a fost icoana Maicii Domnului cea Îndurerată (Umilenie) în faţa fașa căreia se ruga mereu Sf. Serafim. După un timp, când tâlharii au fost prinşiprinși, sfântul a depus mărturie în favoarea lor, deşi deși în urma loviturilor primite sfântul a rămas cocoşat cocoșat toată viaţaviașa.

Curând apoi a început perioada "[[stâlpnic]]ă" a vieţii vieșii sale, petrecând în rugăciune, pe o piatră, cu mâinile ridicate, aproape nemişcatnemișcat, timp de o mie de zile.

Spre sfârşitul vieţiisfârșitul vieșii, Sf. Serafim a avut o viziune minunată cu Maica Domnului, ceea de l-a determinat să devină părinte [[duhovnic]]. A început să primească pe oricine venea la el pentru ajutor sau un cuvânt de folos. Mii de oameni din toate colţurile şi colșurile și de toate felurile veneau la uşa ușa sfântului ca să se îmbogăţească îmbogășească din harul său, pe care l-a primit prin multele şi și grelele nevoinţenevoinșe. Tuturor se arăta smerit, bucuros şi și deschis. Obişnuia Obișnuia să-i primească pe toţi toși cu cuvintele: "Bucuria mea!" Pe mulţi mulși îi sfătuia să dobândească pacea sufletului şi și atunci se vor mântui oamenii din jurul lor." Indiferent ce rang aveau oamenii care veneau la el, sfântul se închina în faţa fașa lor şi și le săruta mâinile a binecuvântare. Nu avea nevoie să-i spună omul de ce a venit pentru că vedea înlăuntrul sufletului fiecăruia. Obişnuia Obișnuia să spună că veselia nu este un păcat deoarece aceasta înlătură tristeţeatristeșea, din care se naşte naște deznădejdea şi și nimic nu este mai groaznic decât aceea.

"Of, dacă aţi ştiași ști," spuse el odată unui călugăr, "ce bucurie şi dulceaţă și dulceașă îl aşteaptă așteaptă în [[Rai]] pe un suflet drept! Aţi Ași fi de acord să înduraţi îndurași în această viaţă viașă toate necazurile, persecuţiile şi umilinţa persecușiile și umilinșa cu mulţumiremulșumire. Dacă în chilie ar fi plin de viermi care ar mânca trupul nostru tot restul vieţii vieșii am fi bucuroşi bucuroși să îndurăm numai să nu cumva să pierdem bucuria cea cerească pe care a pregătit-o Dumnezeu pentru cei ce Îl iubesc pe El."

Minunata transfigurare a sfântului a fost povestită de un ucenic cu mare evlavie la sfântul, pe nume: Motovilov. Întâmplarea s-a petrecut iarna, într-o zi noroasă. Motovilov stătea pe un trunchi în pădure iar Sf. Seraphim se afla în faţa fașa lui, povestindu-i despre sensul vieţii creştine şi vieșii creștine și explicându-i motivul vieţii creştinilor vieșii creștinilor pe pământ.

"Este nevoie să lăsăm [[Duhul Sfânt]] să pătrundă în inimile noastre. Toate cele bune pe care le săvârşim săvârșim în numele lui Hristos, ni s-au dat prin Duhul Sfânt şi și le putem face mai ales prin rugăciune, care ne este tot timpul la îndemână," spunea el.

"Părinte," întrebă Motovilov, "cum aş aș putea vedea harul Sfântului Duh? Cum pot să-mi dau seama dacă este întru mine sau nu?"

Sf. Serafim a început să-i explice prin pilde din vieţile sfinţilor şi vieșile sfinșilor și apostolilor dar ucenicul tot nu pricepea. Atunci bătrânul îl apucă de umeri hotărât şiși-i spuse, "Dragul meu frate, amândoi ne aflăm acum întru Duhul Sfânt." Atunci parcă i s-au luminat ochii lui Motovilov care a văzut cum faţa fașa bătrânului strălucea ca soarele. Inima i s-a umplut de linişte şi liniște și bucurie, corpul i-a fost străbătut de căldură ca şi și când ar fi fost vară şi și în jurul lor se răspândea o mireasmă foarte plăcută. Motovilov s-a speriat de acea schimbare neobişnuităneobișnuită, dar mai ales de faţa fașa sfântului care strălucea. Dar sfântul i-a spus: "Nu te teme, dragă frate, că n-ai putea nici măcar să mă vezi dacă nu ai fi şi și tu în plinătatea Sfântului Duh. Să mulţumim mulșumim Domnului că ne-a milostivit astfel."

Atunci a înţeles înșeles Motovilov cu mintea şi și cu inima ce înseamnă transfigurarea prin pogorârea Sfântului Duh asupra omului.

==Cugetări duhovniceştiduhovnicești=="Cititul cuvântului lui Dumnezeu trebuie să se facă în singurătate, pentru ca întreaga minte să se afunde în adevărurile din [[Sfânta Scriptură]] şi și să se înfierbânte până la lacrimi; de la acestea omul se încălzeşte încălzește tot şi și se umple de daruri duhovniceşti duhovnicești care bucură mintea şi și inima mai tare decât orice alt cuvânt."

"Dumnezeu e foc care încălzeşte şi încălzește și aprinde inima şi și străfundurile trupului nostru. De aceea, când simţim simșim răceala în inimi, aceea este de la diavol pentru că diavolul este rece. Atunci trebuie să chemăm numele Domnului, Care va veni şi și va încălzi inimile noastre cu o dragoste pură nu numai faţă fașă de El ci şi faţă și fașă de aproapele, iar răceala urâtorului de bine va dispărea din faţa fașa căldurii Lui."

"Trupul este un sclav iar sufletul este stăpânul, deci din mila lui Dumnezeu trupul este nevoit de boli, pentru că numai aşa așa slăbesc patimile şi și ne întoarcem la omul dinlăuntru. Da, uneori bolile trupului sunt cauzate de patimile sale." -- ''Sfaturi duhovniceştiduhovnicești''.

"Cei care au hotărât să-I slujească Domnului Dumnezeu, trebuie să exerseze rugăciunea minţii minșii închinată Mântuitorului şi și să o rostească neîncetat: "Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieştemiluiește-mă pe mine, păcătosul"!

"Când ne cuprinde deznădejdea, să nu ne lăsăm robiţirobiși. Mai degrabă întăriţi şi ocrotiţi întăriși și ocrotiși de lumina credinţeicredinșei, să spunem vrăjmaşului vrăjmașului cu curaj: "Ce eşti ești tu nouă, tu care ai fost alungat de la faţa fașa lui Dumnezeu, un fugar din rai, un rob al răului? Tu nu ne poţi poși atinge pentru că Hristos, Fiul lui Dumnezeu ne este stăpân nouă şi și tuturor. Piei, blestematule. Noi credem în dreaptă Crucea sa. Şarpe, te călcăm pe cap."

:Din tinereţe tinereșe L-ai îndrăgit pe Hristos, fericite, şi și numai Lui, Unul, ai dorit cu înflăcărare să îi slujeştislujești, prin rugăciune neîntreruptă în pustie, nevoindu-te cu inima plină de umilinţă umilinșă dobândind iubirea lui Dumnezeu şi și arătându-te ales al Maicii Domnului. Pentru aceasta ne rugăm ţieșie: MântuieşteMântuiește-ne pre noi cu rugăciunile tale, preacuvioase Serafime, Părintele nostru.

:Frumuseţea Frumuseșea lumii şi și cele trecătoare lăsând, preacuvioase, te-ai sălăşluit sălășluit în Mănăstirea Sarovului, şi și acolo, îngereşte vieţuindîngerește vieșuind, multora le-ai fost cale spre mântuire. Pentru aceasta şi și Hristos te-a preaslăvit pe tine, Părinte Serafime, îmbogăţinduîmbogășindu-te cu darul tămăduirilor şi și al minunilor. Drept aceea îţi își cântăm ţieșie: Bucură-te, preacuvioase Serafime, Părintele nostru.

[[Categorie:Sfinți Sfinși ruși]][[Categorie:SfințiSfinși]]