Serafim al Țării Românești

Viața bisericească din Țara Românească, în a doua jumătate a secolului al XVI-lea, a fost într-o necontenită nesiguranță și frământare, cauzată de prea multele schimbări de domni petrecute în acel timp. Din acest motiv, uneori au ajuns pe scaunul mitropolitan oameni cu păstorii foarte scurte. Între ei se remarcă Eftimie II și Serafim († 1590), ierarhi cu preocupări cărturărești, apoi Eftimie III, mitropolitul lui Mihai Viteazul.

Țara României sub Serafim

După moartea lui Eftimie II, scaunul mitropolitan a fost ocupat de Serafim. Este pomenit în mai multe hrisoave de danie ale lui Alexandru II, ale fiului său Mihnea Turcitul (1566-1583) și ale lui Petru Cercel, (1583-1585). În alte acte apare, împreună cu boierii din divan, judecând anumite procese, mai ales privitoare la stăpânirea de moșii.

Serafim avea și preocupări cărturărești, fiind în legătură cu diaconul tipograf Coresi din Brașov. Astfel, în postfața Psaltirii slavone din 1577, se spune că s-a tipărit cu „porunca domnului Io Alexandru voevod și a fiului său Io Mihnea voevod și a prea-sfințitului mitropolit Serafim”. Ultima, și în același timp cea mai importantă dintre tipăriturile coresiene, a fost Evanghelia cu învățătură sau Cazania din 1581, o explicare a Evangheliilor din toate duminicile și sărbătorile anului.

În prefață se arată că o versiune slavonă a acestei lucrări s-a aflat la mitropolitul Serafim al Ungrovlahiei, fiind dată apoi diaconului Coresi, care a tradus-o în românește, împreună cu învățații preoți Iane și Mihai de la biserica Sfântul Nicolae din Șcheii Brașovului. Cartea a fost tipărită de Coresi la Brașov, cu binecuvântarea mitropoliților Serafim al Ungrovlahiei și Iacob al Ardealului.

Sfârșitul păstoriei

Păstoria lui Serafim s-a încheiat, probabil, către sfârșitul lui 1585 sau începutul anului următor. Într-o prisanie pusă de el în anul 1588, la paraclisul Bunavestire de la Snagov, pe care l-a preînnoit, se spune că „au fost alungat din scaun”. Înlăturarea din scaun i-a venit desigur din partea lui Mihnea Turcitul, când a ocupat pentru a doua oară scaunul domnesc (1585-1591), nemulțumit că mitropolitul a slujit cu credință pe dușmanul său Petru Cercel.

Probabil s-a retras la mănăstirea Snagov, unde a preinnoit paraclisul amintit (ctitoria lui Vladislav II din secolul XV) și a făcut „și celelalte case de locuință și mici chilii”. A murit în cursul anului 1590 și a fost îngropat în biserica mare a mănăstirii Snagov, având deasupra mormântului o lespede de piatră cu inscripție slavonă. Astfel, mitropolitul Serafim se numără printre cei mai de seamă vlădici munteni din această perioadă.

Surse

• Mircea Păcurariu, Istoria Bisericii Ortodoxe Române Volumul 1, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1991. ISBN 973-9130-08-9

Casetă de succesiune: Serafim al Țării Românești
Precedat de: Eftimie II	Mitropolit al Ungro-Vlahiei 1576-1586	Urmat de: Mihail I