Schitopolis: Diferență între versiuni

De la OrthodoxWiki
Salt la: navigare, căutare
(Istoria creștină și bizantină)
(corect. leg. interne)
 
(Nu s-au afișat 13 versiuni intermediare efectuate de alți 2 utilizatori)
Linia 1: Linia 1:
 +
{{Articol de calitate}}[[Fișier:The Decapolis.png|thumb|220 px|Harta Decapolisului antic, cu amplasamentul Schitopolisului]]
 
'''Schitopolis''' (gr. Σκυθόπολις), uneori '''Schitopoli''' în literatura română, '''Beit She'an''' sau '''Betșan''' la evrei, este o localitate creștină importantă în epoca bizantină în [[Țara Sfântă]], capitală a provinciei Palaestina Secunda începând cu anul 409 d.Hr..
 
'''Schitopolis''' (gr. Σκυθόπολις), uneori '''Schitopoli''' în literatura română, '''Beit She'an''' sau '''Betșan''' la evrei, este o localitate creștină importantă în epoca bizantină în [[Țara Sfântă]], capitală a provinciei Palaestina Secunda începând cu anul 409 d.Hr..
  
Linia 10: Linia 11:
 
Sub acest nume de Schitopolis, localitatea apare în două locuri în cărțile Vechiului Testament, și anume:
 
Sub acest nume de Schitopolis, localitatea apare în două locuri în cărțile Vechiului Testament, și anume:
 
*''Cartea a doua a macabeilor'' 12, 29-31:<br>
 
*''Cartea a doua a macabeilor'' 12, 29-31:<br>
"29. Şi mergând de acolo, a năvălit asupra cetăţii Schitopolis, ce era departe de Ierusalim ca la şase sute de stadii;<br>
+
"29. Şi mergând de acolo, a năvălit asupra cetății Schitopolis, ce era departe de Ierusalim ca la șase sute de stadii;<br>
30. Iar Iudeii, care locuiau acolo, mărturisind dragostea pe care o aveau faţă de ei Schitopolitenii, şi cum că şi în vremurile cele nenorocite le-au fost blânzi,<br>
+
30. Iar Iudeii, care locuiau acolo, mărturisind dragostea pe care o aveau față de ei Schitopolitenii, și cum că și în vremurile cele nenorocite le-au fost blânzi,<br>
31. Iuda şi ai săi, mulţumindu-le, i-au îndemnat ca şi de aici înainte să fie buni cu neamul Iudeilor, şi au venit la Ierusalim, când se apropia sărbătoarea Cincizecimii."
+
31. Iuda și ai săi, mulțumindu-le, i-au îndemnat ca și de aici înainte să fie buni cu neamul Iudeilor, și au venit la Ierusalim, când se apropia sărbătoarea Cincizecimii."
*''Cartea Iuditei'' 3, 10: "Şi şi-a aşezat oştirea între Ghibeea şi Schitopolis, unde a zăbovit o lună de zile, ca să îşi adune toate poverile oştirii sale."
+
*''Cartea Iuditei'' 3, 10: "Și și-a așezat oștirea între Ghibeea și Schitopolis, unde a zăbovit o lună de zile, ca să își adune toate poverile oștirii sale."
  
 
==Istoria creștină și bizantină==
 
==Istoria creștină și bizantină==
Dincolo de vechimea milenară a acestei aşezări, şi dincolo de atestările sale biblice vechi-testamentare, Schitopolisul din perioada bizantină (creștină) avea specificul că era încă puternic elenizat (elenizarea cetăţii începuse în a doua jumătate a sec. II î.Hr.), și filonul creştin din zonă era susţinut cu putere de memoria vie a Sfântului [[Ioan Botezătorul]] şi de un [[monahism]] viu. [[Moaşte]]le Sfântului Ioan Botezătorul, descoperite în zonă, erau adăpostite într-o biserică închinată lui, atestată în veacul al VI-lea<ref> Pierre Maraval, ''Lieux saints et pèlerinages d’Orient'', Éd. du Cerf, Paris, 2011, p. 286.</ref>, astfel încât Schitopolisul se afla pe traseul unora dintre închinătorii veniţi, unii de foarte departe, la Sfintele Locuri<ref>Agapie Corbu, op.cit.</ref>.
+
Dincolo de vechimea milenară a acestei așezări, și dincolo de atestările sale biblice vechi-testamentare, Schitopolisul făcea parte din [[Decapole]] în epoca [[Noul Testament|Noului Testament]] (fără să fie menționat).
  
Monahismul din ţinuturile Schitopolisului are origini egiptene, de vreme ce primii monahi de aici despre care avem informaţii scrise sunt fugari veniţi din Egipt după dezlănţuirea, la anul 400, a prigoanei contra monahilor de către patriarhul Teofil al Alexandriei, acelaşi sumbru personaj care va juca rolul principal în depunerea şi exilarea Sfântului [[Ioan Gură de Aur]]. Printre cei aproape 80 de monahi refugiaţi în Schitopolis se aflau şi vestiţii [[pustnic]]i „Fraţii Lungi“ (patru frați de sânge), între care cei mai cunoscuți erau Dioscor şi Ammoniu, prieteni şi protejaţi ai Sfântului Ioan Gură de Aur. Ei aparţineau monahilor cultivaţi ce vieţuiau în [[Sketis]], denumiţi „origenişti“ de la o vreme, continuatori ai liniei duhovniceşti contemplative, aşa cum reiese că a fost trasată de Sfântul [[Antonie cel Mare]] în epistolele sale. Chiar dacă unii dintre aceşti monahi egipteni, după cum ne spune Sozomen<ref>Sozomen, ''Istoria bisericească'', 8, 13.</ref>, vor pleca după un an la Constantinopol, cei rămaşi au făcut ca sămânţa monahismului egiptean neptic şi cultivat să încolţească în pământul Schitopolisului, iar înclinaţia spre o teologie cultă şi deschisă culturii să însoţească mereu, ca o umbră, viaţa bisericească din capitala provinciei Palestina II<ref>Agapie Corbu, op.cit.</ref>. Astfel, istoricul Sozomen spune că mulți monahi trăiau în oraș sau în împrejurimile lui, având ca rucodelie facerea de frângii și coșuri din frunzele de palmier din pădurile din împrejurimi<ref>Sozomen, "Hist. ecclés.", VIII, 13</ref>.
+
Schitopolisul din perioada bizantină (creștină) avea specificul că era încă puternic elenizat (elenizarea cetății începuse în a doua jumătate a sec. II î.Hr.), și filonul creștin din zonă era susținut cu putere de memoria vie a Sfântului [[Ioan Botezătorul]] și de un [[monahism]] viu. [[Moaște]]le Sfântului Ioan Botezătorul, descoperite în zonă, erau adăpostite într-o biserică închinată lui, atestată în veacul al VI-lea<ref> Pierre Maraval, ''Lieux saints et pèlerinages d’Orient'', Éd. du Cerf, Paris, 2011, p. 286.</ref>, astfel încât Schitopolisul se afla pe traseul unora dintre închinătorii veniți, unii de foarte departe, la Sfintele Locuri<ref>Agapie Corbu, op.cit.</ref>.
  
După aşezarea primilor monahi, în jurul anului 400, o etapă importantă în evoluţia monahismului schitopolitan o reprezintă venirea ca episcop al cetăţii, prin 466, a lui Cosma, unul dintre primii ucenici ai lui Eftimie. După ce fusese diacon al bisericii Învierii, iar mai apoi stavrofilax, Cosma a devenit ulterior unul din horepiscopii patriarhului Iuvenalie. Lui i se datorează, în bună măsură, introducerea şi susţinerea în cetatea Schitopolisului a tradiţiilor monahale din pustia Iudeii, lucru care îl va fi atras aici în anul 500 pe Sfântul [[Sava cel Sfințit]]<ref>Viața Sfântului Sava, c. 33</ref>. Şederea până în anul 507 a marelui Cuvios în ţinutul Schitopolisului va lăsa urme care, pe lângă mănăstirea întemeiată de ucenicii săi, vor întraripa inimile localnicilor evlavioşi cu idealurile sfinţeniei întruchipate de el. În următoarele sale vizite, din 518 şi 531, Sfântul Sava găseşte în cetatea şi împrejurimile Schitopolisului o viaţă monahală bine înrădăcinată, precum şi o mănăstire organizată pe lângă casa episcopului. Toate acestea arată că „dimensiunea monahală şi pustnicească a creştinismului a penetrat Biserica Schitopolisului şi a exercitat o influenţă asupra populaţiei locale. Inscripţiile descoperite în cetate şi referinţele literare înfăţişează portretul unei Biserici care creşte şi se dezvoltă. A fost întemeiată printre populaţia de limbă aramaică, condusă de un episcopat educat în cultura elenistă, iar apoi, treptat, a ajuns să fie dominată de latura pustnicească a creştinismului, răspândită de monahi.“<ref> J. Binns, ''Ascetics and Ambassadors of Christ. The monasteries of Palestine, 314-631'', Oxford, 2002, p. 147</ref>
+
Monahismul din ținuturile Schitopolisului are origini egiptene, de vreme ce primii monahi de aici despre care avem informații scrise sunt fugari veniți din Egipt după dezlănțuirea, la anul 400, a prigoanei contra monahilor de către patriarhul Teofil al Alexandriei, același sumbru personaj care va juca rolul principal în depunerea și exilarea Sfântului [[Ioan Gură de Aur]]. Printre cei aproape 80 de monahi refugiați în Schitopolis se aflau și vestiții [[pustnic]]i „Frații Lungi“ (patru frați de sânge), între care cei mai cunoscuți erau Dioscor și Ammoniu, prieteni și protejați ai Sfântului Ioan Gură de Aur. Ei aparțineau monahilor cultivați ce viețuiau în [[Sketis]], denumiți „origeniști“ de la o vreme, continuatori ai liniei duhovnicești contemplative, așa cum reiese că a fost trasată de Sfântul [[Antonie cel Mare]] în epistolele sale. Chiar dacă unii dintre acești monahi egipteni, după cum ne spune Sozomen<ref>Sozomen, ''Istoria bisericească'', 8, 13.</ref>, vor pleca după un an la Constantinopol, cei rămași au făcut ca sămânța monahismului egiptean neptic și cultivat să încolțească în pământul Schitopolisului, iar înclinația spre o teologie cultă și deschisă culturii să însoțească mereu, ca o umbră, viața bisericească din capitala provinciei Palestina II<ref>Agapie Corbu, op.cit.</ref>. Astfel, istoricul Sozomen spune că mulți monahi trăiau în oraș sau în împrejurimile lui, având ca rucodelie facerea de frângii și coșuri din frunzele de palmier din pădurile din împrejurimi<ref>Sozomen, "Hist. ecclés.", VIII, 13</ref>.
  
În secolul al VI-lea existau la Schitopolis patru biserici, închinate sfinților: [[Apostolul Toma]], [[Ioan Botezătorul]], Procopie mucenicul (8 iulie) și Vasile mucenicul (5 iulie și 28 iunie).
+
După așezarea primilor monahi, în jurul anului 400, o etapă importantă în evoluția monahismului schitopolitan o reprezintă venirea ca episcop al cetății, prin 466, a lui Cosma, unul dintre primii ucenici ai lui Eftimie. După ce fusese diacon al bisericii Învierii, iar mai apoi stavrofilax, Cosma a devenit ulterior unul din horepiscopii patriarhului Iuvenalie. Lui i se datorează, în bună măsură, introducerea și susținerea în cetatea Schitopolisului a tradițiilor monahale din pustia Iudeii, lucru care îl va fi atras aici în anul 500 pe Sfântul [[Sava cel Sfințit]]<ref>Viața Sfântului Sava, c. 33</ref>. Șederea până în anul 507 a marelui Cuvios în ținutul Schitopolisului va lăsa urme care, pe lângă mănăstirea întemeiată de ucenicii săi, vor întraripa inimile localnicilor evlavioși cu idealurile sfințeniei întruchipate de el. În următoarele sale vizite, din 518 și 531, Sfântul Sava găsește în cetatea și împrejurimile Schitopolisului o viață monahală bine înrădăcinată, precum și o mănăstire organizată pe lângă casa episcopului. Toate acestea arată că „dimensiunea monahală și pustnicească a creștinismului a penetrat Biserica Schitopolisului și a exercitat o influență asupra populației locale. Inscripțiile descoperite în cetate și referințele literare înfățișează portretul unei Biserici care crește și se dezvoltă. A fost întemeiată printre populația de limbă aramaică, condusă de un episcopat educat în cultura elenistă, iar apoi, treptat, a ajuns să fie dominată de latura pustnicească a creștinismului, răspândită de monahi.<ref> J. Binns, ''Ascetics and Ambassadors of Christ. The monasteries of Palestine, 314-631'', Oxford, 2002, p. 147</ref>
  
In 634, Byzantine forces were defeated by the Muslim army of Caliph Umar ibn al-Khattab and the city was renamed Baysan. The city was not damaged and the newly arrived Muslims lived together with its Christian population until the 8th century, but the city declined during this period.
+
În secolul al VI-lea existau la Schitopolis patru biserici, închinate sfinților: [[Apostolul Toma]], [[Ioan Botezătorul]], [[Procopie (marele mucenic)|Procopie]] marele mucenic (8 iulie) și Vasile mucenicul (5 iulie și 28 iunie).
  
On January 18, 749, Umayyad Baysan was completely devastated by the Golan earthquake of 749. A few residential neighborhoods grew up on the ruins, probably established by the survivors, but the city never recovered its magnificence.
+
În 634, forțele [[Imperiul Bizantin|bizantine]] au fost învine de armata musulmană a califului Umar ibn al-Khattab, iar Schitopolis a fost redenumit Baysan de către cuceritori. Orașul nu a fost distrus, iar musulmanii nou veniți au locuit împreună cu populația creștină până în secolul al VIII-lea, deși orașul a intrat în declin în această perioadă.
 +
 
 +
La 18 ianuarie 749, Baysanul omeiad a fost complet devastat de cutremurul ce a avut loc pe înălțimile Golan, situate în apropiere. Câteva cartiere rezidențiale au fost reconstruite pe ruinele orașului, probabil de către supraviețuitorii cutremurului, dar orașul nu a mai revenit niciodată la măreția lui din trecut.
  
 
==Personalități creștine din Schitopolis==
 
==Personalități creștine din Schitopolis==
 
===Episcopi===
 
===Episcopi===
Scythopolis had a Christian community headed by a bishop even before the Edict of Milan of 313. When the Roman province of Palaestina Secunda was set up in the 4th century with Scythopolis as its capital, the bishopric became the metropolitan see of the province.
+
Schitopolis a avut o comunitate creștină condusă de un [[episcop]], chiar înainte de [[Edictul de la Milano]] din 313. După ce în secolul al IV-lea a fost înființată provincia romană ''Palestina Secunda'', cu reședința la Schitopolis, episcopia a devenit scaunul mitropolitan al provinciei.
  
Mai mulți episcopi de Schitopolis sunt cunoscuți<ref>După: http://en.wikisource.org/wiki/Catholic_Encyclopedia_%281913%29/Scythopolis</ref>:
+
Sunt cunoscuți mai mulți episcopi de Schitopolis<ref>După: http://en.wikisource.org/wiki/Catholic_Encyclopedia_%281913%29/Scythopolis</ref>:
*Episcopul Patrophilus de Schitopolis era un prieten apropiat de-al lui Arie, pe care l-a primit la el când acesta (Arie) a fost exilat în Palestina, în anul 323. Susținător al arianismului, Patrophilus a participat la [[Sinodul I Ecumenic]] de la Niceea (325), precum și la alte sinoade ariene până în anul 360. [[Sozomen]] și [[Socrate Scolasticul]] spun că în anii 354-355 Patrophilus a urzit împreună cu [[Acachie de Cezareeea]] ([[Cezareea]] Palestinei fiind la vremea respectivă scaun mitropolitan atât pentru Schitopolis cât și pentru Ierusalim) ca să-l depună pe episcopul Maximus al Ierusalimului, care susținea Crezul de la Niceea, și să-l înlocuiască cu Chiril al Ierusalimului, pe care ei îl considerau în mod greșit ca fiind arian <ref>Theophanes, 60B-61B, in Philip Amidon, Philostorgius: Church History,
+
*Episcopul Patrophilus de Schitopolis era un prieten apropiat de-al lui Arie, pe care l-a primit la el când acesta (Arie) a fost exilat în Palestina, în anul 323. Susținător al arianismului, Patrophilus a participat la [[Sinodul I Ecumenic]] de la Niceea (325), precum și la alte sinoade ariene până în anul 360. [[Sozomen]] și [[Socrate Scolasticul]] spun că în anii 354-355 Patrophilus a urzit împreună cu [[Acachie de Cezareea]] ([[Cezareea Palestinei]] fiind la vremea respectivă scaun mitropolitan atât pentru Schitopolis cât și pentru [[Ierusalim]]) ca să-l depună pe episcopul Maximus al Ierusalimului, care susținea [[Crezul de la Niceea]], și să-l înlocuiască cu [[Chiril al Ierusalimului]], pe care ei îl considerau în mod greșit ca fiind arian <ref>Theophanes, 60B-61B, in Philip Amidon, Philostorgius: Church History,
p.221</ref>. He also supervised the exile of Eusebius of Vercelli to Scythopolis - Eusebius calls him his "jailer". In 359 he was a member of a delegation sent to Emperor Constantius II to protest against depositions of Arian clergy by Basil of Caesarea<ref>Philostorgius, book 4, section 10; Amidon p.69.</ref>. He was deposed by the Council of Seleucia in 359 and died soon after. Philostorgius mentions that in 361 his body was disinterred and his bones scattered during the pagan reaction under Julian<ref>Amidon, p.227</ref>.
+
p.221</ref>. De asemenea, Episcopul Patrophilus de Schitopolis a supervizat exilul lui Eusebiu de Vercelli la Schitopolis, Eusebiu numindu-l „temnicerul” său. În anul 359 Patrophilus de Schitopolis a făcut parte din delegația trimisă la împăratul [[Constanțiu al II-lea]] pentru a protesta împotriva depunerilor de clerici arieni efectuate de [[Vasile cel Mare|Vasile al Cezareei]].<ref>Philostorgius, book 4, section 10; Amidon p.69.</ref>. El a fost depus de către [[Sinodul de la Seleucia]] în 359 și a murit la scurt timp după aceea. Filostorgius menționează că în anul 361 trupul său a fost dezgropat și oasele împrăștiate, în perioada resurecției păgâne din timpul domniei lui [[Iulian Apostatul]]<ref>Amidon, p.227</ref>.
*Filip și Atanasie, arieni;
+
*Filip și Atanasie, arieni.
*Saturninus, prezent la [[Sinodul II Ecumenic]] (Constantinopol, 381);
+
*Saturninus, prezent la [[Sinodul II Ecumenic]] (Constantinopol, 381).
*Teodosie, prieten cu sfântul [[Ioan Gură de Aur]];
+
*Teodosie, prieten cu sfântul [[Ioan Gură de Aur]].
*Acacius, prieten cu sfântul [[Chiril al Alexandriei]];
+
*Acacius, prieten cu sfântul [[Chiril al Alexandriei]].
*Sf. Servianus, omorât de monofiziți în 452 sau 453, prăznuit la [[21 februarie]] după Martirologiul Roman<ref>http://saints.sqpn.com/butlers-lives-of-the-saints-saint-severianus-bishop-of-scythopolis-martyr/</ref>;
+
*Sf. Servianus, omorât de monofiziți în 452 sau 453, prăznuit la [[21 februarie]] după Martirologiul Roman<ref>http://saints.sqpn.com/butlers-lives-of-the-saints-saint-severianus-bishop-of-scythopolis-martyr/</ref>.
*Ioan de Schitopolis (cca. 536–550), supranumit și „Scolasticul”, care a scris mai multe lucrări împotriva ereziei monofizite; his major one's a treatise written ca. 530, defending the theory of "dioenergism",[2] against his contemporary Severus of Antioch. Another work attacked the heretic Eutyches, one of the founders of Monophysitism. We have some data about him by Photius, learned bishop of Byzantium. Hans Urs von Balthasar suggested than John was the author of much of Maximus the Confessor's scholia.<ref>http://en.wikipedia.org/wiki/John_of_Scythopolis</ref>;
+
*[[Cosma de Schitopolis|Cosma]], care a devenit episcop de Schitopolis în jurul anului 466, și a avut un rol important în dezvoltarea monahismului în această cetate.
*Theodore, who about 553 was compelled to sign an anti-origenist profession of faith, still preserved (Le Quien, "Oriens christianus." III, 681-94).
+
*[[Ioan de Schitopolis]] (cca. 536–550), supranumit și „Scolasticul”, care a scris mai multe lucrări împotriva [[erezie]]i [[Monofizitism|monofizite]].
 +
*Teodor, care în anul 553 a fost obligat să semneze „[[Anatema]] împotriva lui [[Origen]], al cărei original încă se mai păstrează<ref>Le Quien, ''Oriens christianus'', vol. III, 681-94</ref>.
  
 
===Personalități===
 
===Personalități===
 
Printre personalitățile creștine ilustre din Schitopolis se numără<ref>După: http://en.wikisource.org/wiki/Catholic_Encyclopedia_%281913%29/Scythopolis</ref>:  
 
Printre personalitățile creștine ilustre din Schitopolis se numără<ref>După: http://en.wikisource.org/wiki/Catholic_Encyclopedia_%281913%29/Scythopolis</ref>:  
*Sfântul mucenic Procopie (prăznuit la [[8 iulie]]), care aparținea clerului cetății, după cercertările hagiologului <ref>H. Delehaye, "Les Légendes hagiographiques", Paris, 1905, 144-6</ref>;  
+
*Sfântul mare mucenic [[Procopie (marele mucenic)|Procopie]] (prăznuit la [[8 iulie]]), care aparținea clerului cetății, după cercertările hagiologului <ref>H. Delehaye, "Les Légendes hagiographiques", Paris, 1905, 144-6</ref>;  
 
*Asterius, comentator al Psalmilor în secolul al IV-lea și citat cu laude de sfântul Ieronim;
 
*Asterius, comentator al Psalmilor în secolul al IV-lea și citat cu laude de sfântul Ieronim;
 
*Iosif, evreu de la școala talmudică din Tiberias convertit la creștinism, a trăit mai mulți ani la Schitopolis<ref>http://nominis.cef.fr/contenus/saint/12643/Saint-Joseph-de-Palestine.html</ref>
 
*Iosif, evreu de la școala talmudică din Tiberias convertit la creștinism, a trăit mai mulți ani la Schitopolis<ref>http://nominis.cef.fr/contenus/saint/12643/Saint-Joseph-de-Palestine.html</ref>
 
*Sfântul [[Chiril din Schitopolis]], monah și istoric al monahismului în Palestina vremii sale.
 
*Sfântul [[Chiril din Schitopolis]], monah și istoric al monahismului în Palestina vremii sale.
*sfinţii părinţi Afrodisie, Leontie, Antonie, Mel, Valerian şi Macrovie şi a mulţimii celor ce împreună cu ei au mărturisit în Schitopoli, în Palestina (prăznuiți la [[4 mai]])
+
*sfinții părinți Afrodisie, Leontie, Antonie, Mel, Valerian și Macrovie și a mulțimii celor ce împreună cu ei au mărturisit în Schitopoli, în Palestina (prăznuiți la [[4 mai]])
*Sfântul Vasile și sfinţii şaptezeci de Mucenici din Schitopolis (prăznuiți la [[28 iunie]] și [[5 iulie]])
+
*Sfântul Vasile și sfinții șaptezeci de Mucenici din Schitopolis (prăznuiți la [[28 iunie]] și [[5 iulie]])
 
*Sfânta muceniță Marato fecioara (prăznuită la [[12 noiembrie]])
 
*Sfânta muceniță Marato fecioara (prăznuită la [[12 noiembrie]])
 +
 +
==Imagini==
 +
<gallery>
 +
Fișier:Roman_street_in_Bet_She'an.jpg|Schitopolis - ruine din perioada romană
 +
Fișier:Israel_BeitShean3.jpg|Teatrul antic din Schitopolis
 +
Fișier:Bet_She'an_hypocaust.jpg|Ruinele unei băi romane
 +
Fișier:Beyt-Shean-old-city.jpg|Ruinele unei fortărețe a cruciaților
 +
</gallery>
 +
 +
==Note==
 +
<references/>
  
 
==Surse==
 
==Surse==
Linia 59: Linia 74:
 
*https://en.wikipedia.org/wiki/Scythopolis_%28see%29
 
*https://en.wikipedia.org/wiki/Scythopolis_%28see%29
 
*http://www.teologie.net/data/pdf/AC-introd-KS.pdf
 
*http://www.teologie.net/data/pdf/AC-introd-KS.pdf
 
==Note==
 
<references />
 
  
 
[[Categorie:Locuri]]
 
[[Categorie:Locuri]]

Versiunea curentă din 20 decembrie 2021 13:59

LinkFA-star.png
Această pagină este considerată a fi una de calitate de către utilizatorii acestui proiect, adică unul dintre cele mai bune articole ale proiectului.
Dacă aveți ceva de obiectat inițiați o discuție.
Harta Decapolisului antic, cu amplasamentul Schitopolisului

Schitopolis (gr. Σκυθόπολις), uneori Schitopoli în literatura română, Beit She'an sau Betșan la evrei, este o localitate creștină importantă în epoca bizantină în Țara Sfântă, capitală a provinciei Palaestina Secunda începând cu anul 409 d.Hr..

Istoria pre-creștină

Săpăturile arheologice din secolul XX au arătat că localitatea este una milenară, cel mai adânc strat arheologic, al 18-lea, dovedind urme umane încă din mileniul V î.Hr.[1].

În Vechiul Testament localitatea este menționată de mai multe ori sub numele de Beit She'an (sau Betșan), identificare confirmată în scrierile istoricului Iosif Flavius[2].

Numele grecesc de Schitopolis, din perioada elenistică, este legat de reocuparea localității cu populația scită care a invadat Palestina în secolul al VII-lea î.Hr. (cf. Herodot, I, 103-5), lăsând pe unii dintre veteranii lor în acele locuri (Plinius, "Hist. natur.", V, 16; John Malalas, "Chronographia", V, in P.G. XCVII, 236; George Syncellus, "Chronographia", 214 etc.).

Sub acest nume de Schitopolis, localitatea apare în două locuri în cărțile Vechiului Testament, și anume:

  • Cartea a doua a macabeilor 12, 29-31:

"29. Şi mergând de acolo, a năvălit asupra cetății Schitopolis, ce era departe de Ierusalim ca la șase sute de stadii;
30. Iar Iudeii, care locuiau acolo, mărturisind dragostea pe care o aveau față de ei Schitopolitenii, și cum că și în vremurile cele nenorocite le-au fost blânzi,
31. Iuda și ai săi, mulțumindu-le, i-au îndemnat ca și de aici înainte să fie buni cu neamul Iudeilor, și au venit la Ierusalim, când se apropia sărbătoarea Cincizecimii."

  • Cartea Iuditei 3, 10: "Și și-a așezat oștirea între Ghibeea și Schitopolis, unde a zăbovit o lună de zile, ca să își adune toate poverile oștirii sale."

Istoria creștină și bizantină

Dincolo de vechimea milenară a acestei așezări, și dincolo de atestările sale biblice vechi-testamentare, Schitopolisul făcea parte din Decapole în epoca Noului Testament (fără să fie menționat).

Schitopolisul din perioada bizantină (creștină) avea specificul că era încă puternic elenizat (elenizarea cetății începuse în a doua jumătate a sec. II î.Hr.), și filonul creștin din zonă era susținut cu putere de memoria vie a Sfântului Ioan Botezătorul și de un monahism viu. Moaștele Sfântului Ioan Botezătorul, descoperite în zonă, erau adăpostite într-o biserică închinată lui, atestată în veacul al VI-lea[3], astfel încât Schitopolisul se afla pe traseul unora dintre închinătorii veniți, unii de foarte departe, la Sfintele Locuri[4].

Monahismul din ținuturile Schitopolisului are origini egiptene, de vreme ce primii monahi de aici despre care avem informații scrise sunt fugari veniți din Egipt după dezlănțuirea, la anul 400, a prigoanei contra monahilor de către patriarhul Teofil al Alexandriei, același sumbru personaj care va juca rolul principal în depunerea și exilarea Sfântului Ioan Gură de Aur. Printre cei aproape 80 de monahi refugiați în Schitopolis se aflau și vestiții pustnici „Frații Lungi“ (patru frați de sânge), între care cei mai cunoscuți erau Dioscor și Ammoniu, prieteni și protejați ai Sfântului Ioan Gură de Aur. Ei aparțineau monahilor cultivați ce viețuiau în Sketis, denumiți „origeniști“ de la o vreme, continuatori ai liniei duhovnicești contemplative, așa cum reiese că a fost trasată de Sfântul Antonie cel Mare în epistolele sale. Chiar dacă unii dintre acești monahi egipteni, după cum ne spune Sozomen[5], vor pleca după un an la Constantinopol, cei rămași au făcut ca sămânța monahismului egiptean neptic și cultivat să încolțească în pământul Schitopolisului, iar înclinația spre o teologie cultă și deschisă culturii să însoțească mereu, ca o umbră, viața bisericească din capitala provinciei Palestina II[6]. Astfel, istoricul Sozomen spune că mulți monahi trăiau în oraș sau în împrejurimile lui, având ca rucodelie facerea de frângii și coșuri din frunzele de palmier din pădurile din împrejurimi[7].

După așezarea primilor monahi, în jurul anului 400, o etapă importantă în evoluția monahismului schitopolitan o reprezintă venirea ca episcop al cetății, prin 466, a lui Cosma, unul dintre primii ucenici ai lui Eftimie. După ce fusese diacon al bisericii Învierii, iar mai apoi stavrofilax, Cosma a devenit ulterior unul din horepiscopii patriarhului Iuvenalie. Lui i se datorează, în bună măsură, introducerea și susținerea în cetatea Schitopolisului a tradițiilor monahale din pustia Iudeii, lucru care îl va fi atras aici în anul 500 pe Sfântul Sava cel Sfințit[8]. Șederea până în anul 507 a marelui Cuvios în ținutul Schitopolisului va lăsa urme care, pe lângă mănăstirea întemeiată de ucenicii săi, vor întraripa inimile localnicilor evlavioși cu idealurile sfințeniei întruchipate de el. În următoarele sale vizite, din 518 și 531, Sfântul Sava găsește în cetatea și împrejurimile Schitopolisului o viață monahală bine înrădăcinată, precum și o mănăstire organizată pe lângă casa episcopului. Toate acestea arată că „dimensiunea monahală și pustnicească a creștinismului a penetrat Biserica Schitopolisului și a exercitat o influență asupra populației locale. Inscripțiile descoperite în cetate și referințele literare înfățișează portretul unei Biserici care crește și se dezvoltă. A fost întemeiată printre populația de limbă aramaică, condusă de un episcopat educat în cultura elenistă, iar apoi, treptat, a ajuns să fie dominată de latura pustnicească a creștinismului, răspândită de monahi.[9]

În secolul al VI-lea existau la Schitopolis patru biserici, închinate sfinților: Apostolul Toma, Ioan Botezătorul, Procopie marele mucenic (8 iulie) și Vasile mucenicul (5 iulie și 28 iunie).

În 634, forțele bizantine au fost învine de armata musulmană a califului Umar ibn al-Khattab, iar Schitopolis a fost redenumit Baysan de către cuceritori. Orașul nu a fost distrus, iar musulmanii nou veniți au locuit împreună cu populația creștină până în secolul al VIII-lea, deși orașul a intrat în declin în această perioadă.

La 18 ianuarie 749, Baysanul omeiad a fost complet devastat de cutremurul ce a avut loc pe înălțimile Golan, situate în apropiere. Câteva cartiere rezidențiale au fost reconstruite pe ruinele orașului, probabil de către supraviețuitorii cutremurului, dar orașul nu a mai revenit niciodată la măreția lui din trecut.

Personalități creștine din Schitopolis

Episcopi

Schitopolis a avut o comunitate creștină condusă de un episcop, chiar înainte de Edictul de la Milano din 313. După ce în secolul al IV-lea a fost înființată provincia romană Palestina Secunda, cu reședința la Schitopolis, episcopia a devenit scaunul mitropolitan al provinciei.

Sunt cunoscuți mai mulți episcopi de Schitopolis[10]:

  • Episcopul Patrophilus de Schitopolis era un prieten apropiat de-al lui Arie, pe care l-a primit la el când acesta (Arie) a fost exilat în Palestina, în anul 323. Susținător al arianismului, Patrophilus a participat la Sinodul I Ecumenic de la Niceea (325), precum și la alte sinoade ariene până în anul 360. Sozomen și Socrate Scolasticul spun că în anii 354-355 Patrophilus a urzit împreună cu Acachie de Cezareea (Cezareea Palestinei fiind la vremea respectivă scaun mitropolitan atât pentru Schitopolis cât și pentru Ierusalim) ca să-l depună pe episcopul Maximus al Ierusalimului, care susținea Crezul de la Niceea, și să-l înlocuiască cu Chiril al Ierusalimului, pe care ei îl considerau în mod greșit ca fiind arian [11]. De asemenea, Episcopul Patrophilus de Schitopolis a supervizat exilul lui Eusebiu de Vercelli la Schitopolis, Eusebiu numindu-l „temnicerul” său. În anul 359 Patrophilus de Schitopolis a făcut parte din delegația trimisă la împăratul Constanțiu al II-lea pentru a protesta împotriva depunerilor de clerici arieni efectuate de Vasile al Cezareei.[12]. El a fost depus de către Sinodul de la Seleucia în 359 și a murit la scurt timp după aceea. Filostorgius menționează că în anul 361 trupul său a fost dezgropat și oasele împrăștiate, în perioada resurecției păgâne din timpul domniei lui Iulian Apostatul[13].
  • Filip și Atanasie, arieni.
  • Saturninus, prezent la Sinodul II Ecumenic (Constantinopol, 381).
  • Teodosie, prieten cu sfântul Ioan Gură de Aur.
  • Acacius, prieten cu sfântul Chiril al Alexandriei.
  • Sf. Servianus, omorât de monofiziți în 452 sau 453, prăznuit la 21 februarie după Martirologiul Roman[14].
  • Cosma, care a devenit episcop de Schitopolis în jurul anului 466, și a avut un rol important în dezvoltarea monahismului în această cetate.
  • Ioan de Schitopolis (cca. 536–550), supranumit și „Scolasticul”, care a scris mai multe lucrări împotriva ereziei monofizite.
  • Teodor, care în anul 553 a fost obligat să semneze „Anatema împotriva lui Origen”, al cărei original încă se mai păstrează[15].

Personalități

Printre personalitățile creștine ilustre din Schitopolis se numără[16]:

  • Sfântul mare mucenic Procopie (prăznuit la 8 iulie), care aparținea clerului cetății, după cercertările hagiologului [17];
  • Asterius, comentator al Psalmilor în secolul al IV-lea și citat cu laude de sfântul Ieronim;
  • Iosif, evreu de la școala talmudică din Tiberias convertit la creștinism, a trăit mai mulți ani la Schitopolis[18]
  • Sfântul Chiril din Schitopolis, monah și istoric al monahismului în Palestina vremii sale.
  • sfinții părinți Afrodisie, Leontie, Antonie, Mel, Valerian și Macrovie și a mulțimii celor ce împreună cu ei au mărturisit în Schitopoli, în Palestina (prăznuiți la 4 mai)
  • Sfântul Vasile și sfinții șaptezeci de Mucenici din Schitopolis (prăznuiți la 28 iunie și 5 iulie)
  • Sfânta muceniță Marato fecioara (prăznuită la 12 noiembrie)

Imagini

Note

  1. A se vedea pentru detalii Wikipedia: https://en.wikipedia.org/wiki/Beit_She%27an
  2. Cf. http://en.wikisource.org/wiki/Catholic_Encyclopedia_%281913%29/Scythopolis
  3. Pierre Maraval, Lieux saints et pèlerinages d’Orient, Éd. du Cerf, Paris, 2011, p. 286.
  4. Agapie Corbu, op.cit.
  5. Sozomen, Istoria bisericească, 8, 13.
  6. Agapie Corbu, op.cit.
  7. Sozomen, "Hist. ecclés.", VIII, 13
  8. Viața Sfântului Sava, c. 33
  9. J. Binns, Ascetics and Ambassadors of Christ. The monasteries of Palestine, 314-631, Oxford, 2002, p. 147
  10. După: http://en.wikisource.org/wiki/Catholic_Encyclopedia_%281913%29/Scythopolis
  11. Theophanes, 60B-61B, in Philip Amidon, Philostorgius: Church History, p.221
  12. Philostorgius, book 4, section 10; Amidon p.69.
  13. Amidon, p.227
  14. http://saints.sqpn.com/butlers-lives-of-the-saints-saint-severianus-bishop-of-scythopolis-martyr/
  15. Le Quien, Oriens christianus, vol. III, 681-94
  16. După: http://en.wikisource.org/wiki/Catholic_Encyclopedia_%281913%29/Scythopolis
  17. H. Delehaye, "Les Légendes hagiographiques", Paris, 1905, 144-6
  18. http://nominis.cef.fr/contenus/saint/12643/Saint-Joseph-de-Palestine.html

Surse