Modificări

[[ImageImagine:Transfiguration.jpg|right|frame|Schimbarea la Faţă Față a Mântuitorului nostru [[Iisus Hristos]]]]La şase zile după ce '''Schimbarea la Față''' a spus ucenicilor Săi: "Sunt unii Mântuitorului este unul din cei ce stau aici care nu vor gusta moartea până ce nu vor vedea [[Împărăţia lui DumnezeuPraznice Împărătești|Praznicele împărătești]] ale [[Biserica Ortodoxă|Bisericii Ortodoxe]] venind întru putere" (Matei 16, 28; Marcu 9, 1), Iisus îi luă pe [[ApostoliPraznic|sărbătorită]]i Săi preferaţi: Petru, Iacov şi Ioan; ducându-i deoparte, urcă pe un munte înalt - muntele Taborului în Galileea - ca să se roage. Se cuvenea într-adevăr ca cei care aveau să asiste la suferinţa Sa la Ghetsimani şi care aveau să fie martorii cei mai importanţi ai Patimilor Sale, să fie pregătiţi pentru această încercare prin priveliştea slăvirii Sale: Petru, pentru că tocmai îşi mărturisise credinţa în dumnezeirea Sa; Iacov, căci a fost primul care a murit pentru Hristos; şi Ioan care mărturisi din experienţa sa slava dumnezeiască, făcând să răsune ca "fiu al tunetului" teologia Cuvântului întrupat[[6 august]].

El îi urcă [[Iisus Hristos]] împreună cu cei trei ucenici, Apostolii [[Apostolul Petru|Petru]], [[Apostolul Iacov (fiul lui Zevedei)|Iacov]] și [[Apostolul Ioan|Ioan]] au mers pe munte[[Muntele Tabor]] unde, ca simbol al înălţării spirituale care, din virtute în virtutetimp ce Îl priveau, duce la dragoste, virtute supremă care deschide calea contemplării dumnezeieştiMântuitorul a început să strălucească foarte puternic. Această înălţare era de fapt esenţa întregii vieţi a Domnului careÎn timpul acestei străluciri, fiind îveşmântat au venit [[Ilie Tesviteanul|Ilie]] și [[Moise]] și au vorbit cu slăbiciunea noastră, ne-a deschis drumul către Tatăl, învăţându-ne că isihia (liniştirea) este mama rugăciunii, iar rugăciunea este cea care arată către noi slava lui DumnezeuEl. Ucenicii au fost foarte uimiți și înspăimântați.

"Şi pe când se ruga, deodată, faţa Sa deveni o alta, Se schimbă şi sclipi ca soarele, în timp ce hainele sale deveniră strălucitoareAceastă întâmplare dezvăluie divinitatea lui Iisus Hristos, înainte de un alb scânteietor, cum nu poate înălbi pe pământ înălbitorul" (Marcu 9Patimile Sale, 3). Cuvântul lui Dumnezeu întrupat îşi arăta astfel strălucirea naturală a slavei dumnezeieştiîncât ucenicii să înțeleagă, pe care o avea în El însuşi şi pe care o păstrase după Întruparea Înălțarea Sa, dar care rămânea ascunsă sub acoperământul trupului. Încă de la zămislirea Sa în pântecele Fecioarei, întrcă El este cu adevărat Fiul lui [[Dumnezeu Tatăl]] și că Patimile Sale au fost acceptate cu bună știință ([[Evanghelia după Marcu|Marcu]] 9:2-adevăr, dumnezeirea S-a unit cu natura trupească iar slava divină a devenit, în mod ipostatic, slava trupului asumat9). Ceea ce Hristos le arăta Apostolilor Săi în vârful muntelui nu era deci o privelişte nouăDe asemenea, ci manifestarea strălucită în El a îndumnezeirii naturii omeneşti - inclusiv trupul - şi a unirii Sale cu splendoarea dumnezeiascăne arată posibilitatea propriei noastre [[Îndumnezeire|îndumnezeiri]].

Spre deosebire Această întâmplare a subiectul unei dispute între Sfântul [[Grigorie Palama]] și [[Varlaam din Calabria]]. Varlaam credea că lumina strălucirii lui Iisus era lumină creată, în timp ce Grigorie Palama susținea că ucenicilor le-a fost dat [[har]]ul de faţa a percepe lumina necreată a lui Moise care strălucise de o slavă venită din afara după revelaţia din Muntele Sinai (cfDumnezeu. Exod 34Acest fapt susține argumentul lui Grigorie, 29)mai larg, faţa lui Hristos apăru cum că noi nu-l putem cunoaște pe muntele Taborului ca un izvor de luminăDumnezeu în ''esența'' Sa, izvor al vieţii dumnezeieşti făcută accesibilă omului şi care se răspândea şi pe "veşmintele" dar Îl putem cunoaște în ''energiile'' Sale, adică asupra lumii din afară dar şi pe lucrurile făcute de activitatea şi civilizaţia omeneascămăsură ce El Însuși se revelează.

"El s-a schimbat Mențiuni ale Schimbării la Faţă, ne confirmă Sfântul Față se găsesc în [[Sfânta Scriptură]]: [[Ioan DamaschinEvanghelia după Matei|Matei]], nu asumând ceea ce El nu era ci arătându17:1-le Apostolilor Săi ceea ce El era8, deschizându[[Evanghelia după Marcu|Marcu]] 9:2-le ochii şi9, din orbi cum erau, făcându-i văzători" (Sfântul Ioan Damaschin, ''Predică la Schimbarea la Faţă'', 12 [[Evanghelia după Luca|Luca]] 9:28- PG 9636, 564). Hristos deschise ochii Apostolilor Săi iar aceştia, cu o privire transfigurată de puterea Duhului Sfânt, văzură lumina dumnezeiască indisociabil unită cu trupul Sau. Fură deci ei înşişi schimbaţi la faţă şi primiră prin rugăciune puterea de a vedea şi cunoaste schimbarea survenită în natura noastră datorate unirii sale cu Cuvântul (Sf. și [[Grigore PalamaA doua epistolă sobornicească a Sfântului Apostol Petru|II Petru]])1:16-19.

==Semnificația teologică==La șase zile după ce a spus ucenicilor Săi: "Precum soarele pentru cele ale simţurilor, aşa este Sunt unii din cei ce stau aici care nu vor gusta moartea până ce nu vor vedea [[Împărăția lui Dumnezeu pentru cele ale sufletului]] venind întru putere" (Sf. Matei 16, 28; Marcu 9, 1), Iisus îi luă pe [[Grigore TeologulApostoli]])i Săi preferați: Petru, de aceea autorii Evangheliilor spun că faţa DumnezeuluiIacov și Ioan; ducându-Omi deoparte, care este "lumina cea adevărată Care luminează urcă pe tot omul care vine un munte înalt - muntele Taborului în lume" (Ioan 1, 9), sclipea Galileea - ca soarelesă se roage. Dar Se cuvenea într-adevăr ca cei care aveau să asiste la suferința Sa la Ghetsimani și care aveau să fie martorii cei mai importanți ai Patimilor Sale, să fie pregătiți pentru această lumină era încercare prin priveliștea slăvirii Sale: Petru, pentru că tocmai își mărturisise credința în fapt incomparabil superioară oricărei lumini dumnezeirea Sa; Iacov, căci a fost primul care a simţurilor şimurit pentru Hristos; și Ioan care mărturisi din experiența sa slava dumnezeiască, incapabili făcând să îi mai suporte strălucirea inaccesibilă, Apostolii căzură la pământrăsune ca "fiu al tunetului" teologia Cuvântului întrupat.

Lumina nematerialăEl îi urcă pe munte, necreată şi situată în afara timpuluica simbol al înălțării spirituale care, aceasta era Împărăţia lui Dumnezeu venit întru puterea Duhului Sfânt, după cum Domnul promisese Apostolilor Săi. Întrevăzută atunci pentru o clipă, această lumină va deveni moştenirea veşnică a aleşilor din virtute în Împărăţievirtute, când Hristos va veni din nouduce la dragoste, strălucind în toată scânteierea slavei Salevirtute supremă care deschide calea contemplării dumnezeiești. Va reveni învăluit în lumină, în această lumină care Această înălțare era de fapt esența întregii vieți a strălucit în Tabor şi Domnului care a ţâşnit din mormânt în ziua Învierii Sale, şi carefiind înveșmântat cu slăbiciunea noastră, răspândindune-se asupra sufletului şi trupului celor aleşia deschis drumul către Tatăl, îi va face să strălucească şi pe ei "precum soarele" învățându-ne că isihia (cf. Matei 13:43liniștirea)este mama rugăciunii, iar rugăciunea este cea care arată către noi slava lui Dumnezeu.

"Dumnezeu este luminăŞi pe când se ruga, deodată, iar vederea fața Sa este luminădeveni o alta, Se schimbă și sclipi ca soarele, în timp ce hainele sale deveniră strălucitoare, de un alb scânteietor, cum nu poate înălbi pe pământ înălbitorul" (Sfântul [[Simeon Noul Teolog]], ''Discurs Etic'' VMarcu 9, 2763). Asemeni Apostolilor Cuvântul lui Dumnezeu întrupat își arăta astfel strălucirea naturală a slavei dumnezeiești, pe care o avea în vârful TaboruluiEl însuși și pe care o păstrase după Întruparea Sa, numeroşi dar care rămânea ascunsă sub acoperământul trupului. Încă de la zămislirea Sa în pântecele [[SfinţiMaica Domnului|Fecioarei]] au fost martorii acestei revelări , într-adevăr, dumnezeirea S-a lui Dumnezeu unit cu natura trupească iar slava divină a devenit, în luminămod ipostatic, slava trupului asumat. Totuşi lumina Ceea ce Hristos le arăta Apostolilor Săi în vârful muntelui nu este pentru ei doar un subiect de contemplaţieera deci o priveliște nouă, ci şi harul îndumnezeitor care le permite sa "vadă" pe Dumnezeu, astfel încât se confirmă cuvintele Psalmistului : "întru lumina Ta vom vedea lumină" (Psalmii 35:10)manifestarea strălucită în El a îndumnezeirii naturii omenești - inclusiv trupul - și a unirii Sale cu splendoarea dumnezeiască.

În mijlocul acestei slăvite privelişti se arătară - alături Spre deosebire de Domnul - fața lui Moise şi Ilie, doi mari profeţi care strălucise de o slavă venită din afară după revelația din Vechiul Testament[[Muntele Sinai]] (cf. Exod 34, reprezentând respectiv Legea şi Proorocii29), care îl mărturiseau fața lui Hristos apăru pe muntele Taborului ca stăpân al celor vii şi al celor morţi (Moise a murit înainte un izvor de a intra în Pământul Făgăduinţei iar Ilie a fost dus într-un loc tainic fără să cunoască moartea). Şi vorbeau cu El, în lumină, despre Exodul izvor al vieții dumnezeiești făcută accesibilă omului și care se răspândea și pe care avea să îl înfăptuiască la Ierusalim„veșmintele” Sale, adică Patimile Sale, căci prin Patimi şi prin Cruce această slăvire trebuia să fie dată oamenilorasupra lumii din afară dar și pe lucrurile făcute de activitatea și civilizația omenească.

Ieşiţi afară din ei înşişi„El s-a schimbat la Față, răpiţi în contemplarea luminii dumnezeieştine confirmă Sfântul [[Ioan Damaschin]], Apostolii erau copleşiţi ca de un somn şi "neştiind nu asumând ceea ce El nu era ci arătându-le Apostolilor Săi ceea ce ziceEl era, Petru îi spuse lui Iisus: Stăpânedeschizându-le ochii și, ce bine ar fi să rămânem aici; dacă vrei vom face trei corturi: unul pentru tinedin orbi cum erau, unul pentru Moise si unul pentru Ilie". Întorcândufăcându-şi apostolul de i văzători” (Sfântul Ioan Damaschin, ''Predică la Schimbarea la aceasta dorinţă prea omeneascăFață'', ce consta în a se mulţumi de bucuria pământească a luminii12 - PG 96, Domnul le arată atunci un "cort" mai bun şi un lăcaş cu mult mai înalt pentru a sălăşlui în el slava Sa564). Un nor luminos veni să îi acopere cu umbra Sa, Hristos deschise ochii Apostolilor Săi iar glasul Tatălui Se făcu auzit în mijlocul acestui noraceștia, mărturisind pe Domnul: "Acesta este Fiul Meu prea-iubit, în care am bine-plăcut; ascultaţi cu o privire transfigurată de El". Acest nor era harul puterea [[Duhul Sfânt|Duhului înfierii şiSfânt]], văzură lumina dumnezeiască indisociabil unită cu trupul Sau. Fură deci ei înșiși schimbați la fel ca şi la Botezul Său față și primiră prin rugăciune puterea de a vedea și cunoaște schimbarea survenită în Iordan, glasul Tatălui mărturisea pe Fiul şi arăta că cele trei entităţi ale Sfintei Treimi, întotdeauna unite, participă la Mântuirea omuluinatura noastră datorate unirii sale cu Cuvântul (Sf. [[Grigore Palama]]).

Lumina lui „Precum soarele pentru cele ale simțurilor, așa este Dumnezeupentru cele ale sufletului” (Sf. [[Grigore Teologul]]), de aceea autorii Evangheliilor spun că fața Dumnezeului-Om, care permisese mai întâi Apostolilor să îl "vadă" este „lumina cea adevărată Care luminează pe Hristos, îi ridică la o stare superioară viziunii şi cunoştinţei omeneşti cînd ea străluci mai puternic. Ieşiţi în afară de tot ce este vizibil şi chiar din ei înşişi, ei pătrunseră atunci omul care vine în întunericul supra-luminoslume” (Ioan 1, în care Dumnezeu petrece (Psalmii 17:129) şi "închizând uşa simţurilor lor", ei primiră revelaţia Tainei Treimiisclipea ca soarele. Dar această lumină era în fapt incomparabil superioară oricărei lumini a simțurilor și, care este incapabili să îi mai presus de orice afirmaţie şi de orice tăgăduire (Teologia mistică a Sfântului [[Dionisie Areopagitul]] a fost aplicată Tainei Schimbării suporte strălucirea inaccesibilă, Apostolii căzură la Faţă în principal de către Sf. Grigore Palama)pământ.

Încă insuficient pregătiţi revelaţiei unor asemenea taineLumina nematerială, căci nu trecuseră încă prin încercarea Cruciinecreată și situată în afara timpului, Apostolii se înspăimântară cumplitaceasta era Împărăția lui Dumnezeu venit întru puterea Duhului Sfânt, după cum Domnul promisese Apostolilor Săi. Dar când îşi ridicară capeteleÎntrevăzută atunci pentru o clipă, îl vazură pe Iisusaceastă lumină va deveni moștenirea veșnică a aleșilor în Împărăție, singurcând Hristos va veni din nou, redevenit ca mai înainte, Care se apropie de ei şi îi liniştistrălucind în toată scânteierea slavei Sale. ApoiVa reveni învăluit în lumină, coborând în această lumină care a strălucit în Tabor și care a țâșnit din muntemormânt în ziua Învierii Sale, El le ceru să nu vorbească nimănui de cele ce văzuserăși care, până când Fiul Omului nu răspândindu-se asupra sufletului și trupului celor aleși, îi va scula din morţiface să strălucească și pe ei „precum soarele” (cf. Matei 13:43).

Sărbătoarea Schimbării la Faţă „Dumnezeu este deci prin excelenţă aceea a îndumnezeirii naturii noastre omeneşti şi a participării trupului nostru trecător la bunurile veşnicelumină, iar vederea Sa este lumină” (Sfântul [[Simeon Noul Teolog]], ''Discurs Etic'' V, care sunt mai presus de fire276). Înainte chiar de Asemeni Apostolilor în vârful Taborului, numeroși [[Sfinți]] au fost martorii acestei revelări a îndeplini Mântuirea noastră prin Patimile Sale, Mântuitorul arată atunci că scopul venirii Sale lui Dumnezeu în lume era tocmai să aducă pe tot omul la contemplaţia slavei Sale dumnezeieştilumină. Din acest motiv sărbătoarea Schimbării la Faţă i-a atras în mod deosebit Totuși lumina nu este pentru ei doar un subiect de contemplație, ci și harul îndumnezeitor care le permite sa „vadă” pe călugăriDumnezeu, care şi-au închinat întreaga viaţă căutării acestei luminiastfel încât se confirmă cuvintele Psalmistului: „întru lumina Ta vom vedea lumină” (Psalmii 35:10).

Numeroase Mănăstiri au fost închinate În mijlocul acestei Sărbătorislăvite priveliști se arătară - alături de Domnul - Moise și Ilie, mai ales după doi mari profeți din [[isihasm|controversa isihastăVechiul Testament]] din secolul XIV, despre natura luminii din Tabor şi despre contemplaţie. De notat de asemenea căreprezentând respectiv Legea și [[Prooroc]]ii, după o tradiţie care circula pe vremea iconoclasmului, prima Icoană, scrisă îl mărturiseau ca stăpân al celor vii și al celor morți (Moise a murit înainte de înşişi Apostolii, a intra în Pământul Făgăduinței iar Ilie a fost aceea a Schimbării dus într-un loc tainic fără să cunoască moartea). Şi vorbeau cu El, în lumină, despre Exodul pe care avea să îl înfăptuiască la Faţă. E vorba desigur mai puţin de un fapt istoric cât de o interpretare simbolicăIerusalim, adică Patimile Sale, prezentând legătura intimă întreţinută de tradiţia Bisericii între arta Icoanei şi căci prin Patimi și prin [[Cruce]] această Sărbătoare a vederii lui Hristos întru slavăslăvire trebuia să fie dată oamenilor.

[[esfr:TransfiguraciónTransfiguration]][[mk:Преображение на Господ Исус Христос]]