Scara dumnezeiescului urcuș

De la OrthodoxWiki
Versiunea din 30 martie 2019 06:59, autor: Sîmbotin (Discuție | contribuții) (Scara Raiului în Țările Române: text cursiv (nume de carte))
(dif) ← Versiunea anterioară | Versiunea curentă (dif) | Versiunea următoare → (dif)
Salt la: navigare, căutare

Scara dumnezeiescului urcuș este un tratat ascetic despre părăsirea păcatului și înaintarea pe calea virtuților, în vederea obținerii mântuirii. Deși a fost scrisă de Sfântul Ioan din Sinai pentru monahi, a devenit, după Sfânta Scriptură, una din lucrările cele mai importante și mai influente folosite în Biserică pentru povățuirea credincioșilor spre o viață plăcută lui Dumnezeu.

Acest articol face parte din seria
Spiritualitate ortodoxă
Sfintele Taine
BotezulMirungerea
Sf. ÎmpărtășanieSpovedania
CăsătoriaPreoția
Sf. Maslu
Starea omului
PăcatulPatimaVirtutea
RaiulIadul
Păcate
Păcate strigătoare la cer
Păcate capitale
Alte păcate
Păcatele limbii
Virtuți
Virtuțile teologice

CredințaNădejdeaIubirea

Virtuțile morale

ÎnțelepciuneaSmerenia
RăbdareaStăruința în bine
PrieteniaIertareaBlândețea
PaceaMilaDreptateaHărnicia

Etapele vieții duhovnicești
Despătimirea (Curățirea)
Contemplația
Îndumnezeirea
Isihasm
Trezvia Pocăința
IsihiaDiscernământul
Mintea
Asceza
FecioriaAscultarea
StatorniciaPostul
SărăciaMonahismul
Rugăciunea
ÎnchinareaCinstirea
Pravila de rugăciune
Rugăciunea lui Iisus
Sf. MoașteSemnul Sf. Cruci
Sfinții Părinți
Părinții apostolici
Părinții pustiei
Părinții capadocieni
Filocalia
Scara dumnezeiescului urcuș
Editați această casetă

Există și o icoană a Scării Raiului. Aceasta prezintă mai mulți oameni (de regulă monahi) care urcă pe o scară; la capătul de sus al scării se găsește Domnul Iisus Hristos, gata să îi primească în rai pe cei care urcă. De asemeni, apar îngeri care îi ajută pe cei aflați pe scară și diavoli care aruncă înspre ei săgeți sau încearcă să îi tragă jos, aruncându-i în iad (adesea reprezentat ca un balaur cu gura deschisă). Aproape în toate reprezentările apare cel puțin o persoană care cade.

Istoricul Scării

În vremea când era un sihastru trăind în Peninsula Sinai, Sfântul Ioan era cunoscut pentru smerenia și ascultarea sa, precum și pentru înțelepciunea și discernământul său (obținute printr-o îndelungată experiență spirituală). Avea o reputație de foarte bun cunoscător în ceea ce privește modul în care trebuie dusă o viață duhovnicească. Sfântul Ioan, egumen al Mănăstirii Rait, i-a cerut într-o zi Sfântului Ioan Scărarul (cunoscut și ca Ioan din Sinai) să scrie lucrurile pe care le cunoștea într-o carte. La început, Sfântul Ioan Scărarul ezită să-și asume o astfel de sarcină, dar în cele din urmă a ascultat rugămintea egumenului din Rait și a început să scrie Scara (mai târziu numită Scara sfintelor nevoințe ale desăvârșirii). Sfântul Ioan a primit numele de "Scărarul" (Climax sau Climacus, adică "al Scării") datorită lucrării sale. Scrierea Scării a fost comparată mai târziu în monahism cu primirea Legii pe muntele Sinai de către Sfântul prooroc Moise.

Această lucrare a fost folosită mai întâi de monahi. Până în zilele noastre, aceștia o citesc în special în timpul Postului Mare. Este una din scrierile recomandate în perioadele de post și pentru cei care mai sunt "în lume", însă numai cu precauție și sub sfătuirea unui Părinte duhovnicesc[1]. Această lucrare și-a lăsat amprenta asupra vieților multor sfinți precum Sf. Teodor Studitul, Sf. Serghie de Radonej, Sf. Iosif de Volokolamsk, Sf. Petru Damaschinul, Sf. Teofan Zăvorâtul și mulți alți părinți duhovnicești.

Structură și scopuri

Scopul tratatului este de a fi un ghid în urmarea unei vieți închinate întru totul lui Dumnezeu. Metafora scării, asemănătoare cu cea din viziunea Patriarhului Iacov, este folosită pentru a descrie modul în care cineva poate urca spre Împărăția Cerurilor, începând cu renunțarea la lume și sfârșind în Rai, împreună cu Domnul. Lucrarea este împărțită în treizeci de capitole, fiecare ocupându-se de un păcat sau de o virtute anume. Inițial, capitolele erau numite logoi, dar astăzi sunt mai cunoscute ca "trepte". Conținutul, ca și în cazul Legilor primite de Moise, nu cuprinde în primul rând reguli, reglementări de tot felul, ci mai ales observații asupra practicilor existente. Adesea, limbajul folosit este metaforic, pentru a ilustra mai bine natura păcatului sau a virtuții. În ansamblu, tratatul urmează o linie progresivă, pornind de la renunțarea la lume către sfârșitul care este viața trăită întru iubirea lui Dumnezeu.

Treptele Scării

Treptele Scării (după traducerea N. Corneanu) sunt următoarele:

  1. Despre lepădarea de lume
  2. Despre neîmpătimire, adică neîntristare
  3. Despre înstrăinare
  4. Despre ascultare
  5. Despre pocăință
  6. Despre amintirea de moarte
  7. Despre bucuria plânsului
  8. Despre nemâniere și blândețe
  9. Despre ținerea de minte a răului
  10. Despre grăirea de rău
  11. Despre limbuție și tăcere
  12. Despre minciună
  13. Despre trândăvie
  14. Despre preaiubitul și vicleanul stăpân care este stomacul
  15. Despre puritate și înfrânare
  16. Despre iubirea de arginți
  17. Despre sărăcia alergătoare către cer
  18. Despre nesimțire (scil. indolență, insensibilitate)
  19. Despre somn și rugăciune și despre cântarea de psalmi în comun
  20. Despre privegherea trupească și duhovnicească
  21. Despre nebărbăteasca temere
  22. Despre slava deșartă
  23. Despre mândrie și blasfemie
  24. Despre blândețe, simplitate, nerăutate și viclenie
  25. Despre minunata smerenie
  26. Despre deosebirea gândurilor (discernământul). Recapitularea pe scurt a celor XXVI cuvinte anterioare.
  27. Despre isihia (liniștea) trupului și sufletului
  28. Despre sfânta și fericita rugăciune
  29. Despre liberarea de patimi (apathia), despre desăvârșire și despre învierea sufletului
  30. Despre legătura celor trei virtuți, adică credința, nădejdea și dragostea.

Lucrarea se sfârșește cu un Cuvânt către păstor (stareț), adresat Sf. Ioan din Rait.

Despre citirea Scării

Ca orice alt text ascetic sau duhovnicesc, și acesta ar trebui citit cu grijă. Dat fiind că publicul pentru care a fost scris era unul de monahi, limbajul este foarte puternic, foarte dur atunci când compară viața în lume cu viața închinată lui Dumnezeu. Acesta este unul din motivele pentru care această lucrare ar trebui citită sub îndrumarea unui părinte duhovnicesc. Scara ar trebui citită cu mare atenție și concentrare, pentru a încerca urmarea pe cât posibil a vieții monahilor. Dar se poate citi și câte o treaptă, individual. Este important ca un părinte duhovnicesc să fie implicat pentru a putea să-l ajute și să-l călăuzească pe cel care citește.

Scara Raiului în Țările Române

Leastvița este denumirea sub care a circulat în Țările Române până în perioada modernă scrierea Sfântului Ioan Scărarul, Scara dumnezeiescului urcuș, mai cu seamă în urma traducerii făcute de Sfântul Varlaam, traducerea cu cea mai largă răspândire și având impactul cel mai puternic în epocă.

Ediții românești

Scara raiului este una din cele mai cunoscute cărți din literatura duhovnicească ortodoxă, drept care a cunoscut o serie lungă de traduceri, dintre care prima a aparținut mitropolitului Moldovei, Varlaam, datând din 1618. Un istoric pe larg al traducerilor Scării în limba română îl găsim în studiul introductiv realizat de Mitropolitul Nicolae (Corneanu) al Banatului la propria sa traducere a Scării.

Cele mai cunoscute ediții contemporane ale Scării" sunt:

Ambele ediții cuprind câte un studiu introductiv foarte bine documentat despre viața Sf. Ioan Scărarul, despre locul Scării în spiritualitatea ortodoxă și despre diferitele ediții și traduceri ale lucrării.

Tema/motivul Leastviței în arta populară și cultă românească

În Ţările Române, lucrarea ce a fost cunoscută sub denumirea de Leastvița a avut o mare răspândire și un impact deosebit, motivul scrierii fiind zugrăvit pe pereții mănăstirilor Sucevița și Râșca. De asemenea este prezent în sculptura stâlpilor de la case sau în ouăle încondeiate. În secolul al XX-lea' Constantin Brâncuși folosește motivul Leastviței pentru Coloana Infinitului de la Târgu Jiu. Motivul rămâne actual, numeroși artiști plastici și meșteri populari continuă să-l folosească.

Istoricul Leastviței în Ţările Române

Pătrunderea scrierii în Ţările Române s-a făcut prin manuscrisele grecești, dar cel mai probabil prin traducerile slavone. Manuscrisele în limba slavonă s-au păstrat din secolul al XV-lea. De aici provine și denumirea de "Leastvița" sau "Lestvița". Unii cercetători sunt de părere că "Scara" a pătruns prin manuscrisele grecești mult mai devreme și de aici a fost tradusă direct în limba română. Aceasta se explică prin receptivitatea culturii românești fața de modelul bizantin. Popularitatea ei trebuie să fi fost mare, de vreme ce Î. P. S. Mitropolit Corneanu afirmă că "episcopi și călugări, voievozi și înalți demnitari, târgoveți și săteni, bărbați și femei, toți au citit cu același nesaț stepenele (treptele) suitoare către cer ale Lestviței". Familii de creștini păstrau în casele lor Leastvița alături de Sfânta Scriptură sau Cartea de rugăciuni. În Învățăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Teodosie întâlnim de în nenumărate rânduri referiri la Cuviosul Ioan Scărarul.

Prima traducere cunoscută a Scării în limba română aparține Mitropolitului Varlaam(?-1657), canonizat de B. O. R. în anul 2007, la 350 de ani de la moartea sa, , făcută pe când era călugăr la mănăstirea Secu(1602-1613). Varlaam traduce într-o limbă vie, aceea care se vorbea pe vremea lui în nordul Moldovei și nu urmează servil topica originalului:

"Ca de mult preț și sufletului de folos aciastia carte ce o au agonisit cu trudă fericitul acela și svântul egumenul de svânta mănăstiria Sinaei. Părinți și frați întru Hristos, numai pentru numele aceștiia cărți ce se chiama Leastvița, adeca Scara. . . "

Deși nu s-a tipărit, a avut o largă circulație în copii manuscrise. Reprezintă un moment de cotitură, căci dă un puternic avânt isihasmului românesc, făcându-l de aici înainte accesibil și laicilor. Deși s-a crezut inițial că Varlaam a tradus după un manuscris slavon, s-a demonstrat că sursa a constituit-o manuscrisul neogrec al lui Maximos Margunios.

Importanța Leastviței în renașterea isihasmului în Ţările Române

Deși Isihasmul pătrunde în Ţările Române încă din secolul al XIV-lea, a avut o răspândire mai mult în rândul monahilor și sihaștrilor. Mitropolitul Tit Simedrea arată că spiritualitatea filocalică pătrunde mult mai devreme, prin călugării români ce s-au nevoit la Muntele Athos. Mitropolitul scoate la iveală faptul că în jurul Cuviosului Grigorie Sinaitul s-au nevoit și călugări români.

Dar numai prin traducerea Mitropolitului Varlaam, Leastvița devine accesibilă în limba română și astfel cunoscută de cât mai mulți cititori. De altfel , traducerea s-a făcut dintr-o necesitate. În secolul al XVII-lea, puțini mai cunoșteau limba slavonă, cu atât mai puțin limba greacă. Prin această traducere, isihasmul românesc se răspândește în popor, dovadă fiind folosirea motivului Leastviței la încondeierea ouălor sau la sculptarea stâlpilor de la case.

Importanța Leastviței în particularizarea Rugăciunii lui Iisus

Popularitatea pe care Cuviosul Ioan Scărarul a cunoscut-o în Ţările Române i-a făcut pe unii să creadă că Rugăciunea lui Iisus ar fi circulat aici, mai mult ca în altă parte, sub forma monologică (monologhistos), conform recomandării Cuviosului din Cuvântul al XXVIII:

"Nu te porni la vorbărie, ca nu cumva prin căutarea cuvintelor să ți se împrăștie mintea. Un cuvânt al vameșului a făcut pe Dumnezeu îndurător și un cuvânt spus cu credință a mântuit pe tâlhar. Multă vorbărie în rugăciune pricinuiește minții năluciri și împrăștiere. Iar un singur cuvânt (Iisus) o adună". Rugăciunea monologică este puțin răspândită, e de părere Kallistos Ware:"Formula verbală poate fi scurtată. . . sau chiar numai "Iisuse", deși această ultimă formulă e mai puțin răspândita".

Se pare că forma monologică ar constitui idealul în rugăciunea lui Iisus, conform viziunii Cuviosului Calist Catafygiotul care este de părere că "atunci când mintea este împărțită între multe, sau cel puțin între două, nu vede pe Cel ce e simplu Unul". După Cuviosul Calist Angelicude acest ideal nu poate fi atins decât de cei care au înaintat în dragoste pentru Hristos:

"Rugăciunea aceasta făcută cu luare aminte, fără gândul la ceva prin cuvintele:Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu", înalță mintea în chip nematerial și cu totul negrăit spre însuși Domnul cel pomenit, iar prin :"miluiește-mă pe mine" o face să se întoarcă la ea însăși, nesuferind să nu se roage pentru sine. Dar cel ce a înaintat în dragoste, se îndreaptă prin experiență numai spre Domnul, pentru că a luat încredințare despre lucrul al doilea(despre iertare)".[2]

Importanța Leastviței în păstrarea integrității spirituale și teritoriale

Lucrarea lui Varlaam se distinge printr-un suflu umanist. Este o lucrare de atitudine orientată în direcția sprijinirii luptei pentru păstrarea integrității spirituale și teritoriale, pentru păstrarea valorilor Ortodoxiei în fața expansiunii islamului sau a influențelor catolice și protestante. După Liliana Botez, traducerea Leastviței a fost făcuta de Varlaam după o lungă chibzuința și a avut un scop bine definit, făcând parte din planul defensiv al mitropolitului în fața presiunilor reformator-calvine, a celor unionist-catolice, precum și împotriva jugului otoman.[3] Mai târziu, când presiunile reformator-calvine se vor înteți, Varlaam va trece la redactarea unei lucrări ofensive. Astfel, ca reacție împotriva planului de calvinizare a românilor din Ardeal de către principele Rakoczi I, va redacta în anul 1645, lucrarea polemică antireformă "Răspuns împotriva catihismusului calvinesc".

Două secole mai târziu, asemenea lui Varlaam, Teofan Zăvorâtul va face același lucru într-un moment de cumpănă al Ortodoxiei ruse, când aceasta era supusă presiunilor reformator-unioniste și protestante. Dând dovadă de o viziune extraordinară, eremitul Teofan și monahii de la mănăstirea Optina vor traduce într-o limbă rusă vie și accesibilă pe Cuviosul Ioan Scărarul împreună cu alți Sfinți părinți ai Filocaliei, publicând lucrarea în cinci volume , în anul 1877. Efectele au fost de neimaginat. Ia naștere mișcarea slavofilă de întoarcere a Ortodoxiei ruse către ea însăși, își fac apariția pelerinii ruși, nebunii pentru Hristos, care mai târziu vor face obiectul unui subcapitol al hagiografiei populare rusești.

Importanța Leastviței pentru secolele care vor urma

Traducerea făcută de Varlaam a reprezentat un moment de cotitură în Ortodoxia românească și a fost de actualitate cel puțin un secol. De abia în 1766, la mănăstirea Putna, va fi făcută o nouă traducere din slavonă de către Vartolomeu Măzăreanu, o traducere care a încercat să țină pasul cu evoluția limbii române. O altă traducere o găsim într-un manuscris din secolul al XVIII-lea, făcută la mănăstirea Căldărușani după un model slav. Au existat și traduceri. Toate acestea au fost sub nivelul traducerii lui Varlaam, denaturând originalul grecesc. O interesantă traducere după un original grecesc o realizează spre sfârșitul secolului al XVIII-lea iluministul Samuil Micu Clain(1745-1806). O încercare de a traduce, pe cât se poate de fidelă este cea a învățatului ieromonah Macarie de la Cernica, care o termină în anul 1782, fără să o poată tipări.

Note:

  1. Un exemplu de citire a Scării pentru cei din lume este lucrarea Părintelui John Mack, O tîlcuire pentru cei din lume a „Scării” Sfîntului Ioan Scărarul, Editura Teognost, 2002, ISBN: 973-85376-4-9
  2. Calist Catafygiotul,Despre viața contemplativă,în Filocalia sfintelor nevoințe ale desăvârșirii,vol. VIII
  3. Liliana Botez,Varlaam,Scara în Crestomație de literatură româna veche

A se vedea și

Bibliografie

  • "Scara dumnezeiescului urcuș" în Filocalia IX, ed. a II-a, traducere de Pr. Dumitru Stăniloae, Humanitas, București, 2002, pp. 7-435.
  • Ioan Scărarul, Scara Raiului, traducere de IPS Nicolae Corneanu, Amarcord, Timișoara, 1997.
  • Scara Sfântului Ioan Scărarul și învățăturile lui Ava Dorotei, în Filocalia sau Culegere din scrierile Sfinților Părinți care arată cum se poate omul curați, lumina și desăvârși, Ed. Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă, București, 1980.
  • I. C. Chițimia și Stela Toma (coordonatori), Crestomație de literatură română veche, vol. I-II, Ed. Dacia, 1981.
  • Episcop Kallistos Ware, Puterea Numelui. Rugăciunea lui Iisus în spiritualitatea ortodoxă, Asociația filantropică medicală creștină CHRISTIANA, București, 1992.
  • Ieromonah Ioanichie Bălan, Vetre de sihăstrie românească, secolele IV-XX, Ed. Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă, București, 1982.
  • Pr. Prof. Dr. Ion Bria, Dicționar de teologie ortodoxă A-Z, Ed. Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă, București, 1981.
  • Pr. Dr. Mircea Păcurariu, Istoria Bisericii Ortodoxe Române, Ed. Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă, București, 1987.

Legături externe