Scara dumnezeiescului urcuș

Icoana Scării Raiului(Mănăstirea Sf. Ecaterina, Peninsula Sinai, Egipt)

Scara dumnezeiescului urcuș este un tratat ascetic despre părăsirea păcatului și înaintarea pe calea virtuţilor, în vederea obținerii mântuirii. Deși a fost scrisă de Sfântul Ioan din Sinai pentru monahi, a devenit, după Sfânta Scriptură, una din lucrările cele mai importante și mai influente folosite în Biserică pentru povățuirea credincioșilor spre o viață plăcută lui Dumnezeu.

Există și o icoană a Scării Raiului. Aceasta prezintă mai mulți oameni (de regulă monahi) care urcă pe o scară; la capătul de sus al scării se găsește Domnul Iisus Hristos, gata să îi primească în rai pe cei care urcă. De asemeni, apar îngeri care îi ajută pe cei aflați pe scară și diavoli care aruncă înspre ei săgeți sau încearcă să îi tragă jos, aruncându-i în iad (adesea reprezentat ca un balaur cu gura deschisă). Aproape în toate reprezentările apare cel puțin o persoană care cade.

Istoricul Scării

În vremea când era un sihastru trăind în Peninsula Sinai, Sfântul Ioan era cunoscut pentru smerenia și ascultarea sa, precum și pentru înţelepciunea și discernământul său (obținute printr-o îndelungată experiență spirituală). Avea o reputație de foarte bun cunoscător în ceea ce privește modul în care trebuie dusă o viață duhovnicească. Sfântul Ioan, egumen al Mănăstirii Rait, i-a cerut într-o zi Sfântului Ioan Scărarul (cunoscut și ca Ioan din Sinai) să scrie lucrurile pe care le cunoștea într-o carte. La început, Sfântul Ioan Scărarul ezită să-și asume o astfel de sarcină, dar în cele din urmă a ascultat rugămintea egumenului din Rait și a început să scrie Scara (mai târziu numită Scara sfintelor nevoințe ale desăvârșirii). Sfântul Ioan a primit numele de "Scărarul" (Climax sau Climacus, adică "al Scării") datorită lucrării sale. ScriereaScării a fost comparată mai târziu în monahism cu primirea Legii pe muntele Sinai de către Sfântul prooroc Moise.

Această lucrare a fost folosită mai întâi de monahi. Până în zilele noastre, aceștia o citesc în special în timpul Postului Mare. Este una din scrierile recomandate în perioadele de post și pentru cei care mai sunt "în lume", însă numai cu precauție și sub sfătuirea unui Părinte duhovnicesc. Această lucrare și-a lăsat amprenta asupra vieților multor sfinți precum Sf. Teodor Studitul, Sf. Serghie de Radonej, Sf. Iosif de Volokolamsk, Sf. Petru Damaschinul, Sf. Teofan Zăvorâtul și mulți alți părinți duhovnicești.

Structură și scopuri

Scopul tratatului este de a fi un ghid în urmarea unei vieți închinate întru totul lui Dumnezeu. Metafora scării, asemănătoare cu cea din viziunea Patriarhului Iacov, este folosită pentru a descrie modul în care cineva poate urca spre Împărăția Cerurilor, începând cu renunțarea la lume și sfârșind în Rai, împreună cu Domnul. Lucrarea este împărțită în treizeci de capitole, fiecare ocupându-se de un păcat sau de o virtute anume. Inițial, capitolele erau numite logoi, dar astăzi sunt mai cunoscute ca "trepte". Conținutul, ca și în cazul Legilor primite de Moise, nu cuprinde în primul rând reguli, reglementări de tot felul, ci mai ales observații asupra practicilor existente. Adesea, limbajul folosit este metaforic, pentru a ilustra mai bine natura păcatului sau a virtuții. În ansamblu, tratatul urmează o linie progresivă, pornind de la renunțarea la lume către sfârșitul care este viața trăită întru iubirea lui Dumnezeu.

Treptele Scării

Treptele Scării (după traducerea N. Corneanu) sunt următoarele:

1. Despre lepădarea de lume
2. Despre neîmpătimire, adică neîntristare
3. Despre înstrăinare
4. Despre ascultare
5. Despre pocăință
6. Despre amintirea de moarte
7. Despre bucuria plânsului
8. Despre nemâniere și blândețe
9. Despre ținerea de minte a răului
10. Despre grăirea de rău
11. Despre limbuție și tăcere
12. Despre minciună
13. Despre trândăvie
14. Despre preaiubitul și vicleanul stăpân care este stomacul
15. Despre puritate și înfrânare
16. Despre iubirea de arginți
17. Despre sărăcia alergătoare către cer
18. Despre nesimțire (scil. indolență, insensibilitate)
19. Despre somn și rugăciune și despre cântarea de psalmi în comun
20. Despre privegherea trupească și duhovnicească
21. Despre nebărbăteasca temere
22. Despre slava deșartă
23. Despre mândrie și blasfemie
24. Despre blândețe, simplitate, nerăutate și viclenie
25. Despre minunata smerenie
26. Despre deosebirea gândurilor (discernământul). Recapitularea pe scurt a celor XXVI cuvinte anterioare.
27. Despre isihia (liniștea) trupului și sufletului
28. Despre sfânta și fericita rugăciune
29. Despre liberarea de patimi (apathia), despre desăvârșire și despre învierea sufletului
30. Despre legătura celor trei virtuți, adică credința, nădejdea și dragostea.

Lucrarea se sfârșește cu un Cuvânt către păstor (stareț), adresat Sf. Ioan din Rait.

Despre citirea Scării

Ca orice alt text ascetic sau duhovnicesc, și acesta ar trebui citit cu grijă. Dat fiind că publicul pentru care a fost scris era unul de monahi, limbajul este foarte puternic, foarte dur atunci când compară viața în lume cu viața închinată lui Dumnezeu. Acesta este unul din motivele pentru care această lucrare ar trebui citită sub îndrumarea unui părinte duhovnicesc. Scara ar trebui citită cu mare atenție și concentrare, pentru a încerca urmarea pe cât posibil a vieții monahilor. Dar se poate citi și câte o treaptă, individual. Este important ca un părinte duhovnicesc să fie implicat pentru a putea să-l ajute și să-l călăuzească pe cel care citește.

Scara Raiului în Țările Române

Leastviţa este denumirea sub care a circulat în Ţările Române până în perioada modernă scrierea Sfântului Ioan Scărarul, Scara dumnezeiescului urcuş, mai cu seamă în urma traducerii făcute de Sfântul Varlaam, traducerea cu cea mai largă răspândire şi având impactul cel mai puternic în epocă.

Ediții românești

Scara raiului este una din cele mai cunoscute cărți din literatura duhovnicească ortodoxă, drept care a cunoscut o serie lungă de traduceri, dintre care prima a aparținut mitropolitului Moldovei, Varlaam, datând din 1618. Un istoric pe larg al traducerilor Scării în limba română îl găsim în studiul introductiv realizat de Mitropolitul Nicolae (Corneanu) al Banatului la propria sa traducere a Scării.

Cele mai cunoscute ediții contemporane ale Scării" sunt:

• a Părintelui Dumitru Stăniloae, în volumul IX din Filocalia (ed. I IBM, București, 1980; ed. II Humanitas, București, 2002)
• a IPS Nicolae (Corneanu) al Banatului, cu titlul Scara raiului, Amarcord, Timișoara, 1997 (ulterior reeditată).

Ambele ediții cuprind câte un studiu introductiv foarte bine documentat despre viața Sf. Ioan Scărarul, despre locul Scării în spiritualitatea ortodoxă și despre diferitele ediții și traduceri ale lucrării.

Tema/motivul Leastviţei în arta populară şi cultă românească

În Ţările Române, lucrarea ce a fost cunoscută sub denumirea de Leastviţa a avut o mare răspândire şi un impact deosebit, motivul scrierii fiind zugrăvit pe pereţii mănăstirilor Suceviţa şi Râşca. De asemenea este prezent în sculptura stâlpilor de la case sau în ouăle încondeiate. În secolul al XX-lea' Constantin Brâncuşi foloseşte motivul Leastviţei pentru Coloana Infinitului de la Târgu Jiu. Motivul rămâne actual, numeroşi artişti plastici şi meşteri populari continuă să-l folosească.

Istoricul Leastviţei în Ţările Române

Pătrunderea scrierii în Ţările Române s-a făcut prin manuscrisele greceşti, dar cel mai probabil prin traducerile slavone. Manuscrisele în limba slavonă s-au păstrat din secolul al XV-lea. De aici provine şi denumirea de "Leastviţa" sau "Lestviţa". Unii cercetători sunt de părere că "Scara" a pătruns prin manuscrisele greceşti mult mai devreme şi de aici a fost tradusă direct în limba română. Aceasta se explică prin receptivitatea culturii româneşti faţa de modelul bizantin. Popularitatea ei trebuie să fi fost mare, de vreme ce Î. P. S. Mitropolit Corneanu afirmă că "episcopi şi călugări, voievozi şi înalţi demnitari, târgoveţi şi săteni, bărbaţi şi femei, toţi au citit cu acelaşi nesaţ stepenele (treptele) suitoare către cer ale Lestviţei". Familii de creştini păstrau în casele lor Leastviţa alături de Sfânta Scriptură sau Cartea de rugăciuni. În Învăţăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Teodosie întâlnim de în nenumărate rânduri referiri la Cuviosul Ioan Scărarul.

Prima traducere cunoscută a Scării în limba română aparţine Mitropolitului Varlaam(?-1657), canonizat de B. O. R. în anul 2007, la 350 de ani de la moartea sa, , făcută pe când era călugăr la mănăstirea Secu(1602-1613). Varlaam traduce într-o limbă vie, aceea care se vorbea pe vremea lui în nordul Moldovei şi nu urmează servil topica originalului:

"Ca de mult preţ şi sufletului de folos aciastia carte ce o au agonisit cu trudă fericitul acela şi svântul egumenul de svânta mănăstiria Sinaei. Părinţi şi fraţi întru Hristos, numai pentru numele aceştiia cărţi ce se chiama Leastviţa, adeca Scara. . . "

Deşi nu s-a tipărit, a avut o largă circulaţie în copii manuscrise. Reprezintă un moment de cotitură, căci dă un puternic avânt isihasmului românesc, făcându-l de aici înainte accesibil şi laicilor. Deşi s-a crezut iniţial că Varlaam a tradus după un manuscris slavon, s-a demonstrat că sursa a constituit-o manuscrisul neogrec al lui Maximos Margunios.

Importanţa Leastviţei în renaşterea isihasmului în Ţările Române

Deşi Isihasmul pătrunde în Ţările Române încă din secolul al XIV-lea, a avut o răspândire mai mult în rândul monahilor şi sihaştrilor. Mitropolitul Tit Simedrea arată că spiritualitatea filocalică pătrunde mult mai devreme, prin călugării români ce s-au nevoit la Muntele Athos. Mitropolitul scoate la iveală faptul că în jurul Cuviosului Grigorie Sinaitul s-au nevoit şi călugări români.

Dar numai prin traducerea Mitropolitului Varlaam, Leastviţa devine accesibilă în limba română şi astfel cunoscută de cât mai mulţi cititori. De altfel , traducerea s-a făcut dintr-o necesitate. În secolul al XVII-lea, puţini mai cunoşteau limba slavonă, cu atât mai puţin limba greacă. Prin această traducere, isihasmul românesc se răspândeşte în popor, dovadă fiind folosirea motivului Leastviţei la încondeierea ouălor sau la sculptarea stâlpilor de la case.

Importanţa Leastviţei în particularizarea Rugăciunii lui Iisus

Popularitatea pe care Cuviosul Ioan Scărarul a cunoscut-o în Ţările Române i-a făcut pe unii să creadă că Rugăciunea lui Iisus ar fi circulat aici, mai mult ca în altă parte, sub forma monologică (monologhistos), conform recomandării Cuviosului din Cuvântul al XXVIII:

"Nu te porni la vorbărie, ca nu cumva prin căutarea cuvintelor să ţi se împrăştie mintea. Un cuvânt al vameşului a făcut pe Dumnezeu îndurător şi un cuvânt spus cu credinţă a mântuit pe tâlhar. Multă vorbărie în rugăciune pricinuieşte minţii năluciri şi împrăştiere. Iar un singur cuvânt (Iisus) o adună". Rugăciunea monologică este puţin răspândită, e de părere Kallistos Ware:"Formula verbală poate fi scurtată. . . sau chiar numai "Iisuse", deşi această ultimă formulă e mai puţin răspândita".

Se pare că forma monologică ar constitui idealul în rugăciunea lui Iisus, conform viziunii Cuviosului Calist Catafygiotul care este de părere că "atunci când mintea este împărţită între multe, sau cel puţin între două, nu vede pe Cel ce e simplu Unul". După Cuviosul Calist Angelicude acest ideal nu poate fi atins decât de cei care au înaintat în dragoste pentru Hristos:

"Rugăciunea aceasta făcută cu luare aminte, fără gândul la ceva prin cuvintele:Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu", înalţă mintea în chip nematerial şi cu totul negrăit spre însuşi Domnul cel pomenit, iar prin :"miluieşte-mă pe mine" o face să se întoarcă la ea însăşi, nesuferind să nu se roage pentru sine. Dar cel ce a înaintat în dragoste, se îndreaptă prin experienţă numai spre Domnul, pentru că a luat încredinţare despre lucrul al doilea(despre iertare)".

Importanţa Leastviţei în păstrarea integrităţii spirituale şi teritoriale

Lucrarea lui Varlaam se distinge printr-un suflu umanist. Este o lucrare de atitudine orientată în direcţia sprijinirii luptei pentru păstrarea integrităţii spirituale şi teritoriale, pentru păstrarea valorilor Ortodoxiei în faţa expansiunii islamului sau a influenţelor catolice şi protestante. După Liliana Botez, traducerea Leastviţei a fost făcuta de Varlaam după o lungă chibzuinţa şi a avut un scop bine definit, făcând parte din planul defensiv al mitropolitului în faţa presiunilor reformator-calvine, a celor unionist-catolice, precum şi împotriva jugului otoman. Mai târziu, când presiunile reformator-calvine se vor înteţi, Varlaam va trece la redactarea unei lucrări ofensive. Astfel, ca reacţie împotriva planului de calvinizare a românilor din Ardeal de către principele Rakoczi I, va redacta în anul 1645, lucrarea polemică antireformă "Răspuns împotriva catihismusului calvinesc".

Două secole mai târziu, asemenea lui Varlaam, Teofan Zăvorâtul va face acelaşi lucru într-un moment de cumpănă al Ortodoxiei ruse, când aceasta era supusă presiunilor reformator-unioniste şi protestante. Dând dovadă de o viziune extraordinară, eremitul Teofan şi monahii de la mănăstirea Optina vor traduce într-o limbă rusă vie şi accesibilă pe Cuviosul Ioan Scărarul împreună cu alţi Sfinţi părinţi ai Filocaliei, publicând lucrarea în cinci volume , în anul 1877. Efectele au fost de neimaginat. Ia naştere mişcarea slavofilă de întoarcere a Ortodoxiei ruse către ea însăşi, îşi fac apariţia pelerinii ruşi, nebunii pentru Hristos, care mai târziu vor face obiectul unui subcapitol al hagiografiei populare ruseşti.

Importanţa Leastviţei pentru secolele care vor urma

Traducerea făcută de Varlaam a reprezentat un moment de cotitură în Ortodoxia românească şi a fost de actualitate cel puţin un secol. De abia în 1766, la mănăstirea Putna, va fi făcută o nouă traducere din slavonă de către Vartolomeu Măzăreanu, o traducere care a încercat să ţină pasul cu evoluţia limbii române. O altă traducere o găsim într-un manuscris din secolul al XVIII-lea, făcută la mănăstirea Căldăruşani după un model slav. Au existat şi traduceri. Toate acestea au fost sub nivelul traducerii lui Varlaam, denaturând originalul grecesc. O interesantă traducere după un original grecesc o realizează spre sfârşitul secolului al XVIII-lea iluministul Samuil Micu Clain(1745-1806). O încercare de a traduce, pe cât se poate de fidelă este cea a învăţatului ieromonah Macarie de la Cernica, care o termină în anul 1782, fără să o poată tipări.

A se vedea și

• Ioan Scărarul
• Icoana Scării Raiului

Bibliografie

• "Scara dumnezeiescului urcuş" în Filocalia IX, ed. a II-a, traducere de Pr. Dumitru Stăniloae, Humanitas, București, 2002, pp. 7-435.
• Ioan Scărarul, Scara Raiului, traducere de IPS Nicolae Corneanu, Amarcord, Timişoara, 1997.
• Scara Sfântului Ioan Scărarul şi învăţăturile lui Ava Dorotei, în Filocalia sau Culegere din scrierile Sfinţilor Părinţi care arată cum se poate omul curaţi, lumina şi desăvârşi, Ed. Institutului Biblic şi de Misiune Ortodoxă, Bucureşti, 1980.
• I. C. Chiţimia şi Stela Toma (coordonatori), Crestomaţie de literatură română veche, vol. I-II, Ed. Dacia, 1981.
• Episcop Kallistos Ware, Puterea Numelui. Rugăciunea lui Iisus în spiritualitatea ortodoxă, Asociaţia filantropică medicală creştină CHRISTIANA, Bucureşti, 1992.
• Ieromonah Ioanichie Bălan, Vetre de sihăstrie românească, secolele IV-XX, Ed. Institutului Biblic şi de Misiune Ortodoxă, Bucureşti, 1982.
• Pr. Prof. Dr. Ion Bria, Dicţionar de teologie ortodoxă A-Z, Ed. Institutului Biblic şi de Misiune Ortodoxă, Bucureşti, 1981.
• Pr. Dr. Mircea Păcurariu, Istoria Bisericii Ortodoxe Române, Ed. Institutului Biblic şi de Misiune Ortodoxă, Bucureşti, 1987.

Legături externe

• Sfantul/Mitropolitul Varlaam