Modificări

Salt la: navigare, căutare

Sava cel Nou

6 octeți adăugați, 14 decembrie 2006 19:32
Viaţa
Datorită problemelor de sănătate şi a situaţiei socio-politice tensionate din Palestina anului 1919, care făcea viaţa nesigură, sfântul se întoarce în Grecia, unde caută un loc potrivit pentru continuarea vieţii sale monastice. Călătoreşte timp de trei ani prin toată Grecia, dar fără rezultat. Rugăciunile îi sunt ascultate, cand, un alt mare sfânt, [[Nectarie din Eghina]], îl cheamă la Mânăstirea Preasfânta Treime, ca să fie [[duhovnic]], [[preot]] şi îndrumător maicilor din mânăstirea clădită de el.
Aici a învăţat maicile iconografia şi [[muzica bizantină]]. Sfântul Sava a stat în mânăstirea din Eghina timp de 6 ani, până în anul 1925. În acest timp, la această mânăstire, s-a întâmplat unul dintre lucrurile cele mai semnificative ale vieţii sale, datorită îndrumătorului său spiritual, Sfântul [[Nectarie din Eghina]]. Sfântul Nectarie era la apogeul vieţii sale duhovniceşti. Sfântul Sava a avut ocazia să se confeseze şi să primeasca sfat de la acest mare [[sfânt]] al al secolului XX. L-a avut ca părinte duhovnicesc, model în virtute, [[smerenie]], blândete blândeţe şi fapte bune, îndrumându-l spre tot lucrul bun, folositor şi mântuitor de suflet.
Defapt Sfântul Sava a pictat prima icoană a Sfântului Nectarie. Intr-o zi, după adormirea Sfântului Nectarie, Sfântul Sava a spus stareţei să nu lase pe nimeni să îl deranjeze timp de 40 de zile, în care va rămâne închis în chilia sa. După 40 de zile a ieşit din chilie, purtând în mână o icoană a Sfântului Nectarie şi a cerut stareţei să o pună în biserică pentru a fi venerată. Stareţa a fost surprinsă de această cerere, deoarece Sfântul Nectarie nu fusese încă canonizat şi s-a temut să o aşeze în biserică. Dar Sfântul, blând şi smerit, a insistat spunându-i poruncitor: "Trebuie să faci ascultare, ia icoana şi pune-o în iconostas si nu te înpotrivi Voinţei Lui Dumnezeu". El ştia de sfinţenia Sfântului Nectarie.
După adormirea Sfântului Nectarie în 1925, tot mai mulţi pelerini veneau la mânăstire sa, închinându-se la mormântul său, datorită reputaţiei Sfântului ca făcător de minuni. Asta Aceasta perturba însă viaţa de linişte pe care Sfântul Sava o iubea, şi pleacă, din nou, să caute un loc liniştit pentru [[viaţa monastică]].
Astfel se retrage în insula Kalimnos, unde îşi petrece ultimii ani din viaţă, ca [[preot]] şi [[părinte duhovnicesc]] al Mânăstirii Tuturor Sfinţilor. Ca [[duhovnic]], el îmbina îngăduinţa cu severitatea. Era îngăduitor cu anumite [[păcat]]e şi sever cu altele. A rămas un arzător [[ascet]] până la sfârşitul vieţii sale, practicând forme extreme de auto-izolare cu abtineri abţineri de la apă, mâncare şi somn. Ţinea posturi foarte ascetice. Sfântul Sava devenise exemplul autentic de virtute pentru toţi care veneau în contact cu el.
Mulţi simţeau o mireasmă în prezenţa lui, iar alţii îl vedeau cum, stând in în picioare la rugăciune, se ridica la câţiva centimetri deasupra solului.
Spre sfârşitul vieţii sale Sfântul Sava practica o rugăciune intensă şi o sfântă pocainţă.
355 de modificări

Meniu de navigare