Rugăciunea părinților pentru copii
Doamne, Dumnezeul nostru, Cela ce cu înțelepciunea Ta ai zidit pe om din țărână și ai suflat în fața lui suflare de viață și, binecuvântându-l, ai zis: „Creșteți și vă înmulțiți și umpleți pământul și îl stăpâniți!”, iar la Cana Galileei, prin Unul-Născut Fiul Tău, Domnul nostru Iisus Hristos, ai binecuvântat nunta și prin aceasta nașterea de fii și fiice, cu adâncă umilință rugăm marea Ta bunătate ca neîncetat să reverși harul Tău și să te milostivești asupra copiilor noștri, pe care Tu ai binevoit să ni-i dăruiești.
Umple-i pe ei de înțelepciunea și de priceperea sfântă care de la Tine se pogoară. Îndreaptă pașii lor pe căile bunătății, ale dreptății, ale iubirii de oameni și ale bunei-cuviințe. Ajută-ne a sădi în ei bunătatea și a-i face folositori loruși și obștei în mijlocul căreia trăiesc. Dăruiește-le lor comorile cerești ale virtuții, care nu pier niciodată. Rugă-mu-ne Ție Dumnezeul nostru, deschide-le mintea lor ca să te cunoască pe Tine cât se poate mai mult.
Nu cerem pentru ei, Doamne, bogății pământești, ci te rugăm: dă-le un trup sănătos și iubitor de osteneală, precum și suflet luminat și râvnitor spre tot binele, ca să ajungă buni fii ai Sfintei noastre Biserici și vrednici cetățeni ai Patriei.
Doamne, Dumnezeule, Cel ce de bunăvoia Ta ai adus toate dintru neființă întru ființă, și cu puterea Ta păstrezi făptura, primește ruga noastră și-i apără pe ei de toate cursele vrăjmașilor văzuți și nevăzuți. Poruncește îngerilor tăi ca totdeauna să le fie călăuze și povățuitori spre toate faptele cele bune, ca de-a pururea să Te poată lăuda și preamări în veci. Amin.