Modificări

Salt la: navigare, căutare

Rugăciunea părinților pentru copii

44 de octeți șterși, 22 mai 2017 11:24
m
Corectare diacritice.
Doamne, Dumnezeul nostru, Cela ce cu înţelepciunea înțelepciunea Ta ai zidit pe om din ţărână şi țărână și ai suflat în faţa fața lui suflare de viaţă şiviață și, binecuvântându-l, ai zis: ''"Creşteti şi „Creșteți și înmulţiţi şi umpleţi înmulțiți și umpleți pământul şi și îl stăpâniţistăpâniți!'', iar la Cana Galileei, prin Unul-Născut Fiul Tău, Domnul nostru Iisus Hristos, ai binecuvântat nunta şi și prin aceasta naşterea nașterea de fii şi și fiice, cu adâncă umilinţă umilință rugăm marea Ta bunătate ca neîncetat să reverşi reverși harul Tău şi și să te milostiveşti milostivești asupra copiilor noştrinoștri, pe care Tu ai binevoit să ni-i dăruieştidăruiești.
Umple-i pe ei de înţelepciunea şi înțelepciunea și de priceperea sfântă care de la Tine se pogoară. Îndreaptă paşii pașii lor pe căile bunătăţiibunătății, ale dreptăţiidreptății, ale iubirii de oameni şi și ale bunei-cuviinţecuviințe. Ajută-ne a sădi în ei bunătatea şi și a-i face folositori loruşi şi obştei loruși și obștei în mijlocul căreia trăiesc. DăruieşteDăruiește-le lor comorile cereşti cerești ale virtuţiivirtuții, care nu pier niciodată. Rugă-mu-ne Ţie Ție Dumnezeul nostru, deschide-le mintea lor ca să te cunoască pe Tine cât se poate mai mult.
Nu cerem pentru ei, Doamne, bogăţii pământeştibogății pământești, ci te rugăm: dă-le un trup sănătos şi și iubitor de osteneală, precum şi și suflet luminat şi și râvnitor spre tot binele, ca să ajungă buni fii ai Sfintei noastre Biserici şi și vrednici cetăţeni cetățeni ai Patriei.
Doamne, Dumnezeule, Cel ce de bunăvoia Ta ai adus toate dintru nefiinţă neființă întru fiinţăființă, şi și cu puterea Ta păstrezi făptura, primeşte primește ruga noastră şiși-i apără pe ei de toate cursele vrăjmaşilor văzuţi şi nevăzuţivrăjmașilor văzuți și nevăzuți. Porunceşte Poruncește îngerilor tăi ca totdeauna să le fie călăuze şi povăţuitori și povățuitori spre toate faptele cele bune, ca de-a pururea să Te poată lăuda şi și preamări în veci.  <span style="color:#FF0000">'''Amin'''.</span>
{{Rugăciuni}}
[[Categorie:Rugăciuni]]
1.062 de modificări

Meniu de navigare