Rugăciunea de Miercuri

De la OrthodoxWiki
Versiunea din 3 septembrie 2007 18:38, autor: Kamasarye (Discuție | contribuții) (Pagină nouă: Doamne Atotputernice şi Atotîndurate! Îmi aduc aminte că Te-ai născut Om din Sfânta Fecioară în peşteră şi ai fost vândut cu treizeci de arginţi de uce...)
(dif) ← Versiunea anterioară | Versiunea curentă (dif) | Versiunea următoare → (dif)
Salt la: navigare, căutare

Doamne Atotputernice şi Atotîndurate! Îmi aduc aminte că Te-ai născut Om din Sfânta Fecioară în peşteră şi ai fost vândut cu treizeci de arginţi de ucenicul cel viclean, ca să ne răscumperi pe noi, păcătoşii, de sub puterea diavolului. Pentru aceasta, Te rog, îndură-Te de mine, păcătosul!

Primeşte, Doamne, această mică a mea rugăciune şi umilită a mea voinţă, că mă întristez pentru că Te-am întristat şi mă amărăsc pentru că Te-am supărat fără de număr. La Tine, Prea Bunule Mântuitor, am toată speranţa şi cred că Tu, care din iubire de oameni ai primit să fii vândut pentru noi, Te vei îndura şi de mine acum, ca să mă mântuieşti de chinurile cele de veci şi să mă învredniceşti Împărăţiei Tale.

Nu Te depărta de la mine, Doamne, şi ajută-mi ca în toate să fac voia Ta şi să nu Te mai răstignesc în toate zilele cu faptele mele cele păcătoase, nici să Te batjocoresc cu cugetele mele cele rele, precum făceau iudeii cei necredincioşi în timpul Sfintelor Tale Patimi, ci ca femeia cea păcătoasă să-Ţi spăl picioarele, cu lacrimile ochilor mei, pentru ca să mă învrednicesc a auzi şi eu din gura Ta cea dulce: "Iertate să-ţi fie păcatele..." Amin.

Sursa


Rugăciuni
Rugăciuni cotidiene
Rugăciunea de dimineață | Rugăciunea de seară | Rugăciunea de Luni | Rugăciunea de Marți | Rugăciunea de Miercuri | Rugăciunea de Joi | Rugăciunea de Vineri | Rugăciunea de Sâmbătă | Rugăciunea de Duminică | Troparele de umilință | Tatăl nostru - Rugăciunea domnească | Crezul – Simbolul Credinței | Imnul Sfintei Fecioare (Axionul) | Rugăciunea Sfântului Vasile cel Mare | Canon către Maica Domnului | Rugăciunea Sfântului Ioan Damaschinul
Rânduiala celor șapte laude
Miezonoptica din toate zilele | Rânduiala Miezonopticii din duminici | Utrenia | Ceasul întâi | Ceasul al treilea | Mijloceasul al treilea | Ceasul al șaselea | Mijloceasul al șaselea | Obednița | Troparele de peste săptămână | Rânduiala mesei | Rânduiala Panaghiei | Ceasul al nouălea | Mijloceasul al nouălea | Vecernia | Pavecernița Mare | Pavecernița Mică
Troparele liturgice
Binecuvântările Învierii | Binecuvântările morților | Troparele și condacele Triodului | Troparele și condacele Penticostarului | Troparele și condacele Mineiului | Troparele Învierii | Troparele Născătoarei de Dumnezeu | Troparele de peste săptămână
Rânduiala Sfintei Împărtășanii
Rugăciunile dinaintea Împărtășirii | Rugăciunile după Sfânta Împărtășire
Rugăciuni la diferite trebuințe
Rugăciune la începerea lucrului | Rugăciunea după sfârșitul lucrului | Rugăciunea copiilor pentru părinți | Rugăciunea părinților pentru copii | Rugăciunea pentru frați și surori | Rugăciunea soților unul pentru altul | Rugăciunea pentru părintele duhovnicesc | Rugăciunea înaintea mesei de dimineață și prânz | Rugăciunea după masa de dimineață și prânz | Rugăciunea înainte de masa de seară | Rugăciunea după masa de seară | Rugăciunea pentru elevi și studenți | Rugăciunea pentru cei bolnavi | Rugăciunea pentru cei răposați