Rufin din Aquileea: Diferență între versiuni

De la OrthodoxWiki
Salt la: navigare, căutare
m
(Scrieri: Traducere)
(Etichete: Modificare mobilă, Modificare de pe versiunea pentru mobil)
Linia 30: Linia 30:
 
* mai multe scrieri sau fragmente din scrierile sfântului [[Vasile cel Mare]] (de pildă ''Micul Asceticon'', care este prima versiune a Regulilor monastice ale Sf. Vasile cel Mare, păstrate doar în traducerea latină a lui Rufin și în siriacă),
 
* mai multe scrieri sau fragmente din scrierile sfântului [[Vasile cel Mare]] (de pildă ''Micul Asceticon'', care este prima versiune a Regulilor monastice ale Sf. Vasile cel Mare, păstrate doar în traducerea latină a lui Rufin și în siriacă),
 
* texte ale sfântului [[Grigorie Teologul]],  
 
* texte ale sfântului [[Grigorie Teologul]],  
* ''[[Historia monachorum in Aegypto|Historia monachorum in Ægypto]]'',
+
* ''[[Istoria monahilor din Egipt|Historia monachorum in Ægypto]]'',
* ''Roman pseudo-clementin''
+
* ''Romanul pseudo-clementin'', unul dintre [[apocrife]]le Noului Testament
 
* poate și ''Războiul evreilor'' a lui [[Iosif Flaviu]] (traducere atribuită uneori lui [[Ieronim]]).  
 
* poate și ''Războiul evreilor'' a lui [[Iosif Flaviu]] (traducere atribuită uneori lui [[Ieronim]]).  
  
Rufin a scris el însuși o urmare a ''Istoriei bisericești'' a lui Eusebiu de Cezareea: il en a fusionné les livres 9 et 10 (en élaguant les discours trop favorables à l'[[arianisme]] du livre 10) et a ajouté deux livres qui prolongent le récit de 325 jusqu'à la mort de [[Théodose Ier|Théodose I]] en 395 (ce qui donne un ensemble en onze livres, présenté comme un tout, avec un court paragraphe au début du livre 10 pour signaler le changement d'auteur). Par ce travail, il fait figure de précurseur dans le domaine latin (et sa continuation a aussi servi de source aux auteurs grecs comme [[Socrate le Scolastique]]). L'ouvrage est dédié à l'évêque [[Chromace d'Aquilée]], qui l'avait commandé, selon la préface, après l'invasion de l'Italie par [[Alaric Ier|Alaric I]], roi des [[Wisigoths]] (401).  
+
Rufin a scris el însuși o urmare a ''Istoriei bisericești'' a lui [[Eusebiu de Cezareea]]: a fuzionat cărțile 9 și 10, înlăturând pasajele prea favorabile [[arianism]]ului sin cartea a 10-a și a adăugat două cărți care prelungesc relatarea din 325 până la moartea lui [[Teodosie cel Mare (împărat)|Teodosie I]] în 395 (rezultând o scriere alcătuită din 11 cărți, prezentată ca un tot unitar, cu un scurt paragraf la începutul cărții a 10-a în care este indicată schimbarea de autor). Devine astfel în aria latină primul care procedează astfel, și alții îi vor urma exemplul ( continuarea cărții lui Eusebiu a servit drept sursă și unor autori greci precum [[Socrate Scolasticul]]). Lucrarea îi este dedicată lui Chromatius de Aquileea, cel care, potrivit prefeței, o comandase dypă invadarea italiei de către vizigoții lui Alaric I-ul în 401.
  
Avec [[Marcel d'Ancyre]], il a laissé une version du [[Symbole des apôtres|vieux symbole romain]]. Rufin est aussi l'auteur d'ouvrages apologétiques et de traités dogmatiques, jugés mineurs.
+
Împreună cu [[Marcel de Ancyra]], a lăsat o versiune a [[Crezul apostolic|Crezului apostolic]]. Rufin mai este și autorul unor lucrări apologetice și al unor tratate dogmatice considerate a fi de importanță minoră.
  
 
==Note==
 
==Note==

Versiunea de la data 21 ianuarie 2019 18:05

Acest articol (sau părți din el) este propus spre traducere!

Dacă doriți să vă asumați acestă traducere (parțial sau integral), anunțați acest lucru pe pagina de discuții a articolului.


Rufin din Acquileea (344/345 - 411), denominație devenită uzuală pentru Turranius Rufinus, este un ascet creștin, scriitor bisericesc, istoric și traducător din greacă în latină.

Viața

Rufin s-a născut la Concordia, în apropiere de Acquileea, din părinți creștini. Și-a făcut studiile la Roma timp de mai mulți ani (aproximativ 360-368), fiind coleg și prieten cu Ieronim. Către 370 se întoarce la Acquileea și intră într-o mănăstire.

În 372 pleacă în Egipt pentru a studia cu Didim cel Orb la Școala catehetică din Alexandria. Întâlnește aici pe mai mulți din Părinții pustiei, de la Nitria, între care Macarie Alexandrinul. Tot aici o cunoaște și se împrietenește cu Melania cea Bătrână și, către 378, pleacă împreună cu ea la Ierusalim. Mănăstirea pe care o întemeiază sfânta Melania pe Muntele Măslinilor este o mănăstire dublă, în care Rufin se ocupă de comunitatea călugărilor, unii dintre ei veniți din Egipt în urma persecuțiilor arienilor[1].

În 386 Rufin se reîntâlnește cu prietenul său Ieronim, venit și el în Țara Sfântă pentru a se instala la Betleem, în condiții asemănătoare cu cele ale mănăstirii duble a lui Rufin și Melania.

La Ierusalim, Rufin a fost un apropiat al patriarhului Ioan al II-lea al Ierusalimului (386-417), fost călugăr în Egipt și considerat un susținător al „origenismului”.

Începând cu anul 394, Rufin și Ieronim se văd implicați în conflictul teologic dintre Epifanie de Salamina și Ioan al Ierusalimului, pe tema ortodoxiei scrierilor lui Origen.

În 397, Rufin se întoarce la Rome[2], dată care coincide cu debutul unei perioade de relativă acalmie legată de lupta origenistă. Aduce cu sine mai multe opere ale scriitorilor greci, și își reia activitatea scriitoricească. Traduce în latină De principiis a lui Origen, și Apologia pentru Origen lui Pamfil din Cezareea.

În 401 Rufin se retrage într-o mănăstire la Acquileea. Chestiunea origenistă ajunge și la Roma prin episcopul Teofil al Alexandriei, dar papa condamnă doar anumite teze ale lui Origen, nu întreaga operă, nici pe autorul ei.

În 408 pleacă spre sudul Italiei, din fața invaziei vizigoților (care cuceresc Roma la anul 410).

Moare în Sicilia în anul 411.

Scrieri

Rufin a tradus din greacă în latină numeroase alte lucrări, jucând un rol important în cunoașterea creștinătății orientale în Occident:

Rufin a scris el însuși o urmare a Istoriei bisericești a lui Eusebiu de Cezareea: a fuzionat cărțile 9 și 10, înlăturând pasajele prea favorabile arianismului sin cartea a 10-a și a adăugat două cărți care prelungesc relatarea din 325 până la moartea lui Teodosie I în 395 (rezultând o scriere alcătuită din 11 cărți, prezentată ca un tot unitar, cu un scurt paragraf la începutul cărții a 10-a în care este indicată schimbarea de autor). Devine astfel în aria latină primul care procedează astfel, și alții îi vor urma exemplul ( continuarea cărții lui Eusebiu a servit drept sursă și unor autori greci precum Socrate Scolasticul). Lucrarea îi este dedicată lui Chromatius de Aquileea, cel care, potrivit prefeței, o comandase dypă invadarea italiei de către vizigoții lui Alaric I-ul în 401.

Împreună cu Marcel de Ancyra, a lăsat o versiune a Crezului apostolic. Rufin mai este și autorul unor lucrări apologetice și al unor tratate dogmatice considerate a fi de importanță minoră.

Note

Surse și legături externe