Rufin din Aquileea: Diferență între versiuni

De la OrthodoxWiki
Salt la: navigare, căutare
m (→‎Viața)
Linia 3: Linia 3:
 
==Viața==
 
==Viața==
  
−
Rufin s-a născut la Concordia, în apropiere de Acquileea, din părinți creștini. Și-a făcut studiile la Roma timp de mai mulți ani (aproximativ 360-368), fiind coleg și prieten cu Ieronim. Către 370 se întoarce la Acquileea și intră într-o [[mănăstire]].  
+
Rufin s-a născut la Concordia, în apropiere de Acquileea, din părinți creștini. Și-a făcut studiile la Roma timp de mai mulți ani (aproximativ 360-368), fiind coleg și prieten cu [[Ieronim]]. Către 370 se întoarce la Acquileea și intră într-o [[mănăstire]].  
  
 
În 372 pleacă în Egipt pentru a studia cu [[Didim cel Orb]] la [[Școala catehetică din Alexandria]]. Întâlnește aici pe mai mulți din [[Părinții pustiei]], de la [[Nitria]], între care [[Macarie Alexandrinul]]. Tot aici o cunoaște și se împrietenește cu [[Melania cea Bătrână]] și, către 378, pleacă împreună cu ea la [[Ierusalim]]. Mănăstirea pe care o întemeiază sfânta Melania pe [[Muntele Măslinilor]] este o mănăstire dublă, în care Rufin se ocupă de comunitatea călugărilor, unii dintre ei veniți din Egipt în urma persecuțiilor arienilor<ref>« La Palestine », ''Abbaye,'' [http://www.encyclopedie-universelle.com/abbaye-origines-palestine2.html Encyclopédie de la langue française]</ref>.  
 
În 372 pleacă în Egipt pentru a studia cu [[Didim cel Orb]] la [[Școala catehetică din Alexandria]]. Întâlnește aici pe mai mulți din [[Părinții pustiei]], de la [[Nitria]], între care [[Macarie Alexandrinul]]. Tot aici o cunoaște și se împrietenește cu [[Melania cea Bătrână]] și, către 378, pleacă împreună cu ea la [[Ierusalim]]. Mănăstirea pe care o întemeiază sfânta Melania pe [[Muntele Măslinilor]] este o mănăstire dublă, în care Rufin se ocupă de comunitatea călugărilor, unii dintre ei veniți din Egipt în urma persecuțiilor arienilor<ref>« La Palestine », ''Abbaye,'' [http://www.encyclopedie-universelle.com/abbaye-origines-palestine2.html Encyclopédie de la langue française]</ref>.  
Linia 23: Linia 23:
 
==Scrieri==
 
==Scrieri==
  
−
Il a traduit de nombreux autres ouvrages du [[grec ancien|grec]] vers le latin (et a joué un grand rôle pour la connaissance du christianisme oriental en Occident) :  
+
Rufin a tradus din greacă în latină numeroase alte lucrări, jucând un rol important în cunoașterea creștinătății orientale în Occident:  
−
* l'''Histoire ecclésiastique'' d'[[Eusèbe de Césarée]],
 
−
* des textes de saint [[Basile de Césarée]] (notamment le ''Petit Asceticon'', première version de la « [[Basiliens|Règle (monastique) de saint Basile]] », conservée seulement dans la traduction latine de Rufin et en [[syriaque]]),
 
−
* des textes de saint [[Grégoire de Nazianze]],
 
−
* l'''[[Historia monachorum in Aegypto|Historia monachorum in Ægypto]]'',
 
−
* le ''[[Roman pseudo-clémentin]]''
 
−
* peut-être la ''Guerre des Juifs'' de [[Flavius Josèphe]] (traduction parfois attribuée à [[Jérôme de Stridon|saint Jérôme]]).
 
  
−
Il a écrit lui-même une suite à l'''Histoire ecclésiastique'' d'Eusèbe de Césarée : il en a fusionné les livres 9 et 10 (en élaguant les discours trop favorables à l'[[arianisme]] du livre 10) et a ajouté deux livres qui prolongent le récit de [[325]] jusqu'à la mort de [[Théodose Ier|Théodose I]] en [[395]] (ce qui donne un ensemble en onze livres, présenté comme un tout, avec un court paragraphe au début du livre 10 pour signaler le changement d'auteur). Par ce travail, il fait figure de précurseur dans le domaine latin (et sa continuation a aussi servi de source aux auteurs grecs comme [[Socrate le Scolastique]]). L'ouvrage est dédié à l'évêque [[Chromace d'Aquilée]], qui l'avait commandé, selon la préface, après l'invasion de l'Italie par [[Alaric Ier|Alaric I]], roi des [[Wisigoths]] ([[401]]).  
+
* ''Istoria bisericească'' a lui [[Eusebiu de Cezareea]],
 +
* mai multe scrieri sau fragmente din scrierile sfântului [[Vasile cel Mare]] (de pildă ''Micul Asceticon'', care este prima versiune a Regulilor monastice ale Sf. Vasile cel Mare, păstrate doar în traducerea latină a lui Rufin și în siriacă),
 +
* texte ale sfântului [[Grigorie Teologul]],
 +
* ''[[Historia monachorum in Aegypto|Historia monachorum in Ægypto]]'',
 +
* ''Roman pseudo-clementin''
 +
* poate și ''Războiul evreilor'' a lui [[Iosif Flaviu]] (traducere atribuită uneori lui [[Ieronim]]).
 +
 
 +
Rufin a scris el însuși o urmare a ''Istoriei bisericești'' a lui Eusebiu de Cezareea: il en a fusionné les livres 9 et 10 (en élaguant les discours trop favorables à l'[[arianisme]] du livre 10) et a ajouté deux livres qui prolongent le récit de [[325]] jusqu'à la mort de [[Théodose Ier|Théodose I]] en [[395]] (ce qui donne un ensemble en onze livres, présenté comme un tout, avec un court paragraphe au début du livre 10 pour signaler le changement d'auteur). Par ce travail, il fait figure de précurseur dans le domaine latin (et sa continuation a aussi servi de source aux auteurs grecs comme [[Socrate le Scolastique]]). L'ouvrage est dédié à l'évêque [[Chromace d'Aquilée]], qui l'avait commandé, selon la préface, après l'invasion de l'Italie par [[Alaric Ier|Alaric I]], roi des [[Wisigoths]] ([[401]]).  
  
 
Avec [[Marcel d'Ancyre]], il a laissé une version du [[Symbole des apôtres|vieux symbole romain]]. Rufin est aussi l'auteur d'ouvrages apologétiques et de traités dogmatiques, jugés mineurs.
 
Avec [[Marcel d'Ancyre]], il a laissé une version du [[Symbole des apôtres|vieux symbole romain]]. Rufin est aussi l'auteur d'ouvrages apologétiques et de traités dogmatiques, jugés mineurs.

Versiunea de la data 15 februarie 2015 21:28

Rufin din Acquileea (344/345 - 411), denominație devenită uzuală pentru Turranius Rufinus, este un ascet creștin, scriitor bisericesc, istoric și traducător din greacă în latină.

Viața

Rufin s-a născut la Concordia, în apropiere de Acquileea, din părinți creștini. Și-a făcut studiile la Roma timp de mai mulți ani (aproximativ 360-368), fiind coleg și prieten cu Ieronim. Către 370 se întoarce la Acquileea și intră într-o mănăstire.

În 372 pleacă în Egipt pentru a studia cu Didim cel Orb la Școala catehetică din Alexandria. Întâlnește aici pe mai mulți din Părinții pustiei, de la Nitria, între care Macarie Alexandrinul. Tot aici o cunoaște și se împrietenește cu Melania cea Bătrână și, către 378, pleacă împreună cu ea la Ierusalim. Mănăstirea pe care o întemeiază sfânta Melania pe Muntele Măslinilor este o mănăstire dublă, în care Rufin se ocupă de comunitatea călugărilor, unii dintre ei veniți din Egipt în urma persecuțiilor arienilor[1].

În 386 Rufin se reîntâlnește cu prietenul său Ieronim, venit și el în Țara Sfântă pentru a se instala la Betleem, în condiții asemănătoare cu cele ale mănăstirii duble a lui Rufin și Melania.

La Ierusalim, Rufin a fost un apropiat al patriarhului Ioan al II-lea al Ierusalimului (386-417), fost călugăr în Egipt și considerat un susținător al „origenismului”.

Începând cu anul 394, Rufin și Ieronim se văd implicați în conflictul teologic dintre Epifanie de Salamina și Ioan al Ierusalimului, pe tema ortodoxiei scrierilor lui Origen.

În 397, Rufin se întoarce la Rome[2], dată care coincide cu debutul unei perioade de relativă acalmie legată de lupta origenistă. Aduce cu sine mai multe opere ale scriitorilor greci, și își reia activitatea scriitoricească. Traduce în latină De principiis a lui Origen, și Apologia pentru Origen lui Pamfil din Cezareea.

În 401 Rufin se retrage într-o mănăstire la Acquileea. Chestiunea origenistă ajunge și la Roma prin episcopul Teofil al Alexandriei, dar papa condamnă doar anumite teze ale lui Origen, nu întreaga operă, nici pe autorul ei.

În 408 pleacă spre sudul Italiei, din fața invaziei vizigoților (care cuceresc Roma la anul 410).

Moare în Sicilia în anul 411.

Scrieri

Rufin a tradus din greacă în latină numeroase alte lucrări, jucând un rol important în cunoașterea creștinătății orientale în Occident:

Rufin a scris el însuși o urmare a Istoriei bisericești a lui Eusebiu de Cezareea: il en a fusionné les livres 9 et 10 (en élaguant les discours trop favorables à l'arianisme du livre 10) et a ajouté deux livres qui prolongent le récit de 325 jusqu'à la mort de Théodose I en 395 (ce qui donne un ensemble en onze livres, présenté comme un tout, avec un court paragraphe au début du livre 10 pour signaler le changement d'auteur). Par ce travail, il fait figure de précurseur dans le domaine latin (et sa continuation a aussi servi de source aux auteurs grecs comme Socrate le Scolastique). L'ouvrage est dédié à l'évêque Chromace d'Aquilée, qui l'avait commandé, selon la préface, après l'invasion de l'Italie par Alaric I, roi des Wisigoths (401).

Avec Marcel d'Ancyre, il a laissé une version du vieux symbole romain. Rufin est aussi l'auteur d'ouvrages apologétiques et de traités dogmatiques, jugés mineurs.

Note

  1. ↑ « La Palestine », Abbaye, Encyclopédie de la langue française
  2. ↑ Les Éditions du Cerf, « Rufin d’Aquilée »

Surse și legături externe

Adus de la „https://ro.orthodoxwiki.org/index.php?title=Rufin_din_Aquileea&oldid=41055”