Deschide meniul principal

OrthodoxWiki β

Ritul bizantin, cunoscut și ca Ritul din Constantinopol sau ritul constantinopolitan, este ritul liturgic folosit în mod curent în Biserica Ortodoxă. Dezvoltarea lui a început în secolul al III-lea la Constantinopol și este al doilea cel mai utilizat rit al creștinătății după ritul roman.

Ritul liturghic bizantin constă în liturghii divine, ceasurile canonice, formule pentru administrarea Sfintelor Taine și numeroase rugăciuni, binecuvântări și exorcisme dezvoltate de Biserica din Constantinopol.

De asemenea, includ aspecte legate de arta bisericească: arhitectură, icoane, muzică liturgică, veșminte și tradiții care s-au dezvoltat de-a lungul secolelor în practica acestui rit. Tradițional, credincioșii stau în picioare pe durata întregii slujbe, iar un iconostas separă altarul de nava bisericii. Credincioșii sunt foarte activi în timpul rugăciunii lor comune, fac frecvent înclinăciuni și metanii și au libertate de mișcare în clădirea bisericii în timpul slujbelor. De asemenea, în mod tradițional, clerul major și călugării nu se barbieresc și nu își taie părul sau barba.

Sfânta Scriptură joacă un rol important în închinarea bizantină, cu citiri zilnice și numeroase citate din Biblie pe tot parcursul slujbelor. Psaltirea este citită în întregime în fiecare săptămână și de două ori pe săptămână în timpul postului mare.

Postul este mai strict decât în Occident. În zilele de post, credincioșii renunță nu numai la carne, ci și la produse lactate, iar în multe zile de post renunță și la pește, vin și utilizarea uleiului în gătit. În ritul bizantin sunt patru perioade de post: Postul Mare, Postul Nașterii Domnului, Postul Sfinților Apostolilor și Postul Adormirii Maicii Domnului. În plus, majoritatea miercurilor și vinerilor pe tot parcursul anului sunt zile de post, iar în unele mănăstiri se ține și ziua de luni ca zi de post.

A se vedea și

Legături externe