Ritul Galican: Diferență între versiuni

De la OrthodoxWiki
Salt la: navigare, căutare
(Pagină nouă: {{Traducere EN}} {{Ortodoxiaderitapusean}} Atentie la comentariile din editia in limba engleza {{westernrite}}The '''Gallican Rite''' refers in the first instance to the liturgy of...)
 
(ortografie)
 
(Nu s-au afișat 3 versiuni intermediare efectuate de alți 2 utilizatori)
Linia 1: Linia 1:
{{Traducere EN}}
 
 
 
{{Ortodoxiaderitapusean}}
 
{{Ortodoxiaderitapusean}}
  
Atentie la comentariile din editia in limba engleza
+
==Istoric==
  
{{westernrite}}The '''Gallican Rite''' refers in the first instance to the liturgy of ancient Gaul (France), and in the second to a family of non-Roman [[Western Rite]]s which comprised the majority use of most of Western Europe for the greater part until being mostly displaced by the Roman rite beginning in the eighth century, but modifying the Roman rite in the process.
+
'''Ritul galican''' se referă în primul rând la liturghia vechilor gali din Franţa şi în al doilea rând la o familie de rituri occidentale ne-romane. Ritul galican a constituit ritul cel mai frecvent în marea majoritate a Europei Occidentale până când a fost aproape integral înlocuit de ritul roman începând cu secolul al VIII-lea, dar modificându-l pe acesta în timpul procesului de înlocuire.
  
Various rites within the greater Gallican family have claimed various specific lineages, such as an origin from the Alexandrine rite of St. [[Apostle Mark|Mark]] for the Churches of Aquilea and Milan, or origins from the Ephesine rite of St. [[Apostle John|John the Divine]] for the Churches of Gaul, Iberia, and Brittania. The little evidence remaining for the rite of Ephesus comes from local councils in Asia Minor. There the Byzantine replaced the Ephesine, which seems to have simply been a local use of the wider Greco-Syriac "Antiochian" liturgy. The Ephesine theory had its major opponents among the Modernist school of the early 20th century, [http://www.newadvent.org/cathen/06357a.htm as the ''Catholic Encyclopedia'' states], "the Ephesine theory has now been given up by all serious liturgiologists." The development of the rite is such it did not likely originate before the fourth century. However, the origin of the rite remains very much an open question. That it does contain much of Antiochian influence has influenced contemporary liturgical scholars to revisit the Ephesine claim of the ''Cursus Gallorum'', whereby the earliest Gallican liturgy would simply be the liturgy of Syria and Asia Minor, but in the Latin tongue.
+
Numeroasele variante din marea familie a ritului galican şi-au atribuit descendenţe diferite, separate, cum ar fi originea din ritul alexandrin al Sfântului [[Apostolul Marcu|Marcu]] pentru ritul Bisericilor din Aquilea şi Milano, sau origini din ritul efesean al Sfântului [[Apostolul Ioan|Ioan Evanghelistul]] pentru ritul Bisericilor Galiei, Iberiei şi Britaniei. Puţinele mărturii despre ritul efesean provin din [[sinod|sinoadele locale]] din Asia Mică. Acolo, [[ritul bizantin]] l-a înlocuit pe cel efesean, care se pare că era o variantă locală a liturghiei "antiohiene" greco-siriace, mult mai răspândită. Teoria efeseană are ca cei mai înverşunaţi adversari pe adepţii şcolii moderniste din secolul XX, [http://www.newadvent.org/cathen/06357a.htm aşa cum declară ''Enciclopedia Catolică''], "teoria efeseană nu mai este acceptată, în prezent, de nici un liturghist serios." Se pare că dezvoltarea ritului nu a început înainte de secolul al IV-lea. Totuşi, originile acestui rit rămân încă sub semnul întrebării. Acestea, deoarece având o puternică influenţă antiohiană, savanţii liturgişti contemporani au revizuit pretenţia efeseană din ''Cursus Gallorum'', spunând că liturghia galică primară era pur şi simplu liturghia din Siria şi Asia Mică, dar în limba latină.
  
Many Gallican texts survive, but the survival of the rite is primarily in the Toledan rite (also called Mozarabic, Isidorian, Old Spanish or Gothic by some liturgical scholars) , and secondarily in its influence upon the present Roman and Anglican rites (called Gallo-Roman), and as a component of the Ambrosian rite of Milan. It is due to the influence of the Gallican liturgy that the Roman [[Mass]] included the ''Gloria.'' The longest surviving Gallican rite was that of Toledo, Spain, which has been limited to a few chapels for the past few centuries. Both the Toledan and Milanese liturgies were modified by the Roman, accepting the Roman canon at fairly recent times in their development. Following the Second Vatican Council, both the Toledan Rite and the Milanese Rite were altered in a ''Novus Ordo'' style though both have been celebrated in their traditional forms by priests of the Western Rite Orthodox.   
+
Au supravieţuit multe texte ale ritului galican, dar ritul însuşi a supravieţuit în primul rând prin ritul toledan (numit şi mozarabic, isidorian, spaniol vechi sau gotic de către unii profesori de liturgică) şi în al doilea rând prin influenţa sa asupra riturilor roman şi anglican actuale (numit galo-roman) şi ca parte componentă a ritului ambrozian din Milano. Din cauza influenţei liturghiei galicane, [[Mesă|Mesa]] romană conţine ''Gloria''. Ritul galican cel mai longeviv a fost cel din Toledo, Spania, fiind limitat la câteva capele în ultimele secole. Atât liturghia toledană cât şi cea milaneză au fost modificate de Roma, fiind supuse canonului roman în perioada recentă. În urma Sinodului Vatican II, atât ritul toledan cât şi cel milanez au fost modificate sub influenţa stilului ''Novus Ordo'', cu toate că ambele erau slujite în forma lor tradiţională de preoţi ortodocşi de rit occidental.   
  
Whatever their origin, the Gallican rites were more given to ceremonial than the Roman. The surviving Gallican materials also have recognizable concordances with the Eastern and Oriental rites in the form of certain prayers and ceremonial, while sharing many other similarities with the Roman rite. The known elements of the Gallican liturgy are:
+
Indiferent de originea lor, riturile galicane erau mai înclinate spre ceremonial decât ritul roman. Materialele galicane care au supravieţuit au părţi similare cu riturile răsăritean şi oriental sub forma unor rugăciuni şi ceremoniale, în timp ce au şi multe similarităţi cu ritul roman.
  
 +
Elementele cunoscute ale liturghiei galicane sunt:
 
*Introit
 
*Introit
*The ''Ajus (agios)'' sung in Greek and Latin. Following this, three boys sing ''Kyrie Eleison'' three times. This is followed by the ''Benedictus''.
+
*Cântecul ''Ajus (agios)'' este cântat în latină şi greacă. Apoi, trei băieţi cântă ''Kyrie Eleison (Doamne miluieşte)'' de trei ori. Urmează ''Benedictus''.
*Collect
+
*Colecţia
*Old Testament reading
+
*Citire din [[Vechiul Testament]]
*Epistle reading or Life of the Saint of the Day
+
*Citirea epistolei sau a vieţii sfântului zilei
*The ''Benedicite'' and ''Ajus (agios)'' in Latin
+
*''Benedicite'' şi ''Ajus (agios)'' în latineşte
*Gospel reading
+
*Citirea [[Evanghelie]]i
*Sermon
+
*Predică
*Dismissal of catechumens
+
*Ieşirea catehumenilor
*Intercessions
+
*Mijlocirea
*Great Entrance and the Offertory chant
+
*Intrarea mare şi cântecul jertfei
*Kiss of Peace
+
*Sărutul păcii
*''Sursum Corda'', Preface, ''Sanctus'', and Post-''Sanctus'' Prayer
+
*''Sursum Corda'', Preface, ''Sanctus'', şi Rugăciunea Post-''Sanctus''
*Roman (Gregorian) Eucharistic Prayer (not in the Gallican and Spanish liturgies, which had variable elements in the anaphora)
+
*Rugăciunea euharistică romană (gregoriană) (nu este prezentă în liturghiile galicană şi spaniolă, care au elemente schimbătoare în anafora)
*The Fraction (the host is divided into nine pieces, seven of which are then arranged into the shape of a cross)
+
*Frângerea (prescura este ruptă în nouă părţi, din care şapte sunt apoi aranjate în formă de cruce)
*Our Father
+
*Tatăl nostru
*Blessing of the People
+
*Binecuvântarea poporului
*Communion of the People
+
*Împărtăşirea poporului
*Post-Communion Prayer
+
*Rugăciunea de după împărtăşire
  
==Outline of the Gallican Liturgy==
+
==Schiţă a liturghiei galicane==
The following is the order of the Gallican liturgy as it was celebrated in sixth century Paris, as described in the first letter of St Germanus of Paris, published as ''Expositio antiquae liturgiae gallicanae''. Unlike the Roman and Milanese, the Gallican proper does not have a fixed anaphora, but instead uses variable texts before and after the institution narrative.  
+
În continuare este prezentată succesiunea părţilor componente a liturghiei galicane aşa cum era ea slujită la Paris în secolul al VI-lea, fiind descrisă în prima scrisoare a Sfântului Gherman din Paris şi publicată în ''Expositio antiquae liturgiae gallicanae''. Spre deosebire de ritul roman şi de cel milanez, ritul galican original nu avea o anafora fixă, folosind în schimb diferite texte înainte şi după relatarea instituirii.  
  
*Preparation of the Offerings
+
*Pregătirea ofrandelor
*Praelegendum (entrance psalm)
+
*Praelegendum (psalmul introductiv)
*Call for silence and greeting
+
*Chemare la linişte şi mulţumire
*Trisagion (in Greek and Latin)
+
*Trisaghion (în greacă şi latină)
*Kyrie
+
*Doamne miluieşte
 
*''Benedictus''
 
*''Benedictus''
*Reading from the Old Testament
+
*Citire din Vechiul Testament
*Collect after the Old Testament reading
+
*Explicaţie după citirea din Vechiul Testament
 
*Responsory
 
*Responsory
*Apostole
+
*Apostol
*Canticle from Daniel
+
*Cântarea lui Daniel
*Thrice-Holy before the Gospel
+
*De trei ori Sfânt înainte de Evanghelie
*Gospel
+
*Evanghelia
*Sanctus after the Gospel
+
*Sanctus după Evanghelie
*Homily
+
*Omilie
 
*Preces
 
*Preces
*Collect after the Preces
+
*Explicaţie după Preces
*Dismissal of the catechumens
+
*Ieşirea catehumenilor
*Offertory
+
*Ofranda
*Preface to the faithful and collect
+
*Cuvânt către credincioşi şi explicaţie
*Diptychs and collect
+
*Diptih şi explicaţie
*Exchange of the Peace and collect
+
*Îmbrăţişarea păcii şi explicaţie
*Anaphora: variable Contestatio/Immolatio, variable ''Vere Sanctus'', institution narrative, variable ''post mysterium''
+
*Anafora:Contestatio/Immolatio schimbătoare, ''Vere Sanctus''schimbătoare, relatarea instituirii, ''post mysterium'' schimbătoare
*Breaking of the Bread
+
*Frângerea pâinii
*Lord's Prayer
+
*Tatăl nostru
*Episcopal blessing
+
*Binecuvântare arhierească
*Communion
+
*Împărtăşirea
*''Trecanum'' (post-communion hymn of thanksgiving to the Trinity)
+
*''Trecanum'' (imn de după împărtăşire de mulţumire Sfintei Treimi)
*Postcommunion collect
+
*Explicaţie după împărtăşire
*Dismissal
+
*Încheierea
  
==20th century history==
+
==Evoluţie în secolul XX==
In the early 20th century, the Russian emigré community in Paris included a number of clergy who were mindful of evangelization in the West. Among that number were a pair of brothers, Evgraph (later Bishop [[Jean-Nectaire (Kovalevsky) of Saint-Denis|Jean-Nectaire of Saint-Denis]]) and Maxime Kovalevsky. The Kovalevskys restored the Gallican liturgy based upon the two letters concerning the liturgy whose authorshship is ascribed to St Germanus, a sixth century bishop of Paris, as well as various Gallican and other non-Roman missals (Stowe, Bobbio, Gothic, Mozarab, Autun). The [[Divine Liturgy according to St Germanus of Paris]] is still in use with [[Orthodox Church of France|L'Eglise Orthodoxe de France]] as well as the Union Actuelle Orthodoxe Catholique Francaise, which is now in talks to join the [[Church of Serbia|Patriarchate of Serbia]].  The rite has been used by communities under the [[Church of Russia]], the [[Russian Orthodox Church Abroad]], the [[Church of Romania]], the [[Church of Serbia]], and the Coptic Patriarchate of Alexandria.
+
La începutul secolului al XX-lea, din comunitatea rusă emigrată în Paris făceau parte câţiva clerici care erau răspunzători de evanghelizare în Occident. Printre aceştia erau doi fraţi, Evgraf (mai târziu va deveni Episcopul [[Jean-Nectaire (Kovalevsky) de Saint-Denis|Jean-Nectaire de Saint-Denis]]) şi Maxime Kovalevsky. Cei doi Kovalevskys au restaurat ritul galican pe baza celor două scrisori referitoare la liturghie care sunt atribuite Sfântului Gherman, un episcop din secolul al VI-lea din Paris, dar pe baza altor mise galicane şi ne-romane (Stowe, Bobbio, gotică, mozarabă, Autun). [[Sfânta Liturghie după Sfântul Gherman de Paris]] încă mai este folosită în [[Biserica Ortodoxă Catolică a Franţei|L'Eglise Orthodoxe de France]] dar şi de Union Actuelle Orthodoxe Catholique Francaise, care în prezent este în negocieri pentru a fi primită în cadrul [[Biserica Ortodoxă Sârbă|Patriarhia Serbiei]]. Ritul a mai fost folosit şi de comunităţi aflate sub ierarhia [[Biserica Ortodoxă Rusă|Bisericii Ruse]], [[ROCOR]], [[Biserica Ortodoxă Română|Bisericii Române]], [[Biserica Ortodoxă Sârbă|Biserica Serbiei]] şi de Patriarhia Coptă a Alexandriei.
  
==Sources==
+
==Izvoare==
 
*[http://orthodoxie.free.fr/history%20an%20liturgical.htm "Some Notes on the History and Liturgical Practice of the Orthodox Church of France"], by Fr. Francis DeMarais
 
*[http://orthodoxie.free.fr/history%20an%20liturgical.htm "Some Notes on the History and Liturgical Practice of the Orthodox Church of France"], by Fr. Francis DeMarais
 
*[http://orthodoxie.free.fr/sources_du_rite.htm L'ECOF article on the origins of their Gallican rite in French]
 
*[http://orthodoxie.free.fr/sources_du_rite.htm L'ECOF article on the origins of their Gallican rite in French]
Linia 83: Linia 82:
 
*[http://www.catholictradition.org/mass-h3.htm Catholic Tradition: "A Short History of the Roman Mass"], by Michael Davies
 
*[http://www.catholictradition.org/mass-h3.htm Catholic Tradition: "A Short History of the Roman Mass"], by Michael Davies
  
==See also==
+
==Vezi şi==
*[[Stowe Missal]]
+
*[http://en.orthodoxwiki.org/Stowe_Missal Stowe Missal]
 +
 
  
 +
[[Categorie:Liturgică]]
 +
[[Categorie:Ritul occidental]]
  
[[Category:Liturgics]]
+
[[en:Gallican Rite]]
[[Category:Western Rite]]
 

Versiunea curentă din 16 noiembrie 2013 11:31

Acest articol face parte din seria despre
Ortodoxia de rit apusean
Istoric
Secolul al XIX-lea
Secolul XX
Critici
Liturgică
Liturghia Sfântului Grigorie
Liturghia Sfântului Tihon
Liturghia Sfântului Gherman
Ritul de la Sarum
Ritul Galican
Stowe Missal
Asocieri
Vicariatul ritului apusean
Societatea Sfântului Vasile
Biserica Catolică Ortodoxă a Franței
Mănăstiri
Christminster
Sfântul Petroc
Editați această casetă


Istoric

Ritul galican se referă în primul rând la liturghia vechilor gali din Franţa şi în al doilea rând la o familie de rituri occidentale ne-romane. Ritul galican a constituit ritul cel mai frecvent în marea majoritate a Europei Occidentale până când a fost aproape integral înlocuit de ritul roman începând cu secolul al VIII-lea, dar modificându-l pe acesta în timpul procesului de înlocuire.

Numeroasele variante din marea familie a ritului galican şi-au atribuit descendenţe diferite, separate, cum ar fi originea din ritul alexandrin al Sfântului Marcu pentru ritul Bisericilor din Aquilea şi Milano, sau origini din ritul efesean al Sfântului Ioan Evanghelistul pentru ritul Bisericilor Galiei, Iberiei şi Britaniei. Puţinele mărturii despre ritul efesean provin din sinoadele locale din Asia Mică. Acolo, ritul bizantin l-a înlocuit pe cel efesean, care se pare că era o variantă locală a liturghiei "antiohiene" greco-siriace, mult mai răspândită. Teoria efeseană are ca cei mai înverşunaţi adversari pe adepţii şcolii moderniste din secolul XX, aşa cum declară Enciclopedia Catolică, "teoria efeseană nu mai este acceptată, în prezent, de nici un liturghist serios." Se pare că dezvoltarea ritului nu a început înainte de secolul al IV-lea. Totuşi, originile acestui rit rămân încă sub semnul întrebării. Acestea, deoarece având o puternică influenţă antiohiană, savanţii liturgişti contemporani au revizuit pretenţia efeseană din Cursus Gallorum, spunând că liturghia galică primară era pur şi simplu liturghia din Siria şi Asia Mică, dar în limba latină.

Au supravieţuit multe texte ale ritului galican, dar ritul însuşi a supravieţuit în primul rând prin ritul toledan (numit şi mozarabic, isidorian, spaniol vechi sau gotic de către unii profesori de liturgică) şi în al doilea rând prin influenţa sa asupra riturilor roman şi anglican actuale (numit galo-roman) şi ca parte componentă a ritului ambrozian din Milano. Din cauza influenţei liturghiei galicane, Mesa romană conţine Gloria. Ritul galican cel mai longeviv a fost cel din Toledo, Spania, fiind limitat la câteva capele în ultimele secole. Atât liturghia toledană cât şi cea milaneză au fost modificate de Roma, fiind supuse canonului roman în perioada recentă. În urma Sinodului Vatican II, atât ritul toledan cât şi cel milanez au fost modificate sub influenţa stilului Novus Ordo, cu toate că ambele erau slujite în forma lor tradiţională de preoţi ortodocşi de rit occidental.

Indiferent de originea lor, riturile galicane erau mai înclinate spre ceremonial decât ritul roman. Materialele galicane care au supravieţuit au părţi similare cu riturile răsăritean şi oriental sub forma unor rugăciuni şi ceremoniale, în timp ce au şi multe similarităţi cu ritul roman.

Elementele cunoscute ale liturghiei galicane sunt:

  • Introit
  • Cântecul Ajus (agios) este cântat în latină şi greacă. Apoi, trei băieţi cântă Kyrie Eleison (Doamne miluieşte) de trei ori. Urmează Benedictus.
  • Colecţia
  • Citire din Vechiul Testament
  • Citirea epistolei sau a vieţii sfântului zilei
  • Benedicite şi Ajus (agios) în latineşte
  • Citirea Evangheliei
  • Predică
  • Ieşirea catehumenilor
  • Mijlocirea
  • Intrarea mare şi cântecul jertfei
  • Sărutul păcii
  • Sursum Corda, Preface, Sanctus, şi Rugăciunea Post-Sanctus
  • Rugăciunea euharistică romană (gregoriană) (nu este prezentă în liturghiile galicană şi spaniolă, care au elemente schimbătoare în anafora)
  • Frângerea (prescura este ruptă în nouă părţi, din care şapte sunt apoi aranjate în formă de cruce)
  • Tatăl nostru
  • Binecuvântarea poporului
  • Împărtăşirea poporului
  • Rugăciunea de după împărtăşire

Schiţă a liturghiei galicane

În continuare este prezentată succesiunea părţilor componente a liturghiei galicane aşa cum era ea slujită la Paris în secolul al VI-lea, fiind descrisă în prima scrisoare a Sfântului Gherman din Paris şi publicată în Expositio antiquae liturgiae gallicanae. Spre deosebire de ritul roman şi de cel milanez, ritul galican original nu avea o anafora fixă, folosind în schimb diferite texte înainte şi după relatarea instituirii.

  • Pregătirea ofrandelor
  • Praelegendum (psalmul introductiv)
  • Chemare la linişte şi mulţumire
  • Trisaghion (în greacă şi latină)
  • Doamne miluieşte
  • Benedictus
  • Citire din Vechiul Testament
  • Explicaţie după citirea din Vechiul Testament
  • Responsory
  • Apostol
  • Cântarea lui Daniel
  • De trei ori Sfânt înainte de Evanghelie
  • Evanghelia
  • Sanctus după Evanghelie
  • Omilie
  • Preces
  • Explicaţie după Preces
  • Ieşirea catehumenilor
  • Ofranda
  • Cuvânt către credincioşi şi explicaţie
  • Diptih şi explicaţie
  • Îmbrăţişarea păcii şi explicaţie
  • Anafora:Contestatio/Immolatio schimbătoare, Vere Sanctusschimbătoare, relatarea instituirii, post mysterium schimbătoare
  • Frângerea pâinii
  • Tatăl nostru
  • Binecuvântare arhierească
  • Împărtăşirea
  • Trecanum (imn de după împărtăşire de mulţumire Sfintei Treimi)
  • Explicaţie după împărtăşire
  • Încheierea

Evoluţie în secolul XX

La începutul secolului al XX-lea, din comunitatea rusă emigrată în Paris făceau parte câţiva clerici care erau răspunzători de evanghelizare în Occident. Printre aceştia erau doi fraţi, Evgraf (mai târziu va deveni Episcopul Jean-Nectaire de Saint-Denis) şi Maxime Kovalevsky. Cei doi Kovalevskys au restaurat ritul galican pe baza celor două scrisori referitoare la liturghie care sunt atribuite Sfântului Gherman, un episcop din secolul al VI-lea din Paris, dar pe baza altor mise galicane şi ne-romane (Stowe, Bobbio, gotică, mozarabă, Autun). Sfânta Liturghie după Sfântul Gherman de Paris încă mai este folosită în L'Eglise Orthodoxe de France dar şi de Union Actuelle Orthodoxe Catholique Francaise, care în prezent este în negocieri pentru a fi primită în cadrul Patriarhia Serbiei. Ritul a mai fost folosit şi de comunităţi aflate sub ierarhia Bisericii Ruse, ROCOR, Bisericii Române, Biserica Serbiei şi de Patriarhia Coptă a Alexandriei.

Izvoare

Vezi şi