Righin al Scopelor

De la OrthodoxWiki
Versiunea din 25 februarie 2019 19:39, autor: Inistea (Discuție | contribuții)
(dif) ← Versiunea anterioară | Versiunea curentă (dif) | Versiunea următoare → (dif)
Salt la: navigare, căutare
Sf. Sfințit Mucenic Righin al Scopelor

Sfântul sfințitul mucenic Righin al Scopelor (gr. 'Aγιος Ρηγίνος) este sfântul protector al insulei Skopelos, în Grecia. A fost episcop și a fost chinuit pentru credința creștină, pentru ca apoi să i se taie capul în anul 362 d.Hr., în timpul domniei împăratului Iulian Apostatul, împreună cu alți patruzeci de creștini din insulă. Prăznuirea lui în Biserica Ortodoxă se face la 25 februarie.

Viața

Sfântul Righin s-a născut în Livadeia, în Grecia centrală, la sfârșitul secolului al III-lea, din părinți creștini, care i-au insuflat virtutea dragostei și zelul pentru credința cea adevărată. Iar când episcopul locului a murit, poporul l-a aclamat ca să fie ales episcop al insulei Scopelor, pentru că avea bunătate și evlavie. Și cum în anii de după Sinodul I Ecumenic (Niceea, 325) arianismul continua să dezbine pe creștini, un sinod local a fost convocat la Sardica (Sofia, Bulgaria) în anul 343, pentru a respinge erezia. Iar sfântul Righin fiind și el chemat la Sardica, toate eresurile cu cuvântul și cu îndrăzneala lui le-a stins. Apoi întorcându-se la episcopia sa și pornindu-se prigoană în vremea împăratului Iulian Apostatul, a fost prins de ighemonul Eladei, și după multe chinuri i s-a tăiat capul, dimpreună cu alți patruzeci de creștini, în anul 362.

La Mănăstirea Sfântului Righin din Skopelos, care adăpostește și moaștele sfântului, mii de oameni se adună de ziua prăznuirii sfântului, 25 februarie, din insulele din împrejurimi, Skiathos și Alonissos, precum și din Volos, pentru a-l cinsti pe sfântului mucenic Righin, care și-a arătat dragostea pentru poporul creștin și după moarte, săvârșind multe minuni și vindecări, drept pentru care mulți creștini din regiune îi și poartă numele (Reginos sau Regina).

Surse