Reacția la Autocefalia OCA

Acest articol necesită îmbunătățiri.
Puteți da chiar dv. o mână de ajutor corectându-l, aducând informații noi, restructurându-l și/sau aducându-l mai aproape de
standardele de editare OrthodoxWiki.

Autocefalia OCA a fost acordată prin semnerea unui tomos de autocefalie de către Patriarhul Alexei I (Simansky) de Moscova în 10 aprilie 1970. Acest statut a fost recunoscut de unele biserici ortodoxe dar altele fie l-au ignorat fie l-au respins.

Răspunsuri la autocefalia OCA

Bisericile autocefale ortodoxe care au recunoascut autocefalia OCA sunt: Biserica Ortodoxă Rusă, care a acordat tomosul de autocefalie, Biserica Ortodoxă a Georgiei, Biserica Ortodoxă Bulgară, the Biserica Ortodoxă a Poloniei şi Biserica Ortodoxă a Cehiei şi Slovaciei.

Acele biserici autocefale care nu au recunoscut autocefalia dar care nici nu i s-au opus sunt: Biserica Ortodoxă a Antiohiei, the Biserica Ortodoxă Sârbă, Biserica Ortodoxă Română şi Biserica Ortodoxă a Albaniei.

Bisericile autocefale care s-au opus autocefaliei OCA sunt: Biserica Ortodoxă a Constantinopolului, Biserica Ortodoxă a Alexandriei, Biserica Ortodoxă a Ierusalimului, Biserica Ortodoxă a Ciprului şi Biserica Ortodoxă a Greciei. Cu toate acestea, aceste biserici recunosc canonicitatea OCA iar reprezentanţi lor împreună-slujesc cu clerul OCA.

Documente conţinând răspunsuri la autocefalia OCA

Documentele principale care detaliază răspunsul Bisericilor din Constantinopol, Alexandria, Ierusalim, Cipru şi Grecia au fost publicate iniţial în Observatorul ortodox, publicaţia oficială a Arhiepiscopiei Ortodoxă Greacă a Americii şi publicate în 1972 într-o carte sub titlul Autocefalia rusă şi ortodoxia în America: o apreciere cu decizii şi opinii oficiale. Cartea mai conţine un eseu introductiv a Arhiepiscopului Iakovos (Coucouzis) de America, o prolegomena de Părintele Nicon D. Patrinacos şi o anexă a Mitropolitului Emilianos, reprezentant permanent al Patriarhiei Ecumenice la Consiliul Mondial al Bisericilor. Autorii răspunsurilor Bisericilor din Alexandria, Antiohia, Ierusalim şi Grecia sunt Papa Nikolaos, Patriarhul Elias al IV-lea, Patriarhul Benedictos şi Arhiepiscopul Ieronymos, respectiv, întâistătătorii bisericilor respective. (Toate referinţele de pagini de mai jos sunt din această carte.)

Majoritatea argumentelor detaliate mai jos se regăsesc în toate răspunsurile tuturor bisericilor şi în alte eseuri incluse în acest volum, dar Bisericile din Constantinopol şi din Grecia au dat cele mai detaliate comentarii (pg. 30-44 şi respectiv 53-67).

De asemenea, o parte din corespondenţa de mai jos este inclusă în volumul publicat de Editura Seminarulului Sfântul Vladimir: Autocefalia Bisericii Ortodoxe din America (publicată iniţial în publicaţia Trimestrialul Teologic Sfântul Vladimir), însoţită de articole ale lui John H. Erickson şi Părintelui Alexander Schmemann în apărarea autocefaliei.

Curând după schimbul de scrisori dintre ierarhi, Profesorul Panagiotis N. Trempelas, un fost membru al facultăţii de la Şcoala Teologică a Universităţii din Atena a publicat lucrarea Autocefalia Mitropoliei din America, care aduce argumente canonice şi teologice mai detaliate împotriva acordării autocefaliei, inclusiv o combatere a articolului lui Schmemann, "O furtună plină de înţelesuri."

Argumente în favoarea autocefaliei OCA

Argumentele Mitropoliei moscovite (pe temeiuri canonice, istorice şi practice) pot fi sintetizate în felul următor:

• Fiecare biserică autocefală are dreptul să acorde autocefalie comunităţilor ecleziastice fice.
• Acordarea autocefaliei a avut rolul de a îndrepra relaţiile dintre Biserica Ortodoxă Rusă şi Mitropolie şi a acordat acesteia din urmă mult-dorita auto-guvernare.
• Biserica Ortodoxă Rusă are singura jurisdicţie canonică din America de Nord înainte de 1970 pentru că:
  • Ruşii au fost primii creştini ortodocşi din America.
  • A fost prima care a înfiinţat o eparhie în America.
  • Ceilalţi ortodocşi din America au recunoscut până la revoluţie jurisdicţia rusă.
• Biserica Rusă are, astfel, dreptul de a acorda autocefalie Mitropoliei pe baza prezenţei istorice din America de Nord.
• De obicei autocefalia cere timp, dar în cele din urmă este recunoscută întotdeauna.
• Autocefalia OCA promovează unitatea Ortodoxiei din America.

Argumente împotriva autocefaliei OCA

Argumente canonice

• Deciziile privind autocefalia aparţin "unui sinod reprezentând în general integralitatea Bisericilor Ortodoxe autocefale locale şi în special unui Sinod Ecumenic" (p. 38).
  • Acest lucru este aşa în special pentru că o nouă autocefalie schimbă ordinea canonică a întregii Biserici.
• "Nu există în legislaţia ecleziastică, vreun canon care să privească exact autocefalia" (p. 36).
• Înfiinţarea de misiuni în ceea ce era atunci teritoriul Impeiului Ţarist (Alaska), câteva biserici în centrele industriale importante şi apoi curtea numeroşilor ex-Uniţi pentru a intra în propria turmă nu acordă canonic Bisericii Ruse jurisdicţia eclaziastică unică asupra întregului continent.
• Este împotriva ordinii canonice şi tradiţionale ca o eparhie privită ca fiind în schismă (aşa cum a fost Mitropolia în mod oficial din 1933 până în 1970 faţă de Moscova) să devină dintr-odată autocefală.
• Autocefalia prin natura ei include o definire completă a teritoriului, ceea ce tomosul Moscovei nu face, în special pentru că a păstrat câteva zeci de parohii pentru ea însăşi în America de Nord şi nu include majoritatea parohiilor ortodoxe din America. Acesta este un "paradox... nemaiauzit în cronicile ortodoxe" (p. 51).
• Nici o Biserică autocefală nu îşi poate extinde graniţele jurisdicţionale fără consensul întregii Biserici (în cazul Rusiei, aceste graniţe au fost definite în 1591).
• Autocefalia necesită acordul deplin al oamenilor şi conducătorilor din teritoriul în chestiune, dar autocefalia OCA priveşte doar acordul unei minorităţi a Americii Ortodoxe. Sfântul Tihon de Moscova a spus aceasta privind Biserica Ortodoxă din Georgia, că autocefalia trebuie să fie "acceptată universal şi deplin prin dorinţa oamenilor" (p. 49).
• Dreptul de jurisdicţie nu decurge din instalarea unui episcop; dimpotrivă, instalarea unui episcop decurge după stabilirea întâi a jurisdicţiei: "drepturile jurisdicţionale peste un atritoriu necontestate sunt cele care constituie condiţia indispensabilă pentru dreptul de a numi un episcop, nu solicitarea drepturilor jurisdicţionale ca rezultat al numirii unui episcop acolo. Numirea şi instalarea unui episcop într-un anume loc nu poate fi folosită ca mijloc de anexare jurisdicţională a acelui loc" (p. 55).
• "Ne întrebăm cum poate Biserica ce a înfiinţat prima un scaun episcopal în Sitka, San Francisco sau oriunde altundeva pe acest continent vast să subjuge jurisdicţional întreaga ţară. Cu siguranţă nu poate fi ignorat faptul că America este mare iar populaţia ei o depăşeşte pe cea a Europei şi, de asemenea, nici faptul că Sinoadle Ecumenice au decis cu precizie asupra graniţelor şi a altor aspecte jurisdicţionale ale comunităţilor cu populaţie dispersată şi chiar a satelor" (pp. 55-56).
• "...chiar dacă unii consideră aceste teritorii [i.e., America de Nord] ca fiind în afara oricărei jurisdciţii, un lucru este sigur şi anume că nu sunt sub jurisdicţia Tronului Patriarhal al Moscovei," ci dimpotrivă, "sfintele canoane au stabilit cu precizie că, 'Bisericile Domnului din naţiunile barbare sunt păstorite în conformitate cu tradiţia Părinţilor' [adică a bisericilor mamă ale acestora, referindu-ne la Canonul 150 al Sinodului II Ecumenic]" (p. 59).
• "Titlul de Biserică-mamă, aşa cum cei 150 de Părinţi inspiraţi de Duhul Sfânt l-au considerat, este doar un semn de onoare, fără nici un fel de drepturi. Biserica din Ierusalim nu şi-a exercitat niciodată nici un fel de autoritate asupra celorlalte Biserici... chiar dacă de acolo erau toţi Dumnezeieştii Apostoli care ne-au atras şi învăţat au dus în lumea întreagă smerenia lui Hristos" (p. 62).

Argumente istorice

• Autocephaly normally proceeds along secular boundaries only because Orthodoxy has been the established Church in those nations.
• Autocephaly has been proclaimed multiple times, but always failed without the assent of the whole Church. (The Churches of Carthage, Mediolana (Milan), the First Justiniana, Ochrid, Trnovo, Ipek, and Iberia are all given as examples by Patr. Athenagoras on p. 37.)
• The period of Russian Orthodox expansion out of Alaska is also the same period during which other Orthodox jurisdictions were established on American soil.
• The various Orthodox communities in North America did not always recognize Russian jurisdiction; they were often quite isolated and had no real contact with the Russian hierarchy. Thus, they saw themselves as beholden to their mother churches, not to Moscow.
• Greeks were the first to establish a presence on American soil in New Smyrna, Florida, in 1767, 26 years before St. Herman arrived in Alaska in 1794, which was not American at the time (being part of the Russian Empire).
• The first Orthodox parish established on American soil was by Greeks in New Orleans, Louisiana, in 1864, three years before Alaska became American and four years before the first Russian parish was established in American territory (in San Francisco).
• The claim that each autocephalous church may grant autocephaly to its daughter churches contradicts Russian history, in which Russia claimed independence for itself more than 150 years before Constantinople and the rest of the Church recognized it: "If the autocephalous status derives from Christ, why was the Russian Orthodox Greek Catholic Church in America anathematized by you instead of being approved and praised for severing itself from its Patriarchate and its mother Church—as some other Churches did too—by right of its own will and against the Canons?" (p. 61).

Argumente practice

• The Metropolia was already self-governing and had been for decades.
• The grant creates an overthrow and upheaval of ecclesiastical order.
• Obsessive focus on jurisdictional issues obscures the true work of the Church, especially regarding its youth.
• Russian Orthodoxy remains disunified on American soil, remaining under three jurisdictions; the OCA's autocephaly failed to produce unity even for the Russians.
• The issue of unity in the diaspora had already been referred to the agenda of an upcoming Great and Holy Synod of the Orthodox Churches. Moscow's unilateral move was an affront to the community of the Church. "For this reason we are at a loss to explain the haste shown by the Russian Orthodox Church in announcing as Autocephalous a relatively small section of the Russian Orthodox Diaspora in America, and conferring upon this Church a title disproportionate with reality, after having only recently recognized her jurisdiction" (p. 43).
• The name "The Orthodox Church in America" is a misnomer, as the body only comprises a minority of Orthodox faithful in America and is not representative of Orthodox America, but mainly represents a certain subsection of Slavic Orthodoxy in America (particularly ex-Uniate, Russianized Carpatho-Russians).
• Moscow's act creates confusion regarding the true nature of canonicity.
• Moscow's act is an attempt to extend Soviet influence into America (p. 20).

Izvoare

• Autocephaly: The Orthodox Church in America. Crestwood, New York: St. Vladimir's Seminary Press, 1971.
• Russian Autocephaly and Orthodoxy in America: An Appraisal with Decisions and Formal Opinions. New York: The Orthodox Observer Press, 1972.
• Trempelas, Panagiotis. The Autocephaly of the Metropolia in America. Brookline, Massachusetts: Holy Cross School of Theology Press, 1974.