Modificări

Din păcate, în anul 1504, relațiile dintre domn și mitropolitul țării s-au deteriorat grav. Sora lui Radu cel Mare, domnița Caplea (al cărei prim soț, Staicu, murise), se măritase cu un boier moldovean, pe nume Bogdan, refugiat în Țara Românească. Aflând însă că Bogdan era deja căsătorit în Moldova și că își părăsise soția fără motiv, Nifon i-a cerut imperios lui Radu să anuleze căsătoria dintre Bogdan și Caplea. Între cererea, întemeiată din punct de vedere religios, a mitropolitului Nifon și slăbiciunea pe care o avea pentru sora sa, Radu a ales să nu dea un răspuns clar, permițând în continuare conviețuirea necreștinească dintre Bogdan și Caplea. Supărat, Nifon l-a mustrat în mod public pe Radu cel Mare, fiind obligat din acest motiv să părăsească Țara Românească. A plecat la unul din sfintele lăcașuri de la [[Muntele Athos]], [[Mănăstirea Dionisiu (Muntele Athos)|Mănăstirea Dionisiu]], unde, patru ani mai târziu (la [[11 august]] 1508) a trecut la cele veșnice.<ref>Nicolae Iorga, ''Istoria Bisericii Românești și a vieții religioase a Românilor'', pp. 67-68</ref>După șapte ani, în 1515, Sf. [[Neagoe Basarab]], domn al Țării Românești (1512-1521), care se considera „ucenicul de suflet” al Sf. Nifon, a trimis la Muntele Athos o delegație condusă de logofătul Danciul pentru a cere și a aduce înapoi în țară [[moaște]]le sfântului Nifon, pentru a-i putea cere astfel iertare acestuia și a răscumpăra greșelile lui Radu cel Mare și ale poporului față de sfântul mitropolit. Așezate într-un coșciug de lemn și însoțite mitropolitul Neofit de Anchialos și de mai mulți [[călugăr]]i de la Mănăstirea Dionisiu, moaștele sfântului au fost purtate cu cinste până în Țara Românească. Acestea au ajuns la [[Mănăstirea Dealu]] pe [[16 august]] 1517, fiind așezate pe mormântul lui Radu cel Mare, ca semn de dezlegare a domnitorului de [[blestem]]ul ce-l pusese sfântul asupra sa, și tot atunci s-a făcut [[proslăvire]]a sfințitului Nifon.