Radu cel Mare: Diferență între versiuni

De la OrthodoxWiki
Salt la: navigare, căutare
(Sfârșitul)
(Sfârșitul)
Linia 14: Linia 14:
  
 
===Sfârșitul===
 
===Sfârșitul===
Având o fire bolnăvicioasă, suferind de podagră (motiv pentru care în ultima parte a vieții nu putea circula decât în caleașcă) și de alte boli pentru tratarea cărora apelase la serviciile permanente ale unui medic străin, Radu cel Mare a murit pe neașteptate în 1508, înainte de a-și putea impune pe tron pe vreunul din fiii săi.
+
Având o fire bolnăvicioasă, suferind de podagră (motiv pentru care în ultima parte a vieții nu putea circula decât în caleașcă) și de alte boli pentru tratarea cărora apelase la serviciile permanente ale unui medic străin, Radu cel Mare a murit pe neașteptate în 1508, înainte de a-și putea impune pe tron pe vreunul din fiii săi.<ref>Rezachevici, Cronologia critică a domnilor din Țara Românească și Moldova, 2001, p. 131.</ref>
  
A lăsat în urma sa o țară bogată, bine organizată, cu prestigiu între vecini. Dispariția lui Radu cel Mare (martie-aprilie 1508) a creat posibilitatea unor încercări de amestec brutal al marilor puteri vecine (Imperiul Otoman și Regatul Ungariei) în politica internă a Țării Românești, înlesnite și de lupta pentru tron a mai multor pretendenți.<ref name=historia>
+
A lăsat în urma sa o țară bogată, bine organizată, cu prestigiu între vecini. Dispariția lui Radu cel Mare (martie-aprilie 1508) a creat posibilitatea unor încercări de amestec brutal al marilor puteri vecine (Imperiul Otoman și Regatul Ungariei) în politica internă a Țării Românești, înlesnite și de lupta pentru tron a mai multor pretendenți.<ref name=historia/>
  
 
==Urmași==
 
==Urmași==

Versiunea de la data 23 noiembrie 2018 16:41

La acest articol se lucrează chiar în acest moment!

Ca o curtoazie față de persoana care dezvoltă acest articol și pentru a evita conflictele de versiuni din baza de date a sistemului, evitați să îl editați până la dispariția etichetei. În cazul în care considerați că este necesar, vă recomandăm să contactați editorul prin pagina de discuții a articolului.

Radu cel Mare
(pictură murală de la
Mănăstirea Curtea de Argeș)

Radu cel Mare (n. 1467 – d. 23 aprilie 1508) a fost Domn al Țării Românești între anii 1495-1508. A primit supranumele „cel Mare”, de la cronicari, nu pentru fapte de arme deosebite (dimpotrivă, domnia sa a fost una pașnică), ci pentru faptul că într-o epocă în care mulți supuși ai Porții Otomane treceau la islamism, el, prin activitatea spirituală și culturală pe care a desfășurat-o, a făcut ca ortodoxia să înflorească și Țara Românească să devină un refugiu pentru cei oprimați. Radu cel Mare este ctitorul Mănăstirii Dealu, unul din cele mai importante monumente religioase și arhitectonice ale Evului Mediu din țările române. La inițiativa lui Radu cel Mare a fost tipărită în 1508 prima carte de pe teritoriul actual al României: Liturghierul lui Macarie (în limba slavonă).[1] Tot el l-a chemat în Țara Românească pe Sf. Nifon al II-lea al Constantinopolului, care fusese alungat din scaunul patriarhal datorită unor intrigi din sânul Bisericii Constantinopolului, acesta devenind mitropolit al Ungrovlahiei în perioada 1502-1505.

Viața

Origini

Născut în 1467, Radu era al doilea fiu al lui Vlad al IV-lea „Călugărul”, Domnul Țării Românești între anii 1481–1495. În 1492 a fost asociat la domnie de către tatăl său, succedând-i la moartea acestuia (15 aprilie 1495).[2]

Domnia

Primind o educație aleasă, Radu cel Mare a fost desemnat succesor la tron încă din timpul domniei tatălui său, Vlad Călugărul (1482-1495), aceasta fiind o modalitate destul de des întâlnită în evul mediu pentru indicarea urmașului la tron. În momentul urcării pe tron, Radu cel Mare era la vârsta maturității; era căsătorit cu doamna Cătălina și avea mai mulți copii.

Pentru a consolida mai bine instituția domniei, voievodul a ținut cont atât de schimbările de pe plan intern din Țara Românească, dar și de momentele de criză ale puterii Imperiului Otoman. A fost un domnitor doritor de pace, nu a purtat războaie și s-a ocupat în special de problemele de organizare internă, sprijinind biserica și cultura românească din acea vreme. În acea perioadă, boierimea Țării Românești încerca să limiteze puterea domnului țării, folosindu-se de relațiile de la Poarta Otomană. Radu cel Mare s-a văzut nevoit să ducă o politică nouă, apropiindu-și marii boieri, îndeosebi familia Craioveștilor: Barbu, Pârvu, Danciu, Radu și Neagoe (fiul lui Pârvu Craiovescu, viitorul domn Neagoe Basarab), prin acordarea de privilegii.[3]

Sfârșitul

Având o fire bolnăvicioasă, suferind de podagră (motiv pentru care în ultima parte a vieții nu putea circula decât în caleașcă) și de alte boli pentru tratarea cărora apelase la serviciile permanente ale unui medic străin, Radu cel Mare a murit pe neașteptate în 1508, înainte de a-și putea impune pe tron pe vreunul din fiii săi.[4]

A lăsat în urma sa o țară bogată, bine organizată, cu prestigiu între vecini. Dispariția lui Radu cel Mare (martie-aprilie 1508) a creat posibilitatea unor încercări de amestec brutal al marilor puteri vecine (Imperiul Otoman și Regatul Ungariei) în politica internă a Țării Românești, înlesnite și de lupta pentru tron a mai multor pretendenți.[3]

Urmași

Radu cel Mare a avut cinci copii din căsătoria sa cu doamna Cătălina „din Sărata”:

  • Vlad Vintilă
  • Radu Paisie
  • Mircea Ciobanul
  • Cârstina, căsătorită cu marele spătar Stanciul din Bratovoești
  • Ana
  • Boba, căsătorită cu Monce, jupân și logofăt, executat ulterior de către Vlad Vintilă

A mai avut și doi fii nelegitimi:

  • Radu de la Afumați
  • Radu Bădica

Cinci dintre fiii săi au fost domni ai Țării Românești: Vlad Vintilă, Radu Paisie, Mircea Ciobanul, Radu de la Afumați și Radu Bădica.

Ctitorii

Note

  1. Nicolae Iorga, Istoria bisericii românești și a vieții religioase a românilor, ediția a II-a revăzută și adăugită, vol. I, București, Editura Ministerului de Culte, 1929, pp. 129-131.
  2. Rezachevici, Cronologia critică a domnilor din Țara Românească și Moldova, 2001, p. 129.
  3. 3,0 3,1 Mirela Sorina Mateescu, Țara Românească, de la Radu cel Mare la Neagoe Basarab (1495 – 1521), Historia.ro, accesat la 23 noiembrie 2018
  4. Rezachevici, Cronologia critică a domnilor din Țara Românească și Moldova, 2001, p. 131.

Bibliografie

  • Nicolae Iorga, Istoria Bisericii Românești și a vieții religioase a Românilor, Tipografia „Neamul Românesc”, Vălenii de Munte, 1908
  • Constantin Rezachevici, Cronologia critică a domnilor din Țara Românească și Moldova a. 1324 - 1881, Editura Enciclopedică, București, 2001. ISBN 973-45-0387-1
  • Alexandru D. Xenopol, Istoria românilor din Dacia Traiană, Editura Cartea Românească, București, 1925, vol. V


Casetă de succesiune:
Radu cel Mare
Precedat de:
Vlad al IV-lea „Călugărul
Domn al Țării Românești
1495 - 1508
Urmat de:
Mihnea I „cel Rău