Modificări

În anul 1610 au început să apară semne neliniștitoare că noul principe al Transilvaniei, Gabriel Bathory, intenționează să treacă la acțiuni agresive împotriva vecinilor săi de peste Carpați, Moldova și Țara Românească. Radu Șerban încheiase între timp relații de prietenie cu noul domn al Moldovei, Constantin Movilă. La 20 decembrie 1610 mercenarii lui Gabriel Bathory, după ce au prădat timp de cinci zile Țara Bârsei, au trecut peste Carpații înzăpeziți și au intrat prin surprindere în Țara Românească. Radu Șerban, fiind nepregătit, a fost nevoit să părăsească Târgoviștea și să se refugieze în Moldova, la prietenul său Constantin Movilă. Timp de trei luni oștile lui Gabriel Bathory au jefuit crunt Țara Românească; inclusiv bisericile au avut de suferit, fiind prădate de sfintele odoare, de acoperișurile de plumb (topite pentru turnarea gloanțelor), iar mormintele profanate. Între timp, Radu Șerban se străduia să-și adune oști în tabăra sa de la Roman și a reînnoit tratatul de alianță cu Imperiul Habsburgic. La începutul lunii iunie 1611 a revenit în Țara Românească și a adunat în jurul său și oastea țării, boierii și boiernașii fiind „''însetați de răzbunare în contra lui Gabor'' [Gabriel Bathory] ''pentru multele răutăți ce făcuse Țării Românești''”, cum scria un cronicar al vremii.<ref>Mutașcu, 1978, p. 99.</ref> În iulie, Radu Șerban, cu toată oastea lui, a trecut Carpații, surprinzându-l pe Gabriel Bathory în tabăra de la Prejmer (aproape de Brașov), unde acesta se întărise cu principalele lui forțe. Gabriel Bathory a încercat să se retragă spre Brașov, dar Radu Șerban, deși avea trupele obosite după istovitorul marș peste munți, nu l-a lăsat ci l-a atacat la 9 iulie pe câmpia dintre Brașov și satul Sânpetru. Aici a avut loc lupta numită de istorici ''A doua bătălie de la Brașov - 1611''. Românii și călăreții cuirasieri polonezi (angajați ca mercenari de către Radu Șerban) au zdrobit oastea transilvăneană, Gabriel Bathory scăpând cu fuga de pe câmpul de bătălie. Numeroasele mențiuni din cronicile, scrisorile și actele de cancelarie ale vremii sunt dovezi grăitoare ale importanței pe care contemporanii o acordau acestei victorii strălucite. Satisfacția Habsburgilor, de a vedea un inamic redutabil învins, era oarecum umbrită de temerea ca Radu Șerban să nu pornească pe urmele lui Mihai Viteazul și să cucerească întreaga Transilvanie. Radu Șerban înțelegea însă că situația în ansamblu nu mai era favorabilă unei încercări de unire a principatelor carpato-dunărene într-un stat capabil să se opună cu succes otomanilor, așa cum încercase Mihai Viteazul.

===Pribegia și sfârșitul===