Radu Șerban: Diferență între versiuni
(→Domnia) |
(completări) |
||
| Linia 14: | Linia 14: | ||
Primul an de domnie a fost unul foarte dificil, Radu Șerban având de luptat mai întâi cu fostul domn, Simion Movilă, până când acesta fiind părăsit de oștile polone trimise de Jan Zamoyski, marele cancelar al coroanei, a fost nevoit să se retragă în Moldova, apoi cu Radu Mihnea, pretendentul la tron sprijinit de turci. | Primul an de domnie a fost unul foarte dificil, Radu Șerban având de luptat mai întâi cu fostul domn, Simion Movilă, până când acesta fiind părăsit de oștile polone trimise de Jan Zamoyski, marele cancelar al coroanei, a fost nevoit să se retragă în Moldova, apoi cu Radu Mihnea, pretendentul la tron sprijinit de turci. | ||
| + | Priceput comandant de oști, Radu Șerban a continuat politica lui Mihai Viteazul de eliberare a țării de sub turci și de apropiere de Imperiul Habsburgic. A purtat lupte cu turcii, tătarii și cu principii maghiari din Transilvania, Moise Székely și Gabriel Bathory, care erau sprijiniți de Poarta Otomană. | ||
| − | + | În toamna anului 1602 Simion Movilă a făcut o nouă încercare de a redobândi tronul Țării Românești. În acest scop, el s-a adresat tătarilor din Hanatul Crimeii, „prieteni mai răi decât cel mai rău dușman” (cum îi caracteriza Nicolae Iorga), promițându-le că le va îngădui jaful liber în țară dacă îl vor ajuta să ocupe tronul muntean. La 13 septembrie, Simion Movilă împreună cu cei 40.000 de tătari (sub comanda Hanului Gazi Ghirai), moldovenii trimiși de fratele său, Ieremia Movilă, și circa 300 de cazaci a intrat în Țara Românească. | |
| − | |||
| − | |||
===Pribegia și sfârșitul=== | ===Pribegia și sfârșitul=== | ||
| Linia 28: | Linia 27: | ||
Radu Șerban a mai avut și două fiice: Ancuța, căsătorită cu Nicolae Pătrașcu, fiul lui [[Mihai Viteazul]] și Elina, căsătorită cu postelnicul Constantin Cantacuzino.<ref>Nicolae Stoicescu, ''Dicționar al Marilor Dregători din Țara Românească și Moldova în sec. XIV-XVII'', Editura enciclopedică română, București, 1971, p. 94.</ref> | Radu Șerban a mai avut și două fiice: Ancuța, căsătorită cu Nicolae Pătrașcu, fiul lui [[Mihai Viteazul]] și Elina, căsătorită cu postelnicul Constantin Cantacuzino.<ref>Nicolae Stoicescu, ''Dicționar al Marilor Dregători din Țara Românească și Moldova în sec. XIV-XVII'', Editura enciclopedică română, București, 1971, p. 94.</ref> | ||
| + | |||
| + | Matei al Mirelor, un erudit născut în Egipt și care studiase la [[Constantinopol]], ajuns în Țara Românească ca egumen al Mănăstirii Dealu și ulterior al [[Mănăstirea Bistrița (Vâlcea, România)|Mănăstirii Bistrița]] scria despre Radu Șerban în prefața lucrării sale ''Viața Sfântului [[Grigorie Decapolitul]]''<ref>Mutașcu, T., ''Radu Șerban'', Editura Militară, București, 1978, p. 29.</ref>: | ||
| + | :''Era un om înțelept, bun, viteaz, blând și milostiv; pe săraci și străini deopotrivă îi iubea; țara și moșia lui bine conducea; [...] nu-i plăceau tulburările, voia doar pacea cu fiecare.'' | ||
==Ctitor de sfinte lăcașuri== | ==Ctitor de sfinte lăcașuri== | ||
Versiunea de la data 1 martie 2015 16:14
| La acest articol se lucrează chiar în acest moment!
Ca o curtoazie față de persoana care dezvoltă acest articol și pentru a evita conflictele de versiuni din baza de date a sistemului, evitați să îl editați până la dispariția etichetei. În cazul în care considerați că este necesar, vă recomandăm să contactați editorul prin pagina de discuții a articolului. |
Radu Șerban a fost Domn al Țării Românești între anii 1601-1611. Mare dregător în timpul domniei lui Mihai Viteazul, a fost un continuator al politicii acestuia de independență a Țării Românești. Având de luptat cu mari greutăți înăuntrul și în afara țării, a reușit să le facă față cu succes în cei aproape zece ani de domnie. În tot acest timp el s-a remarcat printr-o deosebită abilitate politică și pricepere militară, dovedindu-se a fi unul dintre voievozii de seamă ai țărilor române. Continuând tradiția înaintașilor săi (era nepot al Sf. Voievod Neagoe Basarab), a fost un important ctitor de mănăstiri și biserici.
Cuprins
Viața
Origini
Radu Șerban se trăgea dintr-o veche familie boierească. Unele surse istorice afirmă că era nepot al lui Neagoe Basarab (care ar fi avut, pe lângă Teodosie, încă un fiu, numit Șerban[1]).
A ajuns mare dregător în timpul domniei lui Mihai Viteazul, avându-și principala reședință la moșia sa din satul Coiani (azi Mironești, Giurgiu, pe malul Argeșului, la sud de București). Era unul dintre cei mai bogați boieri din Țara Românească, stăpânind circa 70 de sate. Soția sa Elina, fiica Banului Udriște, îi adusese și ea o zestre însemnată.[2]
Domnia
După moartea năpraznică a lui Mihai Viteazul și scurta domnie a moldoveanului Simion Movilă, Radu Șerban ajuns pe tronul Țării Românești în octombrie 1601[3][4] cu sprijinul marilor boieri Preda, Stroe și Radu Buzescu, cărora le era unchi după mamă, și care, bucurându-se de o mare autoritate politică și militară, i-au sprijinit constant domnia.
Primul an de domnie a fost unul foarte dificil, Radu Șerban având de luptat mai întâi cu fostul domn, Simion Movilă, până când acesta fiind părăsit de oștile polone trimise de Jan Zamoyski, marele cancelar al coroanei, a fost nevoit să se retragă în Moldova, apoi cu Radu Mihnea, pretendentul la tron sprijinit de turci.
Priceput comandant de oști, Radu Șerban a continuat politica lui Mihai Viteazul de eliberare a țării de sub turci și de apropiere de Imperiul Habsburgic. A purtat lupte cu turcii, tătarii și cu principii maghiari din Transilvania, Moise Székely și Gabriel Bathory, care erau sprijiniți de Poarta Otomană.
În toamna anului 1602 Simion Movilă a făcut o nouă încercare de a redobândi tronul Țării Românești. În acest scop, el s-a adresat tătarilor din Hanatul Crimeii, „prieteni mai răi decât cel mai rău dușman” (cum îi caracteriza Nicolae Iorga), promițându-le că le va îngădui jaful liber în țară dacă îl vor ajuta să ocupe tronul muntean. La 13 septembrie, Simion Movilă împreună cu cei 40.000 de tătari (sub comanda Hanului Gazi Ghirai), moldovenii trimiși de fratele său, Ieremia Movilă, și circa 300 de cazaci a intrat în Țara Românească.
Pribegia și sfârșitul
Radu Șerban nu a mai apucat să-și revadă țara. S-a stins la Viena, în martie 1620, la vârsta de aproape 60 de ani, și sfârșitul i-a fost grăbit – după mărturia nepotului său, stolnicul Constantin Cantacuzino – de o „gravă și lungă boală de podagră”, urmare a vieții de oștean. Ca un omagiu adus luptătorului pentru cauza creștinității, împăratul a hotărât înmormântarea sa în Catedrala Sf. Ștefan din Viena, privilegiu rezervat familiei imperiale. Dar urmașii nu l-au uitat și mormântul nu i-a fost acoperit de pulberea anonimatului. Fiica sa Ancuța, căsătorită cu Nicolae Pătrașcu, fiul lui Mihai Viteazul, a adus mai târziu în pământul țării rămășițele tatălui și pe cele ale soțului ei. Osemintele lui Radu Șerban și ale lui Nicolae Pătrașcu au fost așezate într-un mormânt comun la Mănăstirea Comana, inscripția de pe mormântul lor amintind că au luptat „amândoi tare și vârtos pentru lege și pentru moșie cu păgânii turci și tătari”.[5]
Fiul său, Constantin Șerban, Domn al Țării Românești (între anii 1654-1658) și al Moldovei (în 1659 și în 1661), a ctitorit biserica cu hramul Sfinții Împărați Constantin și Elena, actuala Catedrală patriarhală din București.[6]
Radu Șerban a mai avut și două fiice: Ancuța, căsătorită cu Nicolae Pătrașcu, fiul lui Mihai Viteazul și Elina, căsătorită cu postelnicul Constantin Cantacuzino.[7]
Matei al Mirelor, un erudit născut în Egipt și care studiase la Constantinopol, ajuns în Țara Românească ca egumen al Mănăstirii Dealu și ulterior al Mănăstirii Bistrița scria despre Radu Șerban în prefața lucrării sale Viața Sfântului Grigorie Decapolitul[8]:
- Era un om înțelept, bun, viteaz, blând și milostiv; pe săraci și străini deopotrivă îi iubea; țara și moșia lui bine conducea; [...] nu-i plăceau tulburările, voia doar pacea cu fiecare.
Ctitor de sfinte lăcașuri
Note bibliografice
- ↑ Alexandru D. Xenopol, Istoria românilor din Dacia Traiană, Editura Cartea Românească, București, 1925, vol. VI, p. 8.
- ↑ Mutașcu, T., Radu Șerban, Editura Militară, București, 1978, p. 27.
- ↑ Popa, M., Matei, H., Mică enciclopedie de istorie universală, Ed. Științifică și Enciclopedică, București, 1983.
- ↑ Ioan Scurtu ș.a. - Enciclopedia de istorie a României, Editura Meronia, București, 2001, p. 94.
- ↑ Radu Șerban a fost înmormântat în Catedrala Sf. Ștefan din Viena
- ↑ Constantin C. Giurescu, Istoria Bucureștilor. Din cele mai vechi timpuri pînă în zilele noastre, București, 1966, p. 73-75
- ↑ Nicolae Stoicescu, Dicționar al Marilor Dregători din Țara Românească și Moldova în sec. XIV-XVII, Editura enciclopedică română, București, 1971, p. 94.
- ↑ Mutașcu, T., Radu Șerban, Editura Militară, București, 1978, p. 29.
Legături externe
| Radu Șerban | ||
|---|---|---|
| Precedat de: Simion Movilă |
Domn al Țării Românești 1601 - 1611 |
Urmat de: Radu Mihnea |
