Răul

Răul se defineşte de către mulţi Sfinţi Părinţi ca o lipsă a binelui. Bunul Dumnezeu din nimic a creat toate bune (Fac. 1, 21-22; Luca 18, 19). O parte dintre fiinţele raţionale, îngeri şi oameni, datorită liberei lor voinţe, au călcat legea binelui - adică iubirea lui Dumnezeu - şi prin această ele au creat răul - adică stricarea iubirii -, care se desfăşoară dialectic şi din care decurg toate cele care se numesc "rele" (Fac. 3,1-24; Rom. 3, 8,12, 9; Matei 6, 36). Răul este singura creaţie din nimic a fiinţelor raţionale; răul acesta nu vatămă cu nimic pe Dumnezeu, ci numai pe autorii lui, aruncându-i într-o necurmata contradicţie (Fac. 6,5-6; Prov. 12, 21; Matei 13, 49; Rom. 1, 29-30).

Răul n-are substanţă sau esenţă de sine stătătoare, nu are consistenţă existenţială, ci fiinţa lui constă în acţiunea contrară legii iubirii lui Dumnezeu, că o antiteză faţă de teza creaţiei întru totul bune din dragoste.

Răul atâta dăinuieşte cât durează şi acţiunea contradictorie care-i dă fiinţă. Răul în lume este o realitate a lumii şi făpturii căzute (Rom. 2, 9; 6, 17; Fac. 6,1-7; Rom. 7, 6-17; 13, 12; Gal. 5, 16; Ioan 7, 7; I loan 2, 15; 3,13). Dumnezeu dirijează răul respectând libertatea omului şi-l transformă în bine, adică în ceea ce este de folos omului (Fac. 50, 20; Ex. 1, 20, 21; 7,11,12; 14,7-14; Num. 26, 14-39; 1 Regi 15,10-35; F. Ap. 3,14-26; Apoc. 22,10-15; Luca 13,1-5).

Citate

• ”Păcatele ne vin prin reaua întrebuinţare a puterilor (facultăţilor) sufletului, a celor poftitoare, irascibile şi raţionale. Neştiinţă şi nechibzuinţă vin din reaua întrebuinţare a puterii raţionale. Ura şi necumpătarea din reaua întrebuinţare a puterii irascibile (iuţimea) şi poftitoare. Iar din buna întrebuinţare a acestora ne vin cunoştinţă şi chibzuinţă, iubirea şi cumpătarea. Dacă e aşa, nimic din cele făcute de Dumnezeu nu este rău”. - Filocalia II, p. 77,3.

• ”Răul din draci sta în acestea, zice fericitul Dionisie: în mânia fără judecată, în poftirea fără minte, în închipuirea pripită. Iar lipsa de judecată, lipsa de minte şi pripirea la fiinţele raţionale sunt scăderi ale raţiunii, ale minţii şi ale chibzuirii. Scăderile însă vin după aptitudini. Aşadar a fost odată când era în el raţiune, mintea şi chibzuiala cuviincioasă. Iar dacă-i aşa, nici dracii nu sunt prin fire rai, ci prin reaua întrebuinţare a puterilor fireşti s-au făcut răi”. - Filoc. II, p. 77, 78, 5.

• ”Răul nu se contemplă ca stând în legătură cu fiinţa făpturilor, ci în legătură cu mişcarea (acţiunea) lor greşită şi neraţională”. - Filoc. II, p. iul, 14.