Răbdarea

Răbdarea, podoaba Duhului

Sfântul apostol Pavel ne arată că răbdarea este o roadă a Duhului alături de alte virtuţi în timp ce păcatele sunt fapte ale firii pământeşti. (Gal5.22). Ea este o podoabă a sufletului (Efes4.2, Col1.11, Col3.12, 1Tes5.14-15, 1Tim6.11, 2Tim2.24, 2Tim3.10, 2Pet1.5-9, Apoc2.1-3, Apoc2.19), fiind mediul prielnic în care cuvântul lui Dumnezeu face roadă în inimile bune şi curate, aşa cum vedem în pilda semănătorului cu sămânţa căzută pe pământ bun (Lc8.15). Dacă omul îşi pierde răbdarea, el poate vorbi chiar împotriva lui Dumnezeu, cum face poporul evreu, care îşi pierde răbdarea pe drum, şi se văicăreşte de ,,mâncarea proastă”(mana), de care se ,,scârbise”, şi de condiţiile vitrege prin care trece, motiv pentru care Dumnezeu chiar îi pedepseşte cu moartea pe mulţi dintre ei, trimiţându-le nişte şerpi veninoşi (Num21.4).

Înţelepciunea, dragostea şi necazurile, ca încercări ale credinţei, aduc răbdare

Solomon ne învăţa că înţelepciunea face pe om răbdător (Prov19.11) iar sfântul apostol Pavel ne încredinţează că iubirea este îndelung-răbdătoare.(1Cor13.1-4-13). Mai adesea însă, necazurile, ca încercări ale credinţei (Iac1.2-3), ca ispite ieşite în calea omului, care nu sunt niciodată peste puterile omului, după cum ne încredinţează apostolul Pavel (1Cor10.13), rodesc răbdare, dacă sunt trecute cu credinţă în suflet, ne spune apostolul Iacob.(Iac1.3-4). Iar răbdarea aduce biruinţa în încercare, care aduce nădejdea, arată apostolul Pavel (Rom5.3, Rom12.12)

Nădejdea lucrurilor nevăzute necesită răbdare prin natura ei

Apostolul Neamurilor ne arată că nădejdea creştină, care vizează lucrurile nevăzute, şi anume împărăţia lui Dumnezeu, necesită răbdare prin însăşi natura ei. (Rom8.23-25, Rom15.4)

Modele de răbdare

Creştinul trebuie să fie îndelung-răbdător ca plugarul, care aşteaptă roada scumpă a pământului, până primeşte ploaie timpurie şi târzie. (Iac5.7-9), răbdător şi neclintit în crâncene încercări ca Iov (Iac5.10-11), răbdător ca prigoniţii apostoli(1Cor4.12, 1Cor9.4-12, 2Cor1.6, 2Cor6.4-6-10, 2Cor12.12, 2Tim3.11), sau să aibă răbdarea sfinţilor(Apoc13.10,14.12), sau să se asemene cu Hristos care, nevinovat fiind, a răbdat moarte de ocară pentru a ne curăţa de păcate. (2Tes3.5, 1Tim1.16, Apoc1.9). Creştinul adevărat va lua aminte la infinita răbdare, bunătate şi îngăduinţă a lui Dumnezeu, care, uneori, întârzie făgăduinţa pedepsirii celor răi pentru că vrea ca toţi să se pocăiască şi la cunoştinţa adevărului să vină, aşa cum ne încredinţează apostolii Pavel şi Petru. (2Pet3.9,15, Rom2.4). Dumnezeu este răbdător o vreme cu păcătoşii în timpul vieţii acestora pentru că vrea să-Şi arate mânia şi să-Şi descopere puterea pedepsindu-i, ca parte a planului Său. Astfel Dumnezeu a ridicat pe Faraon împotriva poporului evreu pentru a-Şi arăta puterea şi a face vestit Numele Său în tot pământul, scrie apostolul Pavel romanilor (Rom9.22). Proorocul Isaia ne arată că Dumnezeu este îndelung răbdător şi nu nimiceşte poporul lui Israel pentru dragostea şi slava Sa, pentru a nu fi hulit numele Său.(Is48.9) Apostolul neamurilor ne învaţă că cei tari în credinţă sunt datori să rabde slăbiciunile celor slabi(Rom15.1). Apostolul Pavel le cere creştinilor să rabde mai bine paguba decât să se judece la cei nelegiuiţi(1Cor6.8). Solomon ne învaţă că prin răbdare se înduplecă un voivod.(Prov25.15). Bătrânii sunt îndemnaţi să fie ,,treji, vrednici de cinste, cumpătaţi, sănătoşi în credinţă, în dragoste, în răbdare”.(Tit2.2)

Răbdarea până la sfârşit aduce mântuirea

Apostolul Pavel scrie evreilor că trebuie să fie conştienţi că prin credinţă şi răbdare moştenim făgăduinţele. (Evr6.11-15, 10.35-39), căci, aşa cum spune însuşi Isus, ,,cine va răbda până la sfârşit, va fi mântuit”(Mt24.13, Mc13.13, Lc21.19, Mt10.22, 2Tim2.12).