Purgatoriu

Acest articol necesită îmbunătățiri.
Puteți da chiar dv. o mână de ajutor corectându-l, aducând informații noi, restructurându-l și/sau aducându-l mai aproape de
standardele de editare OrthodoxWiki.

Introducere

Purgatoriul este o învățătură de credință a Bisericii Romano-Catolice care consideră că cei care mor într-o stare de grație trec printr-o purificare pentru a atinge starea de sfințenie necesară intrării în rai (Catehismul Bisericii Catolice 1030).^[1] Această doctrină este legată de tradiția universală a Rugăciunilor pentru cei adormiți. Sf. Ioan Damaschinul sintetizează consensul patristic referitor la această doctrină astfel:

Cel care a murit nepocăit și cu viață drăcească nu poate fi ajutat de nimeni și în nici un fel. Dar cel care a plecat chiar și cu cea mai mică virtute, dar care nu a avut timp să-și cultive această virtute din cauza indolenței, indiferenței, amânării sau timidității, Dumnezeu Care este un judecător drept și stăpân, nu-L va uita pe acesta. —(Sfântul Ioan Damaschinul)

Ceea ce spune Sfântul Ion este că, în timp ce nu este nici un fel de iertare a păcatelor după moarte pentru cei nepocăiți, pentru credincioșii adormiți, Domnul va pune de la El ceea ce lipsește astfel încât ei să fie fericiți împreună cu el în rai, veșnic. Este convingerea creștinilor și evreilor de-a lungul istoriei că rugăciunile lor pentru cei credincioși plecați la Domnul chiar beneficiază de acestea și îi ajută să se odihnească în pace și să primească până la urmă fericirea veșnică.

Cel mai acceptat mod de a defini purgatoriul din concepția ortodoxă răsăriteană este acela că aceia care sunt mântuiți prin pocăință și botez și participare la viața tainelor Bisericii dar ale căror păcate, cu toate acestea, au încă efecte de durată cum ar fi patimi, dependențe, atașamente de lucruri lumești care le împiedică creșterea și înaintarea spirituală către îndumnezeire, primesc darul anulării acestor efecte de durată astfel încât ei au parte de Vederea lui Dumnezeu. Calea progresului spiritual, după botez, trece prin trei stagii: purificare, iluminare și, în final, îndumnezeire. Pentru acei credincioși care mor într-o stare de pocăință și credință dar înainte de a trece prin toate aceste trei grade de îmbunătățire spirituală, mântuirea lor veșnică nu este pusă sub îndoială, dar acest fapt, nu îi scutește de a trebui să treacă prin toate cele 3 stagii.

Acestea fiind spuse, Mitropolitul Kallistos Ware identifică mai multe curente de gândire printre ortodocși referitor la topicul purificării după moarte. Această divergență arată că de fapt interpretarea catolică a purgatoriului, în mod special modul de compensație, mai degrabă decât conceptul în sine, este ceea ce este respins în mod universal. De asemenea, unele izvoare ortodoxe afirmă că anumite păcate pot fi iertate după moarte^{[2];(Mt 12:32)} dar resping, însă, noțiunea de purgatoriu din cauza indulgențelor și idei de foc purgatorial care sunt legate de aceasta. Totuși, alți ortodocși cred în ideea de vămi iar cei care trebuie să treacă prin acestea după moarte nu au nici o garanție a mântuirii finale.

Mai degrabă decât să spunem că doctrina purgatoriului este o erezie, este mult mai apropiat de adevăr să spunem că aceasta este o tradiție ecumenică veche pe care, din cauza naturii misterioase a subiectului, Creștinii au interpretat-o și explicat-o într-o mare varietate de moduri, de-a lungul istoriei, unele dintre ele fiind respinse cu fermitate de către Creștini Ortodocși Răsăriteni.

O stare de așteptare

Unele izvoare ortodoxe răsăritene, printre care și Patriarhia Ecumenică, consideră purgatoriul printre "teoriile inter-corelate, inexistente în Biblie sau în Biserica Primară" care nu sunt acceptate în doctrina Ortodoxă,^[3] mărturisind, mai degrabă, o "stare de așteptare"^[4] ca fiind o descriere mai potrivită a perioadei de după moarte pentru acei care nu merg direct în rai. Această stare de așteptare nu implică purificare, fiind văzută conform ideei că "nu există speranță de pocăință și îmbunătățire după moarte." În acest caz, rugăciunile pentru morți sunt pur și simplu pentru alinarea celor din starea de așteptare.

În concordanță, Enciclopedia catolică spune că sufletele credincioșilor aflați în purgatoriu sunt "împiedicate pe perioada respectivă să-L vadă pe Dumnezeu." Aceasta se întâmplă pentru că doar cei cu inima curată îl pot vedea pe Dumnezeu (Mt 5:7, Rev 21:27 ?). Ce mai deplină fericire a omului este să-L cunoască și să-L iubească pe Dumnezeu și să fie unit pe deplin cu Acesta în veșnicie. Pentru că sufletele cunosc acest lucru, ele suferă lipsa unirii cu Divinitatea chiar dacă știu că separarea de vederea și unirea deplină cu Dumnezeu este doar temporară. Totuși, deoarece după moarte sufletele sunt incapabile să păcătuiască (Rom 6:7), sufletele aflate în purgatoriu știu că nu pot pierde viața eternă prin păcătuire. În consecință, știind că vremea lor de a sta în purgatoriu este limitată, sufletele sunt fericite că sunt pregătite astfel să intre în deplinătatea vieții spirituale. Vechile Liturghii și inscripțiile din catacombe vorbesc de "somnul păcii ", care ar fi imposibil dacă ar exista vreun dubiu asupra mântuirii finale.^[5]

Purificare

Revenind la motivul pentru care sufletele se găsesc într-o stare de așteptare, Enciclopedia catolică spune că acest lucru se datorează impurității sufletelor, deoarece, doar cei curați cu inima îl pot vedea pe Dumnezeu (Mt 5:7, Rev 21:27). Această idee este întru-totul consistentă, chiar și în gândirea teologilor ortodocși moderni. Mitropolitul Hierotheos Vlachos scrie:

Cunoașterea lui Dumnezeu, așa cum va fi explicată în continuare, nu este intelectuală ci existențială. Aceasta înseamnă, că ființa cuiva este umplută cu cunoașterea lui Dumnezeu. Dar pentru a o obține, inima acelui om trebuie curățată, adică, sufletul, nous-ul și inima trebuie să fie vindecate. "Fericiţi cei curaţi cu inima, că aceia vor vedea pe Dumnezeu." (Capitolul Psihoterapie Ortodoxă, Cunoașterea lui Dumnezeu conform Sf. Grigorie Palama de către Mitropolitul Hierotheos Vlachos publicată de Mănăstirea Nașterea Maicii Domnului, Grecia (1 ianuarie, 2005) ISBN 978-960-7070-27-2)

De asemenea, Kyriacos C. Markides confirmă că purificarea este necesară pentru al "vedea" pe Dumnezeu:

Călătoria sufletului către Dumnezeu, i-am explicat Emiliei în ziua aceia, trebuie să treacă prin trei etape identificabile și distincte. La început este o stare de catharsis sau de purificare a sufletului de pasiunile egoiste. Aceasta este urmată de o stare de fotisis sau de iluminare a sufletului, un dar al Duhului Sfânt odată ce sufletul s-a supus purificării. La final, este etapa de Îndumnezeire, de unire cu Dumnezeu, ca destinație finală și casa ultimă a sufletului omenesc. Ultimele două etape sunt imposibil de atins fără ca mai înainte sufletul să fii trecut prin focul catharsisului de patimile egoiste. (Markides, Muntele Tăcerii)

El explică în continuare, că în concordanță cu tradiția atonită, catharsis sau purificarea este esențială în a ajuta sufletul să treacă peste obstacole care nu ne dau voie să-L vedem pe Dumnezeu, adică, “suma tuturor pasiunilor și dorințelor lumești. Aceste pasiuni sunt urmarea fermecării și înrobirii inimilor și minților noastre de către universul material grosier și trecător cu miriadele sale de tentații și seducții.” Cât suntem în viață, aceste efecte ale păcatelor sunt purificate prin acte de smerenie. (vezi Romani 8:13-14, I Corinteni 9:25-27, Galateni 5:18-25, Coloseni 3:5 “Prin urmare, ucideţi mădularele voastre cele pământeşti: desfrânarea, necurăţia, patima, pofta cea rea şi lăcomia care este închinare la idoli.”)

Doctrina purgatoriului, departe de a fi doar o metaforă juridică străină (Ortodoxiei), mai degrabă explică cum un suflet care a murit înainte de a-și termina purificarea, poate ajunge până la urmă la unirea cu Dumnezeu, prin harul unei ispășiri post-mortem a efectelor îndelungate ale păcatului. Părintele Serafim Rose sumarizează doctrina patristică în felul următor:

În doctrina Ortodoxă, pe de altă parte, ceea ce ne învață Sfântul Marcu, credinciosul care a murit cu păcate mici nespovedite sau care nu a adus dovezi de pocăință pentru păcatele mărturisite, este curățat de aceste păcate fie prin încercarea morții înseși prin fricile ei fie, după moarte, atunci când sunt ținuți (dar nu permanent) în iad, prin rugăciunile și Liturghiile Bisericii ținute pentru ei de către credincioși.[6]

Foc adevărat sau întâlnire cu Hristos cel Înviat

Una din principalele obiecții la doctrina romano-catolică clasică a purgatoriului este natura exactă presupusă a focului purgatorial. În Evul Mediu, tradiția occidentală a început să încline spre o interpretare mai în literă a flăcărilor și chiar a chinurilor sufletelor din purgatoriu. O carte intitulată “Purgatoriul Sf. Patrick” este un exemplu deosebit de aparte a acestei tendințe. În orice caz, pietatea ortodoxă medievală a avut parte de propria exagerare în literă a Vămilor Văzduhului. (vezi mai jos)

Cu toate acestea, învățăturile romano-catolice nu solicită credința într-un foc ca atare. În enciclica Papei Benedict al XVI-lea Spe Salvi, el scrie:

Unii teologi recenți sunt de părere că focul care atât arde cât și mântuiește este Hristos însuși, Judecătorul și Mântuitorul. Întâlnirea cu El este actul decisiv de judecată. Sub privirea Sa, toate falsitățile se evaporă. Această întâlnire cu El, în timp ce ne arde, ne transformă și ne eliberează, permițându-ne să devenim cu adevărat noi înșine (Spe Salvi 47, [7]).

Apologetul catolic Jimmy Akin scrie că interpretarea focului purgatoriului este complexă. De-a lungul istoriei, teologii medievali au încercat să înțeleagă cum un foc fizic poate afecta un suflet imaterial. În orice caz, teologii contemporani, printre care și Pr. Joseph Ratzinger au propus ca focul purgatorial poate fi mai bine înțeles ca “simbol al întâlnirii transformatoare cu Hristos.”

În enciclica sa, se pare că Benedict al XVI-lea vrea să dea noii interpretări o recunoaștere oficială fără să ceară însă teologilor și credincioșilor să respingă celelalte înțelegeri ale focului purgatorial. Prin publicarea sub forma unei opinii teologice—mai degrabă decât o învățătură a Bisericii—el arată clar că aceasta este o opinie admisă și chiar favorizată dar nu este singura posibilă. [8]

Părintele Serafim Rose admite că părinții bisericii latine vorbesc despre un foc alegoric care curăță păcatele minore nemărturisite. [9]

Unii Părinți ai Bisericii, cum ar fi Sf. Ciprian și Sf. Augustin de Hipona, par să creadă într-o purificare după moarte. Cu toate acestea, caracterul acestei purificări nu este niciodată clarificat, și în special (așa cum a subliniat Sf. Marcu al Efesului la Sinodul de la Florența) se pare că nu există nici o distincție între rai, iad și așa-numitul purgatoriu: toate sufletele au parte în mod diferit de același foc mistic (care, conform Sfântului Isaac Sirul, este Iubirea lui Dumnezeu) dar din cauza stării lor spirituale ei au parte de reacții diferite: fericire pentru aceia care sunt în comuniune cu El, purificare pentru aceia în curs de îndumnezeire și remușcare pentru aceia care l-au urât pe Dumnezeu în viața lor pământească.

Din cauza acestei confuzii și inabilități a limbajului uman de a înțelege aceste realități, Biserica s-a abținut de la speculații teologice. În schimb, ea afirmă Tradiția neschimbată a Rugăciunii pentru cei adormiți, certitudinea vieții veșnice, respingerea reîncarnării și comuniunea cu Sfinții (cei vii și cei adormiți în Domnul) în același trup al lui Hristos care este Biserica. Speculații particulare sunt astfel posibile așa cum erau și în timpul Părinților Bisericii.

Vămile Văzduhului

Alți ortodocși cred în teoria "vămilor" care consideră că cei adormiți trec prin mai multe "vămi" succesive în care întâlnesc demoni care le arată păcatele din timpul vieții și/sau îi ispitesc cu noi păcate.^[10] Dacă nu s-au pocăit sau nu au fost iertați de acele păcate sau dacă consimt la alte păcate după ce au murit, vor fi duși în iad.

Papa Shenouda III

Biserica Ortodoxă nici nu a acceptat explicit termenul de "purgatoriu" nici nu a acceptat oficial o astfel de stare, care este distinctă de starea mult mai generală numită "adormit în Domnul." În cartea sa, intitulată De ce respingem purgatoriul?, Papa Copt Șenuda al III-lea prezintă mai multe argumente teologice și biblice împotriva purgatoriului. De exemplu, el se referă la 1 Tes 4:16,17, "şi cei morţi întru Hristos vor învia întâi; după aceea noi, cei vii, cei rămaşi, împreună cu ei vom fi răpiţi în nori ca să-L întâmpinăm pe Domnul în văzduh; şi astfel pururea cu Domnul vom fi.", în care Pavel descrie Ziua Ultimă spunând că cei credincioși care încă trăiesc se vor întâlni cu Domnul alături de cei care vor învia din morți și apoi vor rămâne cu El veșnic. Papa Șenuda se întreabă: "Sunt acești credincioși (vii în Ziua Ultimă) scutiți de purgatoriu? Sau este Dumnezeu părtinitor cu ei?"^[11]

În orice caz, un răspuns la obiecția aceasta din partea catolicilor se găsește, probabil, în Summa Theologica a lui Toma de Aquino, în discuția despre conflagrația finală. Conflagrația finală este transformarea apocaliptică de foc, acceptată de Părinți, a vechiului rai și a vechiului Pământ în noul rai și noul Pământ în Ziua Ultimă, imediat premergătoare Învierii de obște și Judecății de Apoi. Se spune că aceia care vor fi încă în viață în momentul conflagrației, aceasta le va transforma trupurile; astfel din punct de vedere tehnic, în gândirea catolică, cei vii la acel moment pot să moară pentru un scurt moment (de ex "o clipire de ochi" menționată în 1 Corinteni).

În concordanță cu Summa, conflagrația finală va acționa ca "purgatoriu" pentru aceia încă vii și care necesită curățare/vindecare: "Există trei motive pentru care aceia care vor fi încă vii vor putea fi curățați instantaneu. Unul este acela că vor fi puține lucruri de curățat în ei, deoarece ei sunt deja curățați prin temerile și persecuțiile anterioare. Al doilea este că din cauză că ei vor suferi dureri atât în timp ce vor fi vii cât și la propria lor dorință: iar suferința voluntară din viața aceasta curăță mult mai mult decât suferința de după moarte, ca și în cazul martirilor, deoarece "dacă orice are nevoie să fie curățat este găsit în ei, este îndepărtat de secera suferinței," așa cum spune Augustin (De Unic. Bap. xiii), deși suferința martiriului este de scurtă durată în comparație cu suferința din purgatoriu. Al treilea este că intensitatea căldurii va compensa ceea ce se pierde prin scurtarea timpului de curățare."^[12]

Izvoare

• [ https://ro.wikipedia.org/wiki/Purgatoriu Purgatoriu (Wikipedia)]
• CATHOLIC ENCYCLOPEDIA: Purgatory
• The Orthodox Response to the Latin Doctrine of Purgatory