Protoevanghelia lui Iacov

Protevanghelia lui Iacov, cunoscută şi sub numele de Evanghelia după Iacov sau Evanghelia copilăriei după Iacov este o scriere datată, în general, ca fiind din secolul al II-lea. Este o evanghelie apocrifă care era citită pe scară largă, importantă în istoria creştinismului deoarece este singurul text ce realmente atestă pururea feciorie, aşadar inclusiv dupa naşterea Domnului, a Fecioarei Maria, prin mărturia personajului feminin numit Salomeea.

Autorul

Documentul se prezintă ca fiind scris de Iacov: „Eu, Iacov, am scris această istorisire în Ierusalim”. Astfel, presupusul autor este Iacov cel Drept, fratele Domnului. Până în prezent au fost descoperite peste 140 de manuscrise în limba greacă a acestei lucrări. Ecourile şi paralelele cu Vechiul Testament folosesc frazeologia Septuagintei. Cât priveşte conţinutul, o parte importantă a conţinutului este dedicată nu circumstanţelor naşterii lui Iisus ci naşterii şi vieţii Sfintei Fecioare Maria. Acesta este cel vechi text care afirmă explicit că Iosif a fost un văduv, cu copii, la vremea când i-a fost încredinţată Maria. Prima menţionare a protoevangheliei este la Origen, care se refră la ea sub numele de Cartea lui Iacov. Mulţi critici o consideră o compilaţie după mai multe lucrări şi tradiţii existente în acel moment.

Răspândire

Evanghelia după Iacov a fost tradusă în siriacă, etiopiană, coptă, georgiană, slavonă veche, armeană, arabă, irlandeză şi latină. Nu se cunosc versiuni în latină apropiate originilor sale, dar este inclusă printre apocrife în decretul Ghelasian. Spre deosebire de evangheliile canonice, marea majoritate a manuscriselor provin din secolul al X-lea sau mai târziu. Cel mai vechi manuscris cunoscut, un papirus datând din secolul al III-lea sau începutul secolului al IV-lea, a fost găsit în anul 1958; se păstrează în Biblioteca Bodmer, din Geneva (Papyrus Bodmer 5). Dintre manuscrisele greceşti care s-au păstrat, cel mai aproape de întreg este un codex din secolul al X-lea care se găseşte în Bibliotheque Nationale, Paris (Paris 1454).

Conţinut

Conţinutul acestei evanghelii descrie naşterea şi copilăria Maicii Domnului, creşterea ei şi logodna cu Iosif şi apoi naşterea şi copilăria lui Iisus Hristos. Una dintre cele mai dezvoltate secţiuni este Plângerea Anei. O temă centrală este lucrarea şi harul lui Dumnezeu în viaţa Mariei, curăţia ei personală şi fecioria ei pururea, înainte, în timpul şi după Naşterea Mântuitorului, aşa cum a confirmat moaşa după naştere şi „Salomeea” (poate Sfânta Salomeea, ucenica lui Iisus menţionată ca prezentă la locul Răstignirii în Evanghelia după Marcu). Cu toate că lucrarea nu este parte componentă a canonului oficial creştin, şi deci o „apocrifă”, Evanghelia după Iacov poate fi cel mai vechi document păstrat până în zilele noastre atestând cinstirea Maicii Domnului şi pururea fecioria ei (este posibil ca lucrări anterioare acesteia să se fi păstrat sub formă de citate în lucrări ulterioare.)

Lucrarea se împarte în trei părţi egale: primele opt capitole conţin povestea naşterii şi copilăriei deosebite ale Mariei, următoarele opt capitole privesc criza declanşată de iminenta transformare în femeie a Mariei şi deci posibilitatea de a murdări astfel templul, încredinţarea ei lui Iosif ca logodnic şi gardian şi testarea fecioriei ei, iar ultimele opt capitole relatează Naşterea Domnului împreună cu vizita moaşelor, ascunderea lui Iisus de Irod într-o iesle şi chiar, în paralel, ascunderea lui Ioan Botezătorul de Irod în munţi împreună cu mama sa Elisabeta. Ecouri ale acestor întâmplări apar şi în evangheliile după Matei şi Luca.

Printre tradiţiile extracanonice descrise în Protoevanghelia lui Iacov se mai numără şi prezentarea lui Iosif ca văduv cu mai mulţi copii, Naşterea lui Iisus într-o peşteră şi mucenicia lui Zaharia, tatăl lui Ioan Botezătorul, în timpul masacrului copiilor.

Legături externe

• Text of the Infancy Gospel of James
• Evanghelia lui Iacov în limba română