Proorocul Baruh

De la OrthodoxWiki
Versiunea din 28 septembrie 2020 14:12, autor: Inistea (Discuție | contribuții)
(dif) ← Versiunea anterioară | Versiunea curentă (dif) | Versiunea următoare → (dif)
Salt la: navigare, căutare
Acest articol face parte din seria
Vechiul Testament - Septuaginta
Pentateuhul sau "Legea"
Facerea - Ieșirea - Leviticul - Numerii - Deuteronomul
Cărțile istorice
Iosua Navi - Judecători - Rut

I Regi - II Regi - III Regi - IV Regi
I Cronici - II Cronici - I Ezdra - Neemia - Estera

Cărțile poetice
Cărți de înțelepciune
Iov - Cartea Psalmilor - Pildele lui Solomon - Ecclesiastul
Alte cărți
Cântarea Cântărilor - Plângerile profetului Ieremia
Cărțile Profeților
Profeții Mari

Isaia - Ieremia - Iezechiel - Daniel

Profeții Mici, sau "Cei Doisprezece"

Osea - Amos - Miheia - Ioil - Avdie - Iona - Naum
Avacum - Sofonie - Agheu - Zaharia - Maleahi

Cărțile deuterocanonice și „bune de citit”
Tobit - Iudita - Baruh - Epistola lui Ieremia
Cântarea celor trei tineri - III Ezdra - Cartea înțelepciunii lui Solomon
Cartea înțelepciunii lui Isus, fiul lui Sirah (Ecclesiasticul)
Istoria Susanei
Istoria omorârii balaurului și a sfărâmării lui Bel
I Macabei - II Macabei - III Macabei
Rugăciunea regelui Manase
Persoane din Vechiul Testament
Patriarhi: Noe - Avraam - Isaac - Lot
Iacov (Israel) - Iosif - Moise - Aaron
Prooroci și Drepți: Ilie Tesviteanul - Elisei - Iezechia
Isaia - Ieremia - Iezechiel - Daniel
Iona - Osea - David - Solomon
Avacum - Iov - Miheia - Maleahi
Samuel - Zaharia - Ioil - Agheu
Regi Iuda (după diviziune): Roboam - Abia - Asa- Iosafat
Atalia - Ioram- Ahazia - Ioas- Amația
Ozia - Iotam- Ahaz - Iezechia (Ezechia) - Manase
Amon - Iosia - Ioahaz- Eliachim (Ioiachim)
Ioiachin- Sedechia (Matania)
Regi Israel (după diviziune): Ieroboam I - Nadab - Baeșa
Ela - Zimri - Omri - Ahab - Izabela
Ahazia - Ioram - Iehu - Ioahaz - Ioas - Ieroboam al II-lea
Zaharia - Șalum - Menahem - Pecahia - Pecah - Osea (rege)
Descoperiri arheologice biblice
Editați această casetă

Sfântul prooroc Baruh a fost unul din proorocii numiți „mici” din Vechiul Testament. A fost scrib, secretar și ucenic fidel al proorocului Ieremia. O carte din Vechiul Testament, Cartea lui Baruh - situată între cărțile deuterocanonice -, îi este atribuită. Și-a desfășurat activitatea în secolele VII-VI î.Hr. și a fost contemporan cu distrugerea Ierusalimului și deportarea poporului ales în exil în Babilon (597 î.Hr.). Biserica Ortodoxă îl prăznuiește la 28 septembrie.

Viața și activitatea

Sfântul prooroc Baruh era din tribul lui Iuda. Fiu al lui Neria și frate al lui Seraia, mare cămăraș al regelui Sedechia al regatului lui Iuda, Baruh era secretar, tahigraf și ucenic devotat al proorocului Ieremia (prăznuit la 1 mai).

În al patrulea an al domniei lui Ioiachim (605 î.Hr.), Ieremia, căruia îi era interzisă intrarea în Templul din Ierusalim, îi dictează lui Baruh profeția pe care i-a arătat-o Dumnezeu cu privire la căderea regatului lui Iuda și îl trimite să o citească în Templu (Ier. 36, 4-8). În decembrie 604 î.Hr., Baruch adună poporul în Templu și le citește proorocia lui Ieremia lecture au peuple réuni dans le Temple, iar mai apoi o citește și dregătorilor și casei regelui (Ier. 36, 9-17). Regele Ioiachim, împietrit la inimă, a ars ruloul în care era scrisă profeția și a poruncit ca să fie arestați proorocii Ieremia și Baruh. Dar aceștia se ascunseseră deja și anul următor cuvântul lui Dumnezeu a fost din nou către Ieremia și el i-a dictat lui Baruh din nou prefeția, identică cu prima, dimpreună cu „multe cuvinte asemenea acelora” (Ier. 36, 27-32).

Când Ierusalimul a căzut în Nabucodonosor (587 î. Hr.), Baruh și Ieremia, care au fost martori oculari, s-au refugiat la Mizpah în ținutul lui Veniamin[1]. Două luni mai târziu, guernatorul Palestinei, Godolias, a fost asasinat. Temându-se de represaliile babiloneenilor, o mică comunitate evreiască s-a refugiat în Egipt, luând cu ei cu forța pe proorocii Ieremia și Baruh. De aici, Ieremia l-a trimis pe Baruh la Babilon ca să-i întărească în credință și în nădejde pe cei duși în exil din Ierusalim (582), citind înaintea fiului regelui și celorlalți dregători și popor din exil cartea care îi poartă numele - Cartea lui Baruh (cf. Baruh 1). Atunci tot poporul a plâns, au postit și s-au rugat împreună cu Baruh, și au făcut o colectă de bani pe care i-au trimis la Ierusalim, în ajutor pentru preoții și puținul popor care a rămas acolo. Baruh a fost însărcinat cu această misiune, și tot cu această ocazie el a adus la Ierusalim și o parte din obiectele din Templu care fuseseră luate de Nabucodonosor.

Baruh a adormit în pace, la puțină vreme după moartea lui Ieremia.

Profeții mesianice

În cartea pe care a citit-o poporului exilat în Babilon, Baruh a proorocit cu limpezime venirea în trup a lui Dumnezeu și pe Domnul Iisus Hristos: ”Acesta este Dumnezeul nostru, şi nimeni altul nu este asemenea Lui. Aflat-a toată calea ştiinţei şi a dat-o lui Iacob, sluga Sa, şi lui Israel, cel iubit de Dânsul. După aceasta pe pământ S-a arătat şi cu oamenii împreună a locuit.” (Baruh 3, 36-38).

Bartolomeu Anania scrie într-o notă la traducerea sa a Vechiului Vestament acestea: ”Textul original nu precizează cine anume „s’a arătat pe pamânt”, fapt pentru care majoritatea traducerilor occidentale se referă la „ea”, adică la Înțelepciune, aceasta fiindu-le dată, potrivit contextului, fiilor lui Israel (așadar, excluzând dimensiunea universalistă). Sfinții Părinți însă au identificat textul ca fiind o profeție referitoare la Iisus Hristos, pe Care Pavel Îl va numi „Puterea-lui-Dumnezeu-și-Înțelepciunea-lui-Dumnezeu” (1 Co 1, 24). Pe de altă parte, textul începe cu specificarea „Apoi” (mai exact: „După aceasta” – metá touto), ceea ce înseamna ca „întruparea” Înțelepciunii în persoana lui Iisus Hristos s’a produs după încheierea etapei în care Israel fusese unicul ei posesor („în zilele acestea de pe urmă” – Evr 1, 2; „când a venit plinirea vremii” – Ga 4, 4); prin Hristos, accesul omului la Înțelepciune devine un bun universal.”[2]

Surse

Note

  1. Flaviu Iosif, "Antichități iudaice" x. 9, § 1
  2. Biblia sau Sfânta Scriptură. Versiune diortosită după Septuaginta, redactată și adnotată de Bartolomeu Valeriu Anania, Arhiepiscopul Clujului, sprijinit pe numeroase osteneli, p. 1445, nota 12.