Pronie

De la OrthodoxWiki
Salt la: navigare, căutare

Pronia [gr. pronoia, lat. providentia = purtare de grijă, prevedere] este modul în care Dumnezeu chiverniseşte şi conduce lumea spre scopul final pentru care a fost creată, în interiorul iconomiei Sale creatoare şi răscumpărătoare. Acţiunea proniatoare este neîntreruptă şi concomitentă cu cea creatoare şi judecătoare, ceea ce arată unitatea planului lui Dumnezeu cu creaţia Sa. Dependenţa de pronie este fundamentală, deoarece : pe de o parte, prin pronie Dumnezeu Se acomodează la orice situaţie istorică şi la orice fiinţă umană, iar pe de altă parte, pronia arată condiţia lumii în mâinile lui Dumnezeu, Care călăuzeşte, controlează, guvernează şi judecă totul : «Unde mă voi duce de la Duhul Tău, şi de la faţa Ta unde voi fugi ? De mă voi sui în cer, Tu acolo eşti. De mă voi pogorî în iad, de faţă eşti» (Ps. 138, 7—8).

Aspecte principale ale învăţăturii despre providenţă :

— Pronia se referă atât la legile generale ale creaţiei, cât şi la entităţile particulare şi fiinţele individuale în care există aceste legi. Aceste legi sunt conduse către scopul pe care îl are lumea, viaţa veşnică. Altfel, pronia ar fi inutilă. Dumnezeu este cauza existenţei ca creator, cum şi scopul ei ca proniator.

— Pronia este nu numai suportul existenţei care dă orientarea creaţiei, ci şi un ajutor, «palma lui Dumnezeu» (Ps. 139, 5), forţa prin care Dumnezeu atrage fiinţele spre ţinta lor firească. Pronia ia forma unui dialog continuu, a unei sinergii libere. Fără a sili voia omului, Dumnezeu foloseşte legi, situaţii, lucruri şi le dirijează în mod liber.

— Omul este el însuşi un organ al proniei, deoarece poate folosi în mod liber legile creaţiei pentru a organiza viaţa sa şi a semenilor săi. Intre cauza existenţei şi scopul acesteia, care depind de voinţa lui Dumnezeu, omul se mişcă liber. El poate condiţiona viaţa sa de cea a semenilor într-un mod pozitiv sau negativ.

— Pronia nu înseamnă pentru om lipsă de grijă sau de responsabilitate. «Căutaţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui şi toate acestea se vor adăuga vouă. Nu vă îngrijiţi de ziua de mâine, căci ziua de mâine se va îngriji de ale sale. Ajunge zilei răutatea ei» (Mt. 6, 33—34). Textul este împotriva unei stări de agitaţie şi de împrăştiere a spiritului, în care omul nu mai poate discerne valorile fundamentale de lucrurile secundare. Textul cheamă credinciosul la concentrare asupra perspectivei în care a fost creat şi destinat : viaţa viitoare. Psalmistul îşi pune încrederea deplină în purtarea de grijă a lui Dumnezeu : «Deschizând Tu mâna Ta, toate se vor umple de bunătăţi. Dar întorcându-Ţi Tu faţa Ta, se vor tulbura ; lua-vei duhul lor şi se vor sfârşi şi în ţărână se vor întoarce. Trimite-vei Duhul Tău şi se vor zidi şi vei înnoi faţa pământului» (Ps. 103, 29—31).

Surse

  • Pr. Prof. Dr. Ion Bria, Dicţionar de teologie ortodoxă, EIBM al BOR, București, 1981, art. ”Pronie”