Prohodul Domnului (liturgică)/Starea a doua

De la OrthodoxWiki
Versiunea din 3 septembrie 2014 10:21, autor: Nick15 (Discuție | contribuții) (Diacritice noi)
(dif) ← Versiunea anterioară | Versiunea curentă (dif) | Versiunea următoare → (dif)
Salt la: navigare, căutare
Articol principal: Prohodul Domnului (liturgică)

Trei ediții sunt puse aici în paralel:

  • ediția 1915: Prohodul Domnului nostru Iisus Hristos, scris și armonizat după melodiile bisericești tradiționale (pe ambele muzici) pentru corurile școlare sătelști de I. Popescu-Pasărea, profesor de muzică bisericească la seminariile din București, cântăreț și diriginte al corului Bisericii Kalinderu, președinte al cântăreților bisericești, București, Tipografia profesională Dimitrie C. Ionescu, 1915.
  • ediția 1928: Prohodul Domnului nostru Iisus Christos, care se cântă în Sfânta și Marea Vineri seara la priveghere, București, Tipografia cărților *
  • ediția 2000: Triodul, București, EIBM al BOR, 2000.

Textele puse în paralel:

Prohodul Domnului
Ediția 1915 Ediția 1928 Ediția 2000
Starea a II-a

1. Cuvine-se dar să cădem la tine Ziditorul cela ce pe cruce mâinile ți-ai întins și-ai zdrobit de tot puterea celui rău.

2. Cuvine-se dar să slăvim a ta 'ngropare Doamne că cu patimile tale ne-ai scos din Iad, și din stricăciune toți ne-iam izbăvit.

3. Groază au luat și pământul și soarele Doamne, apuind Tu ne'nseratul soare Cristos, și'n mormânt cu trup acum puindu-te.

4. Adormind Cristos, făcător de viață somn în groapă, din cel greu somn al păcatului ne-a întors, și pre neamul omenesc l'a ridicat.

5. Una numai eu, am născut fiu fără de durere, dar acum nu-ți sufer patima fiul meu, cea Curată mult jelindu-se zicea.

6. Sus văzându-te, de Treime nedespărțit Doamne, iară jos fiind cu trupul mort pre pământ, Serafimii s'au înfricoșat acum.

7. Ruptu-s'a acum, a Bisericii Catapeteasmă, și luminătorii 'și-au strâns lumina lor, sub pământ Tu soare ascunzându-te.

8. Pre cel ce dintâiu, tot pământul a înfipt cu voea, îl acopere pământul ca pre un mort, îngrozește-te dar acum Cerule.

9. Subt pământ te-ai pus, cel ce ai zidit pre om cu mâna, ca să scoli pre omul tot din căderea lui, cu puterea cea a tot puternică.

10. Adunați-vă să cântăm plâns sfânt acum cu jale, ca femeile ce mir au adus demult, ca și noi cu ele să ne bucurăm.

11. Mir adevărat ești Cuvinte fără 'mpuținare, pentru care și femeile Mir 'ți-aduc, celui viu ca unui mc și îngropat.

12. Ingropându-te, ai zdrobit acum Iadul Cristoase, și cu moartea Ta pre moarte ai omorît, și din stricăciune neamul izbăvești.

13. Râu de vieață ești, ce verși viu dar de înțelepciune, iar în groapă apuind vieață dăruești, celor din zăpodiile Iadului.

14. Ca să înoesc, firea oamenilor cea zdrobită, am voit de mi-am rănit trupul meu acum, deci nu plânge Maica mea jelindu-te.

15. Sub pământ apui, cel ce ești Luceafăr al dreptății, și pre morți ca dintr'un somn greu îi înviezi, și gonești din Iad tot întunericul.

16. Fir în două firi, întru tot dătător de vieață, în pă­mânt s'aruncă astăzi jelindu-l toți, însă răsărind lumea va bucura.

17. S'a temut Adam, Dumnezeu umblând în Rai atuncea, iar acum s'a veselit c'ai venit la Iad, căci căzând atunci s'a ridicat acum.

18. Jertfe jalnice, 'ți-a adus plâns cu jale Fecioara, stri­gând dacă te-a văzut pus mort în mormânt, înviează Fiul meu precum ai zis.

19. Iosif te-a pus, cu evlavie în groapă nouă, și cântări de îngropare Dumnezeești, 'ți-a cântat cu lacrămi îndoindu-le.

20. Maica ta acum, pironit văzându-te pre cruce, cu 'ntristare ca cu cuele s'a pătruns, ș'a trecut prin sufletul ei sabie.

21. Cel ce ești a tot, mângâere și dulceață Doamne, Maica Ta amar văzându-te adăpat, lacrămi de amărăciune a vărsat.

22. Rău mă întristez, și rărunchii mi se rup Cuvinte, văzând cea fără dreptate junghierea Ta, prea Curat'a zis acum cu plângere.

23. Ochii tăi cei dulci ș'ale Tale buze cum voi 'nchide? și cum dar ca pre un mort te voiu 'ngropa? a strigat Iosif încutremurat.

24. Iosif cântări, cu Nicodim de 'ngropare cântă, lui Cristos celui de voe pus în mormânt, și cu dânșii cântă cetele cerești.

25. Subt pământ apui, mântuire Soare al dreptății, deci și Luna a ta Maică ce te-a născut, a apus cu lipsă de vede­rea ta.

26. Iadul s'a 'ngrozit, dătătorule de vieață Doamne, dacă s'a văzut prădat de averea lui, și 'nviați pre morții cei din veac legați.

27. Soare luminos, după noapte răsare Cuvinte, iar Tu după moarte înviind luminezi, mai curat precum David a prorocit.

28. Primindu-te, în sân Ziditorule pământul, s'a clătit de frica ta Preaputernice, și pre cei morți tremurând i-a slobozit.

29. Iosif acum, și Nicodim cu miruri Cristoase, după cuviință ca pre un mort te ung, zicând o pământe 'nfricoșează-te.

30. Ai apus acum, și 'mpreună soarele cu Tine, și făptura toat'acum s'a cutremurat, făcător Domn cunoscându-te.

31. Peatra cea din unghiu, se acopere de cea tăiată, și pre Domnul ca pre omul cel muritor, îl ascund și toate se cutremură.

32. Vezi pre ucenic, ce iubiai și pre mine-a ta Maică și cum nu răspunzi o dulcele Fiul meu; a strigat Curata tân­guindu-se.

33. Tu ca cel ce ești, de vieață dătător Cuvinte, n'ai ucis pre cei ce acuma te-au răstignit, ci 'mpreună și pe-ai lor morți înviezi.

34. Nici chip ai avut, nici frumusețe'n patimă Cuvinte, dar după 'nviere ne-ai strălucit pre toți și dumnezeește ne-ai înfrumsețat.

35. Ascunzându-te, în pământ ne 'nserate Luceafăr, și pre Tine neputând răbda Soarele, s'a întunecat întru amează-zi.

36. Luna, Soarele, dimpreună să 'ntunecă Doamne, robi cunoscători la toți arătându-se, și cu haine negre îmbrăcându-se.

37. De ai și murit, dar sutașul Dumnezeu te chiamă, dar eu cum voi îndrăzni a te pipăi, mă 'ngrozesc și tremur a zis Iosif.

38. A dormit Adam, și din coastă 'și-a scos lui-și moarte, iar Tu Dumnezeul meu adormind acum, vieață lumei izvorăști din coasta ta.

39. Adormind acum, ai sculat pre cei legați Cristoase și'nviind din morți Cuvinte ai luminat, pre toți adormiții din veac Bunule.

40. De ai și murit, dar dai vin de mântuire lumei, cel ce ești vieață vie și vecinică, măresc patima și răstignirea Ta.

41. Cum cei gânditori, cele 'ntâi Cete fără de trupuri, gol bătut mort sângerat laudă 'Ți-aduc, și 'n-drăzneala jido­vilor sufere ?

42. Îndărătnic neam jidovesc ce ai luat arvuna, cunoscut-ai ridicarea Bisericei, pre Cristos dar pentru ce l-ai osândit.

43. Cu batjocură, se îmbracă cel ce 'mpodobește Cerul stelele, luceferii, soarele și pământul tot l-a înfrumusețat.

44. Ca un pelican, din rănita coasta Ta Cuvinte, pre ai tăi fii ce-au murit înviezi acum, picături de vieață preste ei picând.

45. Oare când Navi, a oprit pre Soare n cer din cale, iară Tu Cristosul meu ascunzându-Te, ai surpat pre Domnul beznii Iadului.

46. Nici cum n'ai rămas, depărtat de sân părintesc Doamne, și după ce ai voit a Te face om, și în Iad Cristosul meu Te-ai pogorît.

47. Cruce-ai suferit, cel ce spânzuri pământul pre ape, și fără suflare-acum te-ai culcat pre el, ci nu poate a răbda și tremura.

48. Vai o Fiul meu, zicea cea prea Curată cu jale, că pre care Te țineam lumei Împărat, acum osândit te văd și răs­tignit.

49. Însuși Gavriil, 'mi-a vestit viind din Cer la mine, că va fi împărăția Fiului meu, veșnică împărăție pururea.

50. Ș'a lui Simeon, s'a plinit acum proorocia, că prin inima mea sabie a trecut, o Emanoile ! și o a pătruns.

51. Încă de cei morți, ce 'i-a înviat stăpânul Domnul, rușinați-vă o jidovi necredincioși, și cunoașteți pre cel ce-ați ucis acum.

52. Soarele văzând, apuind a ta lumină Doamne, s'a 'ngrozit și 'ntunecându-și lumina sa, s'a ascuns nesuferindu-te 'n mormânt.

53. Cu amar a plâns, prea Curată Maica ta Cuvinte, dacă te-a văzut pre tine pus 'n mormânt, pre cel fără de'n-ceput și Dumnezeu.

54. Omorîrea ta, prea Curată Maica ta Cristoase, neputând a o vedea zicând se ruga, să nu zăbovești viață între morți.

55. Iadul cel cumplit, spăimântatu-s'a de Tine Doamne, cel ce ești Soare-al dreptății nemuritor, și îndat'a dat pre cei legați din el.

56. Vede-se acum, taină mare și înfricoșată, cel ce dă vieață tuturor moare vrând, ca pe morții cei din Iad să-i facă vii.

57. Coasta ți-a împuns, și ți-a pironit mâinile Doamne, și cu rana cea din coastă ai vindecat, ne'nfrânarea mâinilor strămoșilor.

58. Plâns-au oare când, cei din casă pre fiul Rahelii, iar acum pre al Fecioarei fiu îl jelesc, ceata Ucenicilor cu Maica Lui.

59. Palmă i s'a dat, și loviri lui Cristos peste față, ce­lui ce pre om cu mâna lui l'a zidit, ș'ale hiarei fălci de tot le-a sfărîmat.

60. Toți cei credincioși, îți cinstim cu laude Cristoase, răstignirea, îngroparea și patima, că ne-ai izbăvit de moarte vecinică.

Mărire:

61. Fără de'nceput, cel ce ești Părinte, Fiu și Duh Sfânt, întărește stăpânirea 'mpăraților, și le dă izbândă-asupra celor răi.

Și acum:

62. Ceea ce-ai născut pre vieață-a toate Cristos Domnul, încetează prea Curată smintelile și unire'n pace dă Bisericei.

1. Cuvine-se dar, să cădem la Tine Ziditorul, cela ce pe cruce mâinile Ți-ai întins și-ai sdrobit de tot puterea celui rău.

2. Cuvine-se dar, să mărim a Ta 'ngropare Doamne, că cu patimile Tale ne-ai scos din iad, și din stricăciune toți ne-am mântuit.

3. Groază au luat și pământul și soarele Doamne, apuind Tu ne'nseratul soare Hristos, și'n mormânt cu trup acum puindu-Te

4. Adormind Hristos, făcător de viață somn în groapă, din cel greu somn al păcatului ne-a întors, și pre neamul omenesc l-a ridicat.

5. Una numai Eu, am născut Fiu fără de durere, dar acum nu-ți sufăr patima Fiul meu; cea Curată mult jelindu-se zicea.

6. Sus văzându-Te de Treime nedespărțit Doamne, iară jos fiind cu trupul mort pre pământ, Serafimii s'au înfricoșat acum.

7. Ruptu-s'a acum a Bisericii catapeteazmă, și luminătorii și-au stins lumina lor, sub pământ Tu soare ascunzându-Te.

8. Pre cel ce dintâiu, tot pământul a înfipt cu voia, îl acoperă pământul ca pre un mort, îngrozește-Te dar acum cerule.

9. Sub pământ Te-ai pus, cel ce ai zidit pre om cu mâna, ca să scoli pre omul tot din căderea lui, cu puterea cea atotputernică.

10. Adunați-vă să cântăm plâns sfânt acum cu jale, ca femeile, ce-au adus mir de demult; ca și noi cu ele să ne bucurăm.

11. Mir adevărat, ești Cuvinte fără 'mpuținare; pentru care și femeile mir ți-aduc, celui viu ca unui mort și îngropat.

12. Îngropându-Te ai zdrobit acum iadul Hristoase, și cu moartea Ta pre moarte ai omorât, și din stricăciune neamul mântuești.

13. Râu de viață ești, ce verși viu dar de înțelepciune, iar în groapă apuind viață dăruești, celor din adâncurile iadului.

14. Ca să înoesc, firea oamenilor cea zdrobită, am voit de mi-am rănit trupul meu acum; deci nu plânge Maica Mea jelindu-Te.

15. Sub pământ apui, cel ce ești Luceafăr al dreptății, și pre morți ca dintr'un somn greu îi înviezi și gonești din iad tot întunerecul.

16. Fir în două firi, întru tot dătător de viață, în pământ s'aruncă astăzi jelindu-l toți, însă răsărind lumea va bucura.

17. S'a temut Adam, Dumnezeu umblând în Raiu atuncea, iar acum s'a veselit c'ai venit la iad, căci căzând atunci acum s'a ridicat.

18. Jertfe jalnice, Ti-a adus plâns cu jale Fecioara, strigând dacă Te-a văzut, pus mort în mormânt: înviază Fiul Meu precum ai zis.

19. Iosif Te-a pus cu evlavie în groapă nouă, și cântări de îngropare Dumnezeești, ți-a cântat cu lacrămi îndoindu-le.

20. Maica Ta acum pironit văzându-Te pe cruce, cu 'ntristarea ca cu cuiele s'a pătruns și-a trecut prin sufletul ei sabie.

21. Cel ce ești a tot mângâere și dulceață Doamne, Maica Ta amar văzându-Te adăpat, lacrămi de amărăciune a vărsat.

22. Rău mă întristez, și rărunchii mi se rup Cuvinte, văzând cea fără dreptate junghierea Ta, Prea-curat' a zis acum cu plângere.

23. Ochii Tăi cei dulci, și-ale Tale buze cum voi închide, și ca pre un mort cum dar Te voi și'ngropa? a strigat Iosif prea 'ncutremurat.

24. Iosif cântări,cu Nicodim de'ngropare cântă, lui Hristos celui de voe pus în mormânt, și cu dânșii cântă cetele cerești.

25. Sub pământ apui mântuire soare al dreptății, deci și luna, a Ta maică, ce Te-a născut, a apus din lipsa de vedere-a Ta.

26. Iadul s'a 'ngrozit dătătorule de viață Doamne, dacă s'a văzut prădat de averea lui, și'nviați pre morții cei din veac legați.

27. Soare luminos, după noapte răsare Cuvinte, iar Tu după moarte înviind luminezi, mai curat precum David a proorocit.

28. Priimindu-te în sân Ziditorule pământul, s'a clătit de frică Mântuitorule, și pre cei morți tremurând i-a deșteptat.

29. Iosif acum și Nicodim cu miruri Hristoase, dupre cuviință ca pre un mort Te ung, zicând: o, pământe'nfricoșează-te.

30. Ai apus acum, și'mpreună soarele cu Tine și cutremur toată făptura a luat, Atotfăcător Domn cunoscându-Te.

31. Piatra cea din uaghiu, se acopere de cea tăiată, și pre Dumnezeu ca pre un om muritor, îl ascund și toate se cutremură.

32. Vezi pre ucenic, ce iubeai și pre Mine-a Ta maică, și cum nu răspunzi o prea dulcele Meu Fiu, a strigat Curata tânguindu-se.

33. Tu ca cel ce ești dătător de viață Cuvinte, n'ai ucis pre cei ce Te-au răstignit acum, ci'mpreună și pre-ai lor morți înviezi.

34. Nici chip ai avut, nici frumsețe'n patimă Cuvinte, dar după 'nviere ne-ai strălucit pre toți și dumnezeește ne-ai frumusețat.

35. Ascunzându-Te în pământ ne'nserate luceafăr, și pre Tine neputând răbda soarele, s'a întunecat întru amiază zi.

36. Luna, soarele, dimpreună se'ntunecă Doamne, robi cunoscători la toți arătându-se și cu haine negre îmbrăcându-se.

37. De ai și murit, ci sutașul Dumnezeu Te strigă, dar eu cum voi îndrăsni a Te pipăi; mă'ngrozesc și tremur a zis Iosif.

38. Adormit Adam, și din coasta lui și-a scos luiși moarte, iar Tu Dumnezeul meu adormind acum, viață lumii izvorăști din coasta Ta.

39. Adormind acum ai sculat pre cei legați Hristoase, și'nviind din morți Cuvinte ai luminat pre toți adormiții din veac bunule.

40. De ai și murit, dar dai vin de mântuire lumii, cel ce ești viță de vie și veșnică, măresc patima și răstignirea Ta.

41. Cum cei gânditori; cele'ntâi cete fără de trupuri, gol, bătut mort sângerat laudă Ti-aduc, și'ndrăsneala Jidovilor suferă.

42. Îndărătnic neam jidovesc ce ai luat arvuna, cunoscut-ai ridicarea Bisericei, pre Hristos dar pentru ce l'ai osândit?

43. Cu batjocură se îmbracă cel ce'mpodobește cerul, stelele, luceferii, soarele și pământul tot la înfrumusețat.

44. Ca un pelican din rănită coasta Ta Cuvinte, pre ai Tăi fii, ce-au murit înviezi acum, picături de viață preste ei picând.

45. Oarecând Navi, a oprit pre soare'n cer din cale, iară Tu, Hristosul meu ascunzându-Te, ai surpat pre domnul besnei iadului.

46. Nici cum n'ai rămas, depărtat de sân părintesc, Doamne, și după ce ai voit a Te face om, și în iad Hristosul meu Te-ai pogorât.

47. Cruce-ai suferit, cel ce spânzuri pământul pre ape, și fără suflare-acum Te-ai culcat pre el, ci nu poate a răbda și tremură.

48. Vai o Fiul Meu, zicea cea Preacurată cu jale, că pre care Te țineam lumii împărat, acum osândit Te văd și răstignit.

49. Însuși Gavriil, Mi-a vestit viind din cer la Mine, că va fi împărăția Fiului Meu împărăție veșnică de'a pururea.

50. Și-a lui Simeon s'a'mplinit acum proorocia, că prin inima Mea sabie a trecut, o Emanoile și o a pătruns.

51. Încai de cei morți, ce i-a înviat Stăpânul Domnul, rușinați-vă, o jidovi necredincioși, ci cunoașteți pre cel ce'ați ucis acum.

52. Soarele văzând apuind a Ta lumină Doamne, s'a 'ngrozit și'ntunecându-și lumina sa, s'a ascuns nesuferindu-Te'n mormânt.

53. Cu amar a plâns Preacurata Maica Ta Cuvinte, dacă Te-a văzut pre Tine pus în mormânt, pre cel fără început și Dumnezeu.

54. Omorârea Ta Preacurată Maica Ta Hristoase, neputând a o vedea, se ruga zicând: să nu zăbovești, viață între morți.

55. Iadul cel cumplit, spăimântatu-s'a de Tine Doamne, cel ce ești soare-al dreptății nemuritor, și îndat'a dat pre cei legați din el.

56. Vede-se acum, mare și înfricoșată Taină, cel ce dă la toți viață și moare vrând, ca pre morții cei din iad să-i facă vii.

57. Coasta ți-au împuns, și ți-au pironit mâinele Doamne, și cu rana cea din coastă ai vindecat, ne'nfrânarea mâinilor strămoșilor.

58. Plâns'au oarecând, cei din casă pre fiul Rahilei, iar acum pre al Fecioarei Fiu îl jelesc, ceata ucenicilor cu Maica Lui.

59. Palmă I s'a dat lui Hristos și loviri preste față Celui ce-a zidit tot omul cu mâna Lui; și-ale fiarei fălci de tot le-a sfărâmat.

60. Toți cei credincioși, îți cinstim cu laude Hristoase, răstignirea, îngroparea și patima, că ne-ai izbăvit de moarte veșnică.

Mărire Tatălui...

61. Fără de'nceput, Cel ce ești Părinte, Fiu și Duh Sfânt, întărește stăpânirea'mpăraților, și le dă izbândă-asupra celor răi.

Si acum...

62. Ceia ce-ai născut pre viat'a toate Hristos Domnul, încetează Preacurată smintelile, și unire'n pace dă Bisericii.

1. Cuvine-se, dar, Săcădem Ia Tine, Ziditorul, Cela ce pe cruce mâinile Ți-ai întins, Și-ai zdrobit de tot puterea celui rău.

2. Cuvine-se, dar, Să-Ți dăm slava-a toate Ziditorul, Căci din patimi Tu ne-ai scos, prin patima Ta, Și din stricăciune toți ne-am izbăvit.

3. Soarele-a apus Iar pământul s-a clătit, Cuvinte, Apunând Tu, ne-nseratul Soare, Hristos, Și cu trupul în mormânt punându-Te.

4. Somn învietor În mormânt dormind, Hristoase Doamne, Din cel greu somn al păcatului ai sculat Întreg neamul omenesc cel păcătos.

5. „Una-ntre femei Te-am născut Fiu, fără de durere; Dar acum sufăr dureri, prin patima Ta”, Cea curată, mult jelindu-se, zicea.

6.Sus văzându-Te, De Părinte nedespărțit, Doamne, Iară jos cu trupul mort, sub pământ fiind, Serafimii s-au înfricoșat acum.

7. Răstignindu-Te, S-a rupt tâmpla templului prin mijloc Și și-ascund luminătorii lumina lor, Sub pământ Tu, Soare, ascunzându-Te.

8. Cela ce cu-n semn A făcut la început pământul, Azi apune sub pământ, ca un muritor; Îngrozește-te de-aceasta, cerule !

9. Sub pământ apui Cela ce-ai făcut pe om cu mâna, Ca pe oameni să-i înalți din căderea lor, Cu puterea Ta atotputernică.

10.Veniți să cântăm Lui Hristos cel mort, Ce-i plâns cu jale, Ca femeile, ce mir au adus atunci, S-auzim cu ele: „Bucurați-vă !”

11. Cu adevărat, Nesecat Mir ești, Cuvinte Doamne; Pentru-aceea și femeile mir Ți-aduc, Celui viu, ca unui mort și îngropat.

12. Cu-ngroparea Ta Ai zdrobit de tot iadul, Hristoase, Și cu moartea Ta pe moarte ai omorât, Și din stricăciune lumea mântuiești.

13. Râu de viață ești Cedin Tatăl curgi, Înțelepciune, Iar în groapă apunând, viață dăruiești, Celor din adâncurile iadului.

14. „Ca să înnoiesc Firea oamenilor cea zdrobită, Eu cu moartea Mi-am rănit trupul Meu, voind; Deci, jelind, nu-ți bate pieptul, Maica Mea”.

15. Sub pământ apui, Cel ce ești Luceafăr al dreptății, Și pe morți i-ai ridicat, ca dintr-un somn greu, Alungând din iad tot întunericul.

16. Bob cu două firi: Dătătorul de viață, astăzi, În adânc pământ, cu lacrimi se seamănă; Răsărind El iar, lumea va bucura.

17. S-a temut Adam, Dumnezeu umblând în rai, atuncea, Iar acum s-a bucurat c-ai venit la iad; Căci căzând atunci, acum s-a ridicat.

18. Maica Ta acum Varsă râuri de lacrimi, Hristoase, Și-a strigat, când Te-a văzut cu trupu-n mormânt: „Înviază, Fiule, precum ai spus !”

19. losif Te-a ascuns, Cu evlavie, în groapă nouă; Și cântări dumnezeiești, de-ngroparea Ta, Ți-a cântat, cu lacrimi împletindu-le.

20. Doamne, Maica Ta, Pironit văzându-Te pe cruce, De amară întristare, sufletul ei S-a pătruns de cuie și de sabie.

21. Maica Ta, văzând Adăparea Ta cu fiere, Doamne, Cel ce ești dulceața lumii noastre întregi, Fața ei cu-amare lacrămi a udat.

22. „Rău m-am întristat Și rărunchii mi se rup, Cuvinte, Junghierea Ta nedreaptă văzând-o”, Zis-a Preacurata, tânguindu-se.

23. „Cum am să-Ți închid Ochii dulci și-ale Tale buze, Doamne, Și cum dar ca pe un mort Te voi îngropa ?”, Iosif a strigat, înfiorându-se.

24. Jalnice cântări Iosif și cu Nicodim cântă Lui Hristos ce S-a-ngropat, acum, în mormânt Și cu dânșii cântă cetele cerești.

25. Sub pământ apui Tu, Hristoase, Soare al dreptății; Deci și buna, Maica Ta, care Te-a născut, De dureri se stinge, nevăzându-Te.

26. Iadul s-a-ngrozit Dătătorule de viață, Doamne, Când prădată și-a văzut bogăția lui Și-nviați pe morții cei legați din veac.

27. Soare luminos După noapte strălucește, Doamne; Iar Tu, după moartea Ta, strălucești mai mult, Înviind din groapă ca un Dumnezeu.

28.Ziditorule, Primindu-Te în sân pământul S-a clătit de frica Ta, Preaputernice, Și pe morți cutremurul i-a deșteptat.

29. O, Hristoase-al meu ! Iosif și Nicodim cu miruri, Într-un chip deosebit, acum Te gătesc Strigând: „O, pământe-nfricoșează-te !”

30. Doamne, ai apus Și cu Tine-a soarelui lumină; Iar făptura de cutremur cuprins-a fost, Făcător al tuturor vestindu-Te.

31. Piatra cea din unghi O acoperă piatra tăiată Și pe Domnu-L pune-n groapă un muritor. Înfioară-te, de-acum, pământule !

32. „Vezi-ne aici: Ucenicul cel iubit și Maica, Și cu dulce glas răspunde-ne, Fiule !”, A strigat Curata, cu amar plângând.

33. Tu, ca Cel ce ești De viață dătător, Cuvinte, Pe iudei nu i-ai ucis, fiind răstignit; Ba chiar și pe morții lor îi înviezi.

34. Nici chip ai avut, Nici frum’sețe, când pătimeai, Doamne; Dar mai mult ai strălucit, când ai înviat, Și cu sfinte raze ne-ai împodobit.

35. Ai apus în trup, Sub pământ, nestinsule Luceafăr; Și aceasta neputând vedea soarele, În amiază-zi el s-a întunecat.

36. Luna, soarele Se întunecă-mpreună, Doamne, Și robi binevoitori Ți s-au arătat Și în mantii negre s-au înveșmântat.

37. „Chiar de-ai și murit, Dar sutașul Dumnezeu Te știe; Iar eu cum Te-oi pipăi, Dumnezeul meu, Mă cutremur”, a strigat cel cu bun chip.

38. A dormit Adam Și din coasta lui-’și scoase moarte; Tu dormind acum, Cuvinte-al lui Dumnezeu, Lumii viață izvorăști din coasta Ta.

39. Ai dormit puțin Și-ai dat viață celor morți, Hristoase, Și-nviind ai înviat pe cei adormiți, Ce-adormiseră din veacuri, Bunule.

40. De ai și murit, Dar ai dat vinul de mântuire, Viță, care izvorăști viață tuturor; Patima și crucea Ța Ți le slăvesc.

41. Cum au suferit Cereștile cete îndrăzneala Celor ce Te-au răstignit, Dumnezeule, Când Te văd gol, sângerat și osândit ?

42. O, neam jidovesc Îndărătnic, ce-ai primit arvuna ! Cunoscut-ai ridicarea Bisericii; Pentru ce dar pe Hristos L-ai osândit ?

43. În batjocură Tu îmbraci pe Împodobitorul, Care cerul a-ntărit și-a împodobit Tot pământul, într-un chip preaminunat.

44. Ca un pelican, Te-ai rănit în coasta Ta, Cuvinte; Și-ai dat viață l-ai Tăi fii, care au murit, Răspândind asupra lor izvoare vii.

45. Oarecând Navi, Opri soarele, zdrobind dușmanii; Iar Tu, Soare, ascunzându-Ți lumina Ta, Ai zdrobit pe-al iadului stăpânitor.

46. Nu Te-ai despărțit De-al Părintelui sân, Milostive, Chiar binevoind a lua chip de muritor; Și în iad Hristoase-al meu, Te-ai pogorât.

47. Tins fiind pe lemn, Cel ce spânzuri pământul pe ape, În pământ, fără suflare, acum cobori; Care lucru nerăbdându-l, tremură.

48. „Vai, o, Fiul meu !”, Preacurata jelește și zice Că „pe care-L așteptam ca pe-un Împărat, Osândit acum pe cruce îl privesc !”

49. „Astfel mi-a vestit Gavriil, venind din cer la mine: El mi-a spus că-mpărăția Fiului meu Este o împărăție veșnică.”

50. „Vai, s-a împlinit A lui Simeon proorocie Căprin inima mea sabie a trecut; O, Emanuile, Cel ce ești cu noi !”

51. O, iudeilor ! Rușinați-vă măcar de morții Înviați de Dătătorul vieții lor, Cel pe Care, plini de pizmă, L-ați ucis.

52. S-a cutremurat Și lumina soarele și-a stins-o, Când în groapă Te-a văzut neînsuflețit; Nevăzuta mea lumină, Bunule !

53. Cu amar plângea Preacurata Maica Ta, Cuvinte, Când pe Tine Te-a văzut acum în mormânt; Ne-nceput și negrăite Dumnezeu !

54.Maica Precista Omorârea Ta văzând, Hristoase, Cu adânc-amărăciune, Ție-Ți grăia: „Să nu zăbovești, Viață, între morți !”

55. Iadul celcumplit Tremura, când Te-a văzut pe Tine, Veșnic Soare al măririi, Hristoase al meu, Și în grab’ a dat din el pe cei legați.

56. Ce priveliște Mare și grozav-acum se vede; Căci al vieții Dătător moarte-a suferit, Voind El să dea viață tuturor !

57. Coasta Ți-au împuns, Mâinile Ți-au pironit, Stăpâne; Și cu rana Ta din coastă ai vindecat Ne-nfrânarea mâinilor strămoșilor.

58. Oarecând jelea Toată casa pe fiul Rahilei; Iar acum pe al Fecioarei Fiu îl jelesc Maica Lui și ceata Ucenicilor.

59. Palme și loviri I s-au dat lui Hristos peste față, Celui ce cu mâna Sa pe om plăsmui, Și-a zdrobit cu totul ale fiarei fălci.

60. Toți cei credincioși, Cu-ngroparea Ta scăpați de moarte, Îți cinstim,Hristoase-al nostru, cu laude, Răstignirea și-ngroparea Ta acum.

61. Cel făr’ de-nceput, Veșnice Părinte, Fiu și Duh Sfânt, Întărește stăpânirea ’mpăraților Împotriva dușmanilor, caun bun.

62. Ceea ce-ai născut, Preacurată Fecioară, Viața, Potolește dezbinarea-n Biserică Și dă pace, cao bună, tuturor.

63. Cuvine-se, dar, Să cădem la Tine, Ziditorul, Cela ce pe cruce mâinile Ți-ai întins Și-ai zdrobit de tot puterea celui rău.