Prohodul Domnului (liturgică): Diferență între versiuni

De la OrthodoxWiki
Salt la: navigare, căutare
(Şters conţinutul paginii)
Linia 1: Linia 1:
{{În curs}}
 
'''Prohodul Domnului''' este slujba punerii în mormânt a Domnului, sau prohodirea, care se cântă în biserici în Vinerea Mare din Săptânăna Patimilor. Slujba se mai numeşte şi "Denia Prohodului", denia fiind o utrenie de seara din perioada Triodului.
 
  
==Texte: 1915, 1928, 2000==
 
 
<table border="1" cellpadding="2" cellspacing="0" width="100%">
 
<tr>
 
<th colspan="3"><big>Prohodul Domnului</big></th>
 
</tr>
 
<tr valign="top">
 
<td align="center">Ediţia 1915</td>
 
<td align="center">Ediţia 1928</td>
 
<td align="center">Ediţia 2000</td>
 
</tr>
 
<tr>
 
<th colspan="3">Starea I</th>
 
</tr>
 
<tr valign="top">
 
<td>
 
1. În mormânt viaţă, pus ai fost Hristoase şi s'au spăimântat oştirile îngereşti, plecăciunea ta cea multă proslăvind.
 
 
2. Dar cum mori Vieaţă! Şi cum şezi în groapă! Şi împărţia morţii o perzi de tot, şi pre morţii cei din Iad îi înviezi.
 
 
3. Te mărim pre Tine, Doamne Iisuse, şi 'ngropărea îţi cinstim şi patimile, că din munca Iadului ne-ai izbăvit.
 
 
4. Cel ce-ai pus pământul, cu măsuri Cristoase, cum şezi astăzi în mormânt Ziditorule; şi din gropi pre cei ce-au murit înviezi.
 
 
5. Iisuse al meu, împărat a toate, ce-ai venit la cei din iad acum căutând; vrând să desrobeşti pe neamul omenesc.
 
 
6. Stăpânul a toate, mort se vede 'n groapă, şi deşertătorul gropilor morţilor, în mormânt se 'ncue ca un muritor.
 
 
7. În mormânt vieaţă, ai fost pus Cristoase, şi cu moartea ta pre moarte o ai pierdut, şi ai izvorît vieaţă veşnică.
 
 
8. Cu cei răi Hristoase, ca un rău vinovat, socotit ai fost dar ne-ai îndreptat pre noi, şi din amăgirea celui rău ne-ai scos.
 
 
9. Cel frumos cu chipul, decât oamenii toţi, ca un om se vede mort şi fără de chip, cel ce firea toată a 'nfrumuseţat.
 
 
10. Iadul cum va răbda viind Tu într'însul; şi cum nu se va zdrobi 'ntunecându-se; că de fulger şi de raze va orbi.
 
 
11. Dulcea mea lumină, şi mântuitoare, cum în groapă 'ntunecoasă te-ai încuiat; o nespusa Ta răbdare Bunule.
 
 
12. Nici de duhuri firea, se pricepe Doamne, nici mulţimea făr'de trupuri pot povesti, taina îngropării Tale n'ajungând.
 
 
13. O minuni streine ! o ce lucruri nouă ! cel ce-mi dă suflare mie se poartă mort, îngropându-l mâinile lui Iosif.
 
 
14. Şi'n mormânt ai apus, şi de sân Părintesc, nici cum nu te-ai despărţit Cristoase al meu; strein lucru amândouă şi mărit.
 
 
15. Adevăr împărat, pământesc şi ceresc, de şi'n mic mormânt te 'ncui Iisusul meiu, dar de toat' a Ta făptură Te  cunoşti.
 
 
16. Tu'n mormânt fiind pus, Ziditor Hristoase, temelia dedesubt s'a cutremurat, şi gropi ale multor oameni s'au deschis.
 
 
17. Cela ce în palmă tot pământul ţine, sub pământ acum trupeşte se ţine mort, isbăvind pre morţii cei din Iad legaţi.
 
 
18. Din stricare Doamne, m-ai suit pre mine, şi murind acum la cei morţi te-ai pogorît, şi-ai zdrobit puterea toat'a Iadului.
 
 
19. Ca lumina'n sfeşnic, se ascunde acum, sub pământ ca subt obroc trupul Domnului, şi din Iad goneşte întunerecul.
 
 
20. Mulţimea de oştiri, cea 'nţelegătoare, împreună cu Nicodem şi Iosif, merg să'ngroape pre cel ce e ne 'ncăput
 
 
21. Murind tu de voe, sub pământ te-ai supus, şi pre mine ce-am fost mort Iisusul meu, din amara neascultare m'ai sculat.
 
 
22. S'a schimbat făptura, privind patima Ta, că cu tine-au pătimit toate câte sunt; Făcător a toate cunoscându-te.
 
 
23. A vieţii Piatră, întru sine luând, cel a toate mâncător Iadul a vărsat, morţii cei din veac ce-i înghiţise el.
 
 
24. În mormânt nou te-ai pus, înoind Cristoase, firea oamenilor Tu din morţi înviind, după cum se cade ca un Dumnezeu.
 
 
25. Pre pământ pogorând, să 'noeşti pre Adam, pre acesta negăsind jos te-ai pogorît, pân' la Iad Stăpânul meu şi l'ai aflat.
 
 
26. Pământul de frică, s'a clătit Cuvinte, ş-încă Soarele lumina sa 'şi-a ascuns, apuind Tu Ziditorul sub pământ.
 
 
27. Ca un om ai murit, d'a ta voe Doamne, ş'ai sculat pre morţi din gropi ca un Dumnezeu, ş'ai dat tuturor vieaţă vecinică.
 
 
28. Vărsând râu de lacrămi, peste tine a plâns, cea Cu­rată ca o Maică ş'a glăsuit: oare cum te voi îngropa Fiul meu.
 
 
29. Ca grăunţul de grâu, intrând Tu în pământ, spi prea mult înmulţitor nouă ne-ai crescut, înviind pre oamenii cei din Adam.
 
 
30. Sub pământ te-ai ascuns, ca un Soare acum, şi cu moartea ca 'ntr'o noapte te-ai învălit, ci răsări mai mult Mântuitorul meu.
 
 
31. Cum ascunde Luna, faţa sa de Soare, aşa groapa te-a ascuns şi pre Tine-acum, cel ce prin trupească moarte ai apus.
 
 
32. Iisus vieaţa, gustând moarte acum, pre toţi oamenii dinmoarte i-a slobozit, şi vieaţă tuturor le-a dăruit.
 
 
33. Pre Adam cel d'întâiu, prin păcat omorît, la vieaţă ridicându-l cu moartea Ta, Adam nou prin trup te-ai arătat acum.
 
 
34. Cereştile cete, mort văzând pe Stăpân, pentru noi s'au spăimântat şi s'au învălit, şi cu aripele s'au acoperit.
 
 
35. Iosif Cuvinte, pogorându-te mort, de pre lemn acum în noul Mormânt te-au pus, ci 'nviază Doamne mântuind pe toţi.
 
 
36. Bucurie Doamne, fiind îngerilor, întristare lor acum le-ai pricinuit, cu trup mort ca pre un om văzându-te.
 
 
37. Suind Tu pre Cruce, împreun' ai suit, şi pre oameniicei vii, iar mergând la Iad, ai sculat dintr'însul pre cei morţi din veac.
 
 
38. Ca un leu Tu Doamne, adormind cu trupul, ca un pui de leu te scoli cela ce-ai fost mort, lepădând greimea bătrâneţelor.
 
 
39. Te-ai împuns în coastă, cela ce din coastă, pe strămoaşa ai zidit din Adam întâiu şi ne-ai dat izvor de dar curăţitor.
 
 
40. Se junghiâ cu taină, mai nainte mielul, iar de faţă Tu acum junghiindu-te, de păcat făptura Ta o curăţeşti.
 
 
41. Cine dar va spune, chip nou şi 'nfricoşat, astăzi cel ce stăpâneşte făpturile, pătimeşte pentru noi şi moare vrând.
 
 
42. Cel ce dă vieaţă, cum acum moare vrând; strigau îngerii cu spaimă fiind cuprinşi, şi cum Dumnezeu să 'ncue în mormânt.
 
 
43. Din coasta Ta Doamne, cea însuliţată, izvorăşti mie vieaţă şi mă prefaci, dându-mi daruri şi ertare de păcat.
 
 
44. Tins fiind pre Cruce, ai chemat pe oameni, iar curată coasta ta împungându-se, tuturor ertare dai Iisusul meu.
 
 
45. Cel cu chip cuvios, Te găteşte frumos, şi Te îngroapă ca p'un mort încuviinţat, şi d'al Tău chip mult să'nfricoşează-acum.
 
 
46. Sub pământ de voe, ca un mort pogorând, pre cei muritori la ceruri i-ai ridicat, ca pre cei ce-au fost căzuţi de acolo.
 
 
47. De te-ai şi văzut mort, dar viezi ca un Domn, şi la cer pe pământeni Iisusul meu, îi ridici ca un a tot Stăpânitor.
 
 
48. De te-ai şi văzut mort, dar eşti viu Dumnezeu, şi pre oamenii cei morţi pe toţi înviezi, omorînd de tot p'al meu omorîtor.
 
 
49. O ce bucurie! Ce dulceaţă multă! a fost ceea ce-a umplut pre toţi cei din Iad, strălucind lumina Ta Cristosul meu.
 
 
50. Laud îngroparea, mă'nchin patimilor, şi puterea îţi măresc milostivule, ce m'au deslegat de patimi putrede.
 
 
51. Asupra Ta, Doamne, săbii s'au ascuţit, ş'a puternicului sabie s'a tâmpit, şi cea din Edem s'a biruit acum.
 
 
52. Văzând Mieluşeaua pre-al său Miel junghiat, pătrunzându-se cu inima s'a rănit, şi pre turmă'ndeamnă să se vaite.
 
 
53. De Te'ngropi şi'n mormânt, de Te duci şi la Iad, dar şi gropile Isuse le-ai deşertat, şi pre Iad Cristoase l-ai golit de tot.
 
 
54. Mântuitorul meu, subt pământ pogorînd, pre toţi oamenii din moarte i-ai înviat, şi la slava Tatălui i-ai înălţat.
 
 
55. Unul din Treime, defăimată moarte, rabdă pentru noi cu trupul bine voind, să tem toate şi pământul tremură.
 
 
56. Strănepoţii Iudei, ceiace au ieşit, ca dintr'un izvor amar în mormânt au pus, pre cel ce le-a dat lor mană de demult.
 
 
57. Vinovat se trage, cel prea drept la Pilat, şi la moartea cea de cruce se judecă, şi se osândeşte cel ce judecă.
 
 
58. Falnice Israil, ucigaşe popor, pentru ce-ai ales mai bine pre Varava, şi pre Domnul pentru ce l-ai răstignit?
 
 
59. Cel ce-ai zidit pre om, din pământ cu mâna, pentru dânsul te-ai făcut om firesc cu trup, şi de bună voea Ta te-ai răstignit.
 
 
60. Fiind ascultător, Tatălui Cuvinte, pân' la Iad te-ai pogorît Iisusul meu, şi pre neamul omenesc l-ai înviat.
 
 
61. Vai lumina lumii, vai a mea lumină! Iisusul meu a toate doritule, cu amar striga Fecioara şi plângea.
 
 
62. Ucigaş şi vrăjmaş, pismătareţ popor, ruşinează-te măcar înviind Hristos, de măhrama şi de giulgiurile Lui.
 
 
63. Vino ucigaşe, vânzător ucenic, şi-mi arată răutatea năravului, pentru cât folos ai vândut pre Cristos?
 
 
64. Ca cum ai fost drept, oarbe şi nebune, aşa te-ai făţărnicit perzătorule, ş'ai vândut pe cel fără de preţ cu bani.
 
 
65. Ce preţ sfântului mir, şi Ceresc ai aflat? şi ce vrednic de potriva lui ai luat? muncă'n Iad satano şi te-ai spânzurat.
 
 
66. De iubeşti pre săraci, şi de Mir te scârbeşti, ce se varsă curăţind multe suflete, apoi cum pre aur Mântuirea vinzi?
 
 
67. O Cuvinte Doamne ! o al meu dulce Fiu ! cum d'a treia zi 'ngroparea îţi voiu răbda ? mi se rupe inima ca unei Maici.
 
 
68. Cine-mi va da apă şi izvor de lacrămi, ca să plâng pe prea iubit dulcele meu Fiu, a strigat Fecioara Maica şi a zis.
 
 
69. O munţi 'nalţi şi dealuri, şi voi oamenii toţi, plângeţi şi vă întristaţi împreun' acum şi cu mine Maica tânguiţi-vă.
 
 
70. Când te voiu mai vedea, făr'de ani Lumină, bucuria, mângâerea, dulceaţa mea! a strigat Fecioara văitându-se.
 
 
71. De eşti acea peatră, cea netăiată Tu, dar ca cel ce eşti izvor de te-ai şi tăiat, apă vie de vieaţă dărueşti.
 
 
72. Ca dintr'o fântână, din îndoitul râu, ce din coastă'ţi s'a vărsat bând ne adăpăm, şi vieţei veşnice ne împărtă­şim.
 
 
73. De voe Cuvinte, 'n groapă mort te-ai văzut, dar eşti viu şi scoţi pe oameni precum ai zis, cu 'nvierea Ta Mântui­torul meu.
 
 
74. Te cântăm Cuvinte, Doamne al tuturor, şi pre Ta­tăl împreună cu Duhul Sfânt, şi 'ngroparea Ta cea sântă prea mărim.
 
 
75. Te mărim Curată, Maica lui Dumnezeu, şi cinstim cei credincioşi punerea 'n mormânt, a Fiului Tău ş'al nostru Dumnezeii.
 
</td>
 
<td>
 
1. În mormânt Viaţă, pus ai fost Hristoase, şi s'au spăimântat oştirile îngereşti, plecăciunea Ta cea multă preamărind.
 
 
2. Dar cum mori Viaţă, şi cum şezi în groapă, şi împărăţia morţii o pierzi de tot, şi pre morţii cei din iad îi înviezi.
 
 
3. - Te mărim pre Tine,Doamne Iisuse, şi'ngroparea îţi cinstim şi patimile, că din munca iadului ne-ai mântuit.
 
 
4. Cel ce-ai pus pământul, cu măsuri Hristoase, cum şezi astăzi în mormânt Ziditorule, şi din gropi pe cei ce-au murit înviezi.
 
 
5. Iisuse al meu, împărat a toate, ce-ai venit la cei din iad acum căutând, vrând să desrobeşti pre neamul omenesc.
 
 
6. Stăpânul a toate, mort se vede 'groapă şi deşertătorul gropilor morţilor, în mormânt se'ncue ca un muritor.
 
 
7. În mormânt Viaţă, ai fost pus Hristoase, şi cu moartea Ta pre moarte o ai pierdut, şi ai izvorât viaţă veşnică.
 
 
8. Cu cei răi Hristoase, ca un rău vinovat, socotit ai fost dar ne-ai îndreptat pre noi şi din amăgirea celui rău ne-ai scos.
 
 
9. Cel frumos cu chipul, decât oamenii toţi, ca un om se vede mort şi fără de chip, cel ce firea toată a 'nfrumuseţat.
 
 
10. Iadul cum va răbda, viind Tu întrânsul, şi cum nu se va sdrobi 'ntunecându-se, ca de fulger şi de rază va orbi.
 
 
11. Dulcea mea Lumină, şi mântuitoare, cum în groapă 'ntunecoasă Te-ai încuiat, o nespusa Ta răbdare Bunule.
 
 
12. Nici de duhuri firea, se pricepe Doamne, nici mulţimea făr' de trupuri pot povesti, taina îngropării Tale neajungând.
 
 
13. O minuni streine, o ce lucruri nouă! Cel ce-mi dă suflare mie se poartă mort, îngropându-l mâinile lui Iosif.
 
 
14. Si'n mormânt ai apus, şi de sân părintesc, nicicum nu Te-ai despărţit Hristoase al meu; strein lucru amândouă şi mărit
 
 
15. Adevăr împărat, pământesc şi ceresc, deşi'n mic mormânt Te'ncui Iisusul meu, dar de toat'a Ta făptură Te cunoşti.
 
 
l6. Tu'n mormânt fiind pus, Ziditor Hristoase, temelia dedesubt s'a cutremurat, şi gropi ale multor oameni s'au deschis.
 
 
17. Cela ce în palmă, tot pământul ţine, sub pământ acum trupeşte se ţine mort, mântuind pre morţii cei din iad legaţi.
 
 
18. Din stricare Doamne, m'ai suit pre mine; şi murind acum la cei morţi Te-ai pogorât, şi-ai sdrobit puterea toat'a iadului.
 
 
19. Ca lumina'n sfeşnic, se ascunde acum, sub pământ ca sub obroc trupul Domnului şi din iad goneşte întunerecul.
 
 
20. Mulţimea de oştiri, cea 'nţelegătoare, dimpreună cu Nicodim şi Iosif, merg să'ngroape pre cel ce e ne 'ncăput.
 
 
21. Murind Tu de voe, sub pământ Te-ai supus, şi pre mine ce-am fost mort Iisusul meu, de amara ne-ascultare m'ai sculat.
 
 
22. S'a schimbat făptura, privind patima Ta, că cu Tine-au pătimit toate câte sunt, făcător a toate cunoscându-Te.
 
 
23. A vieţii piatră, întru sine luând, cel a toate mâncător iad a aruncat, morţii cei din veac ce-i înghiţise el.
 
 
24. În mormânt nou Te-ai pus, înoind Hristoase, firea oamenilor Tu, din morţi înviind, după cum se cade ca un Dumnezeu.
 
 
25. Pre pământ pogorând, să 'noeşti pre Adam, şi pre-acesta negăsind, jos Te-ai pogorît, pân' la iad Stăpânul meu, şi l-ai aflat.
 
 
26. Pământul de frică, s'a clătit ,Cuvinte, şi'ncă soarele lumina sa şi-a ascuns, apuind Tu Ziditorul sub pământ.
 
 
27. Ca un om ai murit, de-a Ta voe Doamne, şi-ai sculat pre morţi din gropi ca un Dumnezeu, şi-ai dat tuturor viaţă veşnică.
 
 
28. Vărsând râu de lacrămi, preste Tine a plâns, cea Curată ca o Maică şi-a glăsuit: Oare cum Te voi îngropa Fiul Meu ?
 
 
29. Ca grăunţul de grâu, intrând Tu în pământ, spic prea mult înmulţitor nouă ne-ai crescut, înviind pre oamenii cei din Adam.
 
 
30.-Sub pământ Te-ai ascuns, ca un soare acum, şi cu moartea ca 'ntr'o noapte, Te-ai învelit; ci răsai mai mult Mântuitorul meu.
 
 
31. Cum ascunde luna, faţa sa de soare, aşa groapa Te-a ascuns şi pre Tine-acum, cel ce prin trupeasca moarte ai apus.
 
 
32. Iisus viaţa, gustând moarte acum, pre toţi oamenii din moarte i-a slobozit; şi viaţă tuturor le-a dăruit.
 
 
33. Pre Adam cel dintâi, prin păcat omorât, la viaţă ridicându-l cu moartea Ta, Adam nou prin trup Te-ai arătat acum.
 
 
34. Cereştile Cete, mort văzând pre Stăpân, pentru noi s'au spăimântat şi s'au învelit, şi cu aripele s'au acoperit.
 
 
35. Iosif, Cuvinte, pogorându-Te mort, de pre lemn acum în noul mormânt Te-a pus; ci'nviază Doamne mântuind pre toţi.
 
 
36. Bucurie Doamne, fiind îngerilor, întristare lor acum le-ai pricinuit, cu trup mort ca pre un om văzându-Te.
 
 
37. Suind Tu pre cruce, împreun'ai suit şi pre oamenii cei vii, iar mergând la iad, ai sculat dintr'însul pe cel morţi din veac.
 
 
38. Ca un leu Tu Doamne, adormind cu trupul, ca un pui de leu Te scoli, cela ce-ai fost mort, lepădând greimea bărâneţelor.
 
 
39. Te-ai împuns în coastă, cela ce din coastă, pre strămoaşa ai zidit din Adam întâi, şi ne-ai dat izvor de dar curăţitor.
 
 
40. Se junghia cu taină, mai 'nainte mielul, iar de faţă Tu acum înjunghindu-Te, de păcat făptura Ta o curăţeşti.
 
 
41. Cine dar va spune, chip nou şi înfricoşat? astăzi cel ce stăpâneşte făpturile, pătimeşte pentru noi şi moare vrând.
 
 
42. Cel ce dă viaţă, cum acum moare vrând ? strigau îngerii de spaimă fiind cuprinşi, şi cum Dumnezeu se'ncue în mormânt.
 
 
43. Din coasta Ta Doamne, cea însuliţată, izvorăşti mie viaţă şi mă prefaci, dându-mi daruri şi iertare de păcat.
 
 
44. Tins fiind pe cruce, ai chemat pe oameni, iar curata coasta Ta împungându-se, tuturor iertare dai Isusul meu.
 
 
45. Cel cu chip cuvios, Te găteşte frumos, şi Te'ngroapă ca pe-un mort încuviinţat, şi de-al Tău chip mult se'nfricoşeaz'acum.
 
 
46. Sub pământ de voe, ca un mort pogorând, pre cei muritori la ceruri i-ai ridicat, ca pre cei ce de'acolo au fost căzuţi.
 
 
47. De Te-ai şi văzut mort, dar viezi ca un Domn, şi la cer pe pământeni, Iisusul meu, îi ridici ca un Atotstăpânitor.
 
 
48. De Te-ai şi văzut mort, dar eşti viu Dumnezeu, şi pre oamenii cei morţi pre toţi înviezi, omorând de tot pe-al meu omorâtor.
 
 
49. O ce bucurie! ce dulceaţă multă, a fost ceia ce-a umplut pre toţi cei din iad, strălucind lumina Ta Hristosul meu.
 
 
50. Laud îngroparea, mă'nchin patimelor, şi puterea îţi măresc, milostivule, că m'ai deslegat de patimi putrede.
 
 
51. Asupra Ta Doamne, săbii s'au ascuţit, şi-a puternicului sabie s'a tâmpit, şi cea din Edem s'a biruit acum.
 
 
52. Văzând Mieluşeaua pre-al său Miel junghiat, pătrunzându-se cu inima s'a rănit, şi pre turmă'ndeamnă să se vaete.
 
 
53. De Te'ngropi în mormânt, de Te duci şi în iad, dar şi gropile Isuse le-ai deşărtat, şi pre iad Hristoase l-ai golit de tot.
 
 
54. Mântuitorul meu, sub pământ pogorând, pre toţi oamenii din moarte i-ai înviat, şi la slava Tatălui i-ai înălţat.
 
 
55. Unul din Treime, defăimată moarte, rabdă pentru noi cu trupul binevoind, se tem toate şi pământul tremură.
 
 
56. Strănepoţii Iudei, ceia ce au ieşit, ca dintr'un izvor amar în mormânt au pus, pre cel ce le-a dat lor mana de demult.
 
 
57. Vinovat se trage, cel Prea Drept la Pilat, şi la moartea cea de cruce se judecă, şi se osândeşte cel ce judecă.
 
 
58. Falnice Israil, ucigaşe popor, pentru ce-ai ales mai bine pre Varava, şi pre Domnul pentru ce l-ai răstignit ?
 
 
59. Cel ce-ai zidit pre om, din pământ cu mâna, pentru dânsul Te-ai făcut om firesc cu trup, şi de bună voia Ta Te-ai răstignit.
 
 
60. Fiind ascultător, Tatălui Cuvinte, pân' la iad Te-ai pogorât, Iisusul meu, şi pre neamul omenesc l-ai înviat.
 
 
61. Vai lumina lumii, vai a Mea lumină, Iisusul Meu a toate doritule, cu amar striga Fecioara şi plângea.
 
 
62. Ucigaş şi vrăşmaş, pizmătareţ popor, ruşinează-Te măcar înviind Hristos, de măhrama şi de giulgiurile Lui.
 
 
63. Vino ucigaşe, vânzător ucenic, şi-mi arată răutatea năravului, pentru cât folos ai vândut pre Hristos?
 
 
64. Ca şi cum ai fost drept, oarbe şi nebune, aşa te-ai făţărnicit pierzătorule, şi-ai vândut pre cel fără de preţ cu bani.
 
 
65. Ce preţ sfântului mir, şi ceresc ai aflat? şi ce vrednic de potriva lui ai luat? muncă, iad satano şi te-ai spânzurat.
 
 
66. De iubeşti pre săraci şi de mir te scârbeşti, ce se varsă curăţind multe suflete, apoi cum pre aur mântuirea vinzi ?
 
 
67. O, Cuvinte Doamne, o al Meu dulce Fiul, cum de-a treia zi 'ngroparea îţi voi răbda ? Mi se rumpe inima ca unei Maici.
 
 
68. Cine-mi va da apă şi izvor de lacrămi, ca să plâng pe prea iubit dulcele Meu Fiu ?, a strigat Fecioara maica şi a zis.
 
 
69. O munţi 'nalţi şi dealuri, şi voi oamenii toţi, plângeţi şi vă întristaţi împreun' acum. Si cu mine, maica, tânguiţi-vă.
 
 
70. Când Te voi mai vedea, făr'de ani lumină, bucuria, mângâerea, dulceaţa mea, a strigat Fecioara văetându-se.
 
 
71. De eşti acea piatră, cea netăiată Tu, dar ca cel ce eşti izvor de Te-ai şi tăiat, apă vie de viaţă dărueşti.
 
 
72. Ca dintr'o fântână, din îndoitul râu, ce din coastă-ţi s'a vărsat, bând ne adăpăm, şi vieţii veşnice ne'mpărtăşim.
 
 
73. De voe Cuvinte, 'n groapă mort Te-ai văzut, dar eşti viu şi scoţi pre oameni precum ai zis, cu'nvierea Ta mântuitorul meu.
 
 
Mărire...
 
 
74. Te cântăm Cuvinte, Doamne al tuturor, şi pre Tatăl împreună, cu Duhul Sfânt, şi'ngroparea Ta cea sfântă preamărind.
 
 
Si acum...
 
 
75. Te mărim Curată, Maica lui Dumnezeu, şi cinstim cei credincioşi punerea'n mormânt, a fiului Tău şi-al nostru Dumnezeu.
 
</td>
 
<td>
 
1.În mormânt, Viaţă,
 
Pus ai fost, Hristoase,
 
Şi s-au spăimântat oştirile îngereşti,
 
Plecăciunea Ta cea multă preamărind.
 
 
2. Dar cum mori, Viaţă,
 
Şi cum şezi în mormânt ?
 
Şi împărăţia morţii Tu o zdrobeşti
 
Şi pe morţii cei din iad îi înviezi ?
 
 
3. Te mărim pe Tine,
 
Iisuse Doamne,
 
Şi-ngroparea îţi cinstim şi patimile,
 
Că din stricăciune Tu ne-ai izbăvit.
 
 
4.Cel ce-ai pus pământul
 
Cu măsuri, Hristoase,
 
Astăzi şezi în mic mormânt, Ziditorule,
 
Şi din gropi, pe cei ce-au murit înviezi.
 
 
5. Iisuse al meu,
 
Împărat a toate,
 
De ce vii la cei din iad, o, Hristoase-al meu ?
 
Vrei să dezrobeşti neamul omenesc.
 
 
6. Stăpânul a toate
 
Mort se vede acum
 
Şi deşertătorul gropilor celor morţi
 
Se încuie-n groapă nouă ca unom.
 
 
7. În mormânt, Viaţă,
 
Pus ai fost, Hristoase,
 
Şi cu moartea Ta pe moarte o ai pierdut
 
Şi viaţă lumii Tu ai izvorât.
 
 
8. Cu cei răi, Hristoase,
 
Ca un răufăcător
 
Socotit ai fost, dar ne-ai îndreptat pe toţi
 
Şi ne-ai scos din amăgirea celui rău.
 
 
9. Mai frumos cu chipul
 
Decât oamenii toţi,
 
Ca un om se vede mort şi fără de chip,
 
Cel ce toată firea a-nfrumuseţat.
 
 
10. Iadul cum va răbda
 
Intrarea Ta, Doamne,
 
Şi cum nu se va zdrobi întunecându-se,
 
De-a luminii Tale fulgere orbind ?
 
 
11. Dulcea mea lumină
 
Şi mântuitoare,
 
Cum în groapă-ntunecoasă Tu Te-ai ascuns ?
 
O, răbdare de nespus şi negrăit !
 
 
12. Nici lumea de duhuri
 
Nu pricepe, Doamne,
 
Nici mulţimea făr’ de trup poate povesti
 
Taina îngropării Tale, neştiind.
 
 
13. O, minuni străine !
 
O, ce lucruri nouă !
 
Cel ce-mi dă suflare mie Se poartă mort,
 
Îngropat de mâinile lui Iosif.
 
 
14. În mormânt ai apus,
 
Dar de-al Tatălui sân
 
Nicicum nu Te-ai despărţit, Hristoase al meu.
 
Acest lucru e străin şi nefiresc !
 
 
15. Întreaga făptură
 
Recunoaşte-n Tine:
 
Împărat adevărat, pe pământ şi-n cer,
 
Deşi în mormânt Te-ncui, Hristoase-al meu !
 
 
16.Tu-n mormânt fiind pus
 
Ziditor Hristoase,
 
Temelia iadului s-a cutremurat
 
Şi-alemorţilor morminte s-audeschis.
 
 
17. Cela ce în palmă
 
Tot pământul ţine.
 
Sub pământ acum cu trupul Se află mort,
 
Slobozind pe morţii cei legaţi în iad.
 
 
18. Din stricare, Doamne,
 
Viaţa mea o ridici;
 
Căci murind acum, la cei morţi Te-ai pogorît
 
Şi-ale iadului zăvoare le-ai zdrobit.
 
 
19. Ca lumina-n sfeşnic,
 
Se ascunde acum
 
Sub pământ, ca sub obroc, Trupul Domnului
 
Şi din iad goneşte întunericul.
 
 
20. Mulţimea de oştiri,
 
Cea duhovnicească,
 
Împreună cu Iosif şi Nicodim
 
Merg să-ngroape pe Cel ce e ne-ncăput.
 
 
21. Murind Tu de voie,
 
În mormânt ai fost pus;
 
Şi pe mine ce-am fost mort, Iisuse-al meu,
 
De amara mea greşeală m-ai scăpat.
 
 
22. S-a schimbat făptura
 
Prin a Tale patimi,
 
Căci cu Tine-au pătimit toate câte sunt,
 
Ţiitor a toate cunoscându-Te.
 
 
23. Luând în pântece
 
A vieţii Piatră,
 
Cel a toate mâncător, iadul, a vărsat
 
Pe toţi morţii ce din veac i-a înghiţit.
 
 
24. În mormânt nou Te-au pus,
 
Înnoind, Hristoase,
 
Firea oamenilor, prin învierea Ta,
 
După cum se cade unui Dumnezeu.
 
 
25. Pe pământ ai venit,
 
Pe Adam să-l mântui.
 
Şi pe-acesta negăsind, jos Te-ai pogorît;
 
Pân’ la iad, Stăpânul meu, l-ai căutat.
 
 
26. Pământul de frică
 
S-a mişcat, Cuvinte,
 
Şi luceafărul lumina sa şi-a ascuns,
 
Apunând a Ta lumină sub pământ.
 
 
27. Ca un om, ai murit
 
De-a Ta voie, Doamne;
 
Dar ca Dumnezeu pe morţi din groap-ai sculat
 
Şi din întunericul păcatelor.
 
 
28. Vărsând râu de lacrimi
 
Peste Tine, Doamne,
 
Cea Curată, ca o maică, a glăsuit:
 
Oare, cum Te voi îngropa, Fiul meu ?”
 
 
29. Ca grăuntul de grâu,
 
Ce-ncolţeşte-n pământ,
 
Spic aducător de rod nouă Te-ai făcut,
 
Înviind pe toţi urmaşii lui Adam.
 
 
30. Sub pământ Te-ai ascuns
 
Ca un soare, acum,
 
Şi-ntr-a morţii noapte neagră Te-ai învelit;
 
Ci răsai, Hristoase-al meu, mai strălucit !
 
 
31. Cum ascunde luna
 
Faţa sa de soare,
 
Aşa groapa Te-a ascuns şi pe Tine-acum,
 
Cel ce prin trupească moarte ai apus.
 
 
32. Iisus, Viaţa,
 
Gustând moartea acum,
 
Pe toţi oamenii de moarte i-a izbăvit
 
Şi viaţa tuturor le-a dăruit.
 
 
33.Pe întâiul Adam,
 
Prin păcat omorât,
 
La viaţă ridicându-l cu moartea Ta,
 
Adam nou în trup Te-ai arătat acum.
 
 
34. Cereştile cete,
 
Mort întins, pentru noi,
 
Te-au văzut, Stăpânul meu, şi s-au spăimântat
 
Şi cu aripile s-au acoperit.
 
 
35. Pogorându-Te mort,
 
De pe lemn, Cuvinte,
 
Iosif cel cu bun chip Te pune-n mormânt;
 
Ci-nviază, Doamne, mântuind pe toţi !
 
 
36. Bucurie, Doamne,
 
Fiind îngerilor,
 
Întristare lor acum le-ai pricinuit,
 
Cu trup mort, ca pe un om, văzându-Te.
 
 
37. Suind Tu pe cruce,
 
Împreună-ai suit
 
Şi pe muritorii vii; iar stând sub pământ,
 
Ai sculat de-acolo pe cei adormiţi.
 
 
38. Ca un leu, Tu Doamne,
 
Adormind cu trupul,
 
Ca un pui de leu Te scoli, Cela ce-ai fost mort,
 
Lepădând şi bătrâneţea trupului.
 
 
39. Cela ce din coasta
 
Lui Adam cel dintâi
 
Pe strămoş ai plăsmuit, eşti în coastă-mpuns
 
Şi izvor curăţitor ne izvorăşti.
 
 
40. Se-njunghia-n taină
 
Mai-nainte mielul,
 
Iar acum Tu, pătimind fără să cârteşti,
 
Eşti făţiş junghiat şi firea curăţeşti.
 
 
41. Cine dar va spune
 
Chipul groaznic şi nou ?
 
Cel ce stăpâneşte toate făpturile
 
Pătimeşte azi şi moare pentru noi.
 
 
42. Cuprinzându-i spaima,
 
Au strigat îngerii:
 
„Cum Se vede mort Stăpânul vieţii
 
Şi de ce-n mormânt se-ncuie Dumnezeu ?”
 
 
43. Din coasta Ta, Doamne,
 
Cea însuliţată,
 
Izvorăşti mie viaţă, prin viaţa Ta,
 
Şi mă înnoieşti şi mă viezi cu ea.
 
 
44. Răstignit pe cruce,
 
Ai chemat pe oameni,
 
Iar curată coasta Ta împungându-se,
 
Tuturor iertare dai, lisuse-al meu.
 
 
45. Cel cu chip cuvios
 
Te găteşte-ngrozit
 
Şi Te-ngroapă, ca pe-un mort, cu smerenie,
 
De-ngroparea Ta înfricoşându-se.
 
 
46.Sub pământ, de voie,
 
Pogorând ca un mort,
 
Tu ridici de pe pământ, Hristoase, la cer
 
Pe cei ce de-acolo au căzut de demult.
 
 
47. Deşi Te-ai văzut mort,
 
Dar eşti viu Dumnezeu
 
Şi ridici de pe pământ, Hristoase la cer,
 
Pe cei ce de-acolo au căzut de demult.
 
 
48. Deşi Te-ai văzut mort,
 
Dar eşti viu Dumnezeu
 
Şi pe oamenii cei morţi, pe toţi, înviezi,
 
Omorând de tot pe-al meu omorâtor.
 
 
49. O, ce bucurie,
 
Ce dulceaţă multă,
 
A fost ceea ce-a umplut pe toţi ceidin iad,
 
Strălucind lumina Ta-n adâncul lui.
 
 
50. Îngroparea-Ţi laud,
 
Patimilor mă-nchin;
 
Şi puterea Îţi măresc, Milostivule,
 
Prin care de patimi am fost dezlegat.
 
 
51. Asupra Ta, Doamne,
 
Sabie-au ascuţit
 
Şi-a puternicului sabie s-a tocit,
 
Iar cea din Eden se biruieşte-acum.
 
 
52. Văzând mieluşeaua
 
Pe-al său Miel înjunghiat,
 
Doborâtă de dureri striga şi-ndemna
 
Ca şi turma să se tânguie cu ea.
 
 
53. În mormânt de Te-ngropi,
 
Şi în iad de pogori,
 
Dar mormintele, lisuse, le-ai deşertat
 
Şi întregul iad, Hristoase, l-ai golit.
 
 
54. De-a Ta voie, Doamne,
 
Pogorând sub pământ,
 
Pe toţi oamenii din moarte i-ai înviat
 
Şi la slava Tatălui i-ai înălţat.
 
 
55. Unul din Treime,
 
Cu trupul, pentru noi,
 
Defăimată moarte rabdă, binevoind;
 
Se cutremură şi soare şi pământ.
 
 
56. Urmaşii lui Iuda,
 
Din izvor adăpaţi
 
Şi cu mană săturaţi demult, în pustiu,
 
În mormânt îl pun pe Hrănitorul lor.
 
 
57. Ca un vinovat, stă
 
Cel Preadrept la Pilat
 
Şi la moartea cea nedreaptă e osândit
 
Şi Judecătoru-i răstignit pe lemn.
 
 
58. Îngâmfat Israil,
 
Ucigaşe popor !
 
Pentru ce pe Varava, pătimaş, slobozi,
 
Iar pe Domnul pentru ce Îl răstigneşti ?
 
 
59. Plăsmuind pe Adam
 
Din pământ, cu mâna,
 
Pentru dânsul Te-ai făcut om firesc în trup
 
Şi de bunăvoia Ta Te-ai răstignit.
 
 
60. Ascultând, Cuvinte,
 
De al Tău Părinte,
 
Pân’ la iadu-ngrozitor Tu Te-ai pogorît,
 
Înviind tot neamul muritorilor.
 
 
61. „Vai, Lumina lumii !
 
Vai, a mea Lumină !
 
O, lisuse-al meu ! O, Fiule preadorit !”
 
Cu amar, striga Fecioara şi jelea.
 
 
62. Pizmăreţ popor,
 
Ucigaş blestemat !
 
Ruşinează-te măcar, înviind Hristos,
 
De mahrama şi de giulgiurile Lui.
 
 
63. Vino, necurate,
 
Ucigaş ucenic,
 
Şi pricina răutăţii arată-mi-o:
 
Pentru ce-ai ajuns tu pe Hristos să-L vinzi ?
 
 
64. Iubitor de oameni
 
Te prefaci, nebune,
 
Orb, nemernic, ne-mpăcat, vânzătorule,
 
Tu, ce Mirul ai voit să-L vinzi pe bani.
 
 
65. Cu ce preţ ai vândut
 
Sfântul Mir cel ceresc ?
 
Sau ce lucru de El vrednic în schimb ai luat ?
 
Nebunie-aflaşi, preablestemat satan !
 
 
66. De iubeşti pe săraci,
 
Şi mâhnit eşti de mir
 
Ce se varsă, curăţind suflet păcătos,
 
Cum pe-arginţi pe-a tuturor Lumină vinzi ?
 
 
67. „O, Cuvinte, Doamne,
 
A mea bucurie,
 
Îngroparea-Ţi de trei zile cum voi răbda ?
 
Mi se rupe inima ca unei maici”.
 
 
68. „Cine-mi va da lacrimi
 
Şi izvor nesecat,
 
Ca să plâng pe lisus, dulcele meu Fiu ?”
 
A strigat Fecioara, Maica Domnului.
 
 
69. O, munţi şi vâlcele
 
Şi mulţimi de oameni,
 
Tânguiţi-vă şi plângeţi cu mine toţi
 
Şi jeliţi cu Maica Domnului ceresc !
 
 
70. „Când am să Te mai vad,
 
Veşnică Lumină,
 
Bucuria şi dulceaţa sufletului ?”,
 
A strigat Fecioara, tânguindu-se.
 
 
71. Deşi ca o piatră,
 
Tare şi tăioasă,
 
Ai primit a Te tăia; dar ne-ai izvorât
 
Râu de viaţă vie, veşnice Izvor.
 
 
72. Ca dintr-o fântână,
 
Din îndoitul râu,
 
Ce din coasta Ta a curs, noi ne adăpăm
 
Şi viaţa veşnică o moştenim.
 
 
73.Voind Tu, Cuvinte,
 
În mormânt Te-ai văzut;
 
Dar eşti viu şi Te ridici din morţi, cum ai spus,
 
Cu-nvierea Ta, Mântuitorule.
 
 
74. Te cântăm, Cuvinte,
 
Doamne al tuturor,
 
Împreună şi cu Tatăl şi Duhul Sfânt
 
Şi-ngroparea Ta cea sfântă preamărim.
 
 
75.Fericimu-Te toţi,
 
Maica lui Dumnezeu,
 
Şi-ngroparea de trei zile noi o cinstim
 
A Fiului tău şi-al nostru Dumnezeu.
 
 
76. În mormânt, Viaţă,
 
Pus ai fost, Hristoase,
 
Şi s-au spăimântat oştirile îngereşti
 
Plecăciunea Ta cea multă preamărind.
 
</td>
 
</tr>
 
<tr>
 
<th colspan="3">Starea a II-a</th>
 
</tr>
 
<tr>
 
<td valign="top">
 
1. Cuvine-se dar să cădem la tine Ziditorul cela ce pe cruce mâinile ţi-ai întins şi-ai zdrobit de tot puterea celui rău.
 
 
2. Cuvine-se dar să slăvim a ta 'ngropare Doamne că cu patimile tale ne-ai scos din Iad, şi din stricăciune toţi ne-iam izbăvit.
 
 
3. Groază au luat şi pământul şi soarele Doamne, apuind Tu ne'nseratul soare Cristos, şi'n mormânt cu trup acum puindu-te.
 
 
4. Adormind Cristos, făcător de viaţă somn în groapă, din cel greu somn al păcatului ne-a întors, şi pre neamul omenesc l'a ridicat.
 
 
5. Una numai eu, am născut fiu fără de durere, dar acum nu-ţi sufer patima fiul meu, cea Curată mult jelindu-se zicea.
 
 
6. Sus văzându-te, de Treime nedespărţit Doamne, iară jos fiind cu trupul mort pre pământ, Serafimii s'au înfricoşat acum.
 
 
7. Ruptu-s'a acum, a Bisericii Catapeteasmă, şi luminătorii 'şi-au strâns lumina lor, sub pământ Tu soare ascunzându-te.
 
 
8. Pre cel ce dintâiu, tot pământul a înfipt cu voea, îl acopere pământul ca pre un mort, îngrozeşte-te dar acum Cerule.
 
 
9. Subt pământ te-ai pus, cel ce ai zidit pre om cu mâna, ca să scoli pre omul tot din căderea lui, cu puterea cea a tot puternică.
 
 
10. Adunaţi-vă să cântăm plâns sfânt acum cu jale, ca femeile ce mir au adus demult, ca şi noi cu ele să ne bucurăm.
 
 
11. Mir adevărat eşti Cuvinte fără 'mpuţinare, pentru care şi femeile Mir 'ţi-aduc, celui viu ca unui mc şi îngropat.
 
 
12.  Ingropându-te, ai zdrobit acum Iadul Cristoase, şi cu moartea Ta pre moarte ai omorît, şi din stricăciune neamul izbăveşti.
 
 
13. Râu de vieaţă eşti, ce verşi viu dar de înţelepciune, iar în groapă apuind vieaţă dărueşti, celor din zăpodiile Iadului.
 
 
14. Ca să înoesc, firea oamenilor cea zdrobită, am voit de mi-am rănit trupul meu acum, deci nu plânge Maica mea jelindu-te.
 
 
15. Sub pământ apui, cel ce eşti Luceafăr al dreptăţii, şi pre morţi ca dintr'un somn greu îi înviezi, şi goneşti din Iad tot întunericul.
 
 
16. Fir în două firi, întru tot dătător de vieaţă, în pă­mânt s'aruncă astăzi jelindu-l toţi, însă răsărind lumea va bucura.
 
 
17. S'a temut Adam, Dumnezeu umblând în Rai atuncea, iar acum s'a veselit c'ai venit la Iad, căci căzând atunci s'a ridicat acum.
 
 
18. Jertfe jalnice, 'ţi-a adus plâns cu jale Fecioara, stri­gând dacă te-a văzut pus mort în mormânt, înviează Fiul meu precum ai zis.
 
 
19. Iosif te-a pus, cu evlavie în groapă nouă, şi cântări de îngropare Dumnezeeşti, 'ţi-a cântat cu lacrămi îndoindu-le.
 
 
20. Maica ta acum, pironit văzându-te pre cruce, cu 'ntristare ca cu cuele s'a pătruns, ş'a trecut prin sufletul ei sabie.
 
 
21. Cel ce eşti a tot, mângâere şi dulceaţă Doamne, Maica Ta amar văzându-te adăpat, lacrămi de amărăciune a vărsat.
 
 
22. Rău mă întristez, şi rărunchii mi se rup Cuvinte, văzând cea fără dreptate junghierea Ta, prea Curat'a zis acum cu plângere.
 
 
23. Ochii tăi cei dulci ş'ale Tale buze cum voi 'nchide? şi cum dar ca pre un mort te voiu 'ngropa? a strigat Iosif încutremurat.
 
 
24. Iosif cântări, cu Nicodim de 'ngropare cântă, lui Cristos celui de voe pus în mormânt, şi cu dânşii cântă cetele cereşti.
 
 
25. Subt pământ apui, mântuire Soare al dreptăţii, deci şi Luna a ta Maică ce te-a născut, a apus cu lipsă de vede­rea ta.
 
 
26. Iadul s'a 'ngrozit, dătătorule de vieaţă Doamne, dacă s'a văzut prădat de averea lui, şi 'nviaţi pre morţii cei din veac legaţi.
 
 
27. Soare luminos, după noapte răsare Cuvinte, iar Tu după moarte înviind luminezi, mai curat precum David a prorocit.
 
 
28. Primindu-te, în sân Ziditorule pământul, s'a clătit de frica ta Preaputernice, şi pre cei morţi tremurând i-a slobozit.
 
 
29. Iosif acum, şi Nicodim cu miruri Cristoase, după cuviinţă ca pre un mort te ung, zicând o pământe 'nfricoşează-te.
 
 
30. Ai apus acum, şi 'mpreună soarele cu Tine, şi făptura toat'acum s'a cutremurat, făcător Domn cunoscându-te.
 
 
31. Peatra cea din unghiu, se acopere de cea tăiată, şi pre Domnul ca pre omul cel muritor, îl ascund şi toate se cutremură.
 
 
32. Vezi pre ucenic, ce iubiai şi pre mine-a ta Maică şi cum nu răspunzi o dulcele Fiul meu; a strigat Curata tân­guindu-se.
 
 
33. Tu ca cel ce eşti, de vieaţă dătător Cuvinte, n'ai ucis pre cei ce acuma te-au răstignit, ci 'mpreună şi pe-ai lor morţi înviezi.
 
 
34. Nici chip ai avut, nici frumuseţe'n patimă Cuvinte, dar după 'nviere ne-ai strălucit pre toţi şi dumnezeeşte ne-ai înfrumseţat.
 
 
35. Ascunzându-te, în pământ ne 'nserate Luceafăr, şi pre Tine neputând răbda Soarele, s'a întunecat întru amează-zi.
 
 
36. Luna, Soarele, dimpreună să 'ntunecă Doamne, robi cunoscători la toţi arătându-se, şi cu haine negre îmbrăcându-se.
 
 
37. De ai şi murit, dar sutaşul Dumnezeu te chiamă, dar eu cum voi îndrăzni a te pipăi, mă 'ngrozesc şi tremur a zis Iosif.
 
 
38. A dormit Adam, şi din coastă 'şi-a scos lui-şi moarte, iar Tu Dumnezeul meu adormind acum, vieaţă lumei izvorăşti din coasta ta.
 
 
39. Adormind acum, ai sculat pre cei legaţi Cristoase şi'nviind din morţi Cuvinte ai luminat, pre toţi adormiţii din veac Bunule.
 
 
40. De ai şi murit, dar dai vin de mântuire lumei, cel ce eşti vieaţă vie şi vecinică, măresc patima şi răstignirea Ta.
 
 
41. Cum cei gânditori, cele 'ntâi Cete fără de trupuri, gol bătut mort sângerat laudă 'Ţi-aduc, şi 'n-drăzneala jido­vilor sufere ?
 
 
42. Îndărătnic neam jidovesc ce ai luat arvuna, cunoscut-ai ridicarea Bisericei, pre Cristos dar pentru ce l-ai osândit.
 
 
43. Cu batjocură, se îmbracă cel ce 'mpodobeşte Cerul stelele, luceferii, soarele şi pământul tot l-a înfrumuseţat.
 
 
44. Ca un pelican, din rănita coasta Ta Cuvinte, pre ai tăi fii ce-au murit înviezi acum, picături de vieaţă preste ei picând.
 
 
45. Oare când Navi, a oprit pre Soare n cer din cale, iară Tu Cristosul meu ascunzându-Te, ai surpat pre Domnul beznii Iadului.
 
 
46. Nici cum n'ai rămas, depărtat de sân părintesc Doamne, şi după ce ai voit a Te face om, şi în Iad Cristosul meu Te-ai pogorît.
 
 
47. Cruce-ai suferit, cel ce spânzuri pământul pre ape, şi fără suflare-acum te-ai culcat pre el, ci nu poate a răbda şi tremura.
 
 
48. Vai o Fiul meu, zicea cea prea Curată cu jale, că pre care Te ţineam lumei Împărat, acum osândit te văd şi răs­tignit.
 
 
49. Însuşi Gavriil, 'mi-a vestit viind din Cer la mine, că va fi împărăţia Fiului meu, veşnică împărăţie pururea.
 
 
50. Ş'a lui Simeon, s'a plinit acum proorocia, că prin inima mea sabie a trecut, o Emanoile ! şi o a pătruns.
 
 
51. Încă de cei morţi, ce 'i-a înviat stăpânul Domnul, ruşinaţi-vă o jidovi necredincioşi, şi cunoaşteţi pre cel ce-aţi ucis acum.
 
 
52. Soarele văzând, apuind a ta lumină Doamne, s'a 'ngrozit şi 'ntunecându-şi lumina sa, s'a ascuns nesuferindu-te 'n mormânt.
 
 
53. Cu amar a plâns, prea Curată Maica ta Cuvinte, dacă te-a văzut pre tine pus 'n mormânt, pre cel fără de'n-ceput şi Dumnezeu.
 
 
54. Omorîrea ta, prea Curată Maica ta Cristoase, neputând a o vedea zicând se ruga, să nu zăboveşti viaţă între morţi.
 
 
55. Iadul cel cumplit, spăimântatu-s'a de Tine Doamne, cel ce eşti Soare-al dreptăţii nemuritor, şi îndat'a dat pre cei legaţi din el.
 
 
56. Vede-se acum, taină mare şi înfricoşată, cel ce dă vieaţă tuturor moare vrând, ca pe morţii cei din Iad să-i facă vii.
 
 
57. Coasta ţi-a împuns, şi ţi-a pironit mâinile Doamne, şi cu rana cea din coastă ai vindecat, ne'nfrânarea mâinilor strămoşilor.
 
 
58. Plâns-au oare când, cei din casă pre fiul Rahelii, iar acum pre al Fecioarei fiu îl jelesc, ceata Ucenicilor cu Maica Lui.
 
 
59. Palmă i s'a dat, şi loviri lui Cristos peste faţă, ce­lui ce pre om cu mâna lui l'a zidit, ş'ale hiarei fălci de tot le-a sfărîmat.
 
 
60. Toţi cei credincioşi, îţi cinstim cu laude Cristoase, răstignirea, îngroparea şi patima, că ne-ai izbăvit de moarte vecinică.
 
 
Mărire:
 
 
61. Fără de'nceput, cel ce eşti Părinte, Fiu şi Duh Sfânt, întăreşte stăpânirea 'mpăraţilor, şi le dă izbândă-asupra celor răi.
 
 
Şi acum:
 
 
62. Ceea ce-ai născut pre vieaţă-a toate Cristos Domnul, încetează prea Curată smintelile şi unire'n pace dă Bisericei.
 
</td>
 
<td valign="top">
 
1. Cuvine-se dar, să cădem la Tine Ziditorul, cela ce pe cruce mâinile Ţi-ai întins şi-ai sdrobit de tot puterea celui rău.
 
 
2. Cuvine-se dar, să mărim a Ta 'ngropare Doamne, că cu patimile Tale ne-ai scos din iad, şi din stricăciune toţi ne-am mântuit.
 
 
3. Groază au luat şi pământul şi soarele Doamne, apuind Tu ne'nseratul soare Hristos, şi'n mormânt cu trup acum puindu-Te
 
 
4. Adormind Hristos, făcător de viaţă somn în groapă, din cel greu somn al păcatului ne-a întors, şi pre neamul omenesc l-a ridicat.
 
 
5. Una numai Eu, am născut Fiu fără de durere, dar acum nu-ţi sufăr patima Fiul meu; cea Curată mult jelindu-se zicea.
 
 
6. Sus văzându-Te de Treime nedespărţit Doamne, iară jos fiind cu trupul mort pre pământ, Serafimii s'au înfricoşat acum.
 
 
7. Ruptu-s'a acum a Bisericii catapeteazmă, şi luminătorii şi-au stins lumina lor, sub pământ Tu soare ascunzându-Te.
 
 
8. Pre cel ce dintâiu, tot pământul a înfipt cu voia, îl acoperă pământul ca pre un mort, îngrozeşte-Te dar acum cerule.
 
 
9. Sub pământ Te-ai pus, cel ce ai zidit pre om cu mâna, ca să scoli pre omul tot din căderea lui, cu puterea cea atotputernică.
 
 
10. Adunaţi-vă să cântăm plâns sfânt acum cu jale, ca femeile, ce-au adus mir de demult; ca şi noi cu ele să ne bucurăm.
 
 
11. Mir adevărat, eşti Cuvinte fără 'mpuţinare; pentru care şi femeile mir ţi-aduc, celui viu ca unui mort şi îngropat.
 
 
12. Îngropându-Te ai zdrobit acum iadul Hristoase, şi cu moartea Ta pre moarte ai omorât, şi din stricăciune neamul mântueşti.
 
 
13. Râu de viaţă eşti, ce verşi viu dar de înţelepciune, iar în groapă apuind viaţă dărueşti, celor din adâncurile iadului.
 
 
14. Ca să înoesc, firea oamenilor cea zdrobită, am voit de mi-am rănit trupul meu acum; deci nu plânge Maica Mea jelindu-Te.
 
 
15. Sub pământ apui, cel ce eşti Luceafăr al dreptăţii, şi pre morţi ca dintr'un somn greu îi înviezi şi goneşti din iad tot întunerecul.
 
 
16. Fir în două firi, întru tot dătător de viaţă, în pământ s'aruncă astăzi jelindu-l toţi, însă răsărind lumea va bucura.
 
 
17. S'a temut Adam, Dumnezeu umblând în Raiu atuncea, iar acum s'a veselit c'ai venit la iad, căci căzând atunci acum s'a ridicat.
 
 
18. Jertfe jalnice, Ti-a adus plâns cu jale Fecioara, strigând dacă Te-a văzut, pus mort în mormânt: înviază Fiul Meu precum ai zis.
 
 
19. Iosif Te-a pus cu evlavie în groapă nouă, şi cântări de îngropare Dumnezeeşti, ţi-a cântat cu lacrămi îndoindu-le.
 
 
20. Maica Ta acum pironit văzându-Te pe cruce, cu 'ntristarea ca cu cuiele s'a pătruns şi-a trecut prin sufletul ei sabie.
 
 
21. Cel ce eşti a tot mângâere şi dulceaţă Doamne, Maica Ta amar văzându-Te adăpat, lacrămi de amărăciune a vărsat.
 
 
22. Rău mă întristez, şi rărunchii mi se rup Cuvinte, văzând cea fără dreptate junghierea Ta, Prea-curat' a zis acum cu plângere.
 
 
23. Ochii Tăi cei dulci, şi-ale Tale buze cum voi închide, şi ca pre un mort cum dar Te voi şi'ngropa? a strigat Iosif prea 'ncutremurat.
 
 
24. Iosif cântări,cu Nicodim de'ngropare cântă, lui Hristos celui de voe pus în mormânt, şi cu dânşii cântă cetele cereşti.
 
 
25. Sub pământ apui mântuire soare al dreptăţii, deci şi luna, a Ta maică, ce Te-a născut, a apus din lipsa de vedere-a Ta.
 
 
26. Iadul s'a 'ngrozit dătătorule de viaţă Doamne, dacă s'a văzut prădat de averea lui, şi'nviaţi pre morţii cei din veac legaţi.
 
 
27. Soare luminos, după noapte răsare Cuvinte, iar Tu după moarte înviind luminezi, mai curat precum David a proorocit.
 
 
28. Priimindu-te în sân Ziditorule pământul, s'a clătit de frică Mântuitorule, şi pre cei morţi tremurând i-a deşteptat.
 
 
29. Iosif acum şi Nicodim cu miruri Hristoase, dupre cuviinţă ca pre un mort Te ung, zicând: o, pământe'nfricoşează-te.
 
 
30. Ai apus acum, şi'mpreună soarele cu Tine şi cutremur toată făptura a luat, Atotfăcător Domn cunoscându-Te.
 
 
31. Piatra cea din uaghiu, se acopere de cea tăiată, şi pre Dumnezeu ca pre un om muritor, îl ascund şi toate se cutremură.
 
 
32. Vezi pre ucenic, ce iubeai şi pre Mine-a Ta maică, şi cum nu răspunzi o prea dulcele Meu Fiu, a strigat Curata tânguindu-se.
 
 
33. Tu ca cel ce eşti dătător de viaţă Cuvinte, n'ai ucis pre cei ce Te-au răstignit acum, ci'mpreună şi pre-ai lor morţi înviezi.
 
 
34. Nici chip ai avut, nici frumseţe'n patimă Cuvinte, dar după 'nviere ne-ai strălucit pre toţi şi dumnezeeşte ne-ai frumuseţat.
 
 
35. Ascunzându-Te în pământ ne'nserate luceafăr, şi pre Tine neputând răbda soarele, s'a întunecat întru amiază zi.
 
 
36. Luna, soarele, dimpreună se'ntunecă Doamne, robi cunoscători la toţi arătându-se şi cu haine negre îmbrăcându-se.
 
 
37. De ai şi murit, ci sutaşul Dumnezeu Te strigă, dar eu cum voi îndrăsni a Te pipăi; mă'ngrozesc şi tremur a zis Iosif.
 
 
38. Adormit Adam, şi din coasta lui şi-a scos luişi moarte, iar Tu Dumnezeul meu adormind acum, viaţă lumii izvorăşti din coasta Ta.
 
 
39. Adormind acum ai sculat pre cei legaţi Hristoase, şi'nviind din morţi Cuvinte ai luminat pre toţi adormiţii din veac bunule.
 
 
40. De ai şi murit, dar dai vin de mântuire lumii, cel ce eşti viţă de vie şi veşnică, măresc patima şi răstignirea Ta.
 
 
41. Cum cei gânditori; cele'ntâi cete fără de trupuri, gol, bătut mort sângerat laudă Ti-aduc, şi'ndrăsneala Jidovilor suferă.
 
 
42. Îndărătnic neam jidovesc ce ai luat arvuna, cunoscut-ai ridicarea Bisericei, pre Hristos dar pentru ce l'ai osândit?
 
 
43. Cu batjocură se îmbracă cel ce'mpodobeşte cerul, stelele, luceferii, soarele şi pământul tot la înfrumuseţat.
 
 
44. Ca un pelican din rănită coasta Ta Cuvinte, pre ai Tăi fii, ce-au murit înviezi acum, picături de viaţă preste ei picând.
 
 
45. Oarecând Navi, a oprit pre soare'n cer din cale, iară Tu, Hristosul meu ascunzându-Te, ai surpat pre domnul besnei iadului.
 
 
46. Nici cum n'ai rămas, depărtat de sân părintesc, Doamne, şi după ce ai voit a Te face om, şi în iad Hristosul meu Te-ai pogorât.
 
 
47. Cruce-ai suferit, cel ce spânzuri pământul pre ape, şi fără suflare-acum Te-ai culcat pre el, ci nu poate a răbda şi tremură.
 
 
48. Vai o Fiul Meu, zicea cea Preacurată cu jale, că pre care Te ţineam lumii împărat, acum osândit Te văd şi răstignit.
 
 
49. Însuşi Gavriil, Mi-a vestit viind din cer la Mine, că va fi împărăţia Fiului Meu împărăţie veşnică de'a pururea.
 
 
50. Şi-a lui Simeon s'a'mplinit acum proorocia, că prin inima Mea sabie a trecut, o Emanoile şi o a pătruns.
 
 
51. Încai de cei morţi, ce i-a înviat Stăpânul Domnul, ruşinaţi-vă, o jidovi necredincioşi, ci cunoaşteţi pre cel ce'aţi ucis acum.
 
 
52. Soarele văzând apuind a Ta lumină Doamne, s'a 'ngrozit şi'ntunecându-şi lumina sa, s'a ascuns nesuferindu-Te'n mormânt.
 
 
53. Cu amar a plâns Preacurata Maica Ta Cuvinte, dacă Te-a văzut pre Tine pus în mormânt, pre cel fără început şi Dumnezeu.
 
 
54. Omorârea Ta Preacurată Maica Ta Hristoase, neputând a o vedea, se ruga zicând: să nu zăboveşti, viaţă între morţi.
 
 
55. Iadul cel cumplit, spăimântatu-s'a de Tine Doamne, cel ce eşti soare-al dreptăţii nemuritor, şi îndat'a dat pre cei legaţi din el.
 
 
56. Vede-se acum, mare şi înfricoşată Taină, cel ce dă la toţi viaţă şi moare vrând, ca pre morţii cei din iad să-i facă vii.
 
 
57. Coasta ţi-au împuns, şi ţi-au pironit mâinele Doamne, şi cu rana cea din coastă ai vindecat, ne'nfrânarea mâinilor strămoşilor.
 
 
58. Plâns'au oarecând, cei din casă pre fiul Rahilei, iar acum pre al Fecioarei Fiu îl jelesc, ceata ucenicilor cu Maica Lui.
 
 
59. Palmă I s'a dat lui Hristos şi loviri preste faţă Celui ce-a zidit tot omul cu mâna Lui; şi-ale fiarei fălci de tot le-a sfărâmat.
 
 
60. Toţi cei credincioşi, îţi cinstim cu laude Hristoase, răstignirea, îngroparea şi patima, că ne-ai izbăvit de moarte veşnică.
 
 
Mărire Tatălui...
 
 
61. Fără de'nceput, Cel ce eşti Părinte, Fiu şi Duh Sfânt, întăreşte stăpânirea'mpăraţilor, şi le dă izbândă-asupra celor răi.
 
 
Si acum...
 
 
62. Ceia ce-ai născut pre viat'a toate Hristos Domnul, încetează Preacurată smintelile, şi unire'n pace dă Bisericii.
 
 
</td>
 
<td valign="top">
 
1. Cuvine-se, dar,
 
Săcădem Ia Tine, Ziditorul,
 
Cela ce pe cruce mâinile Ţi-ai întins,
 
Şi-ai zdrobit de tot puterea celui rău.
 
 
2. Cuvine-se, dar,
 
Să-Ţi dăm slava-a toate Ziditorul,
 
Căci din patimi Tu ne-ai scos, prin patima Ta,
 
Şi din stricăciune toţi ne-am izbăvit.   
 
 
3. Soarele-a apus
 
Iar pământul s-a clătit, Cuvinte,
 
Apunând Tu, ne-nseratul Soare, Hristos,
 
Şi cu trupul în mormânt punându-Te.
 
 
4. Somn învietor
 
În mormânt dormind, Hristoase Doamne,
 
Din cel greu somn al păcatului ai sculat
 
Întreg neamul omenesc cel păcătos.
 
 
5. „Una-ntre femei
 
Te-am născut Fiu, fără de durere;
 
Dar acum sufăr dureri, prin patima Ta”,
 
Cea curată, mult jelindu-se, zicea.
 
 
6.Sus văzându-Te,
 
De Părinte nedespărţit, Doamne,
 
Iară jos cu trupul mort, sub pământ fiind,
 
Serafimii s-au înfricoşat acum.
 
 
7. Răstignindu-Te,
 
S-a rupt tâmpla templului prin mijloc
 
Şi şi-ascund luminătorii lumina lor,
 
Sub pământ Tu, Soare, ascunzându-Te.
 
 
8. Cela ce cu-n semn
 
A făcut la început pământul,
 
Azi apune sub pământ, ca un muritor;
 
Îngrozeşte-te de-aceasta, cerule !
 
 
9. Sub pământ apui
 
Cela ce-ai făcut pe om cu mâna,
 
Ca pe oameni să-i înalţi din căderea lor,
 
Cu puterea Ta atotputernică.
 
 
10.Veniţi să cântăm
 
Lui Hristos cel mort, Ce-i plâns cu jale,
 
Ca femeile, ce mir au adus atunci,
 
S-auzim cu ele: „Bucuraţi-vă !”
 
 
11. Cu adevărat,
 
Nesecat Mir eşti, Cuvinte Doamne;
 
Pentru-aceea şi femeile mir Ţi-aduc,
 
Celui viu, ca unui mort şi îngropat.
 
 
12. Cu-ngroparea Ta
 
Ai zdrobit de tot iadul, Hristoase,
 
Şi cu moartea Ta pe moarte ai omorât,
 
Şi din stricăciune lumea mântuieşti.
 
 
13. Râu de viaţă eşti
 
Cedin Tatăl curgi, Înţelepciune,
 
Iar în groapă apunând, viaţă dăruieşti,
 
Celor din adâncurile iadului.
 
 
14. „Ca să înnoiesc
 
Firea oamenilor cea zdrobită,
 
Eu cu moartea Mi-am rănit trupul Meu, voind;
 
Deci, jelind, nu-ţi bate pieptul, Maica Mea”.
 
 
15. Sub pământ apui,
 
Cel ce eşti Luceafăr al dreptăţii,
 
Şi pe morţi i-ai ridicat, ca dintr-un somn greu,
 
Alungând din iad tot întunericul.
 
 
16. Bob cu două firi:
 
Dătătorul de viaţă, astăzi,
 
În adânc pământ, cu lacrimi se seamănă;
 
Răsărind El iar, lumea va bucura.
 
 
17. S-a temut Adam,
 
Dumnezeu umblând în rai, atuncea,
 
Iar acum s-a bucurat c-ai venit la iad;
 
Căci căzând atunci, acum s-a ridicat.
 
 
18. Maica Ta acum
 
Varsă râuri de lacrimi, Hristoase,
 
Şi-a strigat, când Te-a văzut cu trupu-n mormânt: „Înviază, Fiule, precum ai spus !”
 
 
19. losif Te-a ascuns,
 
Cu evlavie, în groapă nouă;
 
Şi cântări dumnezeieşti, de-ngroparea Ta,
 
Ţi-a cântat, cu lacrimi împletindu-le.
 
 
20. Doamne, Maica Ta,
 
Pironit văzându-Te pe cruce,
 
De amară întristare, sufletul ei
 
S-a pătruns de cuie şi de sabie.
 
 
21. Maica Ta, văzând
 
Adăparea Ta cu fiere, Doamne,
 
Cel ce eşti dulceaţa lumii noastre întregi,
 
Faţa ei cu-amare lacrămi a udat.
 
 
22. „Rău m-am întristat
 
Şi rărunchii mi se rup, Cuvinte,
 
Junghierea Ta nedreaptă văzând-o”,
 
Zis-a Preacurata, tânguindu-se.
 
 
23. „Cum am să-Ţi închid
 
Ochii dulci şi-ale Tale buze, Doamne,
 
Şi cum dar ca pe un mort Te voi îngropa ?”,
 
Iosif a strigat, înfiorându-se.
 
 
24. Jalnice cântări
 
Iosif şi cu Nicodim cântă
 
Lui Hristos ce S-a-ngropat, acum, în mormânt
 
Şi cu dânşii cântă cetele cereşti.
 
 
25. Sub pământ apui
 
Tu, Hristoase, Soare al dreptăţii;
 
Deci şi buna, Maica Ta, care Te-a născut,
 
De dureri se stinge, nevăzându-Te.
 
 
26. Iadul s-a-ngrozit
 
Dătătorule de viaţă, Doamne,
 
Când prădată şi-a văzut bogăţia lui
 
Şi-nviaţi pe morţii cei legaţi din veac.
 
 
27. Soare luminos
 
După noapte străluceşte, Doamne;
 
Iar Tu, după moartea Ta, străluceşti mai mult,
 
Înviind din groapă ca un Dumnezeu.
 
 
28.Ziditorule,
 
Primindu-Te în sân pământul
 
S-a clătit de frica Ta, Preaputernice,
 
Şi pe morţi cutremurul i-a deşteptat.
 
 
29. O, Hristoase-al meu !
 
Iosif şi Nicodim cu miruri,
 
Într-un chip deosebit, acum Te gătesc
 
Strigând: „O, pământe-nfricoşează-te !”
 
 
30. Doamne, ai apus
 
Şi cu Tine-a soarelui lumină;
 
Iar făptura de cutremur cuprins-a fost,
 
Făcător al tuturor vestindu-Te.
 
 
31. Piatra cea din unghi
 
O acoperă piatra tăiată
 
Şi pe Domnu-L pune-n groapă un muritor.
 
Înfioară-te, de-acum, pământule !
 
 
32. „Vezi-ne aici:
 
Ucenicul cel iubit şi Maica,
 
Şi cu dulce glas răspunde-ne, Fiule !”,
 
A strigat Curata, cu amar plângând.
 
 
33. Tu, ca Cel ce eşti
 
De viaţă dătător, Cuvinte,
 
Pe iudei nu i-ai ucis, fiind răstignit;
 
Ba chiar şi pe morţii lor îi înviezi.
 
 
34. Nici chip ai avut,
 
Nici frum’seţe, când pătimeai, Doamne;
 
Dar mai mult ai strălucit, când ai înviat,
 
Şi cu sfinte raze ne-ai împodobit.
 
 
35. Ai apus în trup,
 
Sub pământ, nestinsule Luceafăr;
 
Şi aceasta neputând vedea soarele,
 
În amiază-zi el s-a întunecat.
 
 
36. Luna, soarele
 
Se întunecă-mpreună, Doamne,
 
Şi robi binevoitori Ţi s-au arătat
 
Şi în mantii negre s-au înveşmântat.
 
 
37. „Chiar de-ai şi murit,
 
Dar sutaşul Dumnezeu Te ştie;
 
Iar eu cum Te-oi pipăi, Dumnezeul meu,
 
Mă cutremur”, a strigat cel cu bun chip.
 
 
38. A dormit Adam
 
Şi din coasta lui-’şi scoase moarte;
 
Tu dormind acum, Cuvinte-al lui Dumnezeu,
 
Lumii viaţă izvorăşti din coasta Ta.
 
 
39. Ai dormit puţin
 
Şi-ai dat viaţă celor morţi, Hristoase,
 
Şi-nviind ai înviat pe cei adormiţi,
 
Ce-adormiseră din veacuri, Bunule.
 
 
40. De ai şi murit,
 
Dar ai dat vinul de mântuire,
 
Viţă, care izvorăşti viaţă tuturor;
 
Patima şi crucea Ţa Ţi le slăvesc.
 
 
41. Cum au suferit
 
Cereştile cete îndrăzneala
 
Celor ce Te-au răstignit, Dumnezeule,
 
Când Te văd gol, sângerat şi osândit ?
 
 
42. O, neam jidovesc
 
Îndărătnic, ce-ai primit arvuna !
 
Cunoscut-ai ridicarea Bisericii;
 
Pentru ce dar pe Hristos L-ai osândit ?
 
 
43. În batjocură
 
Tu îmbraci pe Împodobitorul,
 
Care cerul a-ntărit şi-a împodobit
 
Tot pământul, într-un chip preaminunat.
 
 
44. Ca un pelican,
 
Te-ai rănit în coasta Ta, Cuvinte;
 
Şi-ai dat viaţă l-ai Tăi fii, care au murit,
 
Răspândind asupra lor izvoare vii.
 
 
45. Oarecând Navi,
 
Opri soarele, zdrobind duşmanii;
 
Iar Tu, Soare, ascunzându-Ţi lumina Ta,
 
Ai zdrobit pe-al iadului stăpânitor.
 
 
46. Nu Te-ai despărţit
 
De-al Părintelui sân, Milostive,
 
Chiar binevoind a lua chip de muritor;
 
Şi în iad Hristoase-al meu, Te-ai pogorât.
 
 
47. Tins fiind pe lemn,
 
Cel ce spânzuri pământul pe ape,
 
În pământ, fără suflare, acum cobori;
 
Care lucru nerăbdându-l, tremură.
 
 
48. „Vai, o, Fiul meu !”,
 
Preacurata jeleşte şi zice
 
Că „pe care-L aşteptam ca pe-un Împărat,
 
Osândit acum pe cruce îl privesc !”
 
 
49. „Astfel mi-a vestit
 
Gavriil, venind din cer la mine:
 
El mi-a spus că-mpărăţia Fiului meu
 
Este o împărăţie veşnică.”
 
 
50. „Vai, s-a împlinit
 
A lui Simeon proorocie
 
Căprin inima mea sabie a trecut;
 
O, Emanuile, Cel ce eşti cu noi !”
 
 
51. O, iudeilor !
 
Ruşinaţi-vă măcar de morţii
 
Înviaţi de Dătătorul vieţii lor,
 
Cel pe Care, plini de pizmă, L-aţi ucis.
 
 
52. S-a cutremurat
 
Şi lumina soarele şi-a stins-o,
 
Când în groapă Te-a văzut neînsufleţit;
 
Nevăzuta mea lumină, Bunule !
 
 
53. Cu amar plângea
 
Preacurata Maica Ta, Cuvinte,
 
Când pe Tine Te-a văzut acum în mormânt;
 
Ne-nceput şi negrăite Dumnezeu !
 
 
54.Maica Precista
 
Omorârea Ta văzând, Hristoase,
 
Cu adânc-amărăciune, Ţie-Ţi grăia:
 
„Să nu zăboveşti, Viaţă, între morţi !”
 
 
55. Iadul celcumplit
 
Tremura, când Te-a văzut pe Tine,
 
Veşnic Soare al măririi, Hristoase al meu,
 
Şi în grab’ a dat din el pe cei legaţi.
 
 
56. Ce privelişte
 
Mare şi grozav-acum se vede;
 
Căci al vieţii Dătător moarte-a suferit,
 
Voind El să dea viaţă tuturor !
 
 
57. Coasta Ţi-au împuns,
 
Mâinile Ţi-au pironit, Stăpâne;
 
Şi cu rana Ta din coastă ai vindecat
 
Ne-nfrânarea mâinilor strămoşilor.
 
 
58. Oarecând jelea
 
Toată casa pe fiul Rahilei;
 
Iar acum pe al Fecioarei Fiu îl jelesc
 
Maica Lui şi ceata Ucenicilor.
 
 
59. Palme şi loviri
 
I s-au dat lui Hristos peste faţă,
 
Celui ce cu mâna Sa pe om plăsmui,
 
Şi-a zdrobit cu totul ale fiarei fălci.
 
 
60. Toţi cei credincioşi,
 
Cu-ngroparea Ta scăpaţi de moarte,
 
Îţi cinstim,Hristoase-al nostru, cu laude,
 
Răstignirea şi-ngroparea Ta acum.
 
 
61. Cel făr’ de-nceput,
 
Veşnice Părinte, Fiu şi Duh Sfânt,
 
Întăreşte stăpânirea ’mpăraţilor
 
Împotriva duşmanilor, caun bun.
 
 
62. Ceea ce-ai născut,
 
Preacurată Fecioară, Viaţa,
 
Potoleşte dezbinarea-n Biserică
 
Şi dă pace, cao bună, tuturor.
 
 
63. Cuvine-se, dar,
 
Să cădem la Tine, Ziditorul,
 
Cela ce pe cruce mâinile Ţi-ai întins
 
Şi-ai zdrobit de tot puterea celui rău.
 
</td>
 
</tr>
 
</table>
 
 
==Observaţii asupra textului==
 
O parte din aceste strofe au fost eliminate sau modificate din ultimele ediţii ale cărtilor de cult, pentru a se evita interpretarea lor ca o atitudine antisemită la adresa evreilor, după cum urmează:
 
 
Din ''Starea întâi'' au fost eliminate total:
 
 
56. Urmaşii lui Iuda,<br>
 
Din izvor adăpaţi<br>
 
Şi cu mană săturaţi demult, în pustiu,<br>
 
În mormânt îl pun pe Hrănitorul lor.
 
 
58. Îngâmfat Israil,<br>
 
Ucigaşe popor !<br>
 
Pentru ce pe Varava, pătimaş, slobozi,<br>
 
Iar pe Domnul pentru ce Îl răstigneşti ?
 
 
62. Pizmăreţ popor,<br>
 
Ucigaş blestemat !<br>
 
Ruşinează-te măcar, înviind Hristos,<br>
 
De mahrama şi de giulgiurile Lui.
 
 
Din ''Starea a doua'' au fost eliminate total:
 
 
33. Tu, ca Cel ce eşti<br>
 
De viaţă dătător, Cuvinte,<br>
 
Pe iudei nu i-ai ucis, fiind răstignit;<br>
 
Ba chiar şi pe morţii lor îi înviezi.
 
 
42. O, neam jidovesc<br>
 
Îndărătnic, ce-ai primit arvuna !<br>
 
Cunoscut-ai ridicarea Bisericii;<br>
 
Pentru ce dar pe Hristos L-ai osândit ?
 
 
51. O, iudeilor !<br>
 
Ruşinaţi-vă măcar de morţii<br>
 
Înviaţi de Dătătorul vieţii lor,<br>
 
Cel pe Care, plini de pizmă, L-aţi ucis.
 
 
(Acesta din urmă este singurul caz în care nu a avut loc o eliminare totală, însă a fost schimbat "O, iudeilor !" cu "Fariseilor!").
 
 
61. Cel făr’ de-nceput,<br>
 
Veşnice Părinte, Fiu şi Duh Sfânt, <br>
 
Întăreşte stăpânirea ’mpăratilor <br>
 
Împotriva duşmanilor, ca un bun.
 
 
Din ''Starea a treia'' au fost eliminate total:
 
 
7. Cei hrăniţi cu mană<br>
 
Lovesc cu piciorul <br>
 
În Binefăcătorul.
 
 
9. O, ce nebunie ! <br>
 
Pe Hristos omoară<br>
 
Cei ce-au ucis pe profeţi.
 
 
12. Zis-a înţeleptul: <br>
 
"Groap’-adâncă este<br>
 
Gâtlejul jidovilor."
 
 
13. La viclenii jidovi,<br>
 
Căile lor strâmbe<br>
 
Curse şi ciulini sunt.
 
 
24. Pier răstignitorii,<br>
 
Împărate-a toate,<br>
 
Dumnezeiescule Fiu.
 
 
25. Toţi pier, împreună,<br>
 
În groapa pierzării, <br>
 
Bărbaţii sângiuirilor.
 
 
[[Categorie:Texte]]
 
[[Categorie:Săptămâna Patimilor]]
 

Versiunea de la data 26 mai 2008 20:23