Procopie: Diferență între versiuni

De la OrthodoxWiki
Salt la: navigare, căutare
(Mucenicia)
(infocaseta; note)
Linia 11: Linia 11:
 
|canonizare=
 
|canonizare=
 
|calendar= [[8 iulie]]
 
|calendar= [[8 iulie]]
|biserici=  
+
|biserici= Biserica „Sf. Procopie” din Bădeuți, județul Suceava, România<ref>Biserica „Sf. Procopie” din Bădeuți, județul Suceava, este o [[ctitor]]ie din 1487 a Sf. [[Ștefan cel Mare]], ridicată după victoria de la Râmnicu Sărat ([[8 iulie]] 1481) asupra lui Basarab al IV-lea ''cel Tânăr''.</ref>
 
|site=
 
|site=
 
|}}
 
|}}

Versiunea de la data 14 iulie 2015 09:52

La acest articol se lucrează chiar în acest moment!

Ca o curtoazie față de persoana care dezvoltă acest articol și pentru a evita conflictele de versiuni din baza de date a sistemului, evitați să îl editați până la dispariția etichetei. În cazul în care considerați că este necesar, vă recomandăm să contactați editorul prin pagina de discuții a articolului.


Sf. Mare Mucenic Procopie
Sf. Mare Mucenic Procopie
Date personale
Naștere a doua jumătate a sec. III d.Hr.
Mutare la Domnul (†) 7 iulie 303
Localizare Schitopolis, în Palestina (provincie romană)
Naționalitate
Date cult
Tip Mare Mucenic
Data canonizării
Prăznuire la data de 8 iulie
Recunoaștere pan-ortodoxă
Biserici patronate Biserica „Sf. Procopie” din Bădeuți, județul Suceava, România[1]


Sfântul Mare Mucenic Procopie a trăit la sfârșitul secolului III - începutul secolului IV, în cetatea Schitopolis (actuala localitate Beit She'an din Israel) din provincia romană Asia Minor (Asia Mică), dar se născuse la Ierusalim. A pătimit și a fost martirizat în timpul marii persecuții împotriva creștinilor, ordonată de împăratul Dioclețian, fiind executat în Cezareea Palestinei la 7 iulie 303.

Prăznuirea sa în Biserica Ortodoxă se face la 8 iulie.

Viața

Sf. Procopie s-a născut în cetatea Elia (Ierusalim)[2]. Tatăl său era un binecredincios, care mărturisea pe Hristos, numele său de creștin fiind Hristofor. Mama sa, Teodosia, nu era însă credincioasă, ea fiind slujitoare a idolilor. Părinții Sf. Procopie i-au pus inițial numele Neania.[3]

La puțin timp după nașterea lui Neania, tatăl său, Hristofor, s-a dus către Domnul cu sfârşit mucenicesc. Teodosia, rămânând văduvă, l-a crescut pe Neania în păgânătatea elinească şi l-a învăţat închinarea către idoli, a căror slujitoare era și ea. Mai mult, copilul dovedindu-se a fi isteț la minte, a fost dat de mama sa la învățătura cărţii elinești, acesta însușindu-și repede învățătura şi filozofia elenistică din acea vreme.

Ajungând Neania la vârsta maturității, mama sa a vrut ca acesta să intre în oastea imperială. Auzind că împăratul Dioclețian, a sosit în orient, la Antiohia Siriei, Teodosia l-a luat pe fiul ei la Antiohia și l-a dat în slujba împărătească. Împăratul Dioclețian l-a remarcat pe acest tânăr frumos la chip şi la stat, dotat cu multă înțelepciune și bine educat și l-a avansat în rang, făcându-l căpetenie. L-a trimis cu oastea în Alexandria Egiptului, dându-i ca misiune, printre altele, „să prigonească, să muncească și să ucidă pe toţi creștinii, iar averile lor să le ia și să le pună în vistieriile împărătești”[4].

Pe drumul spre Alexandria, într-o noapte s-a cutremurat pământul, făcându-se multe fulgere strălucitoare și tunete înfricoșătoare. Toți soldații de frică s-au făcut ca nişte morţi. Iar căpetenia lor a auzit un glas din cer, grăind către dânsul: „Unde mergi, Neania, și asupra cui te scoli?” Iar el, cu frică, a răspuns: „Sunt trimis de împărat la Alexandria, ca să ucid pe toţi cei ce cred în Cel răstignit”. Apoi iarăși a auzit glasul din cer: „O, Neania, oare și tu vii asupra Mea?” Neania a spus: ”Cine eşti Tu, Doamne, că nu pot să Te cunosc?” Zicând aceasta, s-a arătat în văzduh o cruce luminoasă și din acea cruce s-a auzit un glas: „Eu sunt Iisus Cel răstignit, Fiul lui Dumnezeu!” După aceste cuvinte, crucea s-a suit la cer și îndată s-a auzit un glas din înălțimea cerului: „Cu semnul acesta pe care l-ai văzut, vei birui pe vrăjmașii tăi și pacea Mea va fi cu tine!” Astfel Neania, ca și Sf. Apostol Pavel mai demult, prin arătarea Domnului în cale, din prigonitor s-a făcut vas ales al numelui lui Iisus Hristos. Deci, din acea vedenie minunată și din vorbirea cea dulce a Domnului cu el, i s-a umplut inima de negrăită bucurie și de veselie duhovnicească.[4]

După ce a învățat el toată taina orânduielii credinței creștine, s-a întors la Schitopolis și a poruncit să i se facă o cruce din aur și argint, după asemănarea celei ce i se arătase. Îndată ce s-a făurit crucea, s-au arătat pe ea trei icoane, având scriere evreiască, care arăta ale cui sunt icoanele: deasupra scria „Emanuel”, iar de o parte scria „Mihail” și de altă parte, „Gavriil”. Închinându-se și sărutând crucea și icoanele, Procopie s-a întors în Ierusalim.[3]

În anul 293 a început un nou război între Imperiul Roman și Imperiul Persan Sasanid.[5] Procopie și-a îndeplinit cu destoinicie îndatoririle de ostaș, trupele de sub comanda sa obținând victorii asupra perșilor sasanizi și contribuind astfel la câștigarea războiului de către Roma, împăratul Dioclețian fixând granița romană pe fluviul Tigru – limita maximă a expansiunii Imperiului Roman în orient. După acest război, Procopie s-a întors la Schitopolis, acolo unde mama sa, Teodosia, i-a cerut să aducă jertfă de mulțumire idolilor păgânești pentru victoria obținută. Refuzând, el a vădit în cine crede - în adevăratul Dumnezeu. Pentru aceasta, a fost însă pârât de propria sa mamă ca fiind creștin. Aflând acest lucru, împăratul Dioclețian s-a mâniat și i-a scris ighemonului Cezareei Palestinei, pe nume Iust[4] (sau Ulchie, după alte surse[3]), originar din Italia, să îl prindă pe căpetenia Neania, fiul Teodosiei, care a trecut la credința creștină, și să-l sfătuiască în tot chipul, cu cuvinte bune și prietenești, apoi cu certări groaznice, ca să se întoarcă la zei; iar dacă nu-l va asculta, să-l chinuiască cumplit.

Ighemonul Iust, luând porunca împărătească, s-a dus în Elia (Ierusalim), unde se afla atunci Neania, și i-a înmânat acestuia scrisoarea lui Dioclețian. Neania, citind scrisoarea și nesuferind hulele cele scrise într-însa asupra Domnului nostru Iisus Hristos, a rupt-o în bucăți, zicând: „Eu sunt creștin, iar tu fă ceea ce ți s-a poruncit!” Ighemonul a zis: „Mă tem și de împărat și mă rușinez și de tine ca de un prieten. Şi-mi este jale de tine, și nu știu ce voi face. Deci ascultă-mă pe mine și adu jertfă zeilor înaintea noastră; iar de nu vei face aceasta, apoi chiar nevrând eu, mă vei sili să fac cele poruncite”. Neania a zis către ighemon: „Ai pomenit bine de jertfă; pentru că eu singur mă aduc jertfă lui Hristos, Dumnezeul meu”. Zicând aceasta, și-a dat jos insemnele militare și și-a dezlegat brâul dregătoriei sale și l-a aruncat în fața ighemonului, lepădându-se astfel de slujba împărătească. Apoi, voind să fie ostaș al Împăratului Cel Ceresc, a ocărăt închinarea la idolii păgâni. Iar ighemonul și bărbații care veniseră cu dânsul, mâniindu-se, l-au arestat și l-au dus în Cezareea, capitala de atunci a provinciei romane Palestina.[4]

Mucenicia

Neania a fost adus în fața tribunalului roman din Cezareea Palestinei și somat să se lepede de credința sa creștină și să aducă jertfă idolilor păgâni. Deoarece a refuzat, stăruind în a-L mărturisi pe Domnul Iisus Hristos, ighemonul a ordonat să fie supus la cazne cumplite. Unii oameni din popor, văzând o pătimire ca aceea a mucenicului, aveau milă de tinerețea sa și plângeau pentru dânsul. Iar mucenicul, văzându-i plângând, le-a zis: „Nu plângeți pentru mine, ci pentru pierzarea sufletelor voastre, pentru că acela este vrednic de plâns, care se va munci în iad fără de sfârșit”. Apoi, ridicându-și ochii spre cer, se ruga, zicând: „Dumnezeule, întărește-mă pe mine, robul Tău, spre înfruntarea vrăjmașului și spre preaslăvirea Preasfântului Tău nume!” Ighemonul a poruncit să fie luat mucenicul și să fie aruncat în temniță. Acolo, unul dintre paznici, numit Terentie, aducându-și aminte de facerea de bine a lui Neania, i s-a făcut milă de dânsul și i-a așternut fân și pânză curată. Deci mucenicul zăcea în temniță, abia viu, dar la miezul nopții, s-a făcut un cutremur mare în cetate, pentru că a venit Domnul cu îngerii Săi, ca să cerceteze pe robul Său. Atunci a strălucit în temniță o lumină mare, ușile temniței s-au deschis, legăturile tuturor legaților care erau acolo s-au dezlegat și doi îngeri s-au arătat zicând către mucenic: „Caută spre noi și vezi!”[4]

Note

  1. Biserica „Sf. Procopie” din Bădeuți, județul Suceava, este o ctitorie din 1487 a Sf. Ștefan cel Mare, ridicată după victoria de la Râmnicu Sărat (8 iulie 1481) asupra lui Basarab al IV-lea cel Tânăr.
  2. Ierusalimul fusese distrus de romani, prima oară în anul 70 d.Hr. și a doua oară în anul 135 d.Hr. Împăratul Hadrian a construit o nouă cetate, în stil roman, pe locul vechiului Ierusalim, numită Aelia Capitolina.
  3. 3,0 3,1 3,2 Sinaxar 8 iulie
  4. 4,0 4,1 4,2 4,3 4,4 Doxologia.ro: Viața Sfântului Mare Mucenic Procopie
  5. The Encyclopedia of World History, sixth Edition, General Editor: Peter N. Stearns, Houghton Mifflin Company, Boston, 2001. ISBN 0-39565-237-5

Surse

Legături externe