Preoții ortodocși români și războiul de independență

Biserica Ortodoxă Română și-a făcut pe deplin datoria față de patrie și de fiii ei care și-au vărsat sângele pentru libertate și independență în războiul din 1877. Actul independenței de stat a favorizat recunoașterea autocefaliei Bisericii române, în anul 1885.

Context

La 9 mai 1877 a avut loc un eveniment de seamă în istoria poporului român și anume proclamarea independenței de stat a României. Acest act a fost urmat de războiul dus de România, alături de Rusia, împotriva Turciei, în a doua jumătate a anului 1877 și prima lună a celui următor.

„Prințului Carol al României, la locul unde se găsește cartierul general român. Turcii, îngrămădind cele mai mari mase la Plevna, ne sdrobesc („nous abîment”). Rog a face fuziune, demonstrație și, daca e posibil, trecerea Dunării pe care Tu dorești s'o faci. Între Jiu și Corabia această demonstrație e indispensabilă pentru a facilita mișcarile mele. Nicolae.”

(Telegrama marelui duce Nicolae către Carol I)

Contribuția Bisericii

Introducere

Biserica Ortodoxă Română, prin slujitorii ei, și-a adus sprijinul la realizarea acestui însemnat act din viața României moderne. Astfel, trupele române au fost însoțite pe câmpurile de luptă, în Bulgaria, de peste 10 preoți militari, care au ridicat moralul ostașilor și i-au întărit sufletește în clipe de suferință sau în fața morții (de notat că întâlnim confesori militari încă din timpul domniei lui Al. Cuza).

Între ei s-a remarcat preotul Gavrilă Ursu, confesorul Regimentului IV Artilerie, decorat cu Virtutea Militară.

Cinul monahal

Armata română a fost ajutată însă și de numeroși călugări și călugărițe, care s-au angajat, voluntar, în serviciul ei, în calitate de infirmieri sau brancardieri. Astfel, la apelul mitropolitului primat Calinic Miclescu, au răspuns aproximativ 100 de călugări și călugărițe de la mănăstirile Căldărușani, Cernica, Țigănești și Pasărea.

Din eparhia Râmnicului s-au oferit, voluntar, aproximativ 50 de călugărițe și peste 10 călugări. De la mănăstirile Agapia, Văratec și Agafton, funcționau ca infirmiere, în diferite spitale din Moldova, vreo 40 de maici (alte câteva erau de la mănăstirea Adam, din eparhia Hușilor).

Cler

Ierarhii Bisericii române au oferit sume însemnate de bani Crucii Roșii sau pentru cumpărarea de arme.

În toate eparhiile s-au format comitete de preoți care se ocupau cu strângerea de ajutoare (bani, îmbrăcăminte, alimente), pe seama armatei române, a văduvelor și orfanilor de război.

Mulți profesori de seminar și preoți-învățători au oferit o parte din salariul lor în același scop. Un distins membru al clerului, Ștefan Călinescu, adresa tot atunci o caldă chemare „Către preoții săteni”, cerându-le să îndrume pe enoriașii lor să ajute familiile celor plecați pe front, la muncile agricole. După încheierea războiului, s-au făcut în toate bisericile țării slujbe de pomenire a celor căzuți pe câmpurile de luptă.

Transilvania

Introducere

Proclamarea independenței de stat a României, în memorabila ședință a Adunării Deputaților din 9 mai 1877, cât și jertfele de sânge ale ostașilor români au avut un puternic ecou și în rândurile românilor transilvăneni, care vedeau astfel conturată posibilitatea unei viitoare desăvârșiri a unității naționale.

Tinerii

Mai mulți tineri ardeleni au trecut munții prin „vama cucului” și s-au înrolat ca voluntari în armata română, făcând întreaga campanie în Bulgaria. Printre aceștia se număra și Vincențiu Grama (1852—1920), absolvent al Institutului Teologic din Sibiu, originar din Râușor-Făgăraș, care, pentru faptele sale de vitejie, a fost cinstit cu trei decorații. Reîntors acasă, a fost hirotonit preot pe seama satului său, unde a păstorit cu vrednicie peste 40 de ani.

Presa

Ziarele transilvănene, între care la loc de frunte trebuie menționat „Telegraful Român” din Sibiu, redactat pe atunci de consilierul arhiepiscopesc Nicolae Cristea, își informau în permanență cititorii de evenimentele care se petreceau „în țară”, despre eroicele lupte de la Grivița, Plevna, Rahova și Smârdan, polemizând cu presa oficială, care transmitea știri tendențioase.

Colecte

În toată Transilvania s-au organizat comitete pentru strângerea de ajutoare — în bani, alimente și medicamente — pentru răniți, orfani și văduvele de război. După ce autoritățile au dizolvat comitetele, această acțiune a fost continuată de intelectualii români de atunci: avocați, preoți, învățători, notari și mai ales de soțiile și fiicele lor, dar chiar și de către țărani și țărănci.

Din cercetarea celor aproximativ 300 de liste de subscripție, aproape 100 au fost organizate de preoți și protopopi, iar alte 20 de preotese. În listele de subscripție apar peste 350 de slujitori ai Bisericii: ierarhi, consilieri și canonici, profesori de teologie, preoți și peste 50 de preotese. Aceste cifre nu sunt însă complete, întrucât în multe liste nu era precizată ocupația donatorilor, deci între ei vor fi fost mulți preoți și membri ai familiilor lor.

Rezultatul acestor colecte a fost deosebit de grăitor. Românii ardeleni au oferit câteva milioane de lei — în valuta de azi — cu convingerea profundă că sprijină o cauză dreaptă și că prin cucerirea independenței de stat a României, va fi cu putință — într-un viitor nu prea îndepărtat — și unirea Transilvaniei cu România.

Surse

• Mircea Păcurariu, Istoria Bisericii Ortodoxe Române Volumul 3, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1981.