Pravilă
Pravila (sl. pravilo) este un termen bisericesc vechi, care ar putea fi echivalat cu „rânduială” sau „lege”.
Considerat învechit sau arhaic, termenul de „pravilă” a fost înlocuit cu diferite sinonime în expresiile în care era folosit, și este astăzi aproape complet dispărut din uzul bisericesc.
Spiritualitate
În general, sintagma „pravila de rugăciune” desemnează „canonul de rugăciune” sau „rânduiala de rugăciune” bine stabilită a fiecărui creștin, fie mirean fie călugăr.
În lumea monastică, „pravila” desemna nu doar rânduiala de rugăciune privată a monahului, ci și „programul de slujbă”, „participarea la sfintele slujbe”, și „îndatoririle principale ale călugărului”[1]. Importanța pravilei monahului este atestată și de un cuvânt de-al părintelui Antipa Dinescu de la Muntele Athos către părintele Serafim Popescu de la Mănăstirea Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus: „Să te ții de pravilă, că dacă nu, te îndrăcești!”[2].
Drept și Drept bisericesc
În limba veche românească, „pravila” a desemnat, prin extensie, un corpus de legi, în același timp seculare și bisericești, fiind folosit în mod curent în Dreptul bisericesc românesc. În acest sens, în unele cazuri, Pravila ar putea fi sinonimă cu Nomocanonul.
Exemple de Pravile:
- Pravila împărătească - corp de legi şi de dispoziţii juridice întocmit iniţial pe vremea împăratului Iustinian[3].
- Pravila de la Govora sau Pravila bisericească - cea mai veche culegere de legi atât bisericești, cât și laice din Țara Românească. Pravila de la Govora, este o traducere a călugărului erudit de la Mănăstirea Bistrița, Mihail Moxa (sau Moxalie), a unui text slav, care redă un nomocanon bizantin și este prima lucrare tipărită în limba română. Pravila are un caracter preponderent bisericesc, deși cuprinde și elemente de drept laic. Apare de sub teascurile tiparniței în anul 1640.[4]
- Pravila lui Vasile Lupu - culegere de legi cunoscută sub numele de Carte românească de învățătură, tipărită la Iași în 1646, în timpul domniei lui Vasile Lupu. Are ca izvoare legea agrară bizantină de la sfârșitul secolului VII și începutul secolului VIII și o lucrare a lui Prospero Farinacci.[5]
- Pravila lui Matei Basarab sau Îndreptarea legii - o culegere de legi tipărită în 1652 la Târgoviște, în timpul lui Matei Basarab. Reprezintă traducerea unor legiuiri grecești, conținând însă și numeroase texte extrase din Pravila lui Vasile Lupu.[6]
A se vedea și
DESCRIEREA PRAVILEI âSTAREA CANONICĂ.
Pravila este în esență Decalogul,în formă acceptată de cultul creștin(formă asemănătoare Iudaismului ebraic) la care sunt adăugate cele șapte sute de porunci din Noul Testament , însoțite de comentariile Sfinților Părinti ai Bisericii. Dezbătute aprig în timpul Sfintelor Sinoade. Cu titlul de Pravilă poate exista orice Tetra Evangheliar, fiind ieșit din gura mântuitorului şi rânduit ca Lege Nouă ,sfinților Apostoli.poate avea înțelesul inclusiv cel juridic şi teologic de PRAVILĂ. În limba slavă antică şi paleo- medievală (Pravila) însemna Lege Divină , de origine cerească. Ceva neomenesc şi neporuncit. În timp în Sfânta rânduială a așezămintelor rânduite potrivit cu legile bisericești, Pravila are încorporată i un cod de legi din vremea împăraților Constantin I, Constantin IV şi Iustinian. O pravilă căreia îi lipsesc aceste legi împărătești nu este socotită invalidă , nici nedemnă de Dumnezeiasca slujbă din altar. dat fiind întâietatea în toate a Mântuitorului,cuvântul Său fiind îndeajuns. Înțelesul popular de Pravila Neamului" este cel mai aproape de esența teologică şi juridică a termenului Pravilă. Arătând obârșia şi orânduirea legislativă Dumnezeiască. În înțeles modern este o teocrație democratică. Voia lui Dumnezeu săvârșita prin voia poporului, în formă scrisă.
Note
- ↑ Arhimandritul Teofil Părăian, Veniți de luați bucurie. O sinteză a gîndirii Părintelui Teofil în 1270 de capete, Ed. Teognost, Cluj Napoca, 2007 (ediția a 2-a), c. 48, p.22
- ↑ Ibid., c. 47, p.22
- ↑ DEX '98
- ↑ Academia Republicii Populare Române, Dicționar Enciclopedic Român, Editura Politică, București, 1962-1964
- ↑ Ibidem
- ↑ Ibid.
