Pomelnicul de la Bistrița

De la OrthodoxWiki
Versiunea din 10 mai 2015 08:34, autor: Sîmbotin (Discuție | contribuții) (referințe)
Salt la: navigare, căutare
La acest articol se lucrează chiar în acest moment!

Ca o curtoazie față de persoana care dezvoltă acest articol și pentru a evita conflictele de versiuni din baza de date a sistemului, evitați să îl editați până la dispariția etichetei. În cazul în care considerați că este necesar, vă recomandăm să contactați editorul prin pagina de discuții a articolului.

Pomelnicul de la Bistrița este un document istoric, unul dintre cele mai vechi monumente ale culturii medievale românești, care conține date de mare importanță privind începutul istoriei voievodale și bisericești din Moldova. Scrierea lui a început în 1407 şi a fost completat de către monahii Mănăstirii Bistrița până în secolul al XIX-lea. În acest pomelnic sunt trecuți domni și membri ai familiei acestora, ctitori, arhierei, arhimandriți, călugări, donatori, mari dregători, și oșteni de frunte căzuți în luptă, fiind o lucrare istoriografică de referință pentru trecutul istoric al Moldovei. Este principala sursă primară de încredere pentru cronologia Domnilor Moldovei.[1]

Istoricii români au avut mari dificultăți în a elabora o cronologie cât mai precisă a domniilor din Țara Românească și Moldova, diferitele surse (cronici și documente emise de cancelariile domnești) contrazicându-se uneori între ele. Dacă în Țara Românească redactarea primelor cronici nu a fost precedată, cum ar fi fost firesc, de alcătuirea listei domnilor, situaţia a fost diferită în Moldova, datorită condițiilor politice în care s-a întemeiat această. Prima listă de domni ai Moldovei, păstrată ca atare până astăzi, a fost redactată la mijlocul secolului al XV-lea, pe la 1451-1452, în timpul celei de-a doua domnii a lui Alexăndrel (1452-1454). Lista respectivă a fost întocmită pe baza pomelnicului domnesc de la mănăstirea Bistrița, început la 1407.[2]


Note

  1. Xenopol (1925), vol. III, pp. 36, 112, 118
  2. Rezachevici (2001), vol. I, p. 31.

Bibliografie

  • Constantin Rezachevici, Cronologia critică a domnilor din Țara Românească și Moldova a. 1324 - 1881, Vol. I, Editura Enciclopedică, București, 2001. ISBN 973-45-0387-1.
  • Alexandru D. Xenopol, Istoria românilor din Dacia Traiană, Editura Cartea Românească, București, 1925, vol. III.