Pomelnicul de la Bistrița: Diferență între versiuni

De la OrthodoxWiki
Salt la: navigare, căutare
(Pagină nouă: {{În curs}} '''Pomelnicul de la Bistrița''' este un document istoric, unul dintre cele mai vechi monumente ale culturii medievale românești, care conține date de mare importan...)
 
(retragere etichetă)
(Nu s-au afișat 12 versiuni intermediare efectuate de același utilizator)
Linia 1: Linia 1:
{{În curs}}
+
'''Pomelnicul de la Bistrița''' este un document istoric, unul dintre cele mai vechi monumente ale culturii medievale românești, care conține date de mare importanță privind începutul istoriei voievodale și bisericești din Moldova. Scrierea lui a început în 1407 şi a fost completat de către [[monah]]ii [[Mănăstirea Bistrița (Neamț, România)|Mănăstirii Bistrița]] până în secolul al XIX-lea. În acest [[pomelnic]] sunt trecuți domni și membri ai familiei acestora, [[ctitor]]i, arhierei, arhimandriți, [[călugăr]]i, donatori, mari dregători, și oșteni de frunte căzuți în luptă, fiind o lucrare istoriografică de referință pentru trecutul istoric al Moldovei. Este principala sursă primară de încredere pentru [[Listă a Domnilor Moldovei|cronologia Domnilor Moldovei]].<ref>Alexandru D. Xenopol, ''Istoria românilor din Dacia Traiană'', Editura Cartea Românească, București, 1925, vol. III, pp. 36, 112, 118</ref>
'''Pomelnicul de la Bistrița''' este un document istoric, unul dintre cele mai vechi monumente ale culturii medievale românești, care conține date de mare importanță privind începutul istoriei voievodale și bisericești din Moldova. Scrierea lui a început în 1407 şi a fost completat de către [[monah]]ii [[Mănăstirea Bistrița (Neamț, România)|Mănăstirii Bistrița]] până în secolul al XIX-lea. În acest [[pomelnic]] sunt trecuți domni și membri ai familiei acestora, [[ctitor]]i, arhierei, arhimandriți, [[călugăr]]i, donatori, mari dregători, și oșteni de frunte căzuți în luptă, fiind o lucrare istoriografică de referință pentru trecutul istoric al Moldovei.
 
  
Acest document a fost citat pentru prima dată în secolul al XVIII-lea, de Axinte Uricarul. În fruntea pomelnicului este notată data, 6915 (14079, indictionul 15, crugul soarelui 27, al lunii 18, când a început scrierea sa la Mănăstirea Bistrița. În introducere se fac considerații generale privind milostenia și mântuirea, apoi se arată că înscrierea în pomelnic a dreptcredincișilor binefăcători se făcea numai cu „sfatul egumenului și (a) tuturor celor întru Hristos frați”. Sunt pomeniți, în continuare, „binecinstitorii domni ai Moldovlahiei”. Despre domnii din secolul al XIV-lea, începând cu Bogdan I și sfârșind cu Iuga, nu se dau nici un fel de amănunte, ei sund doar pomeniți și atât; cei din secolele XV-XVI apar împreună cu diferiți membri ai familiei lor, printre ei, înafară de moldoveni, sunt unii din Țara Românească, iar alții, îndeosebi rudele lui Ștefan cel Mare, din Mangup, Kiev și Moscova. Alexandru cel Bun este numit în pomelnic „adevăratul ctitor al acestui sfânt locaș” . Urmează „arhierei”, printre care, pe lângă Iosif, Teoctist, Teoctist, Gheorghe (Mitropoliții Moldovei și Sucevei), Vasile, tarasie și Pahomie (Episcopii Romanului), sunt pomeniți Ioan și Samuil, probabil arhipăstori în vreun scaun chiriarhal (Suceava, Roman sau Rădăuți), despre care nu, din nefericire, nu avem, încă, informații documentare sigure. Sunt pomeniți, apoi, „arhimandriții”, începând cu Dionisie adică Dometian, „conducătorul acestui sfânt locaș” , urmează „cinurile călugărești”, printre care monahul „Paisie Uricul”și fiul său, „monahul Gavriil scriitorul”, „ierodiacon Paladie și scriitor”, de la Putna, „ierodiacon Teodor și scriitor”de la Neamț și mulți alții de la Bistrița, Neamț, Probota, Bisericani, Moldovița și Râșca, câțiva „arhipăstori”, printre ei Anania al Ungrovlahiei, un Laz (Eleazar) neidentificat, Anastasiei al Vadului și Prohor al Ohidrei, „călugărițele”, „boierii Țării Moldovlahiei”, „muntenii din Chilia”, „neamul Nicorescului”, „creștini dreptcredincioși”, boieri care „au murit în război cu turcii”, la Vaslui, în ianuarie 1475 și alții (boieri munteni și moldoveni, preoți, călugări, credincioși).
+
Istoricii români au avut mari dificultăți în a elabora o cronologie cât mai precisă a domniilor din Țara Românească și Moldova, diferitele surse (cronici și documente emise de cancelariile domnești) contrazicându-se uneori între ele. Dacă în Țara Românească redactarea primelor cronici nu a fost precedată, cum ar fi fost firesc, de alcătuirea listei domnilor, situaţia a fost diferită în Moldova, datorită condițiilor politice în care s-a întemeiat această. Prima listă de domni ai Moldovei, păstrată ca atare până astăzi, a fost redactată la mijlocul secolului al XV-lea, pe la 1451-1452, în timpul celei de-a doua domnii a lui Alexăndrel (1452-1454). Lista respectivă a fost întocmită pe baza [[pomelnic]]ului domnesc de la mănăstirea Bistrița, început la 1407.<ref>Constantin Rezachevici, ''Cronologia critică a domnilor din Țara Românească și Moldova a. 1324 - 1881'', Vol. I, Editura Enciclopedică, București, 2001, p. 31. ISBN 973-45-0387-1.</ref>
  
Pomelnicul de la Bistrița este scris de mai multe mâini, fapt demonstrat de diversitate grafiei. Astfel, două file și jumătate, în care sunt pomeniți domnii până la Ștefan cel Mare inclusiv, sunt scrise de o mână, apoi, în continuare, de mai multe mâini.
+
Pomelnicul de la Mănăstirea Bistrița a fost citat pentru prima dată în secolul al XVIII-lea, de către cronicaril Axinte Uricarul. La începutul documentului este notată data „leat 6915 (1407 d.Hr.), indictionul 15, crugul soarelui 27, al lunii 18” la care a început scrierea sa la Mănăstirea Bistrița.  
  
Deși, în partea introductivă este notat anul când a început scrierea acestui pomelnic, s-au purtat discuții vii cu datarea acestui important izvor al istoriei noastre, formulându-se diferite ipoteze de învățați renumiți ca: D. A. Sturza, Melchisedec, I. Bogdan, m. Lascaris, Miletic, r. Rosetti, Ilie Minea, C. C Giurgescu, Iațimirscki, Victor Motogna, I. Vlădescu, P. P. Panaitescu ș. a. Slavistul Damian P. Bogdan, studiind critic acest valoros manuscris, Pomelnicul Mănăstirii Bistrița, a ajuns la concluzia primele trei file au fost copiate în timpul domniei lui Ștefan cel Mare, după un pomelnic început în anul 1407, care, probabil, era scris pe tăblii de lemn sau pictat pe peretele de la proscomidiar. Ulterior, pomelnicul a fost completat, adăugându-se nume și însemnări; ultima însemnare s-a făcut în anul 1682; deci pomelnicul a fost scris într-un răstimp d aproape trei secole. Început în 1407, după ce Dometian a fost rânduit stareț al Mănăstirilor Neamț și Bistrrița, pomelnicul a fost retranscris, completat cu nume noi de domni, ierarhi, călugări și dreptcredincioși binefăcători și tălmăcit în limba română.
+
În introducerea pomelnicului, după câteva considerații generale privind milostenia și mântuirea,se arată înscrierea în pomelnic a dreptcredincișilor binefăcători se făcea numai cu „sfatul egumenului și al tuturor celor întru Hristos frați”.
  
Pe cât se știe, n-a pus nimeni, până acum, sub semnul întrebării locul unde s-a scris pomelnicul și nici autorii sau scriitorii acestui valoros document istoriografic. Din cuprinsul, său reiese limpede că locul unde a început scrierea și unde a fost completat până la forma sa cunoscută este Mănăstirea Bistrița. Chiar fraza de început este deplin lămuritoare în acestă privință: „... în hramul Adormirii Preacuratei Stăpânei noastre Născătoare de Dumnezeu și Pururea Fecioarei Maria ce-i la Bistrița”, apoi Alexandru cel Bun apare cu adaosul complementar „adevăratul ctitor al acestui sfânt locaș”. Scriitorii pomelnicului nu apar cu numele lor, sunt deci, anonimi, dar din cuprinsul său reiese că ei erau călugări care, cu siguranță, viețuiau la Bistrița. De pildă, hotărârea normativă de a scrie, în pomelnic, numele ctitorilor și binefăcătorilor, numai „cu sfatul egumenului și atuturor celor întru Hristos frați”, fusese luată în mănăstire; considerațiile teologice privind milostenia, răsplata și mântuirea, pe care le întâlnim în introducere, sunt făcute, foarte probabil, de un monah; menționarea corectă a rangurilor și titlurilor pe care le aveau slujitorii bisericești, trecuți în pomelnic – mitripolit, episcop, arhiereu, arhimandrit, egumen, monah, ieromonah, ierodiacon, duhovnic, clisiarh (Grigore), eclesiarh al Mitropoliei (Cozma) – constituie dovada că scriitorii au fost monahi car cunoșteau bine terminologia bisericească; referiri la vestiții copiști și miniaturiști din Mănăstirile Neamț și Putna – Gavriil, Paladie, Teodor – de asemenea, demonstrează că alcătuitorii pomelnicului erau monahi; în sfârșit, cine putea ști mai bine de unde erau unii monahi, ctitori și binefăcători – unii de la Neamț, alții de la Probota, Bisericani și Râșca – decât călugării care viețuiau la Bistrița? Cel mai probabil, acestă lucrare istoriografică, Pomelnicul Mănăstirii Bistrița, a fost scrisă ori la altarul bisericii, ori la egumenie sub îndrumarea egumenului, ori în chiliile unor călugări anonimi care, în condițiile vremii, erau cărturari.
+
Sunt pomeniți, în continuare, „binecinstitorii domni ai Moldovlahiei”. Despre domnii din secolul al XIV-lea, începând cu Bogdan I și sfârșind cu Iuga, nu se dau nici un fel de amănunte, ei fiind doar pomeniți. Domnii din secolele XV-XVI apar în pomelnic împreună cu diferiți membri ai famililor lor. [[Alexandru cel Bun]] este numit „adevăratul ctitor al acestui sfânt lăcaș”. [[Ștefan cel Mare]] este pomenit și cu rudele lui din străinătate (din Kiev și Mangop, prin primele sale două soții, Evdokia, respectiv Maria, și din Moscova, prin fiica sa Elena, prima soție a Marelui Cneaz Ivan al III-lea).
 +
 
 +
Urmează apoi o serie de [[Arhiereu|arhierei]], printre care, pe lângă [[Listă a mitropoliților Moldovei|mitropoliții Moldovei]] și [[episcop]]ii de Roman, sunt pomeniți Ioan și Samuil, probabil arhipăstori în vreun [[scaun]] chiriarhal (Suceava sau Rădăuți).
 +
 
 +
În conyinuare sunt pomeniți [[Arhimandrit|arhimandriții]] mănăstirii, începând cu Dionisie (sau Dometian), „conducătorul acestui sfânt locaș”, urmează „cinurile [[călugăr]]ești”, printre care [[monah]]ul „Paisie Uricul” și fiul său, „monahul Gavriil scriitorul”, „ierodiacon Paladie și scriitor”, de la Putna, „ierodiacon Teodor și scriitor” de la Neamț și mulți alții de la mănăstirile Bistrița, [[Mănăstirea Neamț|Neamț]], Probota, Bisericani, [[Mănăstirea Moldovița|Moldovița]] și Râșca, câțiva „arhipăstori”, printre care Anania al Ungrovlahiei, „călugărițele”, „boierii Țării Moldovlahiei”, „muntenii din Chilia”, „neamul Nicorescului”, „creștini dreptcredincioși”, boieri care „au murit în război cu turcii” la Vaslui în ianuarie 1475 și alții.
 +
 
 +
Pomelnicul de la Bistrița este scris de mai multe mâini, fapt demonstrat de diversitate grafiei. Astfel, două file și jumătate, în care sunt pomeniți domnii până la ștefan cel Mare inclusiv, sunt scrise de o mână, apoi, în continuare, de mai multe mâini.
 +
 
 +
Deși în introducerea pomelnicului este notat anul când a început scrierea sa, „leat 6915” (1407 d.Hr.), au existat vii discuții cu privire la datarea acestei importante surse istorice, formulându-se diferite ipoteze de către erudiți ca: D. A. Sturza, PS [[Melchisedec Ștefănescu]], I. Bogdan, Radu Rosetti, Ilie Minea, Constantin C. Giurescu, I. Vlădescu, P. P. Panaitescu și alții. Slavistul Damian P. Bogdan, studiind critic acest valoros manuscris, a ajuns la concluzia că primele trei file au fost copiate în timpul domniei lui ștefan cel Mare, după un pomelnic început în anul 1407, care, probabil, era scris pe tăblii de lemn sau pictat pe peretele de la [[proscomidiar]]. Ulterior, pomelnicul a fost completat, adăugându-se nume și însemnări; ultima însemnare s-a făcut în anul 1682, deci pomelnicul a fost scris într-un răstimp de aproape trei veacuri. Început în 1407, după ce Dometian a fost rânduit [[stareț]] al Mănăstirilor Neamț și Bistrița, pomelnicul a fost retranscris, completat cu nume noi de domni, ierarhi, călugări și dreptcredincioși binefăcători, iar mai târziu tradus în limba română (din [[slavona veche]]).
 +
 
 +
==Note bibliografice==
 +
<references/>
  
 
==Surse==
 
==Surse==
* [https://ro.wikipedia.org/wiki/M%C4%83n%C4%83stirea_Bistri%C8%9Ba_(jude%C8%9Bul_Neam%C8%9B)#Pomelnicul_M.C4.83n.C4.83stirii_Bistri.C8.9Ba ro.Wikipedia: Mănăstirea Bistriţa (judeţul Neamţ) - Pomelnicul Mănăstirii Bistrița]
+
* [https://ro.wikipedia.org/wiki/M%C4%83n%C4%83stirea_Bistri%C8%9Ba_(jude%C8%9Bul_Neam%C8%9B)#Pomelnicul_M.C4.83n.C4.83stirii_Bistri.C8.9Ba ro.Wikipedia: Mănăstirea Bistriţa (judeţul Neamţ)]
 +
 
 +
[[Categorie:Istoria Bisericii]]

Versiunea de la data 18 mai 2015 07:26

Pomelnicul de la Bistrița este un document istoric, unul dintre cele mai vechi monumente ale culturii medievale românești, care conține date de mare importanță privind începutul istoriei voievodale și bisericești din Moldova. Scrierea lui a început în 1407 şi a fost completat de către monahii Mănăstirii Bistrița până în secolul al XIX-lea. În acest pomelnic sunt trecuți domni și membri ai familiei acestora, ctitori, arhierei, arhimandriți, călugări, donatori, mari dregători, și oșteni de frunte căzuți în luptă, fiind o lucrare istoriografică de referință pentru trecutul istoric al Moldovei. Este principala sursă primară de încredere pentru cronologia Domnilor Moldovei.[1]

Istoricii români au avut mari dificultăți în a elabora o cronologie cât mai precisă a domniilor din Țara Românească și Moldova, diferitele surse (cronici și documente emise de cancelariile domnești) contrazicându-se uneori între ele. Dacă în Țara Românească redactarea primelor cronici nu a fost precedată, cum ar fi fost firesc, de alcătuirea listei domnilor, situaţia a fost diferită în Moldova, datorită condițiilor politice în care s-a întemeiat această. Prima listă de domni ai Moldovei, păstrată ca atare până astăzi, a fost redactată la mijlocul secolului al XV-lea, pe la 1451-1452, în timpul celei de-a doua domnii a lui Alexăndrel (1452-1454). Lista respectivă a fost întocmită pe baza pomelnicului domnesc de la mănăstirea Bistrița, început la 1407.[2]

Pomelnicul de la Mănăstirea Bistrița a fost citat pentru prima dată în secolul al XVIII-lea, de către cronicaril Axinte Uricarul. La începutul documentului este notată data „leat 6915 (1407 d.Hr.), indictionul 15, crugul soarelui 27, al lunii 18” la care a început scrierea sa la Mănăstirea Bistrița.

În introducerea pomelnicului, după câteva considerații generale privind milostenia și mântuirea,se arată că înscrierea în pomelnic a dreptcredincișilor binefăcători se făcea numai cu „sfatul egumenului și al tuturor celor întru Hristos frați”.

Sunt pomeniți, în continuare, „binecinstitorii domni ai Moldovlahiei”. Despre domnii din secolul al XIV-lea, începând cu Bogdan I și sfârșind cu Iuga, nu se dau nici un fel de amănunte, ei fiind doar pomeniți. Domnii din secolele XV-XVI apar în pomelnic împreună cu diferiți membri ai famililor lor. Alexandru cel Bun este numit „adevăratul ctitor al acestui sfânt lăcaș”. Ștefan cel Mare este pomenit și cu rudele lui din străinătate (din Kiev și Mangop, prin primele sale două soții, Evdokia, respectiv Maria, și din Moscova, prin fiica sa Elena, prima soție a Marelui Cneaz Ivan al III-lea).

Urmează apoi o serie de arhierei, printre care, pe lângă mitropoliții Moldovei și episcopii de Roman, sunt pomeniți Ioan și Samuil, probabil arhipăstori în vreun scaun chiriarhal (Suceava sau Rădăuți).

În conyinuare sunt pomeniți arhimandriții mănăstirii, începând cu Dionisie (sau Dometian), „conducătorul acestui sfânt locaș”, urmează „cinurile călugărești”, printre care monahul „Paisie Uricul” și fiul său, „monahul Gavriil scriitorul”, „ierodiacon Paladie și scriitor”, de la Putna, „ierodiacon Teodor și scriitor” de la Neamț și mulți alții de la mănăstirile Bistrița, Neamț, Probota, Bisericani, Moldovița și Râșca, câțiva „arhipăstori”, printre care Anania al Ungrovlahiei, „călugărițele”, „boierii Țării Moldovlahiei”, „muntenii din Chilia”, „neamul Nicorescului”, „creștini dreptcredincioși”, boieri care „au murit în război cu turcii” la Vaslui în ianuarie 1475 și alții.

Pomelnicul de la Bistrița este scris de mai multe mâini, fapt demonstrat de diversitate grafiei. Astfel, două file și jumătate, în care sunt pomeniți domnii până la ștefan cel Mare inclusiv, sunt scrise de o mână, apoi, în continuare, de mai multe mâini.

Deși în introducerea pomelnicului este notat anul când a început scrierea sa, „leat 6915” (1407 d.Hr.), au existat vii discuții cu privire la datarea acestei importante surse istorice, formulându-se diferite ipoteze de către erudiți ca: D. A. Sturza, PS Melchisedec Ștefănescu, I. Bogdan, Radu Rosetti, Ilie Minea, Constantin C. Giurescu, I. Vlădescu, P. P. Panaitescu și alții. Slavistul Damian P. Bogdan, studiind critic acest valoros manuscris, a ajuns la concluzia că primele trei file au fost copiate în timpul domniei lui ștefan cel Mare, după un pomelnic început în anul 1407, care, probabil, era scris pe tăblii de lemn sau pictat pe peretele de la proscomidiar. Ulterior, pomelnicul a fost completat, adăugându-se nume și însemnări; ultima însemnare s-a făcut în anul 1682, deci pomelnicul a fost scris într-un răstimp de aproape trei veacuri. Început în 1407, după ce Dometian a fost rânduit stareț al Mănăstirilor Neamț și Bistrița, pomelnicul a fost retranscris, completat cu nume noi de domni, ierarhi, călugări și dreptcredincioși binefăcători, iar mai târziu tradus în limba română (din slavona veche).

Note bibliografice

  1. Alexandru D. Xenopol, Istoria românilor din Dacia Traiană, Editura Cartea Românească, București, 1925, vol. III, pp. 36, 112, 118
  2. Constantin Rezachevici, Cronologia critică a domnilor din Țara Românească și Moldova a. 1324 - 1881, Vol. I, Editura Enciclopedică, București, 2001, p. 31. ISBN 973-45-0387-1.

Surse