Pomelnic: Diferență între versiuni

De la OrthodoxWiki
Salt la: navigare, căutare
(Istoric)
Linia 9: Linia 9:
  
 
Utilizarea dipticelor în cultul creştin se generalizează în secolul al IV-lea. În timpul [[canon euharistic|canonului euharistic]], fie în timpul [[proscomidie]]i, dipticele erau citite de [[diacon]] cu voce tare. Mai târziu, odată cu înmulţirea credincioşilor, din motive practice, dipticele au început să fie citite doar cu voce joasă la proscomidie.
 
Utilizarea dipticelor în cultul creştin se generalizează în secolul al IV-lea. În timpul [[canon euharistic|canonului euharistic]], fie în timpul [[proscomidie]]i, dipticele erau citite de [[diacon]] cu voce tare. Mai târziu, odată cu înmulţirea credincioşilor, din motive practice, dipticele au început să fie citite doar cu voce joasă la proscomidie.
 +
 +
==Surse==
 +
* http://en.orthodoxwiki.org/Diptychs
 +
* * Léon Clugnet, ''Dictionnaire grec-français des noms liturgiques en usage dans l'Eglise grecque'', Paris, 1895.
  
 
==Legături externe==
 
==Legături externe==

Versiunea de la data 11 noiembrie 2009 13:44

Pomelnicul este o listă cu numele persoanelor în viaţă sau decedate pe care credincioşii le dau preotului pentru a fi pomenite în timpul Sfintei Liturghii sau a altor slujbe religioase ori rugăciuni.

Pomelnicele se mai numesc şi diptice, dar dipticele pot avea un sens mai larg, putând fi şi liste de nume folosite de o Biserică autocefală pentru pomenirea întâistătătorilor din toate Bisericile autocefale din lume. Numele din diptice sunt citite la Sfânta Liturghie de către diaconi (şi uneori repetate de cor) doar la Sfânta Liturghie Arhierească slujită de un patriarh sau întâistătător autocefal. Expresia scrierea numelui unui episcop în diptice înseamnă că Biserica se consideră în comuniune cu acesta iar îndepărtarea numelui unui episcop înseamnă ruperea comuniunii cu el. De asemenea, dipticele episcopale îi pun pe episcopi în ordinea demnităţii lor de onoare în cadrul Bisericii.

Istoric

Istoria pomelnicului este veche, şi direct legată de dipticele antice, care încep să fie utilizate încă din timpurile apostolice.

În mod concret dipticele antice (gr. diptykhos sau diptycha) erau două tăbliţe cerate sau din pergament care se puteau închide ca o carte, folosite deja de romani.

Utilizarea dipticelor în cultul creştin se generalizează în secolul al IV-lea. În timpul canonului euharistic, fie în timpul proscomidiei, dipticele erau citite de diacon cu voce tare. Mai târziu, odată cu înmulţirea credincioşilor, din motive practice, dipticele au început să fie citite doar cu voce joasă la proscomidie.

Surse

Legături externe